SATUL - Viaţa Liberă Galaţi

Deşi producţia în judeţul Galaţi a fost bună, porumbul se vinde tot sub preţ

Scris de Marți, 17 Septembrie 2013
Nu recoltează fermierii gălăţeni porumb din vreun corn al abundenţei, dar producţia acestui an va fi una bună. Se vor umple hambare până mult mai sus decât în toamna trecută, iar calitatea boabelor va fi şi ea mai bună. Preţul la care îşi vând producţia fermierii mici direct din câmp…

Modalităţi de plată a impozitului pe veniturile agricole

Scris de Vineri, 13 Septembrie 2013
Prin OG nr.28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare a fost extinsă competenţa DGRFP Galaţi privind impozitul şi contribuţiilor aferente veniturilor din activităţi agricole. În legătură cu acest subiect, biroul de presă al instituţiei face următoarele precizări: „Potrivit legii, impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţi agricole se pot achita în…

Sute de animale înecate în urma viiturii din judeţul Galaţi

Scris de Vineri, 13 Septembrie 2013
Sute de animale au pierit în cele 17 localităţi afectate de inundaţii, creând risc epidemic crescut. Informaţii despre modul în care autorităţile ţin situaţia sub control ne-a oferit purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, dr. Ştefan Vasile.„Am pus la punct, la nivelul Direcţiei,…

Calendar rural. Târguri şi evenimente agricole

Scris de Vineri, 13 Septembrie 2013
Marţea se ţine târg la Braniştea şi Vârlezi, iar miercuri, la Fundeni şi Schela. Joi se organizează târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt alte patru târguri: la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul are…

De ani de zile ţăranul gălăţean îşi duce boala pe picioare

Scris de Joi, 12 Septembrie 2013
* La ţară, accesul la serviciile unui medic de familie sau ale unuia de specialitate este greoi * De multe ori, pacienţii sunt nevoiţi să bată şi şapte-opt kilometri ca să ajungă la doctor * Mulţi dintre sătenii cu boli grave preferă să sufere în tăcere până la moarte, în…

Producţia de mazăre s-a dublat în judeţul Galaţi

Scris de Joi, 12 Septembrie 2013
Nu sunt gălăţenii cei mai mari cultivatori de mazăre din ţară, dar 940 de hectare în cultură tot am avut, în acest an, potrivit datelor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi. Faţă de anul trecut, producţia medie la hectar a crescut cu peste 400 de hectare, în vreme…

Cât teren vor putea cumpăra persoanele fizice de la 1 ianuarie

Scris de Miercuri, 11 Septembrie 2013
De la 1 ianuarie, suprafeţele de teren agricol pe care le poate cumpăra în nume propriu o persoană fizică ar putea fi limitate la 100 de hectare. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Constantin a declarat că deşi nu se aşteaptă ca străinii să cumpere masiv terenuri în România,…

APIA: Subvenţia acordată agricultorilor pentru 2013 va fi mai mare decât cea de anul trecut

Scris de Marți, 10 Septembrie 2013
Subvenţia acordată agricultorilor pentru 2013 va fi mai mare decât cea de anul trecut, de 106 euro la hectar, a declarat Raluca Daminescu, director în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), adăugând că valoarea acesteia creşte cu circa 10 euro anual. "Calculul se va face după 1…

Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va acorda finanţări de până la 7,1 miliarde euro în 2014-2020

Scris de Marți, 10 Septembrie 2013
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va avea disponibile pentru perioada 2014-2020 fonduri pentru finanţare de proiecte de 7,1 miliarde euro, în scădere cu un miliard euro faţă de 2007-2013, şi va reduce la mai puţin de jumătate numărul de măsuri pentru care vor fi alocate sumele. "Vom…

Secetă severă în sudul judeţului Galaţi

Scris de Marți, 10 Septembrie 2013
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a întocmit o hartă cu rezervele de apă din sol la acest moment. În Galaţi, potrivit sursei citate, avem trei zone distincte, în funcţie de apa din sol. Cel mai bine stau câmpurile din nord şi centru, de la Lieşti, Griviţa, Costache Negri, Suhurlui, Cuca,…

Muncă multă, câştiguri sub aşteptări: La floarea soarelui, recoltă bună, preţuri proaste

Scris de Joi, 05 Septembrie 2013
* Se recoltează cam două tone şi jumătate de floarea-soarelui la hectar * Cine-a făcut agricultură ca la carte, scoate acum producţie de bună calitate * Din păcate, preţurile pe piaţă sunt mici * Dacă anul trecut kilogramul se vindea la 2,1 lei sau chiar 2,2 lei, în acest an…

CALENDAR RURAL: Târguri şi evenimente agricole

Scris de Joi, 05 Septembrie 2013
Marţea se ţine târg la Braniştea şi Vârlezi, iar miercuri, la Fundeni şi Schela. Joi se organizează târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt cele mai multe târguri: la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul…

Rapiţă pe măsura curajului fermierului gălăţean

Scris de Joi, 05 Septembrie 2013
* Producţia medie la hectar este sub cea din 2011, dar cu mult superioară celei de anul trecut * După un an slab, a venit unul îmbelşugat * Evoluţia producţiilor de rapiţă şi a preţurilor post-aderare Fermierii gălăţeni care s-au încumetat să semene rapiţă şi pentru această vară, cu toate…

