Amendă drastică pentru o secundă de întârziere

Luni, 28 Iulie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un pasager din Winterthur a primit o amendă de aproximativ 270 de euro pentru că și-a cumpărat biletul cu o secundă întârziere față de plecarea trenului. Incidentul a declanșat o dezbatere online despre rigiditatea sistemului de transport elvețian, scrie Mediafax.  Bărbatul a vrut să-și plătească biletul de călătorie prin aplicația „EasyRide" a SBB, care permite înregistrarea la începutul călătoriei prin simpla glisare pe ecran. S-a înregistrat la ora 10:08:15, dar tr ...

Două licee din Galaţi, în topul naţional la admitere

Marți, 29 Iulie 2025 10:30 | Publicat în EDUCAŢIE
În topul primelor 50 de specializări la liceele din România, în funcție de ultima medie cu care s-a intrat la admiterea de anul acesta, se află și două colegii din Galați. Specializarea Matematică-Informatică de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, unde s-a intrat cu media 9,62, este pe locul 22 în ţară, iar pe locul 32 naţional se află specializarea Științe ale Naturii de la Colegiul Național „Costache Negri”, cu ultima medie de 9,60. Bucureștiul domină cla ...

Cu vina la expertiză

Marți, 29 Iulie 2025 00:08 | Publicat în EDITORIAL
Pentru cei mai puțin familiarizați cu limbajul juridic, aș începe cu o precizare. Despre acea formă a vinovăției care este culpa, adică vinovăția indirectă, care nu presupune intenție, premeditare, etc. Acea fomă a vinovăției care stă însă la baza unor tragedii pe care noi, oamenii, societatea, le vrem îndreptate prin actul de justiție. Ne tot întrebăm de ce unul care fură o pâine de foame înfundă rapid pușcăria, iar unul care omoară oameni pe șosele huzurește cu ...

Trenul de metrou „Galați”, adus din Brazilia

Marți, 29 Iulie 2025 11:30 | Publicat în Regional
O delegație Metrorex se află la fabrica Alstom din Brazilia, pentru recepția tehnică a celui de-al 12-lea tren destinat Magistralei 5 din Bucureşti, care va purta numele „Galați”. Potrivit clubferoviar.ro, până în prezent au fost livrate zece trenuri Alstom Metropolis, numite "Bihor", "Constanța", "Cluj", "Giurgiu", "Iași", "Ilfov", "Maramureș", "Sălaj", "Sibiu" și "Teleorman", iar trenul "Braşov" este pe drum şi va ajunge la Bucureşti pe 30 iulie. Compania franceză Alst ...
Gălățenii interesați să se angajeze sau să-și schimbe locul de muncă sunt invitați la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, din strada Domnească nr. 191, pentru o nouă acțiune de mediere. Evenimentul va avea loc miercuri, 30 iulie, de la ora 9.00.  De această dată, sunt așteptați să participe cei cu studii superioare și cu licență, angajatorul fiind Centrul de Consultanță și Studii Europene. Sunt vizate funcții ca manager de proie ...

Asalt cu amenzi printre gălățenii agitați de caniculă

Luni, 28 Iulie 2025 18:30 | Publicat în AUTO
Cel mai fierbinte weekend de până acum a fost unul încins și la figurat. Sute de gălățeni au încheiat săptămâna cu cel puțin o amendă în buzunar, după ce au fost prinși în diverse ipostaze ilegale. Peste 700 de sancțiuni, dintre care mai mult de jumătate amenzi, au fost date pentru fapte care au adus atingere liniștii și ordinii publice, constatate de polițiști în urma zecilor de intervenții la care au fost solicitați. Aproape 40 dintre ”nefericiți” au fost șofer ...

Isprava unui șofer căruia i-a ”fiert” vinul în cap

Luni, 28 Iulie 2025 17:30 | Publicat în AUTO
Doi posesori de mașini din județul Galați au avut parte de o noapte albă după ce un șofer extrem de beat a scăpat direcția de sub control și a intrat în plin în vehiculele parcate pe marginea unei străzi. S-a întâmplat la Liești, puțin după miezul nopții de sâmbătă spre duminică. Un localnic în vârstă de 32 de ani a fost găsit de polițiștii chemați prin 112 în dreptul unui imobil de pe o stradă din comună. Mașina i se proptise în alte două autoturisme, pe care ...

