OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Pacientul nostru, stăpânul nostru

Scris de Luni, 22 Aprilie 2024
Parafrazând celebra zicală, am putea merge pe premisa că omul în suferință ar (fi) trebui(t) dintotdeauna să fie suveran în actul medical, făcând din slujitorul lui Hipocrate un ilustru și servil prestator de minuni vindecătoare. Departe de acest gând, consider că deprinderile și îndatoririle fiecăruia ar trebui să se întâlnească…

Investitorii tot nu găsesc drumul spre Galați

Scris de Sâmbătă, 20 Aprilie 2024
Retailerul multinațional Metro a lansat recent cea de-a patra ediție a ghidului său de turism, care aduce în prim-plan o parte din cele mai frumoase destinații din România, câte ceva din fiecare regiune. Sunt peste 560 de locuri recomandate în „România: Ghid de Turism”, pe gustul și bugetul tuturor, pentru…

Defilările tip 23 August şi steagurile lui Pristanda

Scris de Vineri, 19 Aprilie 2024
Nici nu mai ştim în ce campanie sau precampanie suntem. Unde te duci, unde te întorci, candidaţi pentru toate vârstele, gusturile şi naivităţile, ba pentru Primăria Galaţiului sau a comunelor-satelit învecinate, ba pentru Consiliul Judeţean, ba pentru rectoratul Universităţii "Dunărea de Jos". Practic, aici se va da startul, luni, cu…

Să ne minunăm la răspântia politică

Scris de Joi, 18 Aprilie 2024
„Oare ce-o mai fi făcând primarul PNL al comunei” (Iveşti, Oancea, Cuza Vodă, Cavadineşti, Corni… alegeţi dumneavoastră pe oricare!), m-am trezit întrebându-mă deunăzi. Tocmai mi se agăţase privirea de bannerul pus la intrarea în localitatea mea natală! Şi zău dacă nu mi-au ieşit ochii dincolo de lentila ochelarilor, nevenindu-le să…

Galațiul, sufocat de derbedei la volan

Scris de Miercuri, 17 Aprilie 2024
Gălățenii care ies dis-de-dimineață din casă pentru diverse motive și se află la volan sunt nevoiți să ducă adevărate lupte de nervi în traficul din oraş. S-a tot scris și s-a tot vorbit despre acest subiect, însă lucrurile par că merg din ce în ce mai rău. La ora 8,00…

Conflict regional, efecte globale

Scris de Marți, 16 Aprilie 2024
După valul de rachete și drone iraniene care s-au abătut asupra Israelului, întreaga lume face eforturi uriașe pentru a apăsa ”frâna” acestui conflict regional care are potențialul de a deveni un război de amploare. Într-un conflict precum cel din Orientul Mijlociu, mizele sunt uriașe. Acest lucru s-a văzut și din…

Pământ în flăcări

Scris de Duminică, 14 Aprilie 2024
Atacarea Israelului de către Iran ar putea fi scânteia care să declanşeze un conflict global major, practic un al treilea război mondial, cu implicaţii a căror amploare, greu de estimat în momentul de faţă, ar putea fi catastrofală. Uciderea mai multor ofiţeri de rang înalt de către aviaţia israeliană într-un…

Cum are grijă Statul de banul lui

Scris de Sâmbătă, 13 Aprilie 2024
Mai deloc, dacă ar fi să judecăm după felul în care sunt făcute legile, în așa manieră încât cel care fură un ou din avutul public să fie rapid încartiruit, foit, anchetat și judecat, iar cei care bagă mâna până la umăr se descurcă, cu Justiția la degetul mic.Cu ani…

Ziua rezerviștilor

Scris de Vineri, 12 Aprilie 2024
Ciudat cum o "simplă" mobilizare ca rezervist îți poate schimba, instantaneu, părerea pe care o ai despre tine însuți. Până luni, mă consideram un tip în general ok, la 56 de ani, deci în floarea vârstei și a experienței, cu vreo trei-patru chile în plus (dar nimic dramatic), cu urmele…

