JURIDIC - Viaţa Liberă Galaţi

Şcoala internaţională de vară „Protecţia şi drepturile refugiaţilor”

Scris de Luni, 24 Iulie 2017
Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a organizat o nouă ediţie a şcolii de vară, tema fiind drepturile omului, dreptul internaţional umanitar, dreptul refugiaţilor şi al relaţiilor internaţionale. Evenimentul are ca partener tradiţional Reprezentanţa în România a Înaltului Comisariat ONU pentru…

Trimis în judecată după ce a încercat să MITUIASCĂ POLIȚIȘTI de frontieră

Scris de Miercuri, 19 Iulie 2017
Ofiţerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) - Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au finalizat cercetările într-un dosar de dare de mită. Este vorba despre dosarul în care C.V. a fost cercetat pentru că a încercat, de mai multe ori,…

Superficia, în noul Cod civil

Scris de Marți, 18 Iulie 2017
Reglementată în mod expres în prevederile noului Cod civil, superficia este dreptul unei persoane, denumită superficiar, de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altei persoane, asupra căruia dobândeşte un drept de folosinţă. Dreptul de superficie se poate constitui doar asupra bunurilor imobile şi este un drept…

BREVIAR JURIDIC | Întâmpinarea la cererea de chemare în judecată

Scris de Marți, 18 Iulie 2017
Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde în scris la pretenţiile formulate de reclamant şi, totodată, se apară faţă de cererea de chemare în judecată. De regulă, întâmpinarea este obligatorie atât la judecata în primă instanţă, cât şi în căile de atac (apel, recurs, revizuire, contestaţie în anulare).…

Nu şi-a scos autorizaţie pentru demolare

Scris de Marți, 18 Iulie 2017
Poliţiştii locali au efectuat verificări la un imobil situat pe strada Muzicii. La faţa locului, oamenii legii au constatat că au fost executate lucrări de construcţie, constând în demolarea locuinţei, fără autorizaţie de desfiinţare. Proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 1.000 de lei şi s-a…

N-a plătit TAXELE pentru vitrine frigorifice

Scris de Luni, 17 Iulie 2017
Poliţiştii locali gălăţeni au efectuat un control la o societate comercială cu punct de lucru pe bulevardul Galaţi. La faţa locului, oamenii legii au constatat că societatea avea depozitate pe domeniul public două vitrine frigorifice, fără a avea autorizaţie legală şi fără achitarea taxelor legale. Societatea a fost sancţionată contravenţional…

Şi-a lăsat sediul în paragină

Scris de Luni, 17 Iulie 2017
Poliţiştii locali au efectuat un control la un imobil situat pe strada Stelei. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că aici îşi defăşoara activitatea o societate, iar administratorii acesteia nu au întreţinut în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă ale clădirii, elementele de construcţie exterioară ale imobilului, acestea…

Şoferi indisciplinaţi, AMENDAȚI de poliţiştii locali

Scris de Luni, 17 Iulie 2017
Poliţiştii locali l-au sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 290 de lei şi cu două puncte de penalizare, conform prevederilor OUG 195/2002, pe numitul S. S., de 25 de ani, din Galaţi. Tânărul a condus un autoturism pe strada Alexandru Cernat, dinspre strada Ciprian Porumbescu spre strada Brăilei,…

Tone de pepeni, CONFISCATE de poliţiştii gălățeni

Scris de Vineri, 14 Iulie 2017
Poliţiştii locali i-au luat în vizor, şi anul acesta, pe comercianţi care îşi valorifică marfa ocupând domeniul public fără a deţine licenţe de comerţ stradal. În acest context, pe 12 iulie, angajaţii Serviciului Control Activităţi Comerciale din cadrul Poliţiei Locale au verificat o serie de comercianţi, aplicând şapte sancţiuni contravenţionale,…

Se pot plăti taxe de timbru în incinta Palatului de Justiţie

Scris de Marți, 11 Iulie 2017
Veste bună pentru justiţiabilii care ajung la Palatul de Justiţie din Galaţi. Conform unui comunicat de presă al Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Curţii de Apel Galaţi, începând de pe 10 iulie, justiţiabilii îşi vor putea plăti taxele de timbru chiar în incinta Palatului de Justiţie. „Urmare…

Grăniţuirea şi acţiunea în grăniţuire

Scris de Marți, 11 Iulie 2017
Prin grăniţuire se urmăreşte delimitarea a două proprietăţi vecine care aparţin unor proprietari diferiţi. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile legale, orice proprietar îşi poate îngrădi proprietatea pe cheltuiala sa. De regulă, astfel de operaţiuni se realizează pe cale amiabilă, fiind necesar simplul acord al părţilor. În cazul unui conflict, dacă…

Cererea de chemare în judecată

Scris de Marți, 11 Iulie 2017
Cererea de chemare în judecată este actul de procedură prin care o persoană se adresează instanţei pentru soluţionarea unei pretenţii civile. Această cerere trebuie să cuprindă elementele precizate expres şi limitativ în Codul de procedură civilă, şi anume: - datele pentru identificarea părţilor din proces: numele şi prenumele, domiciliul sau…

