Lacrămi uscate. Roman foileton istoric gălăţean | Prapurgicul Anghelof comandă puhoiul rusesc

Lacrămi uscate. Roman foileton istoric gălăţean | Prapurgicul Anghelof comandă puhoiul rusesc
Scriitoarea şi activista oarbă şi hipoacuzică Hellen Adams Keller în 1904 - Library pf Congress, Washington
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

LACRĂMI USCATE sau „Mam´selle Sophie” ori „Sophie SE VEDE cu Serge!”. Roman foiletonic istoric gălăţean:

CITEȘTE AICI 1-40 * 41-80 * 81-118

119/ Cum naiba de-a rămas juna însărcinată... chiar din pagina 113?

Acum, doamna Ecaterina Carnabel chitea de bună seamă s-o mai deschidă un pic pe Sofia: ditai doamna, soţia unui medic foarte respectat în mai multe judeţe, respectabila reprezentantă a Crucii Roşii şi membră a unor comitete şi comiţii de seamă, mărturisindu-i chiar dumneaei, nesilită de nimeni adică, din amintirile sale intime, poate că şi juna nevăzătoare, mititica, îşi va deschide inima spre dumneaei şi va mărturisi la rândul său aşa, trasă cu binişorul de limbă, şi care îi sunt intenţiile faţă de intenţiile tânărului sublocotenent Sergiu Delara. Aşa cred că tocmai se petreceau lucrurile, dar poate că, pur şi simplu... pe doamna Ecaterina o mânca pur şi simplu limba şi nu avea pe nimeni de încredere prin preajmă...

Acum, fata zăcea ca pierdută în faţa doamnei şi foindu-se neliniştită în enormul şi betegitul, de aceia şi extrem de comod, fotoliul care era, exclusiv, numai şi numai al domnului, precum un tron pe care, dacă te aşezi, Vodă îţi şi taie capul - oare nu cumva domnul doctor pusese chiar semn, ca să vadă de nu cumva îi cotropeşte careva teritoriul? Sofia rămăsese cu gura căscată: cum, aşa o doamnă, serioasă şi onorabilă, să fi rămas cu burta la gură în juneţe, şi încă cu un verişor de-al doilea?! Adică, „în poziţiune”, cum ar spune, râzând nesimţit şi fără de suflet, vreun ofiţer. Parcă ghicindu-i gândul, doamna reluă povestea vieţii sale de fată naivă: „Mama nu mi-a tras o palmă în viaţa ei, însă acuma simţeam că este pregătită să o facă. Iară eu eram pregătită să îndur orişice pedeapsă, numai să scap de umilinţă... În fond, el a început totul, te-a luat pe nepregătite, mă îngădui totuşi mama, neuitând să îmi amintească şi faptul că mă dăscălise de atâtea şi atâtea ori să nu rămân singură cu un bărbat. Şi în niciun caz să mă las atinsă, chiar şi niţel, de vreunul. Mama se căina: Un copil din flori?! Asta ne mai lipsea! Apoi mă anchetă, ca la Poliţie: Cum, când s-a putut una ca aiasta?! Unde şi când? I-am răspuns, candid, că... în poarta noastră chiar. În poartă? Ce depravare! - ridică maman glasul. I-am povestit ce îmi mai aminteam: că, prima dată în viaţa mea, băiatul acela mă sărutase în fugă, pe obraz. Doar atâta?! - vru să cunoască maman. Da, doar atâta! Şi, atunce când i-am desluşit însă şi logica mea impecabilă, mărturisind totodată, ruşinată, şi că citisem un roman frivol, interzis în casa noastră respectabilă, o apucă râsul, în cascade: păi, la pagina 94 contele Pursoniac o sărută pe micuţa balerină Shesette, pe urechiuşă, iar în pagina 113, hopa, uite că şi apăruse un copil nedorit, tânăra fiind şi aruncată afară din Teatru!