Generaţia primului vot

Scris de Joi, 11 Aprilie 2024
Am avut o întâlnire, gazdă primitoare fiind Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia", prin Filiala Nr. 2 "Paul Păltănea", cu mai mulţi elevi de clasa a XII-a de la câteva licee din Galaţi. Despre întâlnirea în sine, am vorbit într-un articol separat, dar acum mă opresc asupra unui aspect care m-a surprins…

Galațiul și liderii politici pe care-i merită

Scris de Miercuri, 10 Aprilie 2024
Deși ne-ar plăcea să contăm la nivel național și european mai mult decât reușim să o facem, ca municipiu și județ, realitatea ne mai trezește. Iar în aceste zile, este chiar realitatea candidaților politici care ne cer - deocamdată! - semnături. Dar cât de curând ne vor pretinde încrederea și…

Învățământul românesc şi camerele video inutile

Scris de Marți, 09 Aprilie 2024
În urmă cu câteva zile, am fost întrebată, printr-un chestionar pe whatsapp, dacă sunt de acord, ca părinte, ca în clasa în care învață copilul meu să fie montate camere de luat vederi. O astfel de inițiativă ar avea ca obiectiv monitorizarea permanentă a comportamentului elevilor, atât în pauze, cât…

Negocierile și balanța războiului

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
În ultimele zilei, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a încercat să-și convingă partenerii din cadrul Alianței Nord-Atlantice să fie mai activi în a sprijini Ucraina în fața agresiunii Rusiei. S-a vorbit chiar de un plan de 100 miliarde de euro, pe cinci ani, de ajutorare a Kievului. Din păcate,…

Coada de la IREG, un simbol al bătăii de joc

Scris de Sâmbătă, 06 Aprilie 2024
Printre numeroasele lucruri pe care noi, gălățenii, le vom lăsa moștenire copiilor noștri, unele mai bune, altele mai rele, se pare că se va număra și coada de la IREG. O știți bine, fiecare dintre noi a văzut-o cel puțin o dată-n viață când a trecut prin zonă, fie vară,…

Toate drumurile NATO duc spre Europa

Scris de Vineri, 05 Aprilie 2024
Dacă se mai îndoiește cineva că principiul apărării colective este unul ”demodat”, așa cum păreau a considera în ”vremurile bune” unii dintre liderii europeni – ar fi bine să pună în balanță realitățile geopolitice și de securitate de astăzi în comparație cu situația de acum 75 de ani, când primele…

E (aproape) război, Ioane!

Scris de Joi, 04 Aprilie 2024
În momentul împărţirii banilor europeni pentru spitale, în 2022, a fost un scandal monstru. Numeroase unităţi medicale n-au "prins" lista celor 49 de spitale eligibile pentru suma de 2,45 miliarde de euro alocată investiţiilor în sănătate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), printre acestea numărându-se şi corpul nou…

Când doctorul e surd, doar popa te mai scapă

Scris de Miercuri, 03 Aprilie 2024
În Medicină există un principiu: vezi doar ceea ce știi și cauți ceea ce cunoști. După el, slujitorii lui Hipocrate se presupune că ar trebui să meargă pe căi oarecum bătătorite, lucru care ar contrazice flagrant inovația și evoluția în diagnosticarea și tratarea bolilor. Din fericire, nu se întâmplă mereu…

Când domnul Goe merge la teatru

Scris de Marți, 02 Aprilie 2024
Toate companiile de spectacole, mă refer aici la teatrele de mai mari sau mai mici dimensiuni, în formatul lor clasic sau modern, încearcă să atragă cât mai multe generaţii în săli, dar mai ales spectatori tineri şi foarte tineri, care sunt, evident, publicul adult în formare pe care se vor…

