* În judeţul Vâlcea se află singura mănăstire căreia Alexandru Iona Cuza nu i-a secularizat averea şi în care n-a mai călcat nicio femeie de peste 150 de ani * La Cazanele Dunării, aproape de Orşova, veţi găsi o mănăstire construită pe malul apei, în defileu, pe care comuniştii o inundaseră cu totul * În Argeş, prin altarul unei mănăstiri seculare curge un izvor, la anumite sărbători ortodoxe
Oriunde mergeţi în vacanţă, vara asta, prin ţară, nu se poate să nu întâlniţi în drum o mănăstire a cărei poveste merită să o cunoaşteţi. Iar dacă în ediţiile trecute v-am oferit câteva repere legate de turismul ecumenic în nordul Moldovei, astăzi vă vom spune câte ceva despre mănăstiri de prin centrul ţării, la care merită să vă opriţi şi să vă închinaţi. Poveştile sfintelor lăcaşe sunt extraordinare, iar oamenii care le-au ocrotit, de-a lungul vremii, au fost unii de excepţie. Per total, pentru câteva zile în care să vizitaţi câte ceva prin centrul ţării v-ar trebui măcar vreo 2.000 de lei, cu tot cu drum.
Athosul românesc de la Frăsinei
Mânăstirea este la vreo 10 kilometri de Râmnicu Vâlcea, înspre Sibiu. Nu-i musai să bateţi drumul lung de vreo 420 de kilometri până acolo doar ca să vedeţi mănăstirea. Faceţi mai bine de cinci ore pe drum, aşa că merită să vedeţi şi multe altele, mai ales că prin judeţul Vâlcea sunt multe de vizitat. De la Băile Olăneşti până la salina Ocnele Mari, Muzeul Trovanţilor, Horezu, Băile Govora, Călimăneşti Căciulata şi aşa mai departe. Nu-i o destinaţie pe care să o alegeţi dacă aveţi doar câteva zile de vacanţă.
La mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic se păstrează cu sfinţenie. Nicio femeie nu are voie să pună piciorul mai aproape de doi kilometri de sfântul lăcaş. Nici un călugăr nu are voie să mănânce carne, în mănăstire. În fiecare noapte, se ţine slujbă care începe la miezul nopţii şi durează până dimineaţa. Frăsinei a fost, de asemenea, singura mănăstire nesecularizată din ţară. Motivul: octrotitorul ei, sfântul Calinic, era respectat în epocă, aşa că până şi domnul Cuza s-a învoit să facă o excepţie, la solicitarea părintelui.
Schitul de la Frăsinei a luat fiinţă prin truda a doi călugări, pe nume Ilarion şi Ştefan, care s-au stabilit în zonă. La început, au locuit într-o colibă de lemn şi s-au rugat într-un paraclis. După ce s-au hotărât să se statornicească pe aceste meleaguri, i-au cerut episcopului Inochentie al Râmnicului şi Noului Severin să le dea binecuvântare să îşi construiască aici un schit. Arhiereul le-a dat binecuvântarea şi le-a dăruit un lot de pădure şi păşune. A mai hotărât ca schitul să nu se supună niciunei autorităţi, dat fiind faptul că luase fiinţă prin truda celor doi monahi, fără ajutorului vreunei instituţii sau a unui om cu dare de mână. Din păcate, liniştea călugărilor n-a durat mult. Sătenii din preajmă au încercat să-i alunge şi să le fure pământul dat de arhiereu. Ilarion şi Ştefan au cerut sprijinul unor boieri, Cârstea şi Damian. Cu ajutorul acestora şi al altor boieri, s-a pus capăt conflictului cu ţăranii şi s-a construit o biserică din piatră. În urma unor jafuri ale austriecilor, biserica va fi părăsită după 1780 şi până prin 1845, când monahul Acache de la Cernica reface obştea. După 12 ani, Sfântul Calinic vizitează schitul şi hotărăşte să îl dezvolte. După ce i se face pictură şi e sfinţită, tot la dorinţa Sfântului Calinic, mănăstirea adoptă pravilele (legi bisericeşti - n.r.) aspre de la Muntele Athos. Tot atunci s-a hotărât ca femeile să nu mai intre în mănăstire, potrivit tradiţiei atonite. La circa doi kilometri de mănăstire, s-a pus o piatră de legământ. Acum, în acel loc este un loc de cazare pentru femei şi o biserica în care acestea să se poată închina. Pe piatră, legământul scris cu litere chirilice este următorul: "Acest sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 18”.
