Cum se poate pierde imunitatea parlamentară?

Cum se poate pierde imunitatea parlamentară?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit regulamentului Camerei Deputaţilor, deputatul Mihail Boldea nu poate fi reţinut, arestat şi nici percheziţionat (el sau domiciliul) fără a i se ridica imunitatea. Tot regulamentul spune că urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acelaşi regulament arată că Boldea şi-ar putea pierde imunitatea parlamentară în maxim 20 de zile, ceea ce înseamnă apropierea Paştelui (pe 13 aprilie). Conform procedurii, ministrul Justiţiei adresează Camerei Deputaţilor cererea de reţinere, arestare sau percheziţie.

În calitate de preşedinte al Camerei, Roberta Anastase aduce la cunoştinţă deputaţilor cererea, în şedinţă publică, după care o trimite de îndată Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. În maxim cinci zile, comisia va stabili (prin vot secret), în raportul său, dacă există sau nu există motive temeinice pentru aprobarea cererii. Ulterior, raportul comisiei şi cererea ministrului se înaintează grupului parlamentar al deputatului în cauză, grup care, în maxim cinci zile, îşi exprimă un punct de vedere.

Cum Boldea este acum repudiat şi de UNPR, raportul comisiei va fi înaintat Biroului Permanent al Camerei. Ulterior, raportul comisiei şi al Biroului permanent se vor supune dezbaterii şi aprobării Camerei Deputaţilor. Decizia se va lua cu votul majorităţii celor prezenţi. Parlamentarii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei numai în cazul unui flagrant. Chiar şi atunci, ministrul Justiţiei informează Camera, iar aceasta, în cazul în care constată că nu a existat temei pentru reţinere, poate dispune revocarea măsurii.

Citit 1924 ori Ultima modificare Vineri, 16 Martie 2012 23:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.