ŞTIRI NAŢIONALE - Viaţa Liberă Galaţi
Unitatea 2 de la Cernavodă, în reparaţie
Scris de Remus Basalic Joi, 29 Martie 2018
Unitatea 2 a Centralei Nuclear Electrice de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional, în dimineaţa zilei de joi, a anunţat Nuclearelectrica. Acest lucru s-a întâmplat "ca urmare a apariţiei unei disfuncţionalităţi la un sistem electric, partea clasică, nu cea nucleară a centralei", a precizat Nuclearelectrica. Deconectarea…
Horia Colibăşanu, în expediţie pe Everest
Scris de Remus Basalic Joi, 29 Martie 2018
Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu a plecat, joi, 29 martie 2018, în Himalaya, pentru o nouă ascensiune pe Everest, de data aceasta pentru a deschide o rută nouă spre cel mai înalt vârf al lumii, scrie News.ro. Expediţia va începe pe 3 aprilie, odată cu trekkingul pe Valea Khumbu, în Nepal, …
Cât se va cheltui pentru despăgubirea infractorilor
Scris de Teodora Miron Joi, 29 Martie 2018
Sindicaliştii din penitenciare estimează că proiectul anunţat recent de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de despăgubire a infractorilor care au stat în condiţii necorespunzătoare în puşcării, ar putea costa bugetul statului "între 370 şi 550 de milioane de euro". Pe 20 martie, Tudorel Toader a anunţat că ministerul Justiţiei lucrează la…
Parlamentarii scapă de conflictul de interese
Scris de Corina Dobre Marți, 27 Martie 2018
Parlamentarii găsiţi în conflict de interese în perioada 2007-2013 scapă de sancţiuni. Deputaţi jurişti au respins, ieri, reexaminarea cerută de preşedintele Klaus Iohannis asupra legii iniţiate de social-democratul Florin Iordache. Legea fusese declarată constituţională de judecătorii CCR. Urmează ca proiectul să fie votat din nou de deputaţi şi de senatori,…
S-a stins din viață Aimee Iacobescu
Scris de VLG Marți, 27 Martie 2018
Actriţa Aimee Iacobescu a murit, la vârsta de 71 de ani, după o lungă luptă cu cancerul, a confimat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al UNITER. "Aimee a murit chiar de Ziua Internaţională a Teatrului”, într-un spital din Capitală.
Sindicatele din poliţie şi penitenciare, protest în faţa Guvernului
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 24 Martie 2018
Sindicaliştii din Poliţie, penitenciare şi anatomo-patologii vor protesta astăzi, 24 martie, în faţa Ministerului de Interne, nemulţumiţi de salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi de impactul modificărilor fiscale asupra unor sectoare bugetare. Ulterior, aceştia vor pleca în marş spre Piaţa Victoriei. Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual…
Ministrul Justiţiei, în centrul unui nou scandal
Scris de Corina Dobre Miercuri, 21 Martie 2018
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a stârnit furia angajaţilor din penitenciare, după ce a propus acordarea de despăgubiri pentru deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare. Sindicaliştii spun că nu infractorii trebuie despăgubiţi, ci "victimele infracţiunilor". Potrivit unui comunicat al Federaţiei sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, foştii deţinuţi care au…
Daune morale de 300.000 de lei pentru Laura Codruţa Kovesi
Scris de Teodora Miron Marți, 20 Martie 2018
Curtea de Apel Ploieşti a decis, marţi, că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3, mai mult cu 50.000 de lei faţă de decizia de la…
Directorul SRI doreşte să desecretizeze protocolul SRI-DNA
Scris de Teodora Miron Marți, 20 Martie 2018
Preşedintele Comisiei de control al activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat că directorul SRI, Eduard Hellvig, doreşte să desecretizeze protocolul SRI-DNA, iar înainte de a face acest lucru a cerut o întâlnire cu membrii comisiei. "Am avut, astăzi, o discuţie cu directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, domnia sa m-a sunat…
Legea privind înființarea Liceului Romano-Catolic, neconstituțională
Scris de Teodora Miron Marți, 20 Martie 2018
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, luni, sesizarea depusă de un grup de 50 de parlamentari PNL şi 16 parlamentari PMP privind legea de înfiinţare a Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş, cu predare exclusiv în limba maghiară. "Parlamentul nu poate să dea legi cu caracter individual care să producă efecte…
Ora Guvernului şi moţiune de cenzură
Scris de Teodora Miron Luni, 19 Martie 2018
PNL o va chema pe Viorica Dăncilă, în Parlament, la Ora Guvernului, pentru "a da seamă" pentru derapajele din economie, scăderea puterii de cumpărare şi blocare marilor proiecte din infrastructura de transport, dar şi din domeniul sănătăţii, a declarat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban. Acesta a mai adăugat că PNL…
Cereale cu salmonella, la supermarket
Scris de Remus Basalic Duminică, 18 Martie 2018
Un anumit tip de cereale comercializate în România a fost retras de pe rafturile magazinelor, după ce, în urma verificărilor făcute de firma producătoare, într-o probă a fost depistată salmonella, anunţă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară. Instituţia a postat pe site un comunicat al firmei austriece, în care se menţionează că…
