EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Sindicalişti gălăţeni la mormântul lui Virgil Săhleanu

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
O delegaţie de sindicalişti de la Solidaritatea se va deplasa la sfârşitul acestei săptămâni la Iaşi, la comemorarea lui Virgil Săhleanu. Potrivit liderului Gheorghe Tiber, aproximativ 10 persoane vor pleca pe 6 septembrie către Iaşi, unde vor participa la o slujbă de pomenire şi îi vor aduce un omagiu lui…

Nu te sutura, frate!

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
Un bărbat în vârstă de 54 de ani a ajuns luni seara la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi fiind internat la secţia de Neurochirurgie. Acesta a fost transportat de la Pechea, cu ambulanţa, după ce în urma unei dispute fratele său i-a aplicat câteva lovituri cu prima unealtă aflată…

Se fură şi de la Ecosal!

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
Mai puţin obişnuit, societatea care se ocupă de salubrizarea oraşului, Ecosal, a fost victima unei spargeri: „În noaptea de luni spre marţi, autori necunoscuţi au intrat în incinta societăţii de unde au furat componente de calculator”, declară Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi. Cercetările pentru identificarea infractorilor continuă,…

Evocări la Ziua Ucrainei

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
* Galaţiul, oraşul cu două Mazepe… * Sâmbătă, comunitatea ucrainenilor din Galaţi a sărbătorit Ziua Naţională a Ucrainei, într-un cadru intim: în sala italienilor, găzduită la rândul său de sediul comunităţii armeneşti. Au fost de faţă reprezentanţi ai altor câtorva etnii gălăţene, onorând astfel invitaţia. Oficial, Ziua Ucrainei se sărbătoreşte…

Se mai ţine sau nu Festivalul de Comedie?

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
* Directorul Teatrului Dramatic spune că nu a primit niciun răspuns din partea autorităţilor locale * Primarul Dumitru Nicolae e, însă, ferm doar cu promisiunile: „Da, se va ţine!” * Cu doar o lună înainte de debutul obişnuit al Festivalului de Comedie de la Galaţi, lucrurile încă nu s-au limpezit…

Două fetiţe din Galaţi, premiate la Festivalul Tinereţii de la Costineşti

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
Numele oraşului nostru s-a făcut auzit în această vară şi la Festivalul Tinereţii de la Costineşti, unde Galaţiul a avut în finală câţiva copii; o dată pentru Lorena Berdan din Galaţi, o fetiţă de 6 ani, care a obţinut Premiul „Liliput”, şi încă o dată pentru Gabriela Raluca Munteanu (tot…

Volkswagen Passat incendiat noaptea, în Aeroport

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
Luni noaptea, la ora 2,50, pompierii au fost alertaţi că pe strada Milcov, la numărul 28, un Volkswagen Passat a fost cuprins de flăcări. „Focul a fost pus intenţionat”, declară locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi. Maşina a ars în proporţie de 70…

Şi totuşi, au văzut gălăţenii OZN-uri?

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
Am primit şi alte „dovezi” ale unor prezenţe necunoscute pe cerul gălăţean în data de 21 august. Chiar dacă unii dintre cititori ne-au certat că dăm credit tuturor mesajelor venite pe adresa redacţiei, vom continua. Din respect pentru cei care ne scriu, dar şi din curiozitate. Pentru că nimeni n-a…

Torturat de poliţiştii Secţiei 4?

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
* Doi poliţişti de la Secţia 4 – acuzaţi de violenţă în exces * „S-au oprit sub un pod, m-au scos din maşină şi m-au ţinut numai în picioare” * Poliţia îşi declină competenţa către Parchetul local * Marian Ciucă are 30 de ani şi de-abia poate să mai meargă.…

Fotbalistul Alexandru Iatan (19 ani), de la Dunărea Giurgiu, a decedat în timpul unui antrenament

Scris de Miercuri, 02 Septembrie 2009
Portarul în vârstă de 19 ani Alexandru Iatan, care a fost împrumutat de Astra la formaţia Dunărea Giurgiu, a decedat, miercuri, pe teren după ce a primit o minge în stomac, în urma unei lovituri de la 11 metri, transmite corespondentul NewsIn."E nemaipomenit ce a fost. Era băiatul în poartă…

Încăierări politice în diasporă

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
* Luptă între partide în Italia: Preşedintele Partidului Identitatea Romanească, acuzat la rândul lui că face jocurile italienilor şi nu pe ale românilor pe care zice că îi reprezintă, acuză filiala PDL din diaspora. Italianul Giancarlo Germani acuză filiala PDL din diaspora de activităţi ilegale pe teritoriul Italiei, mai precis…

13 navetişti gălăţeano-brăileni cu ghinion

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
13 navetişti din Galaţi şi Brăila se aflau într-un microbuz implicat luni dimineaţă într-un accident rutier în localitatea buzoiană Spătaru, soldat cu trei răniţi. Accidentul s-a produs după ce microbuzul a intrat pe Drumul European 85 fără să acorde prioritate, fiind lovit în partea stângă, de o maşină care se…

Poate se fac antrenori…

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
Patrula de intervenţie rapidă a Poliţiei Comunitare i-a prins pe gălăţenii Liviu S. (29 ani), Ştefan T. (19 ani) şi Vasile T. (18 ani) care jucau barbut. Toţi au fost sancţionaţi cu câte 500 lei, fiindu-le confiscată suma de 51 de lei găsită asupra lor.