A început culesul: Via de Galaţi are rod bogat, iar vinul va fi de excepţie

Scris de Joi, 29 August 2013
* Producţie bună, de la patru până la 11 tone de struguri nobili la hectarul de vie * Cine are plantaţie nouă şi a ştiut să facă struguri de masă, recoltează acum şi 20 de tone la hectar * La Oancea, unele soiuri s-au şi cules, în vreme ce în…

O treime dintre viile tinere s-au plantat în Galaţi

Scris de Joi, 29 August 2013
Chiar dacă nu a rezolvat problema suprafeţelor reduse cultivate cu vie nobilă, programul de reconversie derulat pe calendarul de finanţare 2007-2013 a creat circa 2.767 de hecatre de viţă de vin în plus. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suprafeţele cultivate cu vie nobilă au evoluat astfel: 2007 -…

Calendar rural: Află ce târguri şi evenimente agricole se apropie

Scris de Joi, 29 August 2013
În fiecare marţi se ţine târg la Braniştea şi Vârlezi, iar miercuri, la Fundeni şi Schela. Joi se organizează târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt cele mai multe târguri: la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi…

Podgorii nobile, pe suprafeţe restrânse

Scris de Joi, 29 August 2013
La nivel naţional, potrivit datelor comunicate de către direcţiile de agricultură către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt pe rod 81.392 de hectare de vie nobilă, care produce struguri de vin. Din întreaga suprafaţă, doar 6.777 de hectare se află pe teritoriul judeţului nostru.Feteasca regală se întinde, în ţară, pe…

Calendar rural: Târguri şi evenimente agricole

Scris de Joi, 22 August 2013
În fiecare marţi se ţine târg la Braniştea şi Vârlezi, iar miercuri, la Fundeni şi Schela. Joi se organizează târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, la Slobozia-Conachi, la Rădeşti şi la Frumuşiţa. Duminică sunt cele mai multe târguri: la Drăguşeni,…

Preţurile mici trezesc suspiciuni: Cu piaţa cerealelor la Consiliul Concurenţei

Scris de Joi, 22 August 2013
* La solicitarea fermierilor, Ministerul Agriculturii anunţă că va lua măsuri pentru a le proteja accesul la pieţe * De asemenea, Consiliul Concurenţei a fost sesizat în privinţa acuzelor pe care le fac fermierii la adresa intermediarilor care fac tariful grânelor Suspiciuni că piaţa mărfurilor agricole a fost prăbuşită cu…

Sărăcia şi şomajul - bolile incurabile ale satului gălăţean

Scris de Joi, 22 August 2013
Fără locuri de muncă, luminile satului gălăţean se sting rând pe rând. Acolo unde s-a trăit dintotdeauna greu, acum abia dacă mai mijeşte speranţa zilei de mâine. Cât despre dezvoltare durabilă, cel puţin deocamdată, nici nu prea poate fi vorba. Indiferent cine ar veni la putere şi ce măsuri ar…

Conferinţă despre agricultură şi bussiness, la Brăila

Scris de Joi, 22 August 2013
La acţiunea desfăşurată, ieri, de Monsanto şi Mediafax, la Brăila, au participat fermieri, demnitari şi jurnalişti din toată regiunea.Conferinţa Mediafax Talks about Sustainable Agriculture a fost moderată de Lucian Mândruţă şi a reunit demnitari (secretarul de stat Daniel Botănoiu), fermieri din ţară, jurnalişti şi reprezentanţi ai instituţiilor de management agricol…

La Agricultură încă se analizează proiecte privind fondurile europene

Scris de Luni, 19 August 2013
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că, până la finele acestui an, toate proiectele depuse pe calendarul de finanţare 2007 – 2013 vor fi evaluate. Până la acest moment, gradul de contractare al fondurilor este de sută la sută, pe unele măsuri, rămânând chiar proiecte…

Campanie VL "Din culisele agriculturii": Gălăţenii nu vor să-şi vândă glia străinilor

Scris de Luni, 19 August 2013
Preşedinţii de asociaţii agricole din judeţ şi producătorii şi procesatorii gălăţeni spun că ar fi o mare greşeală să le vindem terenurile noastre cetăţenilor străini  Faptul că cetăţenii din afara graniţelor Uniunii Europene vor putea cumpăra teren arabil în judeţul nostru, începând cu data de 1 ianuarie 2014, nu prea…

Brăhăşeştiul şi Ghidigeniul, poli ai sărăciei în judeţul Galaţi

Scris de Vineri, 16 August 2013
Brăhăşeştiul şi Ghidigeniul rămân comunele cu cei mai mulţi beneficiari ai venitului minim garantat de la nivelul întregului judeţ. Fiecare în parte, acestea depăşesc, ca număr de beneficiari, municipiul Galaţi, unde se înregistrează numai 500 de persoane care încasează ajutorul social. Aşa reiese din datele pentru luna iunie, centralizate de…
Pagina 35 din 51