Cum a ajuns Constantin Brâncoveanu în calendar

Cum a ajuns Constantin Brâncoveanu în calendar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În acest an, declarat de Patriarhia Română comemorativ pentru Sfinţii Martiri Brâncoveni, se împlinesc trei veacuri de la mazilirea Domnului Ţării Româneşti şi a celor patru fii ai săi de către otomani * Osemintele lui „Altân Bei - Prinţul Aurului”, cum îl numeau otomanii, au fost descoperite în urma unor cercetări şi sunt acum scoase în pelerinaj de Patriarhia Română


Ca şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare despre care am vorbit în pagina trecută de Credinţă, Constantin Brâncoveanu, domnitor al Ţării Româneşti canonizat de Biserica Ortodoxă Română (BOR), a fost un om marcant al timpului său. A domnit mult, adică vreme de 26 de ani, din 1688 până în 1714. Venind la tron după aproape două secole de când Ştefan cel Mare se mutase la Domnul, Brâncoveanu a condus diferit, bazându-se nu pe război – prin care, de altfel, n-ar fi avut nicio şansă într-o ţară prinsă ca în chingi între trei imperii - ci pe diplomaţie. Abilitatea sa a depăşit veacurile şi a intrat în istorie. Nicolae Iorga scria despre domnitorul Ţării Româneşti, canonizat pe data de 20 iunie 1992, că „n-a fost numai domn al ţării Româneşti, el a fost dispunătorul - într-un anumit moment - de soarta românilor de pretutindeni".

Sorgintea liderului

Până să ajungă domn, în 1688, Constantin Bâncoveanu a fost, pe rând, paharnic, logofăt, postelnic, mare spătar şi mare logofăt. Se născuse în 1654, ca fiu al lui Papa Brâncoveanu şi al Stancăi Cantacuzino. Boierii pământeni i-au susţinut înscăunarea, nemaidorind să fie conduşi de un Cantacuzin. Târziu, după ce plăteşte haraci dublu către Poartă şi e confirmat, pe viaţă, domn al Ţării Româneşti de sultanul Mustafa al II-lea, în 1703, intră în conflict deschis cu Cantacuzinii. Care sunt meritele lui Brâncoveanu? În plan istoric sau laic sunt, poate, chiar mai multe decât în plan religios. Cu toate acestea, menţionăm un aspect definitoriu pentru aplecarea sa către viaţa spirituală: credinţa ortodoxă a fost practicată în Ţara Românească prin strădania domnului pământean, care a împiedicat tentativele de convertire la mahomedanism sau catolicism.

Ce trebuia să facă un Domn al ţării

La momentul în care Brâncoveanu a ajuns domn, trei erau marile puteri care aveau interese în Ţara Românească: Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist. Or, domnul trebuia să lupte pentru o stare de echilibru între aceste puteri. Înclinarea balanţei prezenta riscuri. Orice pierdere punea în pericol fie credinţa străbună - pericolul venind dinspre islam, dar şi dinspre habsburgii care ne voiau catolici – fie integritatea însăşi a ţării. Apoi, tot pe planul politicii externe, trebuiau asigurate eficient şi profitabil relaţiile cu celelalte ţări române. Mai erau conflictele dintre boierii pământeni, care trebuiau administrate în aşa fel încât să nu se işte revolte sau comploturi imposibil de împiedicat. Apoi, evident, trebuia umplută vistieria domnească, vasalitatea neasigurând venituri suficiente unei mari case boiereşti.

Printre altele, Constantin Brâncoveanu a fost ctitor de biserici şi chiar promotorul unui nou stil arhitectonic - cel brâncovenesc. Cea mai importantă ctitorie a sa este considerată Mănăstirea Hurezi.

"Prinţul Aurului" din Ţara Românească

Sursele istorice spun lucruri diferite vizavi de căderea în dizgraţie a domnitorului. Potrivit unora dintre istorici, Brâncoveanu ar fi trezit furia turcilor pentru că ar fi făcut ceva ce nu-i era permis prin statutul său de vasal. Anume, ar fi pus biruri suplimentare însemnate asupra poporului său, a băut monedă cu chipul său şi ar fi strâns o avere considerabilă, de unde şi numele Altân Bei, Prinţul Aurului, pe care otomanii i-l dăduseră. Numeroşii oponenţi de la Constantinopol, dar şi un boier pământean, Toma Cantacuzino, trecut de partea ruşilor, i-au convins pe turci să-l înlăture pe Constantin Brâncoveanu din scaun deoarece acesta s-ar fi făcut vinovat de trădare. În martie 1714, averile îi sunt confiscate de turci, iar familia lui Constantin Brâncoveanu este dusă la Constantinopol şi închisă în temniţele din Edicule, închisoarea celor şapte turnuri.

Nimeni n-a renunţat la credinţa în Hristos

Brâncovenii au fost aduşi lstanbul, torturaţi şi, de Adormirea Maicii Domnului, în ziua în care domnitorul împlinea 60 de ani, a fost decapitat, împreună cu fii săi şi cu ginerele şi sfetnicul său, Ianache Văcărescu. La solicitarea sultanului, primul decapitat a fost Ianache, apoi fiii cei mari ai Domnului Ţării Româneşti: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei. Potrivit surselor istorice, Matei, mezinul domnitorului, i-ar fi cerut tatălui să-i dea binecuvântare să se lepede de credinţă şi să-şi trăiască tinereţea. Domnul Brâncoveanu i-ar fi refuzat dorinţa, văzându-şi astfel şi acest ultim fiu decapitat, înainte să fie, el însuşi, "scurtat de cap".

În 1929 a apărut, în ţară, cu o prefaţă de Nicolae Iorga, un volum care colecta scrierile secretarului brâncovenesc Anton Maria del Chiaro. Potrivit italianului, atunci când sultanul i-ar fi cerut Domnului Ţării Româneşti să treacă la mahomedanism, acesta ar fi răspuns: "Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu ma las! În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor. Pământul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrâneţe, să mă închin în geamiile voastre turceşti? Nu, Împărate! Moşia mi-am apărat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei". Apoi şi-a încurajat fiii astfel: "Fiilor, aveţi curaj ! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!"

Osemintele, acum Sfinte Moaşte

Tot de la Anton Maria del Chiaro aflăm că osemintele martirilor decapitaţi au fost îngropate, iniţial, în insula Halki. Abia în 1720, doamna Maria – văduva Domnului Ţării Româneşti – reuşeşte să repatrieze osemintele. S-a făcut totul în taină, iar osemintele au fost depuse într-o criptă din Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. Deasupra criptei este o lespede cu motive brâncoveneşti. Cercetările privind osemintele au confirmat concluziile istoricilor din 1932 şi 1985. După deshumare, osemintele nu au mai fost aşezate la loc în criptă, ci într-o raclă, în biserică, pentru a putea fi venerate de bine-credincioşii creştini. Ca să vă puteţi închina moaştelor Sfântului, trebuie să ajungeţi în Bucureşti, în sectorul 3, la nr. 1 de pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Învăţătura era la mare preţ

În Mănăstirea Sfântul Sava, Brâncoveanu a fondat, în 1694, Academia domnească din Bucureşti, pe care a reorganizat-o în repetate rânduri. Viaţa academică a atras învăţaţi italieni şi greci, dar a creat şi promovat şi valori culturale locale. Printre ele s-a numărat şi Stolnicul Constantin Cantacuzino, un istoric renumit.

Citit 2335 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Iulie 2014 19:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.