Când uiți sau n-ai cei șapte ani de-acasă

Scris de Luni, 01 Aprilie 2024
Vremea bună din weekend le-a deschis gălăţenilor apetitul pentru ieșitul în aer liber, în special în zona pădurilor de lângă oraș. Evident că, după atâta stat în casă, nu se poate acum ieși în natură fără să sfârâie grătarele, udate din belșug cu bere. Nimic rău până aici, mai ales…

Viitoarea lege a pensiilor - confuză și discriminatorie

Scris de Sâmbătă, 30 Martie 2024
Nu afirmăm noi acest lucru, ci Blocul Național Sindical (BNS), care a dat publicității, recent, un punct de vedere al organizației față de modificările legislative ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. BNS atrage atenția că obiectul de reglementare și scopul urmărit de art. 46 alin.(2) din Legea…

Pericolul iminent de la poarta școlii

Scris de Vineri, 29 Martie 2024
Un subiect controversat al vremurilor actuale este consumul de droguri în rândul adolescenților. O minte "ilustră" a unui şef dintr-un minister anunța recent, în direct la un post național de televiziune, că România a pierdut deja lupta cu acest fenomen și făcea apel la părinți să-și supravegheze mai mult decât…

Naționala de fotbal, un nesfârșit studiu de fezabilitate

Scris de Joi, 28 Martie 2024
Mă uit la fotbal și citesc despre fotbal de peste 40 de ani. Tatăl meu mi-a arătat când încă eram "junior" cărțile lui Ioan Chirilă, pe care le-am citit și răscitit apoi din scoarță-n scoarță. Pe la 14-15 ani, puteam recita campioanele mondiale din 1930 încoace și pe cele europene,…

Majorarea pensiilor în septembrie, între promisiuni şi calcule

Scris de Miercuri, 27 Martie 2024
De câteva săptâmâni bune, aproape că nu există zi în care reprezentanţi ai Ministerului Muncii să nu se laude cu majorarea pensiilor din luna septembrie, prin intrarea în vigoare a punctelor de stabilitate. Date de aplicare sigure, exemple de calcul din care reies cifre neverosimile, o altă indexare importantă în…

Legi avem, cap ne mai trebuie

Scris de Marți, 26 Martie 2024
Zilnic, pe drumurile din Galați, iese, "la control", cel puțin un șofer beat sau drogat. Sau amândouă. Tot aproape zilnic, un om, sau mai mulți, cade victimă unui accident rutier, care, cu puțin ghinion, este produs în condițiile în care un șofer a tras la măsea fără să-i pese că…
Pagina 21 din 169

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Dronă maritimă distrusă de un F-16 românesc în apropierea platformei Neptun Alpha

O dronă maritimă de mici dimensiuni a fost distrusă joi, 20 august, de un avion F-16 al Forțelor Aer ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

Arşiţa se intensifică, dar Galaţiul rămâne sub Cod galben de caniculă

Deşi valul de căldură se intensifică, ne putem considera norocoşi că rămânem încă o zi sub Cod galbe ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

MOL România, primele două benzinării pe Autostrada Moldovei

MOL România Petroleum Products SRL a fost desemnat câștigătorul pentru concesionarea primelor două b ...

Pentru binele pacienților | Condiții moderne, sigure și primitoare pentru bolnavii cu boli neuropsihice grave de la Unitatea Medico-Socială de la Gănești

„După amplul proiect prin care am reabilitat și modernizat pavilioanele Unității Medico-Sociale Găne ...

Pozele zilei. Parcării din Micro 21 i se apropie… „sorocul”

Dacă nu intervin surprize sau prelungiri, în această toamnă ar trebui să fie gata construcţia parcăr ...

Galaţiul nu face economie la iluminat. Licitaţie pentru luminiţe de sărbători

În timp ce unele administraţii locale au luat decizia de a reduce intensitatea iluminatului public, ...