În imagine, vedeta filmului mut Theda Bara, în 1920 (foto: revista "Eva")

120/ Steaguri roşii

La cârciuma lui Enachi, nişte golani agitau steaguri roşii. Însă o doamnă, precum doamna Carnabel, ori o tânără ca domnişoara Sophie, nu călcaseră în viaţa lor pragul vreunui astfel de stabiliment! Însă veştile, bată-le să le bată, din ce în ce mai îngrijorătoare, tot treceau dincoace de uşa casei din strada Lahovary. Mai ales prin băgăcioasa de Svetlana, servitoarea lor basarabeancă, iubiţica internaţională. Acum, trăsese de limbă un rusnac foarte beat, caruia îi scăpase faptul că se pregătiseră liste cu oameni bogaţi şi cu oameni influenţi din oraş, care urmau să fie asasinaţi şi, desigur, jefuiţi, când ruşii înarmaţi din oraş, încă aliaţi, aveau să primească ajutor! Rusul bălmăjise ceva şi despre mitralierele noastre de la depozitul din strada deciană, care trebuiau capturate. Svetlana nu credea, însă, era încredinţată că bolşevicul "său" se umflase doar în pene la băutură şi mai ales ca să o pună jos pe ea. Dar ea nu-l lăsase... decât puţin, ca să dea fuguţa şi s-o încunoştiințeze, grabnic, pe Doamna. În sfârşit, subreta se putea lăuda cu veşti noi! De asemenea, dezertorul îi spusese şi că mulţi ruşi dintre cei încartiruiţi în Galaţi, unii chiar de la începutul războiului, aşteptau să le vină o mare întărire, cu tunuri şi cu avioane, de pe drumul dinspre Fileşti, şi mitraliori de peste Siret. Apoi... Rusul rânji doar. Era posibil ca omul să nu mintă despre acel ajutor, căci ea aflase zvonuri şi de pe la alţi dezertori "roşii".

Noi nu ne temeam, însă, de aliaţii ţarişti, mă rog, de soldaţii ruşi bolşevizaţi între timp de prea lungul război şi de dorul de casă. Ne temeam, însă, de sălbaticii de bulgari, care trăseseră tot războiul în noi cu tunurile, tocmai de pe dealurile de la Garvăn, de peste Dunăre. Ne temeam că vor călca Armistiţiul, vor năvăli peste noi ca să ne taie urechile şi buzele, să ne scoată ochii, aşa cum ne mai făcuseră!

Şi la Galaţi, lângă Grădina Publică, agitatori bolşevici puseseră la cale, acum o săptămână, un bolşoi meeting. Se adunaseră atunci, ca să caşte ochii, vreo 2.000 de gălăţeni şi ţărani Lozoveni ori din Vadu Ungurului. Mulţi, foarte mulţi, mult prea mulţi! Cătane care luaseră locul ofiţerilor ori chiar îi căsăpiseră, agitatori în ţivil, le vorbeau cu patos gălăţenilor, răcneau acuma despre egalitate, care în sfârşit va face dreptate şi pentru proletari şi pentru ţăranii agricultori, despre vot universelle, despre împroprietăriri cu pământ, despre înlocuirea cu proletariatul oprimat al moşierilor şi burjuilor hrăpăreţi.

În foto, mitingul uriaş de lângă Grădina Publică i-a lăsat reci pe gălăţeni (foto din cartea "Galaţiul în timpul Marelui Război", a ziaristului George Munteanu)

121/ Sfat cu totul secret, despre anume delicate chestiuni de răsboi

Între timp, doamna Carnabel se băgase chiar în linia întâi... a amorului, vizitându-l în mare secret pe sublocotenent la spital, ca să îl someze, mai întâi, ca  să fie respectabil cu „fata ei” şi să nu o încurce cu promisiuni deşarte. Şi mai voia dumneaei ca să ştie dacă el începuse sau nu o acţiune de divorţ sau erau numai vorbe.

Mai întâi şi-ntâi, doamna Carnabel „sigilase” rezerva: cu autoritatea funcţiei sale de... soţie a doctorului Carnabel şi cea de „staroste”  la Crucea Roşie gălăţeană, o dădu afară din rezerva de spital pe sora medicală, poruncindu-i acesteia ca să stea strajă la uşă, pe dinafară – avea să o cheme numai dacă va fi nevoie cumva ca să fie martoră a vreunui jurământ solemn al bărbatului. În drum către rezervă, doamna ordonase oricui întâlnit în cale, chiar şi unui tinerel doctor, ca nu cumva să îndrăznească să le tulbure conversaţia „despre delicate chestiuni de răsboi”!