Manifestări de Ziua Imnului, în Piața Tricolorului

Marți, 29 Iulie 2025 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe 29 iulie, România sărbătorește Ziua Imnului Național, prilej de cinstire a unuia dintre cele patru simboluri naționale oficiale, alături de drapelul tricolor, stema și sigiliul statului. Marcarea acestei zile a fost stabilită prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998, iar momentul aniversar are o profundă încărcătură istorică și identitară. Cu această ocazie, Instituția Prefectului - Județul Galați și Garnizoana Galați organizează o manifestare dedicată Zilei Imnului Națion ...
Dansuri tradiționale de pe tot cuprinsul Greciei, energie, ritm, zâmbete, culoare și bună-dispoziție! Asta au oferit din plin dansatorii Ansamblului Artistic "Olympos" al Comunității Elene din Galați, duminică seara, în centrul oraşului. De la minidansatorii care pășesc cu încredere pe ritmurile Eladei, continuând cu juniorii care se simt deja în largul lor pe muzica elenă și până la seniori - adevărați profesioniști ai dansurilor tradiționale grecești - nimic n-a lipsit ...
Șapte elevi talentați, coordonați de profesoara de limba română Oana Ichim, au adus Liceului Teoretic „Emil Racoviță” Premiul al II-lea la concursul „Boovie”, desfăşurat la jumătatea lunii iulie, pentru transpunerea în film a cărţii “Extraordinarele culori ale lui Auden Dare”, de Zillah Bethell.  Echipa laureată, „Atoma” (însemnând indivizibil), este formată din elevi de clasa a VIII-a de la Liceul Teoretic “Emil Racoviță” Galați: Andrei Buzescu, Rareș ...
Pagina 49 din 145

Weekend spectaculos la Galați

Ce faci în weekend? E o întrebare care și de această dată propune mai multe răspunsuri. De tine depi ...

UPDATE. Victima electrocutată, transportată la spital cu semne vitale

Un bărbat din Galaţi s-a electrocutat în subteran, joi seară, în timp ce efectua lucrări de mentenan ...

Cele mai profitabile firme din Galați. Companie cu peste 400 milioane de lei câştig

Patronatul IMM-urilor Galați și Consiliul Județean Galați au organizat, joi, festivitatea de premier ...

Programul concertelor la Street Food Festival 2025

Street FOOD Festival, care începe joi, 18 septembrie, în Grădina Publică, nu înseamnă doar preparate ...

Hoţ gălăţean adus în ţară din Spania

În zilele de 16 şi 17 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară patru persoane, pe numele căror ...

Şi-au aruncat la gunoi banii de la logodnă

Doi tineri din Tecuci, proaspăt logodiți, au aruncat la gunoi punga cu banii primiţi în dar, imediat ...

Explozie cauzată de acumulări de gaze

O explozie cauzată de acumulări de gaze s-a produs miercuri, 17 septembrie, în jurul orei 20.00, înt ...

Ansamblul „Olympos”, ambasador al Galațiului

În perioada 19-21 septembrie, ansamblul „Olympos” al Comunității Elene din Galați este prezent pe sc ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

Consiliul Județean cumpără cactuși și palmieri pentru pădurea tropicală din Galați

Nu mai puțin de 1.721.008 de lei fără TVA este valoarea estimată a contactului pe care Consiliul Jud ...

Miniștrii Apărării redescoperă, periodic, Șantierul Naval Damen Galați

A devenit parcă o tradiție ca miniștrii Apărării din ultimii ani să viziteze Șantierul Naval Damen G ...

Gregor Teodorescu spune „Adio!” Consiliului Local

Gregor Teodorescu, liderul PACT pentru Galați, și-a anunțat demisia din funcția de consilier local a ...

PSD Galați a pierdut un parlamentar

Echipa PSD Galați este mai săracă, de luni, 15 septembrie, cu un parlamentar. Liviu Bogdan Ciucă a ...

Resturi de rachetă, găsite în estul Poloniei

Fragmente suspectate că provin de la o rachetă folosită pentru doborârea unei drone ar fi fost găsit ...

Zelenski oferă ajutor țărilor NATO împotriva dronelor ruseşti

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a evidenţiat duminică seară importanţa dronelor în apărare ...

În opinia Moscovei, „NATO este de facto în război cu Rusia”

Alianța Nord-Atlantică oferă sprijin direct și indirect regimului de la Kiev, astfel că „se poate af ...

Opinii. Tunul de aur și drona de tinichea

Să tragi cu o armă de jumătate de milion de dolari într-o dronă de 20.000 e ca și cum ai da foc la c ...

