Moto: "Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă." (Octavian Paler)Mamă, câte oase are porcul din Alimentară!/ Uite ce măsline grase putrezesc în galantar!/ Oare ce-a păţit salamul? De ce stă legat cu sfoară?/ Şi ce vină are brânza telemea lângă muştar?Iată, mamă, cum asudă ciocolata în cutie!/ Nu-i aşa că e-nve ...
Atunci mi se părea foarte departe până Acolo. Aşa de departe mi se părea, încât nici nu credeam că există acest Acolo. Mi se părea departe în lungime, dar şi în timp. Încercam să ajung măcar cu gândul, dar dădeam peste imposibil. Deseori, şi în joacă, însă şi în serios, mă grăbeam, poate-poate reuşesc să aduc depărtarea mai aproape, poate-poate zăresc silueta cestui adverb de loc pe linia orizontului. Dar, vorba aia, nu puteam decât să mă oftic fiindcă totu-i ...
1. Prefaţă
Şi se anunţă brumă... şi se mai/ anunţă un turnir de crizanteme!/ aşteaptă lănci şi mai aşteaptă cai.../ şi eu - heraldul gloriei supreme!//
2. Cuprins
Ia floarea aceasta rănită în toate războaiele dinaintea şi din timpul Vechiului Testament, în toate războaiele din timpul Noului Testament, în toate războaiele ne/justificate din timpul celor două mii de ani! Victoria a sărutat-o la butoniera lui Spartacus şi nebunii au salvat-o pe tabla de şah a lui Nap ...
După cum ziceam în ziarul de ieri, mama merge în vizită la Marghioala, fata ei vitregă şi sora mea aşijderea, să vadă cum se comportă găina pe ouă, cloşca pe care i-o dăduse cu o săptămână în urmă. Nu bate la poartă, că poarta lipseşte de acasă. Strigă. Nu răspunde nimeni. E duminică. Ar trebui să nu fie plecată. Mai strigă o dată. Tot nu răspunde. Mama îndrăzneşte să înainteze spre chichineaţa de primăvară şi vară. Marghioala are câine, dar nu latră. ...
Sora mea vitregă are casă-n vârful dealului. După ce i-a murit bărbatul strivit de tractor în fundul râpii, a început s-o ducă şi mai rău. N-are aproape de nici unele şi nici nu dă semne că ar vrea să aibă, adică să se întrebuinţeze cum femeile din cest cătun binecuvântat cu trei fântâni, cu toate gospodăriile la marginea satului, cu schit, cu horă de Paşti, cu frică de hoţi şi de Dumnezeu. Sărăcia străluceşte-n bătătura bietei surioare. Se vede tocmai din vâ ...
Mă aflu pe-un hol de Spital... Mare. Pe-un hol lung şi descurajator. Şi plin ochi cu suferinţă. Aştept trei doctori în medicină. Care nu (mai) vin. Ori vin, dar n-am eu răbdare. N-am răbdare pentru că am trei afecţiuni/ defecţiuni principale: una mecanică, una electrică şi una atomică. Şi încă nu mai ştiu câte secundare din fiecare categorie. Acest fel de aşteptare-i ca un fel de pedeapsă/ condamnare la ghilotină, dar nenea gâde întârzie, parcă dinadins nu vine să a ...
Sunt acasă, în casa părinţilor mei, în odaia cea micuţă, cu ferestruică înspre cel mai frumos Răsărit. Citesc pe-ndelete „Corbul” lui Edgar Allan Poe, în sublima traducere a lui Ştefan Augustin-Doinaş. Citesc acest poem al destrămării şi al descompunerii, al halucinaţiei şi al deznădăjduirii, al resemnării, dar şi al visării inexorabile... pentru că şi eu am avut o Lenore, cred că şi tu ai avut o Lenore, şi cred că şi el a avut o Lenore. Şi cred că fiecare a ...
Se năruie oglinda...şi Zeii intră-n stânci./ Cresc aripile Tainei şi putrezeşte Cina./ Ce negură se lasă de-acum tocmai atunci!.../ Sunt iarbă până unde a ostenit Lumina!//
Vine iarna peste mine, cu şenile de zăpadă./ Mi se-nfige-n creier Crucea subţiindu-se de ploi./ Am trecut de primul viscol, care-a vrut să mă revadă,/ şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi!// Lunecărilor de sănii le sunt Îngerul aproape./ Oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger./ Mi-e ...
Regretul meu este egal cu părerea de rău a timpului care se duce. E o năstruşnicie normală această ducere. Unii oameni se distrează. Unii oameni plâng. Eu mă visez balastieră din care muşcă lopata şi târnăcopul. Îmi visez şi toţi prietenii din care muşcă gloria şi nebunia. Mă visez desenând cercuri pe nisipul memoriei. Visez şi o iubire, de viteza căreia depinde viaţa-mi de balastieră, viaţa mea de piatră... noli tangere!...noli tangere!...Oho! M-am lăsat de scris p ...
Şi mâncăm! Şi se satură toţi şi toate din blidul mamei! Şi păsările! Şi animalele! Şi se face vreme şi timp de plecare! Sărut mâinile Mamei! Sărut mâinile Mumei şi-l îmbrăţişez pe Silvan! Lupii şi căprioarele şi iepurii şi vulpile şi mistreţii şi bursucii...rămân în pădure, care-ncotro, să-şi urmeze şi să-şi împlinească rostul! Rămân şi păsările (ne)călătoare, aşa, să aibă grijă de armonie, să arate la toţi ce însemnează Frumuseţea în Sine ...
