S-a întâmplat pe 15 decembrie

Duminică, 15 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
37 - Se naşte NERO (m. 68), împărat al Imperiului Roman.1832 - Se naşte ALEXANDRE GUSTAVE EIFFEL (m. 1923), inginer francez. A construit, printre altele, turnul (înalt de 300 de metri) din Paris care-i poartă numele.1887 - Se naşte CELLA DELAVRANCEA (m. 1991), prozatoare, pianistă, pedagog.1926 - Se naşte, la Galaţi, MIRCEA OLTEANU (m. 2011), medic, unul dintre primii chirurgi oftalmologi din lume care a operat, sub anestezie generală, nou-născuţi sub două săptămâni, membru de ...

S-a întâmplat pe 14 decembrie

Sâmbătă, 14 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
1458 - Atestarea documentară a localității Oneşti, printr-un act de danie emis de cancelaria lui Ştefan cel Mare.1503 - Se naşte MICHEL NOSTRADAMUS (m. 1566), astrolog şi medic francez, autorul cărţii "Secolele", care conţine 966 de predicţii.1869 - Se inaugurează oficial clădirea Universității din Bucureşti.1887 - Se naşte, la Galaţi, VIRGIL MADGEARU (m. 1940, 27 noiembrie - asasinat de legionari), economist, sociolog, om politic, membru, post-mortem, al Academiei Române.1898 ...

Meteo 14-15 decembrie 2024

Sâmbătă, 14 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în UTILE
În acest weekend, cerul va fi în mare parte acoperit. Temperaturile maxime vor ajunge la 5°C sâmbătă și la 6°C duminică. Minimele nocturne sunt estimate la 1°C sâmbătă și -1°C duminică. Există 4-23% șanse de precipitații, iar vântul va atinge viteze cuprinse între 14 și 17 km/h. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 768 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va avea valori cuprinse între de 66 și 84 %(Informaţii din surse online) ...

Horoscop 14 decembrie 2024

Sâmbătă, 14 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în HOROSCOP
BerbecSimțiți dorința de a cunoaște oameni noi și de a purta conversații de suflet.TaurÎncercați să fiți flexibil. Această perioadă aduce situații neașteptate.GemeniNu luați în serios micile neplăceri și vă bucurați de aspectele pozitive.RacVă deconectați de la probleme și vă răsfățați cu activități pe placul dvs.LeuSatisfacția de a-i servi pe ceilalți vă poate îmbunătăți propria bunăstare.FecioarăToată energia este direcționată către obținerea unor c ...

Carnet cultural 14-15 decembrie 2024

Sâmbătă, 14 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Grădini miraculoase" - peisaje din colecţia de grafică a muzeului.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Paths. States of being" ("Căi. Stări de spirit"), a tinerelor artiste Diana Păunescu și Cristiana-Emanuela Tărbuc.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Artelor -Expoziţia "Orăşelul de turtă dulce", ...

S-a întâmplat pe 16 decembrie

Luni, 16 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
1770 - Se naşte LUDWIG van BEETHOVEN (m. 1827), compozitor german.1775 - Se naşte JANE AUSTEN (m. 1817), scriitoare britanică.1859 - Încetează din viaţă WILHELM GRIMM (n. 1786), scriitor, filolog german.1891 - Încetează din viaţă ION IONESCU de la BRAD (n. 1818), revoluționar pașoptist, întemeietorul științei agricole românești.1897 - Încetează din viaţă ALPHONSE DAUDET (n. 1840), scriitor francez.1898 - Încetează din viaţă PAVEL MIHAILOVICI TRETIAKOV (n. 1832), ...

Meteo 16 decembrie 2024

Luni, 16 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte acoperit. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 7 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 3 grade Celsius. Există 6 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 20 de kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 768 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va ajunge la 68 la sută. (Informaţii preluate din sur ...

