1 Martie, între tradiție și modernitate, la Galați. Mărțișoarele au rămas vedetele zilei

Sigur că da!... Cu micile din ce în ce mai puţine, eu şi Neculai Petrache ne dăm cu părerea despre ciorile care tocmai diametrează seninul cerului şi vântură văzduhul pe axa Moscova - Toflea şi pe axa Paris - Cotul Pisicii. Cra/cra(ul) miilor de puncte negre cu aripi sfredeleşte atmosfera şi bietele timpane omeneşti într-un ritm spăimântător ca număr de bucăţi pe cap de locuitor şi ca număr de decibeli pe secundă. Cioroi şi cioroaice, ca nişte straşnice turboreactoare ...

Mai cerem câte una mică "pe ierbar", mai ciocnim o dată... şi Neculai îşi aminteşte salcâmul de peste drum, salcâmul acela uscat, uriaş, în crengile căruia veneau şi se aşezau şi discutau şi dormeau şi se trezeau milioane şi milioane de ciori. Îşi aminteşte episodul acela tragicomic, din iarna când salcâmul celebru nu era tăiat... când a fost ocupat de-un desant nimicitor de ciori contemporane cu Gheorghe Basta (cică)... şi, din cauza celui mai frumos ger de pe strada ...

Fiecare cu mica în faţă, eu şi Neculai din ziarul de ieri discutăm despre tovarăşul Vladimir Putin şi apucăturile sale hegemonice. Amicul bea cu mâna dreaptă, că nu-i stângaci. E cam stângaci în alt sens, cauză pentru care a păţit o droaie de belele. Bea tacticos, parcă e un zeu. Parcă bea ambrozie cu nectar. De fapt, bibicul mecanic are figură/alură de zeu. Zici că-i Adonis. În fiecare dimineaţă, lasă impresia că s-a dat jos din Olimp şi-şi poartă designul prin Ca ...

Stau cu Neculai la una mică. N-avem bani de mare. Nu stăm amândoi la una, ci fiecare stă cu mica lui. De fapt, la o privire/ scormonire atentă prin buzunare, nici de mică nu avem gologani. Dar bem "pe ierbar". Vara. Iar iarna, bem "pe insectar". Bem "pe caiet", adică. E mai simplu şi mai uşor de parat cleveteala neamurilor proaste, indiferent de gradul de rudenie, invocând aceste două metode cu iz persuasiv, didactic, pedagogic, delicat. Când aud "Unde te duci?", răspund franc, eleg ...

Cică nu-i bine să mori în vreme de iarnă, că-i tare greu şi pentru mort şi pentru cei care-l au. Acu', o fi el (mortul) ţeapăn, că de aia-i mort, da' să mergi ţeapăn de frig după el, nu-i aşa de simplu, nu-i la basca oricui. Da' cică nu-i bine nici în vreme de primăvară să mori, că muncile dau năvală, nu te aşteaptă să te ocupi de mortăciuni şi abia apoi să ari, să cultivi, să tai via, să aia, să ailaltă. Oare-i bine să mori când e vară? Cică nici aşa nu-i ...

Nici nu-mi vine să cred ce-mi răspunde soacră-mea! N-am mai auzit şi n-am mai văzut pe nimeni, niciodată, vorbind aşa de calm şi de liniştit, mai ales când e vorba de moarte! Eu îi spun că nu merg drumurile din cauza cestei zăpezi cât copacii, o rog să mai aştepte până se face oleacă de urmă şi oleacă de pârtie, iar ea mă ascultă şi mă înţelege, dar îmi răspunde ca şi cum ar şti ce necaz înseamnă (pentru mine) să moară în toiul iernii... şi ce necaz înseam ...

Sigur că da! Soacră-mea s-a ţinut de cuvânt! Când a spus că nu mai poate ţine decât până joi, nu m-a păcălit! A venit joia ceea... şi, gata, a murit aşa cum a promis! Pentru ea, bag samă, moartea nu-i alternativă, nu-i opţiune şi nu-i aflare în treabă... cum, de altfel, nici viaţa nu i-a fost! A ştiut, a vrut şi a putut să moară cu aleasă responsabilitate! A crezut şi a fost convinsă că sfârşitul vieţii este egal cu începutul morţii, că moartea durează doar o ...

Decembrie. Iarnă grea, minunată, autentică, pentru toate sufletele sărace şi bogate, pentru toate buzunarele pline şi goale. Troienele-s cât casa ta, cât casa mea, cât casa lui. Toate-s încremenite sub alb. Chiar şi ciorile-s albe de atâta ninsoare, de atâta bucurie că-i ger şi că verişorii lor, corbii, se înmulţesc în linişte şi în voie. Nu circulă nimic. Doar fumul din sobe. Doar sângele-n carotide. Drumurile-s înfundate. Şi cele care duc, şi cele care vin. Şi cele ...

Cum scriam în "Viaţa liberă" de ieri, Ileana lasă două lacrimi pe pragul porţii... şi plecăm mai departe, spre gară, cu tot alaiul şi cu tot I/Realul din lume! Care alai? Toate cuvintele scrise şi vorbite în cincisprezece ani de aşteptare şi râvnă! Toate cuvintele văzute şi auzite printre ne/muritoare! Toate cuvintele în des/trămare până acolo unde vântul rostogoleşte norii, până acolo unde se ascund fluturii când plouă, până acolo unde fata duce atâtea coroane de ...

Ca şi cum ar şti că am ajuns după o aşteptare de cincisprezece ani, că sunt şi stau lângă ea cu mâinile întinse şi chemătoare, fata care face/împleteşte coroane din flori nemuritoare începe să se trezească şi să-mi vadă verdele crud şi ud al ochilor pironiţi pe alcătuirea-i diafană. Se trezeşte şi-mi zice "mă cheamă Ileana, îţi mulţumesc foarte mult pentru că ai venit!"... Apoi, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, fata din grâu continuă coroana de azi. Mai ...