Acum, nu-i aşa, că tot se îndurase Cel de Sus şi lăsase, nu se ştie însă şi pentru câtă vreme, un armistiţiu al românilor cu Centralii, sublocotenentul ar putea să ceară o permisie, mai ales că era după boală, şi să meargă personal la judecătorul de pace, la Craiova! Cât despre demnitatea, onoarea sa militară pătată de un divorţ, doamna credea că, fiind vremea pe picior de răsboi, nu-l vor arunca afară din Armată, căci ţara avea nevoie de cât mai multă „carne de tun”, aşa cum se zice când nu citim vorbe şi vorbe patriotice de prin gazete – căci nu degeaba fuseseră mobilizaţi până şi cei foarte tineri, aproape nişte copii, dar şi bunici aplecaţi de anii grei de viaţă! E drept, exista riscul ca tânărul să fie îngăduit în armată, dar numai ca sergent, ori chiar ca simplu soldat... Dar asta era: nu poţi să ai parte şi de dragoste, şi de sabie, soldă şi în niciun caz de ordonanţă!  Tânărul urma să fie externat în doar câteva zile, mai era ţinut în spital doar de probă. Câteva zile, iar armistiţiul va mai ţine, credem, până prin primăvară, căci nici boches-ilor, nemţii aceştia speriaţi şi sătui de noroaiele reci din toamna trecută şi de gerurile de acum, nu credem că le-ar plăcea ca să se lupte cu noi tocmai iarna... Înainte de Marele Răsboi acesta, armatele se retrăgeau iarna, ori campau la bivuac până prin primăvară, făcând chiar schimb de mahorcă între duşmani.

122/ Doamna Carnabel "tranşează" şi chestiuni amoroase!

Un ceas întreg, discuţia cu uşile complet închise între protectoarea filantroapă a Domnişoarei şi sublocotenentul internat Sergiu Delara nu fu tulburată de nimeni! Un medic fusese întors chiar din drum de la uşa păzită de Svetlana şi de o infirmieră grasă. Sergiu îi mărturisise acum cu bucurie doamnei Carnabel că, deşi nu îndrăznise a discuta cu domnişoara Sophie amănuntele penibile ale trădării Magdalenei în dragostea faţă de el, credea că juna aflase câte ceva. Nu, nu din lipsă de curaj, ci pentru că poseda bunele maniere nu putuse el deschide o astfel de discuţie!  Păi, spuneţi-mi, zău aşa, ce bărbat ar avea curajul să recunoască în faţa fetei pe care o iubeşte, poate cu şansă, poate că nu, să dezvăluie adică faptul că tocmai a fost învins şi înşelat de o matracucă?! Însă eram deja siguri că, mai prin limbuta de Svetlana, servitoarea, mai prin curierul militar de poştă, care se mai conversa la o cafeluţă din ghindă, fără zahăr, cu infirmierele cu care conversa apoi şi domnişoara de suflet a Carnabeilor, delicata Sophie era destul de la curent cu ideea divorţului sublocotenentului. Cu cât se răriseră vizitele contelui rus la Carnabei, vizitele tot mai dese ale domnişoarei în rezerva sublocotenentului demonstrau, iarăşi, un interes aparte al ei pentru tânăr şi faptul că ea nu va ţine cont nici de gura lumii, logodindu-se cu un domn divorţat! Doar era o luptătoare şi un om trecut prin multe!

Deocamdată, Sergiu o informă pe doamna cea autoritară asupra faptului că el tocmai trimisese scrisoare la Craiova, unui prieten anume avocat, ca să se ocupe acela fără doar şi poate cu deschiderea acţiunii de divorţ faţă de Magdalena Delara, soaţa neruşinată, mincinoasă, necredincioasă. Doamna Ecaterina Carnabel oftă fără năduf şi îi spuse tânărului convalescent: "Desigur, eu preferam pentru micuţa mea Sophie o partidă curată, neantrenată într-un război conjugal strein, înse noi suntem acuma aşa, ca la resboi: dacă tot a dat Dumnezeu să nu murim, măcar să iertăm, să înţelegem şi să luăm... ce ne mai rămâne". Tânărul accepta bucuros armistiţiul cu doamna mai autoritară chiar şi decât generalii Puterilor Centrale duşmane. Iar doamna Carnabel trebuie să se fi gândit, cuminte, că dacă el a trecut, ba tocmai trecea, printr-un scandal matrimonial, rămânea însă şi singurul pretendent  posibil la mâna fetei cea lovită atât de cumplit de soartă. Medicii mai credeau că este posibil ca vederea Sofiei să revină de bună voie într-o bună zi, dar ce te faci dacă va rămâne sărmana aşa toată viaţa?!