Horoscop 16 decembrie 2024

Luni, 16 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în HOROSCOP
SăgetătorSunteți sfătuit să evitați discuțiile pe subiecte majore, din cauza capacității scăzute de concentrare.CapricornSunteți sfătuit să vă relaxați mai mult.VărsătorEste indicat să vă îmbunătățiți capacitatea de comunicare pentru a reuși să puneți în aplicare ceea ce vă propuneți.PeştiS-ar putea să nu vă ajungă banii pentru ceea ce v-aţi propus.BerbecVă sfătuim să fiţi mai flexibil.TaurEste recomandat ca astăzi să vă orientați spre acțiuni de ruti ...

Carnet cultural 16 decembrie 2024

Luni, 16 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Grădini miraculoase" - peisaje din colecţia de grafică a muzeului.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Paths. States of being" ("Căi. Stări de spirit"), a tinerelor artiste Diana Păunescu și Cristiana-Emanuela Tărbuc.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Artelor - Expoziţia "Orăşelul de turtă dulce", ...

Traversarea Dunării la Galați, cu un singur bac

Miercuri, 11 Decembrie 2024 17:40 | Publicat în Regional
Joi, traversarea Dunării între Galați și localitatea tulceană I.C. Brătianu se va face, timp de trei ore, cu un singur bac, cel mic. Motivul îl reprezintă, conform reprezentanților Navrom Bac Galați, alimentarea cu combustibil a bacului mare. „Pe data de 12.12.2024 va avea loc buncherarea navei Oltișoru 2, între orele 09,00-12,00. Pe timpul buncherării, trecerea în punctul Galați - I.C. Brătianu va fi asigurată de bacul mic, Poienari 2, doar pentru autoturisme, care va efectu ...

Gălăţenii, naşi, cumnaţi şi cumetri la „Nunta de argint” a trupei „Fără Zahăr”

Trupa de folk alternativ „Fără Zahăr” a sărbătorit 25 de ani de activitate printr-un concert memorab ...

Autorul crimei din Micro 40, dat pe mâna justiției. Pedeapsă de cel puţin 25 de ani

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au anunțat că l-au trimis în judecată pe au ...

Protest anemic al siderurgiștilor la Tribunal

Circa 15-20 de persoane au participat, luni dimineață, la un protest anunțat de siderurgiștii din Li ...

Două persoane rănite într-o coliziune pe strada Traian

Eveniment rutier cu vicitme produs acum câteva minute în Galați. Două persoane au ajuns la spital pe ...

Galațiul se menține în topurile naţionale ale șomajului

Nu au apărut ca prin minune noi locuri de muncă în Galați, prin urmare nici cifrele șomajului din ju ...

Dotări moderne pentru educaţia în şcolile profesionale speciale „Emil Gârleanu” și „P. P. Neveanu” din Galaţi

Pentru elevii de la Școala Profesională Specială „Emil Gârleanu” Galați și structura „P.P. Neveanu”, ...

Țigări ascunse ca în filme, descoperite la vamă

Un șofer cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, a fost prins la vamă încercând să intre în țară c ...

Primele plăți din acest an pentru beneficiile de asistență socială

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați a efectuat primele plăți din aces ...

Comunicat presa-fondul pentru modernizare comuna Grivita

                                                                                                     ...

Lucrări de modernizare finalizate la blocul A5 din Micro 20

Potrivit Primăriei Galați, blocul A5 (scara 7) din Micro 20, situat la intrarea în oraș, a fost mode ...

Comunicat de presă demarare proiect

                                                                                                    ...

Cum arată Grădinița „Voinicelul” după modernizarea cu fonduri europene

Lucrările de modernizare a Grădiniței cu program prelungit „Voinicelul”, din cartierul Țiglina III, ...

Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10

Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștil ...

Consiliul Judeţean s-a „înţepat” în cactuşi. Plante tropicale cumpărate pentru Grădina Botanică

Licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Galaţi pentru plantele exotice destinate serei de la Grăd ...

