* Au fost sacrificaţi în total peste 30.000 de porci, din care doar în jur de 100 au beneficiat de normele europene * Restul au fost înjunghiaţi tradiţional, adică prin încălcarea legii * Vinovaţi nu sunt însă nici ţăranii, şi nici autorităţile judeţene, ci legiuitorii, care au dat o lege imposibil de aplicat
În urma negocierilor de aderare, în România a răsărit o lege despre care au curs deja valuri de cerneală: Legea bunăstării animalelor. Este acel act normativ care prevede că proprietarul care aplică rele tratamente animalelor poate ajunge la puşcărie, care stabileşte de câte ori trebuie hrănită vaca pe zi, ce este interzis să se dea de mâncare porcilor sau ce fel de paie trebuie puse în cuibarul găinilor. La auzul unora dintre prevederile legii amintite, nu puţini au fost cei care au cam zâmbit în colţul gurii. Însă, dincolo de ironii, mirări şi încăpăţânări, un lucru a devenit cert: vrem, nu vrem, trebuie să facem cum zice Europa.
Din lac în puţ!
Una dintre cele mai controversate chestiuni legată de bunăstarea animalelor a fost tradiţionala tăiere de Crăciun a porcului. În 2007 s-a pus pentru prima dată problema ca animalele să fie adormite (asomate) înainte de sacrificare, însă s-a dovedit că tehnic acest lucru era imposibil. Aşa că s-a dat un an de păsuire, ceea ce însemna că în decembrie 2008 lucrurile ar fi trebuit să meargă şnur. Aşa să fi fost?! Nici pomeneală!
Printr-un ordin dat pe la jumătatea toamnei de către Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), răspunderea asomării porcilor a fost transferată de la direcţiile sanitar-veterinare judeţene la primării. Motivaţia: medicii veterinari nu dispun de personalul şi de resursele necesare. Cine o fi tras concluzia că primăriile ar dispune de ceea ce le lipseşte veterinarilor, este greu de spus. Cert este că s-a ajuns din lac în puţ, pentru că primăriile s-au dovedit incapabile (şi nu din vina lor) să facă faţă provocării.
Instruim, măria ta!
Cu câteva zile înainte de Crăciun, primarii din judeţ au trimis la Galaţi o serie de persoane care au fost instruite să folosească aparatele de asomare. Şi... cam atât. Pentru că asomare n-au făcut.
Explicaţia: primăriile nu au asomatoare în dotare. De ce n-au, o să vedeţi ceva mai încolo, când o să explicăm că, în România, în domeniul legislativ, niciodată nu ştie stânga ce face dreaptă. Şi viceversa.
Aşadar, s-a procedat la instruire, de către DSVSA şi specialiştii de la „Arme şi Muniţii”. „Noi am primit dispoziţie să ne ocupăm de coordonarea acestei activităţi”, spune dr Viorel Gheorghiţă, directorul DSVSA Galaţi. „Am pus în vedere primăriilor că au obligaţia să trimită oameni la instruire – lucru de care s-au achitat – şi să-şi cumpere asomatoare. Această din urmă treabă s-a dovedit însă mult mai complicată decât părea la prima vedere. Pur şi simplu s-a dovedit că, legal, primăriile nu-şi pot cumpăra asomatoare”, ne-a mai spus dr Gheorghiţă.
„Am încercat să achiziţionăm astfel de aparate, dar am renunţat ulterior, deoarece procedura era mai mult decât complicată”, ne-a declarat Ioan Corpaci, primarul de la Iveşti, una dintre localităţile unde nu s-a asomat nici măcar un godac.
Primarul de la Lieşti: „Am asomat fix niciunul!”
Iulian Boţ, primarul de la Lieşti, este şi medic veterinar, aşa că l-am rugat să ne explice problema din dubla lui perspectivă. Iată ce explicaţie am primit: „Eu am încercat să cumpăr un asomator pentru primărie, dar m-am lovit de o incompatibilitate între regimul armelor şi muniţiilor şi prevederea privind obligativitatea asomării. Pur şi simplu nicio firmă specializată nu a vrut să-mi vândă aparatul cu pricina, pentru că acesta se vinde nominal, numai către persoana autorizată să-l folosească. Contabiliceşte, nu aveam cum să cumpăr aparatul pe numele unei persoane, pentru că ar fi fost o cheltuială neeligibilă, deci imputabilă de către Curtea de Conturi. În aceste condiţii, am scos bani din buzunar şi am cumpărat în nume propriu, pentru cabinetul veterinar. Însă, chiar şi aşa, nu am avut nicio solicitare de la cetăţeni. Cum s-ar spune, am asomat fix niciunul”.
O situaţia asemănătoare ne-au descris şi primarii de la Negrileşti, Cosmeşti, Pechea, Jorăşti şi Şendreni, ceea ce însemnă că fenomenul are extindere judeţeană, dacă nu cumva naţională.
Misiune imposibilă 1
Aşadar, DSVSA ne-a explicat: am încercat, dar nu s-a putut. Şi a arătat cu degetul spre comercianţii de asomatoare. Care, la rândul lor, ne-au pus legea în faţă.
Iată ce spune Emil Mocanu, singurul comerciant de asomatoare din judeţul Galaţi: „Noi suntem obligaţi să respectăm regimul armelor şi muniţiilor. Aceste asomatoare sunt arme de foc letale, iar noi nu le putem vinde decât persoanelor autorizate în acest scop. Însă primăriile nu sunt autorizate pentru aşa ceva. După părerea mea, prevederile legale privind asomarea obligatorie a animalelor sacrificate trebuie armonizate cu legea privind regimul armelor şi muniţiilor. Altfel ne lovim cam în cap şi tot nu rezolvăm nimic”.
Trebuie să precizăm că din cele 57 de asomatoare cu care firma s-a aprovizionat prin intermediul Colegiului Medicilor Veterinari (care, la rândul lui, a primit „marfa” de la Ministerul Agriculturii) au fost vândute 49 de bucăţi, către medicii veterinari din judeţ. Nicio primărie nu a ajuns în posesia unui astfel de dispozitiv.
În final, suntem nevoiţi să concluzionăm că, din păcate, campania de asomare s-a dovedit un eşec de proporţii. S-a demonstrat că nici juridic şi nici administrativ nu suntem deloc pregătiţi pentru o operaţiune de aşa amploare. În schimb, am auzit, „pe surse”, că importul aparatelor de asomare este controlat de firma nevestei unui „mare mahăr” din Inspectoratul General al Poliţiei. Aparatele au fost aduse din Germania la preţul de 50 de euro bucata şi distribuite Ministerului Agriculturii şi apoi la vânzare la un preţ triplu. Evident, zvonul nu a fost confirmat de autorităţi, însă noi ştim că niciodată nu iese fum fără foc.