Spitalul Judeţean din Galaţi, în programul naţional privind infarctul miocardic acut

Veste bună pentru gălățeni! După vizita ministrului Sănătății, Alexandru-Florin Rogobete, Spitalul C ...

Pregătiri pentru turnarea celui de-al treilea etaj al noului spital de la Tecuci

Pe șantierul noului spital din Tecuci se pregătește o nouă etapă importantă - turnarea plăcii celui ...

Boala West Nile are simptome asemănătoare unei viroze respiratorii

Pentru că vremea caldă continuă și în luna septembrie în Galați, iar trei persoane au ajuns deja în ...

Aproape 23.000 de gălățeni nu mai sunt coasigurați de la 1 septembrie

Unul dintre pachetele de austeritate impuse de Guvernul Bolojan prevede excluderea persoanelor coasi ...

Depreciere modestă a leului, contrară altor monede din regiune

Menținerea unei cereri comerciale mai ridicate de valută a avut ca efect deprecierea leului față de ...

Gălățenii, printre campionii colectării uleiului uzat

Auchan România a anunțat colectarea a peste 1,6 milioane de litri de ulei uzat de la clienţi din înt ...

Rata din august a inflației, triplă față de media UE

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a rămas stabilă în luna august, la 2,4%, iar România es ...

Analiza financiară a zilei. Cursul euro rămâne sub pragul de 5,07 lei 

Miercurea aceasta, urma să se încheie ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane. De ...

Autobuze suplimentare pentru meciul Oţelul - Craiova

Pentru a veni în sprijinul suporterilor echipei locale de fotbal, sâmbătă, 20 septembrie 2025, progr ...

Oțelul - CSU Craiova: liderul Superligii vine la Galați

Gruparea roș-alb-albastră are de trecut un test foarte important în etapa a X-a de campionat, chiar ...

Lieștiul și Braniștea, derbi așteptat de tot județul

Actualul sezon al celui de-al treilea eșalon de fotbal programează, în etapa a patra, derbiul Sporti ...

Campionatul județean de fotbal, în faţa etapei a III-a

FOTBAL. Echipele din cele două ligi de la nivelul competițiilor județene de fotbal vor susține dumin ...

Spectacol de robotică şi tehnologie al liceenilor gălăţeni

Sâmbătă, 20 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, zona Food Court de la Shopping City Galați va de ...

Universitatea „Dunărea de Jos”, în sprijinul tinerilor

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a lansat proiectul „ACCESS UP - Sprijin pentru elevi și st ...

Proiect pentru pregătirea profesorilor, la Şcoala Nr. 29

Școala Gimnazială Nr. 29 Galați, prin intermediul Academiei G-STEAM, derulează un proiect "Erasmus" ...

Folosirea telefoanelor mobile la școală, permisă sau interzisă?

Ministrul Educației a readus în discuție o problemă cu care se confruntă o parte din profesorii din ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Participare-record la cel mai mare festival românesc din America

Peste 12.000 de persoane au invadat încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, D.C., timp de ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățenii, invitați să facă mişcare, pentru sănătate și mediu

Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) a marcat, și în acest an, „Săptămâna Europe ...

Traseul 35, prelungit până la Metro începând de pe 18 septembrie 2025

Aşa cum anunţam în articolul referitor la aglomeraţia de pe traseele nou înfiinţate pentru a face le ...

Cum arată după renovare Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii şi cu ce expoziţii îşi aşteaptă vizitatorii (FOTO)

„Armurile vieţuitoarelor marine”, „Spectacolul Dunării la Galaţi” şi „Fasmidele” - insecte care se c ...

UPDATE. Măsuri în cazul fetei bătute și umilite pe stradă. Judecătorii, neîndurători cu bătăușa

UPDATE ora 17,40: Judecătoria Liești a admis, marți după-amiază, solicitarea Parchetului de a o trim ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

O coborâre în inimă, la Cenaclul Noduri şi Semne

tare mi-e dragă această casă care ne rabdă/ ieșirile/ și care nu se încruntă, ci ne ține împreunați/ ...

Dramaticul călătorește prin țară cu „Regina nopții”

Săptămâna aceasta, „Regina nopții” va călători prin țară, iar în luna octombrie se va juca în cadrul ...

Weekend aniversar la Teatrul Dramatic

Weekendul aniversar al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” va începe sâmbătă, 27 septembrie, de la ora ...