Aventură cu obstacole pe bulevardul George Coșbuc

„Aventură cu obstacole”, asta înseamnă pentru locuitorii bulevardului George Coșbuc o plimbare pe tr ...

Gerul a adus prețuri prohibitive la energia electrică

În condițiile temperaturilor extreme care au coborât în România până la minus 20 de grade Celsius, c ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Care sunt serviciile medicale de care vom beneficia în 2026

Pentru a lămuri lucrurile în ceea ce privește serviciile medicale de care vor beneficia cetățenii în ...

UPDATE. Eximbank, vot pentru salvarea Combinatului. Un pas necesar, dar nu suficient

Eximbank, unul dintre cei doi mari creditori ai combinatului siderurgic Liberty Galați alături de Ag ...

Metalele prețioase sunt din ce în ce mai prețioase

Politica intervenționistă a președintelui Trump, care a mutat la Casa Albă tehnicile sale de negocie ...

Toate danele Portului Mineralier, din nou funcționale

Modernizarea Portului Mineralier din Galați a fost unul din obiectivele strategice ale Companiei Naț ...

Fosta fabrică de bere Martens, pusă la pământ cu buldozerele

De câteva zile, excavatoare și alte echipamente de demolat pot fi văzute în curtea fostei fabrici de ...

Program refăcut de meciuri amicale pentru echipele de Liga a III-a

Echipele gălățene sunt nevoite să-și refacă programul de amicale din această perioadă. Sâmbătă fuse ...

Oțelul mărșăluiește spre play-off, după ce a învins şi nocturna

Meciul de luni seară nu i-a creat deloc probleme Oțelului, iar gruparea gălățeană se apropie tot mai ...

Victorii la 40 de goluri, pe ”Dunărea”. Din sportul gălățean

HOCHEI. Echipa de juniori Under 20 a CS Municipal, pregătită de antrenorul Cătălin Geru a susținut o ...

Prima victorie a sezonului pentru CSM Galați. Succes clar în Cupa României

Echipa gălățeană a spart gheața în acest sezon competițional, reușind să câștige pentru prima dată. ...

Ghid de dezvoltare personală pentru elevii gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va găzdui, pe 28 ianuarie, de la ora 13.00, în Sala "Aula ...

„Casa Cuza” a primit oaspeți de la Şcoala 28

Pentru că  elevii de clasa a IV-a au în programa școlară și istoria, o vizită la un muzeu de profil ...

„Index Seminum”, activitate științifică de tradiție la Grădina Botanică din Galați

În această perioadă, Grădina Botanică Galați, secție a Complexului Muzeal de Științele Naturii, anun ...

Rareș Neculau, elevul de aur al Galațiului, admis la MIT

După ani de muncă pe băncile școlii și rezultate remarcabile la competițiile internaționale de infor ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

În ce cartiere mai sunt locuri de parcare vacante. Prima sesiune de atribuire din 2026

Începând din 1 februarie 2026, ora 08,00, până pe 4 februarie 2026, ora 07,59, se va desfășura o nou ...

Cum arată un adăpost civil cu adevărat modern. Investiție majoră în Campusul studențesc (FOTO+VIDEO)

Când auzim cuvântul „adăpost”, memoria colectivă ne trimite imediat către imagini sumbre: uși metali ...

Galațiul, partener strategic în monitorizarea poluării regionale

Asociația Tehnopol Galați face un pas important pentru sănătatea mediului prin implementarea proiect ...

Ziua Micii Uniri a adunat gălăţeni mari și mici la statuia lui Cuza

Emoții, tradiții, coroane de flori și cuvinte omagiale! Acestea au fost ingredientele zilei de sâmbă ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Florin Piersic, actorul cu 100 de chipuri, la 90 de ani

Florin Piersic, actor de film, radio, televiziune, scenă și voce, s-a născut pe 27 ianuarie 1936, la ...

Plasticienii gălăţeni organizează Gala Artelor

Filiala Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR) organizează, pe 28 ianuarie 2026, de ...

