Imobil cu 15 etaje, într-o zonă în care predomină casele. Undă verde pentru un plan urbanistic zonal

Hai, gata cu vorbăria, gata cu pregătirea, gata cu somnul raţiunii, gata cu palavrele despre cuplul romantic absolut! Ia degetul (ori nuiaua) şi începe să scrii ce ziceai că nu trebuie să scrii! Începe din margine! Din marginea stângă şi de sus în jos, după un vechi şi străbun obicei, cum zicea Adrian Păunescu la întrebarea "cum scrii?"! Uite, începi de pe Lacuri, treci prin grădina lui bădia Iancu Cujbă, prin ograda lui moş Gheorghe Mihai, pe coasta Râpii celei Mari... � ...

Gata, nenea Viscol s-a stins! Nu mai bate! Omătu-i cât pomii! Merg pe casă! Şi mă uit în zare! Şi-mi zic: "Iată cât loc de scris! Iată câtă arie albă! Poţi să scrii de aici până la doamna Ta! Dar e foarte departe până la ea! La cât de multă zăpadă de scris ţi-a dat Cel la care (nu) te-ai rugat, nu ştiu dacă ai să ajungi (toată viaţa) la doamna Ta, scriind! Nici dacă mergi fără să scrii... şi tot nu cred că ai vreo şansă de întâlnire! E prea departe de tine, ...

Da, sunt convins că ai citit ziarul de ieri, dar nu mi-ai spus cum să încep scrisoarea pentru tine. Dacă ţi-a fost greu să te duci la Poştă, de ce nu ai trecut pe drum, pe lângă poarta mea de triumf... şi să-mi zvârli învăţările tale-n grădină, n-ogradă, pe casă, în teiul sub care am visat că eşti mireasa mirelui moldav, în salcâmul de unde am căzut când mă uitam în zare să văd când începe curcubeul alb-negru? În iasomia despre care am cântat "foaie verde iaso ...

Am aproape o viaţă de când n-am mai desenat nici o vorbă, nici măcar o literă pentru tine, doamna (mea) Ta! Mă grăbesc să-ţi cer şi să te conjur să-mi dai iertare, să-ţi prezint toate scuzele şi să fii îngăduitoare cu eu(l) meu fizic, psihic şi chimic... şi oricum o mai fi acest imbecil/impertinent atomic imaginar în/din ceastă carcasă pe care o mut de colo, colo... uite-aşa, cum am mutat-o şi atunci, când am venit să te cer ori să te răpesc în noaptea aceea cu lun ...

De regulă, încă din vremurile şi din timpurile copilăriei, îmi găsesc singur răspuns la întrebări mari sau mici, banale sau importante, negre sau verzi. Nu aştept să se scarpine Providenţa sub fes şi să-mi vândă/turuie nu ştiu ce baliverne despre geneză şi despre cum karma ia cuţitul de la brâu şi-mi crestează, zilnic, lenea şi hărnicia pe răboj. Spre exemplu, când nu plouă, nu mă năpustesc la Sfântul Ilie, să-l descos şi să-l muştruluiesc, nu umblu cu paparud ...

Da, nene pârcălab, locuim pe drumuri! Nu crezi? Vino şi te uită! Exact cum îţi scriam ieri, avem domiciliu mobil pe Oltului! Aici ne târâim zilele şi nopţile! Aici facem foame, suportăm "grija" celor care ne "iubesc" ori primim înjurăturile celor care ne urăsc! De-a lungul şi de-a latul cestui domiciliu ne purtăm jigodia şi jaba, ne rugăm la Dumnezeul nostru şi ne hrănim cu speranţa că într-o zi veţi aplica legea aceea legată de noi! Nu numai voi aveţi Dumnezeu! Avem ş ...

Mă prenumesc Turturel. Turturel... şi-atât. Eu n-am nume. Pentru că nici părinţii mei n-au. N-au avut, adică. Fiindc-au murit. Au fost ucişi după ce m-au făcut pe mine, pe sora mea şi pe fratele meu. Cu ghioaga i-au ucis nişte monştri cu suprafaţă umană. Trigemeni au ştiut să plămădească ultima oară. De ce mi se spune Turturel? Deoarece pe mama o chema Turturica şi pe tata îl chema Aurel. Şi naşii mei de botez, nişte deştepţi  contagioşi, au tăiat "Au" de la Aurel ...

Domol (sau brusc) drumul face la dreapta... (îmi amintesc o întrebare pusă de Învăţător, demult, la ora de gramatică/sintaxă: "Ia spune, elevule, dacă ştii, ce face drumul la dreapta?")... Desigur, trebuie să ştiu. Dacă nu ştiu, se numeşte că nu am învăţat. Şi, dacă nu am învăţat, iau pasul şi lovitura. Adică, la fiecare pas câte o lovitură. Lovitură didactică şi pedagogică, mai mult vorbită decât făptuită, mai mult teoretică decât practică. Mai mult un fe ...

Mai târziu, într-un turneu al Cenaclului Flacăra, în Palatul Sporturilor din Galaţi, Adrian Păunescu îmi înmânează Premiul pentru Poezie al revistei Convorbiri Literare, jurizat/acordat de poetul Ioanid Romanescu. Emoţii devastatoare îmi suie o droaie de noduri în gât şi îmi accelerează pulsul până la limita fibrilaţiei ori până în pragul banalului atac inimos. Fiindcă, în contrapondere, trebuie să citesc un poem propriu/original într-un spaţiu  arhiplin cu căutăto ...

Stau jos. Cum să nu stau jos când îmi porunceşte poetul? Cum să nu-mi "pun caru-n piatră" (vorba sfântă a părinţilor noştri din josul Moldovei de sus şi din susul Moldovei de jos) şi să nu-l ascult pe Adrian Păunescu, pe care-l căutasem prin toate ungherele şi cotloanele bibliotecilor, căruia-i citisem toate cărţile de până atunci şi care mă fascina prin forţa metaforei şi prin curajul unui verb devastator? Nu mă interesau războaiele calde sau reci dintre el şi alţi ...