123/ Restricţii, domnilor, restricţii!

Când nu vor mai fi pe acest pământ ei, stăpânii din buna familie Carnabel, cine oare o s-o mai sprijine pe biata domnişoară Sophie?! Că doar nu Svetlana cea neroadă ori mutul de Boris aveau s-o îmbrace şi să o hrănească pe fata care nu avea cum să se întreţină singură aşa, fără de harul vederii! Cu aşa beteşug, „fata lor” putea jindui cel mult la un bărbat şchiop, chior ori cu darul beţiei, fără minte, nervos sau divorţat, chiar luat şi fără acte, numai s-o ţină, dar parcă nu merita, sărmana de ea!

Doctorul Mihai Ştefănescu-Galaţi, care numai ce trecuse iar pe la cabinetul domnului Carnabel, căci venise scurt în permisie la familia sa din Galaţi, era convins că orbirea ei era doar temporară: aşa cum se instalase aceasta, dintr-o spaimă, ar putea să dispară, de ce nu, dintr-o bucurie. Iară o nuntă este o bucurie demnă de tot respectul oricând, dacă mirii nu erau o Magdalenă, lacomă de plăceri precum personajul din Biblie, şi un mire fără experienţă, aşa cum fusese şi Delara... Însă domnul doctor era urolog, aşa că putea să se arate prea optimist cu boli pe care nu era obligat să le şi trateze. "E un dezastru! - tocmai se plângea acum domnul Şefănescu, în faţa lui Carnabel şi a contelui rus, care apăruse din nou la cabinet. Pe unde am cercetat eu, alimentaţia era foarte unilaterală. În depozitele armatei nu se găsea decât mazăre sticată. Se găsea fiindcă nimeni nu vroia s´o ia. Mai era un fel de măcinătură groasă de păpuşoi, numită foarte somptuos de către intendenţă „tapioca”. Fasolea dispăruse, iar cartoafa nici nu existase. Orice învârteală pentru a se da trupei zarzavat uscat, care venise la pachete din Rusia, nu reuşise. Un plutonier al meu nu făcea decât să umble prin sate, adesea la depărtări mari în spatele frontului, unde pârjolul armatei era slab, spre a-mi găsi cu bani ceva alimente pentru trupă. Mă mulţumeam tare când îmi găsea fasole. Dar şi aceasta trebuia s´o ia noaptea pe ascuns, căci ţăranii se temeau de ochii vigilenţi ai domnului jandarm. Acestuia îi spuseseră că n´au alimente, deoarece el le lua pentru cine ştie cine şi cu cine ştie ce preţ." (*)

Domnişoara Sofia, care tocmai se întorcea de la spital, de la „el”, simţi parfumul scump al contelui şi trecu pe lângă cabinet în vârful picioarelor...

(*) Pasajele subliniate vizează perioada de dinaintea Armistiţiului cu germanii. Ele sunt din cartea "1916 - 1918 Amintiri din războiu"”, publicată de dr. Ştefănescu în 1921, la Editura "Viaţa Românească" din Iaşi

În imagine, fotografia de buletin a doctorului Ştefănescu (foto: ro.wikipedia)

124/ Amăreală, la o dulceaţă

"De la comandament erau ordine ca trupelor ce ţin frontul să li se dea carne la cinci mese din patrusprezece pe săptămână, iar pentru trupele care nu se socoteau că păzesc frontul, cum era aceia a spitalelor, n´aveam voe să dăm carne decît la două mese din patrusprezece", preciză doctorul Ştefănescu, trăgând din trabucul de la domnul Carnabel, în biroul acestuia (*). Domnul doctor Ştefănescu era născut la Galaţi, aici îi stătea şi familia, însă i se propusese un post de director de spital tocmai la Iaşi, pentru după război. Asta dacă om mai apuca şi pacea...

Contele Dimitr Korzosky refuză ţigara de foi oferită de gazdă şi se apucă să îşi răsucească una într-o foiţă precum mătasea. Cu tutun aromat. "Şi la noi în ţară a venit blestemul foametei. Dar mai mare blestem este cel bolşevic!" - le spuse rusul. "Nu crez că voi mai putea vedea Sankt Petersburgul. Nici despre logodnica mea nu mai am veste... Ieri, câţiva soldaţi ruşi, chiar aici la Galaţi, erau să dea peste mine. Nu m-au salutat, ba unul a şi înjurat. L-am pocnit. Încă nu au curajul să riposteze, dar vezi că sunt tot mai obraznici."

