În zona Pieţii Centrale, l-am cunoscut pe Ioan Ciobanu. Omul, în vârstă de 70 de ani, s-a născut, a crescut şi s-a căsătorit pe strada Tecuci, fostă 1 Mai. Aici a învăţat că munca îl înnobilează pe om şi că nimic nu vine gratis pe lume. „Când eram copil, prin ´55 sau ´56, mă duceam la un vecin evreu, care avea o boiangerie aici pe stradă şi munceam. Eram un fel de slugă, îi căram coşul cu rufe vopsite, făceam piaţa pentru el. Îmi dădea câte un 1 leu pe zi, cam un sfert de pâine la vremea aia”, îşi aduce aminte moşul.
S-a născut într-o familie cu nouă copii, şi îşi aduce aminte cu drag de faptul că era singurul pe care evreul, nea Schwartz, căci acesta îi era numele, îl lua în fiecare duminică la un prieten de-al său, unde gusta doar mâncăruri alese.
„Icre negre, carne, fructe, cam tot ce nu puteam avea acasă. Nea Mitică Schwartz stătea cu prietenii lui şi fumau ţigări de foi, iar eu mâncam numai bunătăţi. M-a învăţat multe moşul, încă de atunci”, continuă nea Ciobanu. Şi astea nu sunt singurele lucruri de care îşi aduce aminte cu plăcere. Pe strada Tecuci a fost, până la mijlocul anilor ´60, linie de tramvai, dar şi o unitate militară rusească, cu tancuri impunătoare. „De ruşi îmi aduc bine aminte. Aveau şi o brutărie mai la vale de aici, de care se ocupa nea Mişu Bulgaru. Dimineaţa, când plecam la şcoală, treceam pe acolo şi mai primeam câte o hlebă, o pâine rusească caldă. Dar asta numai dacă erau soldaţii din Siberia acolo. Dacă îi vedeam pe blonzii ăia din sud, mergeam mai departe, că ne dădeau câte un şut în cur de ne trimiteau până în mijlocul străzii”, spune râzând, bătrânul.
Toate casele de pe stradă sunt construite în stilul evreiesc, iar în unele se mai păstrează mici afaceri. Pe un gard scria, cu litere de-o şchioapă, „vin roş ne tratat ţuică de prune”. Umorul tipic românesc e vizibil pe zidul aceleiaşi case. Un somelier de ocazie, care a gustat vinul sau care era invidios pe calitatea acestuia, a dat un verdict clar: „pişat”. Iar mesajele de acest gen continuă. Pe un gard, „Alin moare”, iar pe casa de vis-a-vis, „Floryn o iubeşte pe Andra”, într-o inimioară de cretă ştearsă de ninsoare.
Bunăstarea de altădată a străzii se traduce acum în jacuzzi-urile care se fac în cartier. Dacă urci pe Tecuci, dinspre strada Română, vezi doar o cadă atârnată de peretele unei case, iar asta te duce cu gândul la lighenele parabolice. Abia la o privire mai atentă, vezi că acea cadă este de fapt o reclamă a firmei care instalează asemenea instalaţii rezervate pentru băile generoase ale vilelor de modă nouă.
Casele evreieşti de altădată au, acum, turnuleţe şi câte un bolid parcat la stradă. Casele refăcute sar în ochii trecătorilor, mai ales că lângă ele se află, mai mereu, câte o dărăpănătură. Stilurile se îmbină într-un mod cel puţin ciudat, dacă nu de-a dreptul lipsit de bun gust. Case evreieşti, case bucovinene, case ţigăneşti, vile împărăteşti. Şi acelaşi trotuar din dale vechi şi alunecoase.
Ioan Ciobanu nu are regrete. Chiar dacă zona nu mai are aproape nimic din copilăria lui, el zâmbeşte. Închide ochii şi vede tancurile ruseşti, soldaţii şi evreii din cartier. Acum, şi unii, şi alţii sunt doar o amintire îndepărtată.
