Doi artiști gălățeni, selectați în Expoziția Lumii de la Paris (1)
Expoziția universală - Paris și București (3): Comori istorice şi artă populară
Din culisele Expoziției Universale, Paris, 1925 (4). Arta care aduce banu'...
(5)
Cuvintele lui Léonce Bénédite ar fi trebuit să deschidă catalogul expoziției românești de la Expoziția Universală de la Paris, din 1925! Maestrul era încântat să le scrie, așteptase de multă vreme această expoziție, însă pe 12 mai fusese condus "în grădina morților", scria în deschiderea catalogului Comitetul francez de organizare a Expoziției internaționale... Bénédite a fost un apreciat istoric de artă și curator asistent la Castelul Versailles, fondator al Societății Pictorilor Orientaliști Francezi; ori, noi eram catalogați în epocă drept levantini…
Focillon, despre "un popor puternic și fermecător"
"Arta și istoria în România" a fost titlul prezentării realizate de profesorul Henri Focillon, din comitetul de organizare francez, profesor la Universitatea din Paris, membru corespondent al Academiei Române - din câte se vede, un bun cunoscător al artelor noastre. Tradus în multe limbi, chiar și în română, a scris pe subiecte variate, de la arta Renașterii la cea a lui Hokusai! Profesor de Istoria Artei la Ecole des Beaux-Arts din Lyon și la Sorbona, plecat apoi să predea în SUA, la Universitatea Yale, poet, grafician și "profesor fără egal", el a format generații întregi de istorici de artă.
În imaginea de mai jos, una dintre cărţile profesorului Focillon:
Scria profesorul Focillon și am încercat să tălmăcim aici din limba franceză: "Este un popor puternic și fermecător, deschis tuturor formelor de cultură și foarte loial lui însuși, bogat în aspirații visătoare, precum și în veselie subtilă, sensibilă și solidă, rustică și rafinată. Latină nu, dar pe o puternică temelie dacică, toate influențele pătrund valuri ale inteligenței latine, mai degrabă mediteraneene. Arta de ieri și de azi este în funcție de gustul fiecăruia. Răspunde mai mult sau mai puțin la aspirațiile unei elite care tinde, pretutindeni, datorită multitudinii schimburilor și călătoriilor, la un compromis nuanțat față de modă. Dar rămâne aici, pe tot parcursul secolului al XIX-lea, de o calitate sensibilă, o finețe și o corectitudine a rezonanței, o integritate de accent admirabilă (s.n.), dacă se consideră că o întreagă Europă germanică, maghiară și slavă învelește, fără a pătrunde în ea, cultura și arta prietenilor noștri români. Fără îndoială, Aman, Grigorescu, Andreescu au fost elevii și prietenii maeștrilor francezi și, chiar înainte de a veni printre noi, pe pământul româneasc, pe zidurile unei mănăstiri, tânărul Grigorescu a evoluat către farmecul șlefuit, spre natură, către romantismul cuvios al manieriștilor italieni". Trecând în revistă artiștii noștri dintr-o generație deja consolidată atunci, criticul de artă încheia: "România Mare contemporană ne prezintă, la expoziția de la [Muzeul] Jeu de Paume, nu o improvizație culturală, ci un prezent și un trecut care se completează reciproc."
O poveste Art Deco tristă...
Expoziția Universală fusese și câmpul de luptă nevăzut pentru alte arte. Născut sărac, maestrul couturier Paul Poiret "debutase" în modă... bietul copil aduna resturi de mătase rămase de la fabricarea umbrelelor și concepea hăinuțe pentru păpușa uneia dintre surori - găsim pe site-ul bbc.com/culture. Celebru și foarte cerut, monstrul sacru al modei primelor două decenii de secol XX, cel care în 1922 fusese solicitat să inventeze costume pentru Broadway, a pregătit ceva îndrăzneț pentru expoziția din 1925: amenințat de noul val de designeri, de succesul lui Coco Chanel, el a organizat o ultimă încercare de a-și păstra reputația, lansând trei bărci-podium pe Sena, cu manechine cu coafuri inspirate din picturile cubistului Amedeo Modigliani. Însă efortul financiar l-a falimentat, văzându-se obligat să-și vândă colecțiile de artă, "zeul Modei" scufundându-se încetișor în sărăcie și uitare, curentul pentru care a jucat un rol esențial fiind preluat de alții. Nu își readaptase stilul...
În foto, moda Paul Poiret:
O anecdotă susține că Poiret a întâlnit-o pe Coco îmbrăcată în rochia neagră, culoarea ei preferată, care a făcut-o celebră. "Pentru cine porți doliu?", a întrebat-o. "Pentru dumneavoastră, domnule", a venit răspunsul acid. Și totuși, înainte de Chanel, el "eliberase femeia din corset" și a fost primul designer ce și-a lansat propriul parfum. Acum, Poiret este uitat...
Himere, plimbări cu... trotuarul rulant, la Expoziție...
Continuăm să intrăm și în alte culise ale uriașei expoziții. "Strada viitorului" fusese inaugurată la Expoziția Universală pariziană de la 1900: un trotuar rulant din lemn, alcătuit din plăci articulate, lung de 3,5 km, într-un traseu circular ce înconjura spațiul expozițional străbătut ca o axă de Sena. Pălării de pai, redingote și papioane, rochii de gală, danteluțe, umbreluțe de soare…
Dar chiar așa urma să arate… Viitorul? Este drept, în anii următori, traseul trotuarelor "umblătoare" s-a tot lungit - inclusiv în Acel an 1925… N-a fost să fie, așa cum himericul Albert Robida, stins la doar un an după Expoziție, imaginase în desenele sale un viitor exagerat - "Viața electrică", cu bicicliști… susținuți de baloane. Și totuși primise… Legiunea de Onoare!
Așa că poftiți, vă rog, să gustați plăcerea (vizuală doar) a unei plimbări cu… trotuarul, la Expoziția de la Paris din 1900, dând CLICK AICI
