„Ordonanţa spitalelor”, uitată fără norme de aplicare

„Ordonanţa spitalelor”, uitată fără norme de aplicare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Tăriceanu care se referă la trecerea unităţilor sanitare în administrarea locală va fi aprobată, prin lege, de către Parlament, aplicându-se în acest an, ca proiect-pilot, doar pentru spitalele din Bucureşti şi Oradea şi nu pentru spitalele din Galaţi, a ţinut să precizeze, ieri, senatorul Marius Necula. Acesta s-a referit la câteva din amendamentele aduse ordonanţei: identificarea sursei de finanţare pentru bugetele locale (în cazul trecerii spitalelor la administraţia publică locală), dar şi includerea pe lista spitalelor care nu vor trece în administrare locală a unităţilor spitaliceşti de interes regional (cum sunt spitalele TBC sau cele de psihiatrie), alături de spitalele de urgenţă.

„Trebuie analizată cu mare atenţie, pentru că sunt multe inadvertenţe în această ordonanţă de urgenţă şi mă refer în primul rând la sursa de finanţare. Întotdeauna s-au dat tot felul de cheltuieli la nivelul autorităţilor locale fără să li se dea şi sursa.

Din 2005-2006 există un program de descentralizare a activităţii Ministerului Sănătăţii către autorităţile locale care este depăşit… În cadrul acestui program se dau aceste spitale în subordinea autorităţilor locale, iar la nivel central, în minister, se creează un mamut în care funcţionează nişte superdirecţii de control, îndrumare şi metodologie care nu-şi mai au rostul…existând şi la nivelul judeţelor aceste direcţii de sănătate publică care, la fel, deveneau iarăşi nişte unităţi-mamut, chipurile să coordoneze.

Era vorba doar de o descentralizare pe hârtie, care ar fi dus la apariţia unei monstruozităţi în cadrul Ministerului Sănătăţii”, a declarat Marius Necula. În condiţiile în care ordonanţa va fi modificată prin votul parlamentarilor, iar aplicarea ei va fi una de succes, Marius Necula consideră că „toate aceste structuri din Ministerul Sănătăţii sau direcţiile de sănătate publică nu îşi vor mai avea rostul”.

Nu înseamnă că Direcţia de Sănătate Publică Galaţi „se va desfiinţa în totalitate”, a adăugat Necula, însă ar putea funcţiona „în comasare cu Sanepidul, pentru un punct de vedere unitar”. Proiectul de lege, cu amendamentele aduse va fi discutat şi cu reprezentanţii structurilor asociative a administraţiei locale – federaţia municipiilor, asociaţia consiliilor judeţene etc., a încheiat senatorul.

Poziţia ministerului

Pe de altă parte, Aurel Nechita, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, a adus câteva explicaţii lămuritoare, pe care nu le-a furnizat senatorul Necula. Este vorba despre OUG 162/2008, emisă de fostul Guvern Tăriceanu, dar care a „uitat” să redacteze şi normele metodologice. Norme pe care Aurel Nechita le-a redactat, iar o parte din ele tocmai ce au fost aprobate, în şedinţă de guvern – cele care se referă la trecerea în administrare locală a dispensarelor, unităţilor de asistenţă comunitară.

Cât priveşte trecerea spitalelor în administraţia locală, Parlamentul are de rezolvat o altă problemă, deosebit de importantă, a adăugat Aurel Nechita: transmiterea contractului de management al şefului unităţii spitaliceşti de la minister (aşa cum era până acum), la autoritatea locală, adică la primărie.

Rămâne de văzut dacă parlamentarii vor modifica ordonanţa în acest sens, modificare lăudată de unii, dar blamată de alţii care cred că printr-o astfel de decizie s-ar da puteri prea mari administraţiei locale…

Citit 1497 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.