MAI îşi reînnoieşte parcul auto
Scris de Remus Basalic Duminică, 18 Martie 2018
MAI a demarat procedura de licitaţie pentru achiziţia mai multor autovehicule, între care maşini de poliţie, de intervenţie şi de patrulare, autobuze, motociclete şi autoutilitare, valoarea totală a investiţiei fiind de peste 100 de milioane de lei. Acest demers este, potrivit instituţiei, primul pas pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru…
Adolescentă AGRESATĂ SEXUAL, pe patul de SPITAL
Scris de Remus Basalic Duminică, 18 Martie 2018
Un brancardier este cercetat de poliţie pentru agresiune sexuală asupra unei adolescente de 13 ani. Fata era internată în secţia de chirurgie a spitalului judeţean din Baia Mare. Ea spune că a fost hărţuită şi agresată de bărbat, chiar pe patul de spital. Brancardierul lucrează de şapte ani în spital…
CSM a motivat avizul nefavorabil dat în cazul Kovesi
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 17 Martie 2018
Procurorii CSM au motivat avizul negativ dat cererii de revocare a şefei DNA, făcută de ministrul Justiţiei, menţionând, printre altele, că "în solicitare nu s-a făcut referire punctual la niciuna dintre atribuţiile legale încălcate". Documentul are 51 de pagini, prima parte a motivării conţinând susţinerile celor două părţi, ministrul Justiţiei,…
TREN DERAIAT în judeţul Bacău
Scris de Teodora Miron Vineri, 16 Martie 2018
Două vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu deşeuri metalice au deraiat, vineri, 16 martie 2018, în judeţul Bacău, circulaţia feroviară fiind blocată. Călătorii din trenurile care trec prin staţia Ghimeş fiind transportaţi cu maşini pe ruta Ghimeş - Palanca. Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia feroviară este oprită pe secţia…
Meditații gratuite pentru Bacalaureat și admitere
Scris de Teodora Miron Vineri, 16 Martie 2018
Universitatea Politehnică din Bucureşti organizează, în perioada 17 martie - 7 iulie, meditaţii gratuite pentru Bacalaureat şi admiterea la facultate, pentru elevii de clasa a XII-a. Cursurile se fac la matematică, fizică şi chimie, depăşind 200 de ore. Cursurile gratuite sunt oferite de profesori universitari din cadrul Universităţii Politehnice din…
INCREDIBIL! A pierdut procesul în care solicita anularea propriului deces
Scris de Teodora Miron Joi, 15 Martie 2018
Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Vaslui, declarat decedat în anul 2016, deşi este în viaţă, a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului. El a menţionat că a pierdut procesul din cauză că a formulat prea târziu calea de atac, la aproximativ doi ani…
Klaus Iohannis solicită reexaminarea Legii referendumului
Scris de Teodora Miron Miercuri, 14 Martie 2018
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul…
Proiect de lege CONTROVERSAT, anunţat de Dragnea
Scris de Corina Dobre Miercuri, 14 Martie 2018
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susține că este nevoie de un proiect de lege care să îi pedepsească într-un fel pe cei care defăimează România. Liviu Dragnea a dat exemplul Monicăi Macovei şi a explicat că, deşi fiecare are dreptul la liberă exprimare, atunci când ţara pierde ceva ca urmare a…
Parlamentarii revin cu PENSIILE SPECIALE pentru ALEȘII LOCALI
Scris de Corina Dobre Miercuri, 14 Martie 2018
Parlamentari de la PSD, UDMR, PNL şi PMP au depus, la începutul săptămânii, un nou proiect de modificare a Statutului aleşilor locali, astfel încât aceştia să beneficieze de pensii speciale, după modelul senatorilor şi deputaţilor. O încercare similară a existat şi în 2016, dar a fost stopată de Curtea Constituţională,…
Vot de blam autostrăzii Pitești-Sibiu
Scris de Corina Dobre Marți, 13 Martie 2018
Ministerul Finanţelor afirmă că proiectul autostrăzii Pitești-Sibiu nu a parcurs toţi paşii necesari pentru a putea fi "selectat şi bugetat". Deşi se află în vârtejul procedurilor de licitație cel puțin loturile 1 şi 5 ale autostrăzii, anunţarea unui câştigător urmând să aibă loc cât de curând, proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești este…
Băncile vor o prelungire a dezbaterii privind plafonarea dobânzilor
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 13 Martie 2018
Reprezentanţii sectorului bancar solicită Parlamentului extinderea cu 60 de zile a termenelor propuse iniţial pentru dezbaterea impactului proiectelor de legi privind plafonarea dobânzilor şi limitarea valorii recuperabile a creanţelor cesionate, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al Consiliului Patronatelor Bancare. "Comunitatea bancară este…
Criză de meşteri restauratori
Scris de Corina Dobre Luni, 12 Martie 2018
Vestită pentru numărul mare de construcţii în stil Art nouveau, Oradea se confruntă acum cu o criză de specialişti. Cei mai afectaţi par a fi patronii firmelor angajate de Primărie pentru a restaura clădirile istorice. Deşi municipalitatea alocă sume importante de bani, de multe ori, lucrările sunt amânate sau oprite…