Cei ce ne construiesc internaţional onoarea. Cristian Calude - un lord al informaticii, de la Auckland la CNVA

Cei ce ne construiesc internaţional onoarea. Cristian Calude - un lord al informaticii, de la Auckland la CNVA
Poate viitori informaticieni, aducând daruri oaspetelui
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Emoţionantă întâlnirea de marţi, 25 septembrie, din cancelaria Colegiului Naţional "Vasile Acecsandri" (CNVA), între savantul gălățean Cristian Sorin Calude -  membru al promoţiei LVA ´71, intrat primul la liceu, acum prof. univ. dr. la Universitatea din Auckland (Noua Zeelandă) - şi profesorii actuali sau foşti ai colegiului, dintre care unii chiar îi predaseră şi oaspetelui, care şi-i aminteşte cu drag.

Abordabil, fermecător, franc, profesorul Calude a fascinat apoi întregul amfiteatru al şcolii. La final, am auzit mulţi elevi întrebându-se, în drum spre ieşire, ce impresie le-a făcut: "Excelentă, de aceea nici n-am plecat până acum!".

La prezidiu, alături de directorul general şi cel adjunct, de reprezentanta Inspectoratului Şcolar Judeţean şi de iniţiatorul proiectului, care va continua, mai mulţi ani, să ne prezinte modele de succes gălăţene în ţară şi în lume, oaspetele a primit un dar cravata bleumarin a colegiului, o plachetă de la jubileul şcolii şi o ghindă din stejarul din faţă. A fost prezentat: pe lângă ce am scris deja, adaug şi că specialistul în informatică teoretică, în istoria şi filosofia matematicii, membru al Societăţii Americane de Matematică, care a predat la 28 de universităţi din lume, este şi autorul unei cărţi considerate "printre cele mai bune din lume" în domeniu!

"Încetaţi să faceţi de toate, faceţi numai ce vă face plăcere!" - şi-a sfătuit auditoriul profesorul. Sau: "Să ajungi profesor universitar, nu-i mare lucru. În primul rând, ca să atingi o carieră universitară, trebuie să ai un doctorat. Iar doctoratul trebuie să fie susţinut de un număr - nu mare - de publicaţii, în reviste bune. Important, încă de la început, este să nu faci compromisuri". Adică, ajungi mai repede profesor la universităţi de nivel slab, însă acolo şi studenţii sunt mediocri.

Niciodată n-am văzut atâtea întrebări de la elevi, cu zecile, pertinente, elegant adresate, de înalt nivel, neaşteptat de matur, unele filosofice, altele  personale… La unele, profesorul a întors întrebarea. S-a discutat pe picior de egalitate, ca-n America.

Pentru că diploma de Cetăţean de Onoare a gălăţeanului plecat din ´92 tocmai la Antipozi a fost preluată acum doi ani de către directorul şcolii, ea i-a fost înmânată acum oaspetelui de către gazdă, nu de vreun reprezentant, cât de mic, al autorităţii emitente… În aceeaşi seară, profesorul afla că preşedintele ţării îi conferise Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, "în semn de apreciere pentru deosebita activitate didactică, pentru contribuţia la dezvoltarea ştiinţelor informaticii şi matematicii, precum şi pentru implicarea dinamică în sfera relaţiilor cultural-educative dintre România şi Noua Zeelandă", încă de acum patru luni! Mă întreb de multe ori dacă mai merităm să ne reprezinte cineva atât de frumos în lume!

Întrebat de profesorul şi publicistul Ghiţă Nazare (apropo, benefică ar fi, pe viitor, o largă participare a intelectualităţii la astfel de experienţe atât de necesare unei societăţi blazate, dezamăgite, prea grăbite) dacă este român sau neozeelandez, oaspetele a răspuns: se prezintă ca român neozeelandez. Se consideră un cetăţean al planetei şi… are treabă.

Am reţinut din cuvintele oaspetelui şi că a găsit în cercetările sale şi ale unor colegi similarităţi între studiul înţelegerii lui Dumnezeu şi fizica cuantică. Împreună cu maestrul său, Solomon Marcus, studentul Calude, care deja studiase în liceu cu Moisil, aprofunda filosofia şi problemele divinităţii.

Sinceritatea răspunsurilor a fost extremă. Secretul succesului? "Dorm foarte mult. Nu râdeţi, îmi place foarte mult să dorm". Acum 20 de ani, un ziarist străin se arăta însă dezinteresat de subiect: avea o listă întreagă de savanţi sau artişti care lucrau în somn. Al nostru se gândeşte la câteva probleme în paralel. Mai spune: "Randamentul meu în research este de trei la sută", deci trebuie cercetat îndelung.

Spune că are marea satisfacţe să urmărească viaţa de familie şi cariera foştilor săi studenţi. Se mândreşte de pildă cu Măriuca Talpeş, fiica actorului Mihai Mereuţă, fondatoare, împreună cu soţul său, a celei de-a doua companii de pe mapamond, ca importanţă, în domeniu. E "probabil cea mai faimoasă femeie de afaceri din lume". Iar o firmă londoneză, cea mai mare achiziţie Google la cumpărare, e fondată de un fost masterand al profesorului. Lucru rar, profesorul şi-a lăsat, inclusiv "copiilor", adresa de contact, pentru continuarea dialogului.

1. Întâlnire emoţionantă în cancelaria cândva "tabu" chiar şi pentru elevul eminent Calude. 2. Ochii foarte deschişi ai auditoriului fermecat vorbesc de la sine!

 

Citit 3985 ori Ultima modificare Luni, 30 Septembrie 2019 21:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.