Cititorilor Vieţii libere şi tuturor gălăţenilor, un gând bun la început de martie

Sigur că da! Cu picioarele pe jos merg spre Nord! N-am cum să merg în alt fel! Că doar n-am să mă sui cu grădina-n troleibuz! Deşi ar cam trebui să miroase a grădină (măcar oleacă, să nu te sufoci, dacă mai mult nu se poate) şi-n troleibuz, şi-n autobuz...!... nu numai a rachiu şi usturoi, nu numai a sudoare de mâna întâia, dar şi de mâna a doua...!... nu numai a râgâială şi a slin de neam prost...!... Da, nu-i aşa grea grădina (suspendată) pe umăr, dar nici Nordul ...

Aşa-mi porunceşte, cum scriu în ziarul de ieri: „să vii la mine mâine, exact când bate clopotul pentru vecernie!”... şi pleacă. Pleacă, dar fără să-mi spună unde stă şi fără să-mi dea vro adresă, vrun reper. Sigur că vreau şi trebuie să mă duc, dar nu ştiu unde. Şi, uite, nici grădiniţa asta suspendată nu şi-a luat-o! Numai pentru ea am cărat-o în spinare, atâta amar de vreme! Oare de ce n-a luat-o? Nu pot să cred că nu-i place! Ştiu că că-i împătimită ...

Da... femeia frumoasă şi inteligentă – încă mai cred – mă lasă câteva minute lungi în suspans. Nu articulează nici un cuvinţel. Oare de ce? Nu cumva şi-a dat sama că-s cel de Atunci şi de Acolo? Şi oare de ce nu-mi spune să-i citesc ce-am scris în conformitate cu ce mi-a pozat? Şi oare ce ascunde-n tăcerea asta criminală? Chiar o rog foarte frumos: „Te rog foarte frumos să nu mai taci atâta! Şi te rog la fel de foarte frumos pentru ca să mă laşi să-ţi spun poezi ...

Da... uite-aşa scrie femeia asta frumoasă, în caietul cu linii paralele şi orizontale, Acolo, pe mirabila şi admirabila margine sudică a mijlocului dintre Moldova de sus şi Moldova de jos! uite-aşa: „Te rog să ierţi că nu te-am aşteptat/ şi am fugit cu-n fante de spatie,/ crezând că mă iubeşte până când/ m-oi dezbăra-ntru veci de poezie!// N-a fost aşa, cum am crezut... a fost/ o glumă proastă, o nenorocire,/ un vis urât...!... Numai nălţimea ta/ îmi poate-aduce pac ...

Da, sigur că da... în ziarul de ieri ziceam că intru-n cimitir să întâlnesc o femeie frumoasă şi deşteaptă! Da, iată banca de rezerve! Iată banca pe care stă ea, acea căutată pentru ca să-mi pozeze întru Arta Cuvântului! Da, ea este! N-are cum să fie alta! Că-i frumoasă până dincolo de turla bisericii, până dincolo de văzduh şi până dincolo de ce cred eu că se numeşte Cer! Oare-o fi şi deşteaptă pe măsură, corespunzătoare aşteptărilor, visurilor şi căută ...

Într-o după-amiază, nu chiar de mult... (să tot fie unsprezece kilometri liniari de atunci)... hotărăsc să agăţ o femeie frumoasă şi deşteaptă. Nu pentru ce crede ori speră nu ştiu care (oarecare) cititor împătimit de cancanuri aiuritoare, nu pentru ce gândeşte un amator de mondenităţi stupide, ci pentru a-mi poza (metaforic şi serios vorbind) întru intenţia mea de a de/scrie cel mai frumos poem despre cea mai importantă şi in/descriptibilă zi din viaţa unui substanti ...

S-au dus vremurile frumoase. Parcă prea repede s-au dus. S-au dus pentru că nu am ştiut să avem grijă de ele, să le păstrăm cu sfinţenie. Acum, când se vede ce fără dumnezeire se desfăşoară în fiecare clipă, la fiecare pas şi pe oricare stradă, cum să mai speri în cumsecădenie? Cum să-ţi mai permiţi să mergi cu iubita în parc, noaptea, la plimbare, când tot soiul de şmecheri dezmăţaţi şi teribilişti şi ostentativi îţi suflă fum de ţigară în nas, te scuip� ...

"Am un prieten care nu are nici un prieten!" - aşa îmi şoptea (de fiecare dată)  scriitorul (şi prietenul) meu amărui. Şi nu numai atâta îmi spunea. Îmi zicea şi "mor, deci exist!"... Mergeam pe stradă, ne târcoleau amicii şi duşmanii. Ne uitam frumos la sărmanii de ei. Tot la fel îi şopteam (şi eu) lui. Nimic mai trist şi mai adevărat. Nimic mai adevărat şi mai trist! Împreună, de câte ori dădea dezlegare cel de Sus ori cel de Jos, îl făceam pe dracu-n patru, ori ...

Aşa se auzea în toată România: "enigmatici şi cuminţi, terminându-şi rostul lor, lângă noi se sting şi mor dragii noştri, dragi părinţi"... Şi consider că tot poporul normal ştie cine a scris aceste versuri răscolitoare, când le-a scris, cine şi cum şi unde le-a cântat prima oară, a mia oară...! Aşa, spre luare-aminte! Aşa, spre tot ce mai poate însemna recunoştinţă şi grijă "pentru cei ce ne-au făcut"! Aşa, să nu mai vedem bătrâni şi bătrâne cu mâna înt ...

Din când în când, aşa, ca-ntr-un ritual de care nu mă pot elibera-n vecii vecilor (vecii vecilor din viaţă, nu din moarte) iau autobuzul şi mă duc în gara asta, în gara cealaltă, în toate gările prin care a fost şi a trecut şi Mama. Fiindcă, exact în centrul Sinelui, hrănesc Ideea că Născătoarea mea şi a ta şi a lui a lăsat în urmă o infinitate de Cuvinte frumoase şi curate, nespuse şi nebănuite de mine. Ieri, dis-de-dimineaţă...mă sui în autobuzul 9 şi plec sp ...