Andreea Gabriela Tudor - figura umană, în centrul creației. Tineri artişti gălăţeni

Arta gălățeană feminină, care a fost bine reprezentată chiar de la înființarea în 1951 a Cenaclului ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Preotul din Foltești, acuzat de viol asupra unei minore, a fost trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat miercuri, 17 septembrie, finalizarea anchetei ...

UPDATE. Ce a pățit individul care a hărțuit o elevă de liceu cu opt ani mai mică

UPDATE ora 17,53: Individul acuzat de tentativă de viol, șantaj și hărțuire a primit mandat de arest ...

Un gălățean a fost arestat pentru că și-a ucis fratele

Conflictul dintre doi frați din muncipiul Galați a avut urmări tragice și s-a concretizat într-un do ...

Cu poliția pe urme, scăpat de justiție. Tâlharul care a speriat Galațiul, un hoț vechi, căutat de trei luni

Atacarea femeilor în vârstă în scările blocurilor și deposedarea lor de bijuterii de un individ tână ...

Din răzbunare, a incendiat mașina polițistului care l-a amendat

Un moment de răzbunare îl va costa câțiva ani de închisoare pe un tânăr teribilist din județul Galaț ...

11,5 milioane de euro pentru fermierii gălățeni afectați de înghețul din primăvară

Fermierii gălățeni primesc o veste mult așteptată: un fond în valoare de 11,5 milioane de euro va fi ...

Noile autobuzele Galaţi-Vânători, aglomerate şi insuficiente

Introducerea a două noi trasee de transport în comun, 50 şi 55, care a dus însă la suspendarea trase ...

Armata americană modernizează poligonul de la Smârdan

Armata americană a început demersurile pentru construcția unui poligon modern pentru tancuri în baza ...

BRODERIE (bombă de presă)

? oare cine bate vântul? oare cine trece viaţa ?? cine osteneşte ceasul? cine mută dealu-n vale ?? c ...

CHILIPIR (despre ne/norocul celui dintâi)

Taie... dacă ai curaj, dacă vrei să vezi cum tace,dacă vrei s-auzi cum piere, dacă vrei tu să rămâip ...

ATUNCI (dosarele XYZ)

Când a bătut la uşă o lumină, ea se uita-n oglindă şi credea că nu mai poate nimenea să vină, să-i ...

Strada FRUNZEI (dosarele Z)

Din sufletul tău mare cât Luna cea mai plinăam învăţat (întruna) să tai frunze la câini,aici, pe str ...

MAJESTATEA SA... PĂMÂNTUL

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se ...

CĂLIMARA cu OTRAVĂ

Ultima mea Marie lucrează la Morgă! Are cincizeci şi cinci de ani, dar pot zice că nu-i trecută apro ...

PUR și SIMPLU

Acesta este! Aceasta este! Aceştia sunt! Acestea sunt! Nimic în minus! Nimic în plus! Doar câte-o at ...

INVIDIE FRUMOASĂ... CU DOUĂ HALUCINOGENE

Odată, după utrenia de Duminică... mă aflu ţanţoş şi viteaz pe strada Frunzei, după cumpărături de-a ...

”Mamă de 4”, Nicoleta Luciu își deschide școală de modelling și actorie

Vedeta inaugurează la Brașov propria academie de modelling și actorie, care îi poartă numele. Ea va ...

Strugurii - darul toamnei pentru sănătate și energie

Toamna aduce în piețe și pe mesele noastre unul dintre cele mai iubite fructe: strugurii. Aroma lor ...

Owen Cooper, cel mai tânăr câștigător al unui Emmy

La doar 15 ani, actorul britanic Owen Cooper a scris istorie la Premiile Emmy 2025, devenind cel mai ...

Lasagna cu carne, ușor de pregătit pentru o cină în familie

Când spui lasagna, spui straturi generoase pline de savoare și culoare, spui gust și aromă, spui... ...

Laptele de vacă, în fața alternativelor vegetale

În ultimii ani, rafturile magazinelor s-au umplut de cutii colorate cu lapte de migdale, de ovăz, de ...

Care sunt cauzele şi simptomele indigestiei la câini. Şcoala iubitorilor de animele

Ca și în cazul oamenilor, câinele se poate confrunta cu indigestia. Aceasta nu este o afecțiune dige ...

Îngrijirea câinilor şi pisicilor la început de toamnă

Odată cu schimbarea anotimpului, rutina de îngrijire a animalelor de companie necesită mici ajustări ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...