Amintirea sculptorului Silviu Catargiu, la zece ani de eternitate

Sculptura gălăţeană din deceniul şapte al secolului trecut înregistra numele unui tânăr artist care, ...

Tineri artiști gălățeni expun la Librăria „Alexandria”

Luni, 26 ianuarie, de la ora 17:00, la Librăria "Alexandria" din Galați va avea loc vernisajul expoz ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Participarea la procese se va putea face și online

Guvernul a adoptat joi, 22 ianuarie, un proiect de lege pentru completarea Ordonanței de urgenţă nr. ...

Polițiștii locali vor (putea) purta camere video

O lege promulgată de președintele Nicușor Dan la finele săptămânii trecute îi va alinia, teoretic, p ...

Procesele de care depind salariile angajaţilor Transurb, în aşteptare de un an

Două litigii de muncă, de care depind salariile angajaţilor Transurb, zac în aşteptare din 19 februa ...

Un recidivist a încercat să ”șteargă” o datorie cu cuțitul

Un infractor cu antecedente penale a ajuns din nou în arestul poliției după un incident deosebit de ...

Caravana „Dodoroni” aduce bucuria spectacolului în școlile rurale

Asociația "Dodoroni" a demarat o caravană rurală menită să aducă teatru și educație copiilor din zon ...

O țigară aprinsă a distrus casa unui mătcaș

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru a lich ...

Comuna Smârdan, finanțare pentru iluminat modern

Primăria comunei Smârdan continuă investițiile în infrastructură și a semnat recent un contract de f ...

Panouri fotovoltaice și pompe de căldură gratuite pentru locuitorii din Berești-Meria

Primăria comunei Berești-Meria anunță demararea demersurilor pentru obținerea unei finanțări europen ...

RUGĂCIUNE (dosarele XYZ)

Te salut, prietene... te salut şi te rog să mă ierţi, dacă mai poţi înţelege încă o dată un vrăjmaş ...

ATENȚIUNE! (nu ignoraţi titlul!)

Nu mai staţi cu capul pe tânjala orânduielii, nu mai mâncaţi de pe jos şi de pe sus şi de pe unde c ...

TĂCERE și CINISM (E la X)

Şi mă întreb mereu, de-atunci:/ oare al, a, ai, ale... cui? şi nici o vorbă, nici un semn.../ oare d ...

SPOVEDANIE (psalmul cuvintelor tale)

În limba cuvintelor tale sunt grâu/ cu patria-n fire, căţelul pământului latră la cer,/ prin paiul s ...

Trecutul Utimului Viitor (XXVII)

Da, sigur că da! E chiar maica ofiţerului, Sofia! E chiar maica mea, Ruxandra! Oare să credem într-a ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXVI)

Parol, ca şi cum toţi am fi într-altă Dimensiune, aşteptăm, vrem să se întâmple ceva, să se facă pos ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXV)

Ne aşezăm la masa noastră pregătită şi gătită ca pentru o întâlnire astrală! Şi ne uităm spre uşă! Ş ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXIV)

Din uşa crâşmei, Mariţa ne face semn să ne grăbim! Nu ne grăbim! Mai ales că suntem marcaţi de bocet ...

Cariere. Johann Gottlieb Fichte, unul dintre succesorii lui Kant

Filosoful german Johann Gottlieb Fichte s-a născut pe 19 mai 1762, la Rammenau, Saxonia. A studiat ...

Michel Legrand (1932-2019)

Michel Legrand, compozitor, dirijor și pianist francez de origine armeană, s-a născut pe 24 februari ...

Paul Newman, un actor filantrop

Paul Newman, actor, scenarist, producător, militant pentru drepturi civice, pilot de automobile, om ...

O cățelușă care găseşte materiale explozibile a securizat Ziua Unirii

Sâmbătă, 24 ianuarie, s-au desfășurat la Galați ample activități dedicate Zilei Unirii. În această z ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...