Stăteau acum la sală trei chirurgi. Contele şi doctorul Carnabel chiar operaseră împreună. Doctorul Ştefănescu era urolog, dar pe front fusese silit să opereze, să lucreze chirurg. Cum în acea zi se întâmplase să vină în vizită, după multă vreme, şi contele, vorbiră în trei despre destrămarea armatei ţariste, despre foamete şi frig, despre scorbutul adus de foamete, despre războiul ce putea reizbucni în orice clipă şi din nimic, despre tunarii bulgari de peste fluviu, care din vreme-n vreme mai făceau exerciţii de artilerie spre noi.

"Acum în apropierea Galaţilor am găsit Nemţii, un regiment de ulani", continuă domnul Ştefănescu. "Treceau prin Galaţi, conform convenţiei de armistiţiu, ca să se ducă în Ucraina. Cînd cele dintîiu trupe germane au trecut prin Galaţi, populaţia care se mai găsea în calea lor le făcea manifestaţie şi le striga: <<Mărăşeşti! Mărăşeşti!>>. Ofiţerii, ţepeni la locurile lor n´au scos o vorbă. Dar în curînd nu i-a mai trecut prin mijlocul oraşului, ci mai lateral şi niciodată ziua. Nemţii reparau (...) podurile de drum de fier peste balta Brăilei. Aveau interes, să-şi facă legătura de cale ferată pentru trupele lor spre Ucraina.." (*)

Doamna Carnabel bătu uşurel în uşa cabinetului şi intră ca să le aducă dulceaţă cu apă. "Dulceaţă în timpurile astea? Am trăit ca s-o văz şi pe esta!" - exclamă vesel urologul. Se repeziră cu toţii la farfurioare.

(*) - pasaje din cartea "1916-1918 Amintiri din războiu", de dr. M. Ştefănescu-Galaţi

125/

"Cum se simte mademoiselle Sophie?" - întrebă, precum un medic curant personal al ei, contele Korzosky. Şi doamna, şi domnul Carnabel se grăbiră să îl informeze pe aliatul rus că fata era bine-merci. Contele nu mai insistă însă pe subiect, ci pe situaţia râului de bolşevici care tot curgea şi curgea prin oraş. Milionul de ruşi aduşi cu speranţă în Moldova, gratulaţi de francezi, englezi şi americani, care consideraseră puhoiul rusesc drept izbăvirea de război, nu se putea să nu aducă acum prăpăd acolo unde erau scăpați din hăţuri de militarii noştri, cari asigurau o mai bună trecere pe drumurile noastre...

Şi la Galaţi, lângă Grădina Publică, agitatori bolşevici puseseră la cale un meeting. Unii agitau steaguri roşii şi lozinci scrise în ruseşte, cu alb pe roşu. Se adunaseră, ca să caşte ochii, vreo 2.000 de gălăţeni. Li se vorbea despre egalitate, despre vot universelle, despre împroprietăriri cu pământ, despre înlocuirea cu proletariatul oprimat al moşierilor şi burjuilor hrăpăreţi. Însă, încrezători în împroprietărirea anunţată de regele Ferdinand pentru voluntari, gălăţenii îi ascultaseră pe ruşii roşii, fumaseră o ţigară ori două, apoi plecaseră cuminţi pe la casele lor.

Nici Svetlana nu lipsise de la meeting, unde dăduse fuguţa ca să mai caşte gura, şi îi informase pe stăpâni ce şi cum.

Printr-un sanitar care venise de la Reni, unde se aflau "Potârnichile cenuşii" - corpul medical de scoţience, poreclit aşa după uniformele lor de culoarea scrumului, doctorul Carnabel alfă despre un spectacol care ar fi fost umoristic, dacă nu ar fi fost aşa tragic. Acolo, un felcer trecut la bolşevism luase conducerea spitalului, comandând... doctorilor când, unde, cum şi pe cine să opereze. Partea distractivă consta, însă, în nesfârșitele cântece revoluţionare ruseşti, imnuri şi cânturi populare de pe Volga sau de pe Don. Deci, medicii erau acum buni doar să care plosca de la bolnav şi doar mujicul cu șorț de autopsier avea căderea să mânuiască bisturiul!

