EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Doctorul Lupu ne-a lăsat singuri
Scris de Viaţa liberă Joi, 30 Aprilie 2009
A plecat în veşnicie dr Vasile Lupu. Ne-a lăsat mai singuri în faţa bolilor, consolându-ne cu amintirea omeniei şi profesionalismului desăvârşit care l-au caracterizat până-n clipa ultimei sale suflări. Cu vorba-i blândă şi domoală, cu delicateţea dibace a gestului medical şi mai cu seamă cu o minte sclipitoare, doctorul ardelean…
Nori pe cerul lui 1 Mai gălăţean
Scris de Elena Parapiru Joi, 30 Aprilie 2009
Chiar începând de joi după-amiază, vremea se strică. Nu ar fi deloc rău să ne plouă, mai ales că suntem în plină secetă, dar chiar de zilele noastre libere!?! Asta este, ne asigură doamna Irene Zamfir, şefa Staţiei Meteorologice Galaţi, mai bine să ştim dinainte, ca să fim pregătiţi cu…
Ce punem pe grătar de 1 Mai?
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 30 Aprilie 2009
Din experienţa anilor trecuţi, am învăţat că nimic – nici măcar aglomeraţia sau atenţionarea de vreme rea - nu le poate sta în cale gălăţenilor care ţin cu orice preţ să iasă la iarbă verde şi să încingă grătarul, alături de prieteni şi familie. Chiar dacă e recesiune sau poate…
Platbanda l-a omorât prin electrocutare
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 29 Aprilie 2009
Postul de Poliţie Tuluceşti a fost sesizat luni, la ora 14,50, prin 112 în legătură cu faptul că în incinta centralei electrice de la o fermă de pe raza comunei a fost găsit cadavrul localnicului Petru G., de 17 ani. S-a stabilit faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei…
Spărgător de maşini identificat
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 29 Aprilie 2009
Poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi pe 23 aprilie 2009 dimineaţa, de către Vasile D., de 53 ani, din Galaţi, în legătură cu faptul că în timpul nopţii cineva i-a furat din maşina parcată în faţa blocului (folosind chei potrivite) un radiocasetofon. Luni, 27 aprilie, Biroul de Investigaţii Criminale -…
Premiu de jumătate de miliard la Casino Royale
Scris de Viaţa liberă Miercuri, 29 Aprilie 2009
În toată lumea asta, norocul are cele mai diverse semne, de la potcoavă, coşar şi trifoi cu patru foi, până la dragonul chinezesc. Pentru tânărul gălăţean O.S., norocul a venit sub formă de şeptari. Nu unul, nu doi, ci cinci de „7”, care i-au adus cel mai mare premiu posibil…
Patriarhul Daniel, cetăţean de onoare al Galaţiului
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 29 Aprilie 2009
Printre cele 34 de proiecte aflate pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Galaţi, programată pentru ultima zi din această lună, se va afla şi unul privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Galaţi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. „Îi acordăm acest titlu, pentru conduită, studii şi ajutorul…
Secetă-secetă, dar vin ploile
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 29 Aprilie 2009
În legătură cu materialul „Secetă mare în judeţ”, apărut în ediţia de luni a „Vieţii libere”, doamna Irene Zamfir (foto), şefa Staţiei Meteo Galaţi consideră necesar să precizeze un aspect: „Direcţia Agricolă Galaţi este singura din Moldova care nu are contract cu Institutul Naţional de Meteorologie. În concluzie, este normal…
Neculai Chifan este susţinut de studenţi
Scris de Marius Ţuca Miercuri, 29 Aprilie 2009
* Profesorul filmat în timp ce primea 100 de euro pentru o lucrare de licenţă şi-a dat demisia din funcţia de prodecan şi din cea de Senator al „Dunării de Jos” * El riscă să fie dat afară * Comisia îşi va anunţa decizia peste maxim două săptămâni * Studenţii…
A murit la spital, după ce a sărit din maşina rămasă fără frâne
Scris de Elena Parapiru Marți, 28 Aprilie 2009
„Viaţa liberă” de luni vă anunţa despre un grav accident auto, produs pe fondul unor defecţiuni la sistemul de frânare. Deznodământul a fost unul tragic pentru pasagera care s-a aruncat din mers.Vă reamintim că Silviu Călin, de 47 de ani, conducea Dacia 1310 GL 53 DRU, pe drumul judeţean 242…
Concursul „Salut, liceu!” de la RTV, zgâlţâit bine de seismul de sâmbătă
Scris de Victor Cilincă Marți, 28 Aprilie 2009
Cutremurul de sâmbătă seară i-a prins pe liceenii de la Grupul Şcolar „Sfânta Maria” şi Grupul Şcolar de Marină încleştaţi în competiţie, în emisiunea-concurs „Salut, liceu!”, realizată de postul de televiziune RTV la Casa de Cultură a Studenţilor. Cum emisiunea se filmează, iar operaţiunea este destul de grea şi durează…
Tâlhărie în Micro 20
Scris de Costel Crângan Marți, 28 Aprilie 2009
Luni dimineaţă, în jurul orei 5,00, în cartierul Micro 20 s-a produs o nouă tâlhărie. Semn că zona devine din ce în ce mai nesigură. Victima, pe nume Maria Cîrlescu, mergea către staţia de troleibuz, când a fost atacată brusc de un individ care i-a smuls poşeta şi a fugit.…
21 de şoferi au rămas fără permis
Scris de Elena Parapiru Marți, 28 Aprilie 2009
