Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi
Degeaba băgăm bani în fu…
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 29 Iunie 2012
* Ne ținem de glume sau, dacă vreți un calambur ieftin, ne ținem de Ponta. Hârjoneala dintre Victoraș și Trăienică pe marginea plecării la Bruxelles este demnă de țările în care sărea deunăzi pârleazul deputatul Mihail Boldea. Un „ba pe-a mă-tii” mai evident n-am mai văzut în politica dâmbovițeană,…
Adi de la Gâlcea
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 28 Iunie 2012
* Mi l-au ridicat pe Adiță, i-am văzut rânjetul arogant prin geamul ambulanței... Sper să nu-l fi trimis imediat pe sectoare, să deretice, că este puțin bolnăvior. Nu râdeți, zgaiba de la gât pe care și-a provocat-o Arogantul cu unghiile sale lucioase nu-i chiar așa ușor de tratat. Iată cum…
Fularul și fondurile cu doi de u
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 27 Iunie 2012
* Dan Voiculescu a demisionat din Senat. În primul rând, dom’ profesor nu avea ce căuta acolo, de ce să ne tot păcălim că partidul Observator e formațiune politică? Tătucul Antenelor spune că a renunțat la demnitatea de senator deoarece i-a fost respins un amendament la nu-știu-care lege. Cunosc…
Bote, la Festivalul Curcudușelor
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 26 Iunie 2012
* Cazul Năstase va fi rumegat și săptămâna aceasta. Avem, carevasăzică, subiect, deci ni s-a deturnat atenția de la adevăratele noastre probleme. Asta vor spune anumiți purtători de opinie care încearcă să fie și formatori. Și le dau dreptate. Da, suntem duși de nas cu fularul Burberry ca să uităm…
Trăiască vinul!
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 25 Iunie 2012
* Este vară, se promovează la greu produsele vandabile în sezonul estival. V-o spune un consumator de advertising: reclamele la bere sunt mai proaste decât cele la dero! Este inadmisibil ca niciuna dintre berile românești să nu poată veni cu un spot publicitar deștept, cu schepsis, care să-ți înjunghie setea…
Autoîmpuşcatul și „Monoloagele vaginului”
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 23 Iunie 2012
* Sunt realmente vomitive osanalele adresate autoîmpușcatului, cu ocazia aniversării. „M-am simțit aproape de zei with Adrian Năstase”, a scris pe Facebook unul dintre indivizii care-l venerează pe singurul sinucigaș din lume care s-a tăiat cu lama glonțului. Bine, multe mesaje sunt pe lângă gramatică, situație care mă pune pe…
Şi totuşi, ăia de la Rahova aşteaptă...
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 22 Iunie 2012
Adrian Năstase a fost condamnat. Adrian Năstase s-a împușcat. Adrian Năstase a fost operat. Fie numele Domnului Băsescu înjurat. Cam asta ar fi rugăciunea pesediștilor după evenimentele de miercuri seară. Am mai multe lucruri de comentat, fie-mi inspirația a dracului dacă nu voi puncta cu adevărat. Pam-pam!1. Nu mi-aș dori…
Lăsați Copy să vină la mine!
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 21 Iunie 2012
* Copilotul acuzat de plagiat își dorește a fi un Mesia al acestui neam. E și prim-ministru, îi place să joace și în rolul de președinte (până se trezește Antonescu, evident), e factotum cu freză de tocilar. Vi l-ați închipui pe Ponta în treningul de fâș al lui Mesia? Ar…
Guvernul Copy-Ponta
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 20 Iunie 2012
* Sunt profund indignat de faptul că adevărata doamnă Săvuică a fost înlocuită de o individă banală, poate chiar urâțică (iertați-mi remarca meschină!). Nu v-ați uitat la tv în ultimele săptămâni? Se tot laudă una că se numește Magda Săvuică și că descoperă nu-știu-ce locuri frumoase prin România. Lasă-ne,…
La muncă, bă!
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 19 Iunie 2012
* Grecii și-au ales noul Parlament. Dar mai ales au profitat de vremea bună pentru a face plajă. N-am să înțeleg, în schimb, de ce noi, românii, ne tot isterizăm când vine vorba despre politichia din Elada. Vezi, Doamne, spun analiștii de Dâmbovița că o eventuală ieșire a grecoteilor…
Grecia n-a ieşit din Euro
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 18 Iunie 2012
* Toată lumea prorocește ieșirea Greciei din zona euro. Că nu mai are deloc bani, că nu vrea să-și plătească datoriile uriașe, că ies alde Syriza, stânga radicală, la putere. Până atunci însă, sâmbătă seară, elenii au dat semne de renaștere. Au bătut Rusia la fotbal și au avansat…
Ieri delfini, astăzi hamsii
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 16 Iunie 2012
* Când să ne savurăm și noi o bucată de weekend, hop și Vasile Blaga cu o figură de stil absolut surprinzătoare. La o ședință cu ușile închise, Buldogul i-a spus de la obraz Elenei Udrea că și-a bătut joc de partid: „Ți-ai promovat toți delfinii în funcții, iată…
Să castrăm țânțarii!