Bătaie de la o "caracatiţă", în parcarea unui centru comercial (VIDEO)

Scris de Sâmbătă, 08 Iulie 2017
Un angajat care se ocupă de securitatea unui hypermarket din Galaţi şi un şofer care şi-a parcat maşina neregulamentar s-au luat la bătaie, după ce primul a aplicat regulamentul companiei şi i-a blocat roata cu "caracatiţa".Incidentul a avut loc zilele trecute, în parcarea centrului comercial, din cauză că şoferul care…

Servitutea - drepturi şi obligaţii

Scris de Marți, 04 Iulie 2017
Servitutea este dreptul de a exercita anumite prerogative, pe care îl are proprietarul unui bun asupra bunului altui proprietar. De obicei, unul dintre imobile este fondul dominant, iar cel care suportă servitutea este fondul aservit, însă în anumite situaţii servituţile pot sa aibă caracter reciproc. Servitutea se poate constitui doar…

BREVIAR JURIDIC | Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă

Scris de Marți, 04 Iulie 2017
Conflictele individuale de muncă dintre salariaţi şi angajatori se soluţionează în primă instanţă de către tribunalul în a cărei circumscripţie teritorială reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. Sesizarea instanţei de judecată se face printr-o cerere scrisă, care trebuie să cuprindă elementele prevăzute de Codul de procedură…

Prestaţia compensatorie după divorţ

Scris de Marți, 27 Iunie 2017
Prestaţia compensatorie este acea modalitate legală prin care instanţa stabileşte în sarcina soţului vinovat pentru divorţ o obligaţie de natură materială, cu scopul de a compensa un dezechilibru semnificativ pe care divorţul îl produce în privinţa condiţiilor de viaţă ale soţului nevinovat. Condiţii de acordare Prestaţia compensatorie se acordă doar…

Divorţul la notariat (II)

Scris de Marți, 27 Iunie 2017
Cererea de divorţ trebuie să cuprindă acordul soţilor cu privire la numele de familie pe care fiecare soţ îl va purta după divorţ, iar dacă există copii minori născuţi din căsătorie sau adoptaţi, în cerere se va preciza învoiala soţilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei copiilor, modalitatea de…

PERCHEZIȚII de amploare în judeţul Galaţi

Scris de Miercuri, 21 Iunie 2017
Miercuri dimineaţă, 21 iunie, mai multe echipe formate din poliţişti de frontieră şi jandarmi, sub coondonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimiunalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi, au descins la mai multe imobile din judeţul Galaţi. În total, au fost efectuate 12 percheziţii domiciliare. Acţiunea…

A intrat cu maşina pe unde NU avea voie

Scris de Marți, 20 Iunie 2017
Poliţiştii locali l-au sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 290 de lei şi cu două puncte de penalizare pe numitul V. D., de 38 de ani, din comuna Brăneşti, judeţul Dîmboviţa. Bărbatul a condus o autoutilitară pe bulevardul Marii Uniri, pe itinerariul strada Navelor spre strada Traian, nerespectând…

Obligația de întreținere între foştii soţi

Scris de Marți, 20 Iunie 2017
În timpul căsătoriei, soţii îşi datorează întreţinere unul altuia, înaintea oricăror alte persoane. De regulă, ca urmare a desfacerii căsătoriei, obligaţia de întreţinere, pe care şi-o datorează soţii unul altuia, încetează. În anumite situaţii speciale, soţul divorţat are dreptul la întreţinere din partea fostului soţ. Astfel, dacă unul dintre soţi…

BREVIAR JURIDIC | Divorţul la notariat (I)

Scris de Marți, 20 Iunie 2017
Spre deosebire de divorţul la starea civilă, divorţul pe cale notarială poate fi constatat şi atunci când există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi. Pentru a se constata divorţul de către notarul public, trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: - soţii să îşi exprime consimţământul liber şi…

A vrut să iasă din țară cu maşina, deşi avea permisul suspendat

Scris de Marți, 20 Iunie 2017
Sâmbătă, 17 iunie, în jurul orei 10,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Dumitru A., în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi. Bărbatul conducea un autoturism marca Hyundai, înmatriculat în România.…

Lipsa AUTORIZAȚIILOR, o problemă a firmelor

Scris de Marți, 20 Iunie 2017
Poliţiştii locali au efectuat un control la o societate comercială, cu punct de lucru pe bulevardul George Coşbuc. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că societatea îşi desfăşura activitatea fără a avea "Acord privind exercitarea activităţii comerciale" eliberat de administraţia publică locală. De asemenea, pe domeniul public din…

Loc de joacă FĂRĂ autorizaţie!

Scris de Luni, 19 Iunie 2017
Poliţiştii locali gălăţeni au efectuat verificări la o societate comercială, cu punct de lucru în Grădina Publică. La faţa locului, oamenii legii au constatat că societatea respectivă avea amplasate, în locul de joacă pentru copii, o trambulină şi o piscină gonflabile, fără autorizaţie şi achitarea taxelor locale. Societatea a fost…
Pagina 74 din 179