Acceleraţia nu ne dă pace! Iar asta s-a întâmplat chiar şi săptămâna trecută, când acţiunea SPEED, a Poliţiilor Rutiere europene (TISPOL) şi, implicit, a Rutierei Galaţi, a fost anunţată ca o perioadă de foc pentru concitadinii vitezomani.550 de amenzi pentru vitezăDeşi am avut un weekend liniştit şi cam ploios, în…
Poliţia a cernut Talciocul de traficanţii de maşini
Scris de Elena Parapiru Marți, 28 Aprilie 2009
După cum scriam în ediţia de luni a „Vieţii libere”, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi au organizat, duminică dimineaţa, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului şi furturilor de autoturisme în Talciocul din Galaţi. Au fost verificate 58 de autoturisme, marea lor majoritate fiind…
Recreaţie cu bombă la Şcoala 31
Scris de Elena Parapiru Marți, 28 Aprilie 2009
* „Vocea era în formare… Părea un copil de clasa a VIII-a” (doamna secretară Maria Dumitrescu) *Cum să faci rost de recreaţie sau cum să scapi de lucrare! Aşa pare să fi gândit puştiul care a dat telefon ieri, la ora 15,10, anunţând cu o voce aproape piţigăiată că „Dacă…
Vagabond omorât în Micro 21
Scris de Elena Parapiru Marți, 28 Aprilie 2009
Secţia 3 a fost sesizată sâmbătă, la ora 15,00, de către gălăţeanul Florin M., de 34 ani, în legătură cu faptul că într-un spaţiu comercial dezafectat din cartierul gălăţean Micro 21, se află cadavrul unui bărbat. La nivelul feţei corpul prezenta leziuni rezultate în urma folosirii violenţei. La faţa locului…
Aeroporturile Otopeni şi Băneasa au sporit vigilenţa, ca urmare a gripei porcine din SUA şi Mexic
Scris de NewsIn Luni, 27 Aprilie 2009
Aeroporturile Otopeni şi Băneasa au sporit vigilenţa cadrelor medicale faţă de pasageri, iar resturile alimentare ale pasagerilor extracomunitari vor fi incinerate, ca urmare a gripei porcine din SUA şi Mexic au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţi ai celor două aeroporturi."Nu s-au luat măsuri speciale împotriva gripei porcine pe aeroportul Henri Coandă…
Premiul la extragerea Loto 6/49, în valoare de peste 8,8 milioane de euro, nu a fost câştigat
Scris de NewsIn Luni, 27 Aprilie 2009
Cele şase numere extrase duminică la Loto 6/49 sunt 27, 48, 19, 2, 39 şi 25, iar premiul în valoare de peste 8,8 milioane de euro nu a fost câştigat.La Noroc, numărul extras a fost 5 0 2 5 1 7 1.La categoria a II-a au fost înregistraţi 55 de…
Antonescu: Nu neg că şi în trecut directorii deconcentratelor au fost numiţi pe criterii politice
Scris de NewsIn Luni, 27 Aprilie 2009
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a recunoscut, duminică, faptul că numirea directorilor instituţiilor deconcentrate pe criterii politice s-a făcut şi înainte de Ordonanţa de urgenţă recent adoptată de Guvernul Boc, momentul iniţial al acestui proces fiind "pesederizarea din 1992".Antonescu a admis că şi în perioada în care PNL a fost la…
În România s-ar putea circula relativ normal după reabilitarea a cel puţin 3000 km de drumuri
Scris de NewsIn Luni, 27 Aprilie 2009
În România se va putea circula relativ normal după 2013, cu condiţia să se reabiliteze aproximativ 3.000 de kilometri şi să fie finalizat cel puţin un culoar din autostrada Constanţa-Nădlac, au declarat pentru NewsIn surse din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.Potrivit sursele citate, traficul se desfăşura în…
Cosmote: Congestia reţelei de telefonie mobilă este normală pentru situaţia unui cutremur
Scris de NewsIn Luni, 27 Aprilie 2009
Reprezentanţii operatorului de telefonie mobilă Cosmote consideră că faptul că s-a produs o congestionare a reţelei de telefonie este normal pentru astfel de situaţii deosebite, precum un cutremur sau anumite sărbători."Echipa tehnică a monitorizat constant performanţa reţelei şi a luat toate măsurile din punct de vedere tehnic astfel încât să…
Cercetarea dispusă de MAI în cazul scandalului de la mall va fi extinsă
Scris de NewsIn Luni, 27 Aprilie 2009
IGPR va pune la dispoziţia procurorilor toate elementele nou apărute în scandalul de la Mall Plaza, din februarie, exprimându-şi, totodată, disponibilitatea pentru identificarea tuturor participanţilor, iar ancheta disciplinară dispusă de MAI va fi extinsă, informează un comunicat al Poliţiei.Potrivit unui comunicat remis duminică, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia…
Citeşte aici cele 14 propuneri
Scris de Marius Ţuca Luni, 27 Aprilie 2009
Campania „Vieţii libere” despre gogomăniile prezentului a ajuns în faza votului final.Începând de astăzi, 11 august, puteţi vota propunerile care vi se par demne de a apărea în clasamentul neoficial denumit de noi „Cele 7 minuni ale Galaţiului”. Puteţi vota câte propuneri doriţi, iar clasamentul final va fi făcut în…
Razie în Talcioc
Scris de Elena Parapiru Luni, 27 Aprilie 2009
Duminică dimineaţă, la ora 8,30, Poliţia a organizat o razie pentru „depistarea celor care trafichează maşini furate” în Talciocul gălăţean. Fără nici un fel de probleme, de cum au intrat în Talcioc, oamenii legii l-au şi găsit pe proprietarului unui scuter care nu avea actele în regulă. „Viaţa liberă” va…