Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Val de radieri după ce PFA-urile nu şi-au actualizat obiectul de activitate
Un val de peste 800 de radieri de agenţi economici gălăţeni a fost înregistrat la Registrul Comerţului în luna martie, după ce au fost puse în aplicare normele ce eliminau din evidenţe persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) care nu şi-au actualizat obiectul de activitate conform legislaţiei în vigoare. "Potrivit prevederilor din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţil ...
Sorin Blejnar, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, decizia fiind definitivă. În primă instanţă, Blejnar a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare. ”Acum merg către penitenciar să mă predau. Este o decizie nedreaptă. Nu mă aşteptam la aşa ceva”, a declarat el, imediat după aflarea senti ...

Alegerile municipale din Istanbul vor fi reluate

Marți, 07 Mai 2019 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Alegerile municipale din Istanbul vor fi reluate
Consiliul suprem electoral (YSK) din Turcia a decis organizarea de noi alegeri municipale la Istanbul, pe data de 23 iunie, relatează Reuters. Cererea de reluare a scrutinului a fost solicitată de partidul de guvernământ AKP şi de preşedintele acestuia, Recep Tayyip Erdogan. Consiliul suprem electoral a decis, luni seara, anularea votului şi reluarea alegerilor municipale din Istanbul, pe motivul constituirii nelegale a comisiilor în anumite secţii de votare de către comisiile elector ...
Săptămâna aceasta vom şti cine sunt Profesorii Bologna 2019
S-a încheiat procesul de evaluare a cadrelor didactice universitare propuse de către studenţi pentru titlul de Profesor Bologna 2019. Anul acesta au fost nominalizaţi aproape 600 de profesori, din care jumătate sunt „new entry”, adică nume complet noi."Profesori tari" este o iniţiativă a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), ajunsă deja la a XII-a ediţie, care are ca obiectiv căutarea exemplelor de bună practică din comunitatea academică, oa ...

Pungile biodegradabile, mit sau adevăr?

Marți, 07 Mai 2019 11:30 | Publicat în SOCIETATE

Pungile biodegradabile, mit sau adevăr?
Pungile biodegradabile sunt considerate inofensive pentru mediul înconjurător, motiv pentru care mulţi comercianţi au îmbrăţişat utilizarea lor. Se spune că, aflate în mediul natural, se descompun complet în trei ani. Un studiu efectuat în Marea Britanie contrazice, însă, această teorie. Au fost testate pungi compostabile, pungi biodegradabile şi pungi convenţionale. După expunerea lor de lungă durată la apă, aer şi vânt, niciuna dintre ele nu s-a descompus în întregime. ...
Amenzi uriaşe pentru cei care nu protejează mediul înconjurător
În cadrul unui control efectuat în vederea soluţionării unei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că G.T.G. nu a asigurat curăţenia în zona cuprinsă între imobilul său şi domeniul public, pe aceasta aflându-se depozitat gunoi de grajd. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că gunoiul de grajd provine de la un număr mare de bovine pe care bărbatul le creşte în curtea imobilului. Gălăţeanul a fost sancţionat ...

Liviu Voinea va reprezenta România la FMI

Marți, 07 Mai 2019 10:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

Liviu Voinea va reprezenta România la FMI
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, că viceguvernatorul Liviu Voinea a fost numit reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), iar mandatul său va începe în 26 august. ”Liviu Voinea va prelua funcţia de senior advisor al Directorului Executiv al FMI”, se arată în comunicat. Totodată, odată cu preluarea noului mandat, Voinea va renunţa la poziţia de viceguvernator al BNR. În plus, mandatul actualului reprezentant al României la FMI, Mugur Toli ...

Taxa de timbru pentru divorţul pe cale judiciară

Marți, 07 Mai 2019 09:30 | Publicat în JURIDIC

Taxa de timbru pentru divorţul pe cale judiciară
Taxa de timbru pentru divorţul pe cale judiciară este stabilită de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în mod diferenţiat, în funcţie de motivul  desfacerii căsătoriei, şi anume: - 200 de lei pentru cererea de divorţ întemeiată pe acordul soţilor (cererea ambilor soţi sau a unuia dintre ei acceptată de celălalt soţ); - 100 de lei pentru cererea de divorţ din culpă, în cazul în care se solicită desfacerea căsătoriei întrucât raporturile dintre soţi sunt ...

Se analizează legalizarea canabisului medicinal

Marți, 07 Mai 2019 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE

Se analizează legalizarea canabisului medicinal
O comisie din cadrul Ministerului Sănătăţii va decide dacă va fi legalizat canabisul, în scop medical, în România, potrivit ministrului Sorina Pintea, citată de digi24. În ţări europene precum Cehia, Germania, Croaţia, Macedonia şi Polonia, consumul de marijuana în scopuri medicinale este legal de mai mulţi ani, în vreme ce unele state fac încă testări. În România, în acest scop a fost înfiinţat un grup de lucru la Ministerul Sănătăţii. „Din acest grup de lucru fa ...
Bolile cardiovasculare, principala problemă în România
Bolile cardiovasculare reprezintă, în continuare, cea mai mare problemă de sănătate în România. Este semnalul de alarmă tras de Ministerul Sănătăţii (MS), cu ocazia Zilei naţionale a inimii, conform Agerpres. În acest context, MS anunţă o serie de proiecte ce sunt avute în vedere în acest an în sprijinul persoanelor care suferă de această boală. Astfel, în vara acestui an, MS a anunţat că va lansa apelul pentru implementarea unui program de screening care are ca scop id ...