Katia Nanu

Katia Nanu

De algocalmin

Joi, 21 Mai 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Doamne, iartă-mă, dacă mai înţeleg ceva! Vine Vadim cu Mercedesul la Galaţi şi, după ce-şi ridică poalele (verbal comportamentale) peste cap în piaţă, ne dă coşmaruri cu o conspiraţie internaţională care l-ar împiedica pe Băsescu să candideze. Asta, după ce preşedintele îşi punea cenuşă pe locul fostei şuviţe în faţa aristocraţiei româneşti refugiate la Paris. În lupta cu sine însuşi şi profund dezamăgit peste hotare de prestaţia sa din ţară, Traian din ...

Triumful prostiei

Sâmbătă, 09 Mai 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Într-un subiect s-a strecurat o greşeală. Explicaţiile de după teza unică de limba şi literatura română, faptul că însuşi reprezentantul ministerului de resort a asigurat populaţia adultă şi de vârstă şcolară că inversarea unor nume nu pune în pericol baremul de notare a elevilor, sunt însă  considerate suficiente pentru a aplana „măruntul” incident. Numai că nu e primul şi nu este prima dată când în teze sau în subiecte, elaborate de persoane sus-puse din Mini ...

Tocmeala legii

Vineri, 08 Mai 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Protestul profesorilor mi-a redeschis o rană. E vorba despre modul în care ne-am obişnuit noi să judecăm lucrurile doar după aparenţă. Fără să le vedem conţinutul. Iar când l-am mai auzit şi pe preşedinte cum judecă întregul învăţământ după cât de agramaţi sunt unii tineri în ziua de astăzi, mi s-a părut că nedreptatea e mult prea mare. Când odrasla are probleme cu gramatică şi rezultatele tale şcolare te-au făcut să le spui elevilor că nu te-ai omorât cu în ...

„Viaţa liberă”, premiată la Viena

Miercuri, 06 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Cinci participări, cinci premieri * În fiecare an, în elita europeană a ziarelor * Singurul cotidian local din ţară premiat * Două pagini întâi de excepţie * Din România au urcat pe podium "Business Standard"  şi "Viaţa liberă" * Un congres de proporţiiEuropean Newspaper Design & Concept este unicul concurs european pe care noua lume a printului îl frecventează din ce în ce mai asiduu pentru a-şi asigura intrarea în „trendul” actual al ziarelor. Dintr-un concurs an ...

Fără cuvinte

Miercuri, 29 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Spuneam recent că nu mă mai miră nimic. Greşit! Faptul că trăiesc într-o societate care muţeşte pe zi ce trece nu mi se pare normal şi continuă să mă uimească. Mai ales că pe la colţuri de stradă, prin autobuz sau prin piaţă concetăţenii mei emit păreri şi îşi dau cu presupusul în cele mai diverse direcţii. Nu există scară de bloc pe care să nu se nască o divergenţă de idei cu privire la motivele arestării arbitrilor sau la împrumutul FMI. Nu există cartier î ...

Sărbătoarea. Care este!

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Ne scăldăm în sărbători mai ceva ca în cada personală. Acolo, apometrele ne doboară avântul. Cu respectarea spiritului sărbătoresc stăm ceva mai economic, din motive de neatenţie. Graba strică treaba şi doboară octogenarele pe trecerile de pietoni. Şoferii, cu nervi pe acceleraţie, calcă tot ce întâlnesc în cale, după care, totuşi, se spovedesc şi cer iertarea păcatelor. Că aşa se comportă lumea la noi, de sus în jos, după cum vedem şi în politică! Nu trăim noi ...

Discuţii la piciorul broaştei

Vineri, 24 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Întâlnirea reprezentanţilor unor organizaţii ale societăţii civile cu preşedintele statului a fost sclipitoare. Adică a produs scântei. S-a văzut şi din avion cam ce disponibilitate pentru dialog are Traian Băsescu şi cum mai stă cu diplomaţia. Se poate spune că cei veniţi la preşedinte, pentru a cere reprezentantului tuturor românilor o mediere în privinţa dezbaterii publice a Codurilor (civil, penal şi cele de procedură), au avut din start o atitudine nepotrivită. Pe tr ...

Ţara anapoda

Joi, 23 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
În ţara unde albul e negru prin ordonanţă de guvern, unde turmele de oi se cresc cu migdale de la turci, unde socotelile de la clasa întâi nu mai folosesc mere şi pere, ci banane şi kivi, unde plantăm palmieri cu ghivece cu tot, în ţara asta unde Mioriţa şi-a trădat stăpânul şi apoi s-a sinucis nu din remuşcare, ci din plictiseală, fiecare are o justificare pentru umblatul şi comportarea anapoda. Aşa-i la noi şi cu asta basta! Într-un loc unde până şi lumina de la Dumne ...

Cu ochii gândului

Sâmbătă, 18 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Mă întreb deseori dacă sărbătorile ne aduc mai aproape unii de ceilalţi sau, din contră, ne despart. Mă uit în jur şi mă minunez că descoperim turistic mănăstirile, ca pe o alternativă la masa din familie, jinduind după ouăle roşii încondeiate cu o artă pe care gospodinele n-o mai practică demult. Nu pentru că n-ar fi auzit de ciorapul de mătase şi frunzele de leuştean sau de vârful ascuţit cu care ar putea desena cercuri şi romburi pe coaja subţire a oului priomordi ...

Şantaj la preşedinte

Miercuri, 15 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Ţara arde, fie vorba între noi mai curând mocneşte, şi preşedintele s-ar pieptăna, dar n-are la ce. A lansat aşadar o nouă bombă de presă, care este detonată în etape, pe toate posturile, chiar în Săptămâna Mare. Preşedintele se simte şantajat, ups!, asta ar însemna că i se cere ceva în schimbul a altceva?, din cauza presiunii puse pe membrii familiei domniei sale. Evident că autorii sunt tot mogulii de presă, iar lupta sa cu Vântu şi Voiculescu nu mai are sfârşit. De ...
Pagina 26 din 33