Ziua Internaţională a Surdităţii - Testaţi-vă auzul!

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
Astăzi, 1 septembrie, în foişorul Grădinii Publice, vă puteţi testa gratuit auzul. Începând cu ora 17.00, o echipă a SONOROM va desfăşura un eveniment de educare şi informare a publicului privind auzul şi problemele de sănătate legate de auz. Campania de testare gratuită a auzului – care constă în realizarea…

De azi se schimbă programul la Evidenţa Populaţiei

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
De luni până joi, programul cu publicul la Evidenţa Populaţiei Galaţi începe la 8,30 şi se termină la 16,30 (pentru primiri şi eliberări acte). Vinerea este o zi destinată exclusiv eliberării actelor - între orele 8,30 şi 14,00 -, pentru ca în aceeaşi zi, între orele 8,30 şi 16,00, o…

1 Septembrie – Ziua Jandarmeriei Rurale

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
Instituţia Jandarmeriei Rurale, de la înfiinţarea sa în 1893, a cunoscut o serie de transformări şi modernizări în funcţie de evoluţia şi cerinţele statului român. Corp militar de elită, Jandarmeria Rurală a fost prezentă în toate marile evenimente sociale, economice, politice şi militare din România. Ea şi-a adus onorabila contribuţie…

De azi, un nou program cu publicul la «V.A. Urechia»

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
De astăzi, 1 septembrie, programul Bibliotecii «V.A. Urechia» revine la cel obişnuit. Astfel, în cursul săptămânii, sediul central şi filiala de la Casa de Cultură a Sindicatelor vor fi deschise pentru împrumut între orele 9,00 şi 20,00. Filiala de la Euro-Gara CFR are un program diferit : lunea, miercurea şi…

Plecat la pescuit, ajuns la Urgenţe

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
Un gălăţean în vârstă de 50 de ani care locuieşte în Micro 17, la blocul A13, este în prezent internat în secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi după ce, povesteşte el, un individ necunoscut l-a lovit fără nici un motiv. „Eu am ieşit din bloc dimineaţă, cu…

Două zile de weekend… medieval

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
* La „Fani Tardini”, doamnele şi cavalerii au ieşit în curte… * Nu a trebuit să mergem până la Sighişoara ca să intrăm în plin Ev Mediu reconstruit: sâmbătă şi duminică, actorii Dramaticului gălăţean au venit cu o noutate absolută: îmbrăcaţi în veşminte bogat împodobite, încinşi cu pumnale, au ridicat…

Şoferul implicat în accidentul doctorului Marinescu: „Nu eu sunt cel vinovat !”

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
Şoferul autoturismului implicat în accidentul de circulaţie produs sâmbătă şi în urma căruia medicul Cornel Marinescu a fost rănit susţine că vina nu îi aparţine, aşa cum au comunicat reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere în urma cercetărilor făcute la faţa locului. Omul a povestit că motociclistul a forţat trecerea la semafor…

Geoană transmite IPP că nu foloseşte fondurile Senatului în campanie, deci nu are de ce demisiona

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, transmite IPP că nu foloseşte fonduri publice în campanie, deci nu are de ce demisiona de la conducerea Camerei superioare, precizând că în nicio ţară democratică un candidat nu este considerat incompatibil cu funcţia pe care o exercită deja."În legătură cu aprecierile cuprinse în comunicatul IPP,…

CNS va stabili sâmbătă imnul, drapelul şi stema Ţinutului Secuiesc

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
Conducerea Consiliului Naţional Secuiesc a dat publicităţii proiectele de hotărâre care urmează să fie votate de către aleşii Ţinutului Secuiesc la adunarea care va avea loc sâmbătă la Odorheiul Secuiesc, una dintre hotărâri vizând stabilirea imnului, drapelului şi stemei Ţinutului Secuiesc."Imnul Ţinutului Secuiesc este cel folosit de zeci de ani,…

Sindicatele feroviare propun companiilor 18 măsuri pentru redresarea căii ferate

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
Sindicatele feroviare au propus, marţi, conducerilor CFR SA, CFR Marfă şi CFR Călători un set de 18 măsuri pentru redresarea căii ferate şi aşteaptă răspunsul acestora în cursul săptămânii viitoare."Astăzi am înaintat un act directorilor CFR-urilor cu 18 măsuri, care dacă s-ar aplica ar duce la stoparea declinului feroviar prin…

Sindicaliştii din educaţie, nemulţumiţi după discuţiile de la Guvern

Scris de Marți, 01 Septembrie 2009
Sindicaliştii din educaţie au declarat că sunt extrem de nemulţumiţi după discuţiile de la Guvern privind legea unică de salarizare în sistemul bugetar, întrucât Executivul le-a comunicat că decizia este una politică şi că nimic nu se va schimba.Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea , a declarat,…
Pagina 747 din 812