Garda de Mediu Galați, în control neplanificat pe Faleză, în urma a peste 30 de sesizări primite

Garda de Mediu Galați anunță, printr-o postare pe pagina de Facebook a instituției, cele șapte măsur ...

Poza zilei. Stație de încărcare pentru mașini electrice pusă la pământ, lângă Palatul Justiției

După bănci și coșuri de gunoi rupte sau smulse din pământ, gunoaie aruncate peste tot sau stații de ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

ANALIZĂ. Euro rămâne peste pragul de 5,24 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată la începutul acestei săptămâni de re ...

Lucrări de modernizare pe centura Tecuciului

Astăzi, 17 august, începând cu ora 08:00, sunt programate lucrări pentru modernizarea intersecției d ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Trei echipe gălățene, în aceeași serie din Liga a III-a

Fotbalul gălățean va avea trei reprezentante în aceeași serie a Ligii a III-a în noul sezon. Unirea ...

Competiţii naţionale. Patru zile de gimnastică la Sala Sporturilor din Galaţi

Două competiţii naţionale de gimnastică vor fi găzduite de Sala Sporturilor din Galați, în perioada ...

Oțelul atacă grupele Cupei cu o formulă schimbată

Oțelul Galați schimbă registrul pentru partida din play-off-ul Cupei României, din deplasare, cu Con ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Gălățeanul Rareș-Andrei Neculau, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Informatică

Un gălățean scrie istorie pentru România la una dintre cele mai importante competiții internaționale ...

Școala de Vară „Micul naturalist”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Copiii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați, în perioada 19-21 august, să descopere lumea vie î ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Accidentele din Galați cu vehicule pe două roți, tot mai multe. Poliția intensifică acțiunile

În luna august, când bicicletele, trotinetele, mopedele și motocicletele sunt tot mai prezente pe st ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Carnet cultural gălăţean. „Meridianul Brâncuşi”, vernisat la Muzeul de Artă Vizuală

Expoziţia „Meridianul Brâncuși” va fi vernisată la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, miercuri, 19 a ...

„Fotografia, între memoria clipei și exprimarea artistică”, vernisaj la Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" invită publicul iubitor de fotografie, vineri, 21 august, începând ...

Proiecţie la final de expoziţie, în Muzeul de Artă Vizuală

Expoziția „Idel Ianchelevici. Linia și volumul” se încheie duminică, 16 august, la Muzeul de Artă Vi ...

Spaţiu permanent, dedicat sculptorului Ovidiu Maitec

Muzeul de Artă Vizuală Galați readuce în atenția publicului creația unui sculptor care a conferit le ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Gălățeancă răpită, sechestrată și amenințată cu moartea de fostul iubit. Bărbatul a ajuns în arest

Un bărbat de 40 de ani, din Tulcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi ameninț ...

Scandalagii sancționați de jandarmii gălățeni, în minivacanța de Sf. Maria și Ziua Marinei

În perioada minivacanței de Adormirea Maicii Domnului și Ziua Marinei Române, jandarmii gălățeni au ...

UPDATE: Accidentul de pe Oțelarilor, anchetat ca tentativă de omor. Șoferul care și-ar fi lovit soția cu mașina a fost reținut

UPDATE: Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit soția cu mașina, a fost reținut pentru 24 de ore. ...

Alcool la volan, dosar penal la final pentru un șofer de 50 de ani

A băut bine înainte să urce la volan, iar rezultatul etilotestului a arătat cât de neinspirată a fos ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...

Tradiție și funcționalitate: Ce face ca un ceas japonez să fie o alegere inspirată?

În cultura japoneză a obiectelor bine proiectate, timpul nu este tratat doar ca măsură, ci ca discip ...

Prețul motorinei a scăzut după reducerea accizei. Unde găsești cel mai ieftin combustibil

Șoferii au parte de o ieftinire importantă la pompă. Prețul motorinei a coborât sub pragul de 10 lei ...