Mraconia, mănăstirea de sub ape
Când ajungeţi la Cazanele Dunării e musai să vă opriţi câteva clipe şi la Mănăstirea Mraconia. E poate singurul sfânt lăcaş din ţară reconstruit după ce, la un moment dat, apele Dunării îl înghiţiseră cu totul. Drumul până la Cazane nu-i chiar scurt pentru gălăţeni.
Din oraşul nostru şi până la Moldova Nouă sunt 716 kilometri. În cele aproape 10 ore de condus, veţi trece printre altele, prin oraşe ca: Bucureşti, Piteşti, Craiova şi Drobeta Turnu Severin. Odată ajunşi, însă, vă veţi bucura că aţi bătut atâta cale, pentru că aveţi ce vedea. În zona Cazanelor Mari, puteţi vizita peştera Ponicova şi Grota Veterani. În zona Cazanelor Mici, veţi vedea chipul lui Decebal - cea mai mare sculptură în munte din Europa - a cărei realizare l-a costat pe Iosif Constantin Drăgan un milion de dolari. Şi tot aici, într-un golf, găsiţi mănăstirea Mraconia. Numele înseamnă „loc ascuns” sau „ape întunecate”. Puţine sfinte lăcaşe au fost mai încercate de vreme decât acesta. Mănăstirea a fost ctitorită în 1453, dar parte dintre specialişti susţin că un sfânt lăcaş trebuie să mai fi existat înainte în acest loc. A fost distrusă în războiul ruso-austro-turc din 1787-1792 şi apoi refăcută. Biserica s-a mai degradat şi a mai fost reabilitată. Până în 1947, era din nou refăcută şi acoperită cu şindrilă. A venit, apoi, urgia comunistă. La construcţia hidrocentralei Porţile de Fier 1, biserica a fost demolată, iar ruinele ei, inundate. Regimul nu a mai permis reconstrucţia mănăstirii în alt loc. De atunci, a ajuns mănăstirea să fie cunoscută de Mraconia, sau „cea de sub apele întunecate”.
Construcţia actualei biserici a început în 1993, iar sfinţirea s-a săvârşit în 1995. La pensiunile din Moldova Nouă găsiţi cazare la preţuri care încep de la 70 lei pe noapte. La 100 lei pe noapte, găsiţi cameră la vilă cu piscină.
Schitul Cetăţuia Negru Vodă şi izvorul din altar
Mănăstirea Negru Vodă e pe un vârf argeşean înalt de 881 de metri, care se înalţă între râul Dâmboviţa şi pârâul Cetăţuia. Împreună cu alte două mănăstiri - Corbii de Piatră şi Nămăieşti - formează un triunghi echilateral cu latura de 20 de kilometri. Până aici, veţi avea de condus vreo 400 de kilometri, iar drumul vă va lua cam cinci ore. Potrivit tradiţiei locale, aici ar fi existat, încă din vremurile ocupaţiei romane, o cetate pe care ar fi folosit-o, în vreme de restrişte, Negru Vodă, legendarul fondator al Ţării Româneşti şi unul dintre cele mai misterioase personaje din istorie.
Deşi nu există date certe, acceptate de toţi specialiştii, se presupune că mănăstirea a fost ctitorită de Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I (fondatorul atestat de istorie al Ţării Româneşti). Pe la mănăstire ar fi trecut şi Mihai Viteazul, dar şi Sfântul Constantin Brâncoveanu. Biserica şi chiliile au fost distruse în 1821, dar reconstruite ulterior. Locul a fost abandonat din nou, odată cu venirea la putere a comuniştilor. Lucrările de reabilitare a schitului au reînceput în 1993, dar s-a lucrat la lumânare. Curent electric s-a tras, la mănăstire, abia în 1997. Şi tot atunci, pe o pantă a muntelui, s-a instalat un funicular, cu ajutorul căruia să se poate duce apă, alimente şi materiale de construcţie la mănăstire.
Astăzi, există două biserici. Cea nouă, construită din lemn în stil maramureşean, şi cea veche, rupestră. În această biserică din peşteră, între Izvorul Tămăduirii şi Adormirea Maicii Domnului, în Sfântul Altar, izvorăşte apa dintr-un mic izvor. În spatele bisericii rupestre, într-o peştera săpată în piatră, se află "Peştera Moşului", socotită a fi fost chilia stareţului vechiului aşezământ monahal.