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 15 Iunie 2012
* Nenea primaru’ care încă mai eşti în funcţie până la transferul de putere, fă ceva, dom’le, că ne papă ţânţarii ăştia de vii! Ne crâmpoţesc de ne sare colbul şi, nu de alta, dar de ce să-i îmbolnăvim şi pe ei? Trăim într-un oraş poluat, deci avem sângele…
Premierii, bărbați? Dar Adiță?
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 14 Iunie 2012
* Traian Băsescu s-a luat de Victoraș. A spus despre Titulescu cel mic că este uneori penibil și că premierii trebuie să fie bărbați. Pe naiba, exagerează! O fi uitat că România l-a avut și pe Adiță Năstase în acest scaun?* Președintele pare să-și făcut programul pentru această vară.…
Tehnocratul Tolea Ciumac
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 13 Iunie 2012
* Partidul lui Dan Diaconescu, luat pe bună dreptate peste picior, a smuls ceva mandate la alegerile din 10 iunie. Aproape că-mi dispare zâmbetul, ce haz de necaz să mai faci când o formaţiune de garsonieră condusă de duşmanul stomatologilor îşi încordează muşchii prin primării, consilii locale şi judeţene? Peste…
Chuck Norris a fost învins
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 12 Iunie 2012
* Ştirea electorală cu un bogat parfum de levănţică vine din Galaţi. Au avut loc alegeri locale şi n-a mai câştigat Dumitru Nicolae. Uau, ce s-o fi întâmplat? Dom’ Mitică era genul de politician care-şi trăgea caimacul şi fără să candideze. Adică un fel de Chuck Norris pe faza…
A votat şi Elodia
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 11 Iunie 2012
* Ce obositoare sunt zilele de votare cu știrile alea care se repetă mai des decât candidații în funcție! Serios, fetele cu microfon care ne transmit de lângă urna de votare sunt mai terne decât eternii luptători pentru ciolan. „Până la ora bla-bla-bla au votat bla-bla-bla.” Lăsați-ne! Mai bine filme…
Poftele Oanei lu’ Marean
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 09 Iunie 2012
* Băi, nu-mi pot reveni! TVR-ul ne dă numai o bucată din Campionatul European de fotbal început aseară în Polonia și Ucraina, dar taxa tv trebuie plătită integral, dacă nu și ceva în plus. Să-ți fie rușine, Marina Almășan! N-ai nicio treabă cu afacerea asta, dar n-aveam pe cine înjura.*…
Începe! Fetelor, lăsați-ne!
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 08 Iunie 2012
* Uraaa, se termină campania electorală! Scăpăm de promisiuni, de cuvinte folosite anapoda ca să dea bine în urechea fraierului de la urne, de pozele de pe garduri și stâlpi. Nici de Revelion n-au fost atâtea neoane ațintite asupra trecătorilor, ni s-a pus pata! Vrem înapoi jegul nostru, ne…
Suntem neam de sacoşă
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 07 Iunie 2012
* Publicația The Economist scrie că românii au uitat unul dintre proverbele de căpătâi ale acestui neam: “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă.” Corect, am depășit de mult această vorbă populară, iar motivul este banal și ține de parvenitism. Cine naiba mai umblă cu traiste când…
Votaţi-mă să mănânce şi gura mea!
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 06 Iunie 2012
* Ce neinspirat am fost, ca să nu admit că mă pot numi fraier cu acte, că am ratat şi în acest an alegerile locale! Era o excelentă ocazie de a candida la o Primărie, ceva, la un Consiliu... Păi, la ce mesaje au băieţii cu iz de ciolan…
Căpușe nedate cu ruj
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 05 Iunie 2012
* Un director de școală din Tulcea și-a obligat elevii să poarte tricouri cu PDL. Uniforma-i uniformă, nu se negociază, băi, fraierilor! Doar n-ați uitat că unii băieți au ajuns șefi de unități de învățământ pentru că au respectat cu sfințenie uniforma de partid...* Liviu Pop, interimarul de la…
Munciți, băi privaților!
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 04 Iunie 2012
* N-am înțeles minivacanța bugetară de Rusalii. Iarăși se lenevește pe rupte la domiciliu, nu și angajații de la privat care trebuie să-și pună cât mai mult cârca în slujba statului. Cineva trebuie să scoată țara asta din mâl, nu-i așa? * Aștept ca parlamentarii să se întrebuințeze corespunzător…
Adi, cine-i la telefon?
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 02 Iunie 2012
* Dilemă colosală ieri, de Ziua Copilului, în casa de neam prost de la Izvorani. Cine cui i-a făcut urări să crească, Irinel minorei Irinuca sau invers? * Stau şi mă gândesc şi nu pot să nu înţeleg ce a fost în sufletul doamnei Dana Năstase când un bărbat…