Contele vorbi şi despre incidentul de la Socola, când generalul Dimitri Şcerbacev, şeful Armatei ruse ţariste, fusese cât pe ce să fie tăiat cu săbiile de propriii săi subrdonaţi bolşevizaţi. Interveniseră românii, iar capii rebeliunii au fost şi executaţi. La Iaşi, 3.000 de bolşevici pregătiseră un atentat şi împotriva Majestăţii Sale Regele Ferdinand I!

Contele întrebă şi despre starea sublocotenentului Delara, cu care, îşi amintea, ca de o idilă de tinereţe, se şi duelase bărbăteşte, însă cu un singur revolver. Contele Dimitri Korzoski fu asigurat că şi acesta era bine-merci şi că peste doar câteva zile va fi externat, bun de luptă.

Generalul Dimitri Şcerbacev, comandantul Armatei ruse leale

126/ Prapurgicul Anghelof comandă puhoiul rusesc

Duminică, de Boboteaza lui ´918, sub gerul cumplit al Bobotezii, gălăţenii ieşeau din biserică, fără nicio grijă, când se auziră primele împuşcături! „Au năvălit bulgarii de peste Dunăre!” – strigară mulţi dintre ei. Nu, erau... aliaţii ruşi!

Doamna Carnabel scăpă atunci ziarul din mână. Tocmai căuta, la „Matrimoniale”, o partidă bună pentru „fata lor”, Sofia. Gazeta independentă „Înainte GALAŢII NOI” tipărise vânzarea a tot felul de bunuri – de pildă, o “manta blănită de ofiţer” sau o  “maşină de sfredelit dinţi” şi alte unelte pentru dentişti. Citi acolo şi despre  împuşcarea unui dezertor care a încercat să fugă în timp ce era escortat de militari către arestul Comenduirii, însă asta nu-i putea fi de folos Sofiei! Iată, un oarecare inginer  Gr. Grigore îşi dădea adresa unde i se putea scrie sau putea să fie vizitat: “Tânăr, cult, neîncorporabil, suflet bun, cu trecut şi perspective frumoase şi situaţie superioară, doreşte cunoştinţă sau căsătoria unei doamne sau domnişoare bine. Discreţie pe onoare”. Discreţie, un cuvânt care putea ascunde niscai gânduri necinstite! Şi... ce însemna “neîncorporabil”? Dacă avea vreun beteşug, măcar un platfus? Dar şi „fata lor„ era oarbă-bine... Sau ăla reuşise să mituiască pe careva, ca să scape de încorporare? Uite, alături, vreun îmbogăţit de război anunţa: “Cumpăr briliante, obiecte preţioase în aur, ceasornice cum şi orice fel monede de aur. Jubiliare Româneşti, Napoleoni, Lire, Mărci, Etc. Plătesc preţuri mari. Vasile Gr. Vişan, str. Eliade Rădulescu 4”.  Fără să dea anunţuri la ziar, speculanţii vindeau la preţuri exorbitante zahăr, cafea şi altele trebuitoare! În ziar, directorul publicaţiei, ziaristul Ion Burbea, un om drept,  ceruse chiar ca toţi speculanţii prinşi asupra faptului să fie arestaţi şi executaţi în piaţa publică!

De dimineaţă, prapurgicul Anghelof, acum comandantul Corpului 4 Siberian rus, un corp de elită care în 1904 repurtase chiar victorii împotriva formidabilei armate japoneze, se prezentase personal în faţa comandantului Garnizoanei Galaţi, comandorul Constantin-Niculescu, și află că trupa în retragere a ruşilor, 12.000 de soldaţi cu destulă instrucţie cât să facă prăpăd la o adică, cere autorizarea de a străbate oraşul.

Comandorul, care toastase şi dumnealui atunci, în februarie 1917 – nu trecuse nici un an de atunci! – , îşi amintea bine cum ruşii ţarişti ai aceluiaşi corp militar de elită, dar conduşi, nu ca acum, de un sublocotenent –  praporgicul Anghelof, ci chiar de generalul Sirelius, fuseseră primiţi cu zacuscă şi îngheţată – auzi, îngheţată... iarna!

(Va urma)

CITEȘTE AICI din Lacrămi uscate. Roman foileton istoric gălăţean

CITEȘTE online și HUMBRIA - Ţinuturile Joase (roman foileton fantasy) - CLICK AICI

Citit 4839 ori Ultima modificare Duminică, 14 August 2022 08:25

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro