Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
VOCEA SOCIETĂȚII CIVILE: Vrem oameni, nu politicieni!
Miercuri, 06 Aprilie 2016 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Spuneam, în urmă cu ceva vreme, că Galaţiul nu mai funcţionează ca o comunitate şi traversează o profundă criză economică, socială şi morală. Vinovaţi suntem cu toţii - atât administraţia locală, cât şi oamenii de rând. Conducătorii oraşului au uitat că resursa pentru dezvoltare cea mai preţuită este chiar resursa umană, iar locuitorii oraşului - prin lipsa de reacţie sau implicare în lucrurile simple care s-au schimbat în jurul lor.
Ne-am alienat. Fie că e vorb ...
Program inedit: CONTROLOR pentru o zi, pe autobuzele TRANSURB
Miercuri, 06 Aprilie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
În zilele de 29 şi 30 martie, am fost controlor voluntar, primul din ţară, având în vedere că programul "Controlor pentru o zi" pe mijloacele de transport Transurb a demarat la iniţiativa mea. De pornit a fost simplu, am mers, am vorbit şi au acceptat. Apoi, cu nerăbdarea caracteristică unui copil, am aşteptat zilele de lucru, care, trebuie să recunosc, au avut momente relaxante, dar şi momente în care controlorii au fost ameninţaţi sau înjuraţi. Nu de puţine ori erau înjura ...
Stan caută susţinere în Guvernul tehnocrat. Prim-ministrul este aşteptat la Galaţi
Miercuri, 06 Aprilie 2016 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prim-ministrul Dacian Cioloş şi vicepremierul Vasile Dîncu ar putea vizita, în curând, municipiul Galaţi, dacă reprezentanţii Guvernului vor da curs invitaţiei primarului Marius Stan.
Edilul a anunţat că, la începutul săptămânii, a participat la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, la care au fost prezenţi şi reprezentanţii la vârf ai Executivului, ocazie cu care le-a lansat invitaţia celor doi oficiali de a veni la malul Dunării.
„Viziunea prim-mi ...
Am spus mereu că nu am nici un fel de remuşcare în a trimite pe cineva în puşcărie dacă îmi cere şpagă. O prietenă m-a întrebat dacă nu cumva mi se pare cam violent limbajul şi am avut o discuţie constructivă din care voi încerca să fac un rezumat.
Nu mi se pare deloc violent. În faţa cuiva care vrea şpagă - direct, sugerându-mi, prin intermediari sau nu - mă simt ca în faţa unui golan de cartier care nu este mulţumit cu statutul pe care îl are şi continuă zilnic s ...
Organizaţia ”ARTE”, sprijin pentru copiii de la ”D. Cuclin”
Miercuri, 06 Aprilie 2016 04:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Suportul financiar joacă un rol important în drumul copiilor către succes, însă nu toţi părinţii dispun de resursele necesare. Acesta este motivul pentru care a fost înfiinţată, în anul 2013, Asociaţia pentru Realizarea Tinerilor prin Educaţie - ARTE. Fondatoarea acesteia este mama unor copii talentaţi, care a constatat că instituţiile de învăţământ cu profil vocaţional nu dispun de suficiente resurse materiale, astfel încât să suporte cheltuielile copiilor la diferit ...
BASCHET MASCULIN/ Phoenix, ultimul meci înainte de play-off
Miercuri, 06 Aprilie 2016 03:00 | Publicat în SPORT
Baschetbaliştii de la Phoenix joacă astăzi, de la ora 19,30, în Sala Sporturilor „Dunărea”, cu Gaz Metan Mediaş, în ultimul meci din faza secundă din Liga Naţională (LNBM), locurile 7-12.
Partida va fi una a extremelor, între Phoenix - prima clasată din grupa valorică şi calificată în play-off, şi Mediaş, ultima clasată, care va retrograda. Antrenorul Florin Nini spune că îşi doreşte să încheie sezonul regulat într-un mod spectaculos. „Ne dorim o victorie pentr ...
Din vreo 12.000 de locuitori, au rămas în comuna gălățeană Brăhăşeşti mai puţin de jumătate. "Circa 60 la sută din populaţie este plecată în Anglia şi Germania. Este vorba despre comunităţile de penticostali, care au emigrat şi s-au integrat cu succes acolo. Nu vorbim despre romi care să fi plecat să fure sau să comită vreo altă încălcare a legii. Sunt familii care beneficiază de ajutoare sociale şi care mai şi muncesc. Ajung la un venit mediu de peste 2.000 de lire ...
UPDATE/ Păcăleala ”Vieţii libere”, discutată la nivel înalt. PUNGA DE PETROL din DUNĂRE face valuri în SENAT (VIDEO)
Miercuri, 06 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Update - Nu era Butunoi, era Nicolae Marin
În urma articolului publicat astăzi în cotidianul "Viaţa liberă", am fost contactaţi telefonic de către senatorul PSD Ionel-Daniel Butunoi, care a ţinut să precizeze că afirmaţiile referitoare la „punga de gaz” de pe fundul Dunării nu-i aparţin, aşa cum am fost noi informaţi, ci au fost făcute de altcineva. Deşi am insistat, nu a vrut să ne dezvăluie cine le-a rostit! A subliniat doar că autorul declaraţiilor a făcut doar o gl ...
Directiva PREMIERULUI Cioloş pentru edili: Aleşii au obligaţia să regândească sistemul de TERMOFICARE!
Miercuri, 06 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Sistemul public de termoficare din marile oraşe, care deserveşte numeroşi consumatori, printre care şi nenumărate persoane ce nu-şi pot permite un sistem propriu de încălzire, nu trebuie îngropat, ci regândit şi eficientizat! Asta le-a transmis, luni, prim-ministrul României, Dacian Cioloş, aleşilor locali, la întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, care a avut loc la Bucureşti. Premierul a subliniat, cu alte cuvinte, faptul că autorităţile locale ...
Cum creează o primărie LOCURI DE MUNCĂ pentru săraci
Miercuri, 06 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în CARIERE
23 de oameni care, până nu de mult, trăiau din ajutorul social sunt acum salariaţi * "Comunitatea noastră îşi face propria pâine", spune primarul din Brăhăşeşti, Mircea Dumitru
Când vrea, primarul gălăţean de comună poate crea locuri de muncă şi din piatră seacă. Şi nici nu-i nevoie să aibă deja experienţă în moţăitul pe scaunul de edil, acumulată în două sau trei mandate precedente. O demonstrează clar proiectul "O şansă pentru viitor - Dezvoltarea Economie ...