DIASPORA - Viaţa Liberă Galaţi

Gălăţeni din Irlanda aflaţi în prima linie, în timpul pandemiei (FOTO)

Scris de Vineri, 22 Mai 2020
În prima linie, în vremuri de pandemie, nu sunt doar cadrele medicale, ci şi persoanele care ne asigură serviciile de care avem nevoie şi acum, la fel de mult ca oricând – transportul public şi aprovizionarea cu toate cele necesare, nu doar cu alimente şi dezinfectante. Sunt oameni care nu…

Încă o gălăţeancă printre eroii acestei perioade: ”Mulțumirea celor cărora le-am întins o mână de ajutor face cât toate averile”

Scris de Miercuri, 20 Mai 2020
"Cunoaşteţi şi alţi români care ajută în aceste zile grele? Vă rugăm, povestiţi-ne despre ei, ca să putem să îi facem cunoscuţi aşa cum merită" era invitaţia pe care o lansam la finalul articolului "Doi gălăţeni, printre eroii acestei perioade în Ţara Galilor", publicat în ediţia din 9 mai a…

În plină pandemie, Gabriela ne învaţă să trăim frumos şi sănătos

Scris de Vineri, 15 Mai 2020
Talie de viespe, tonus de invidiat, poftă de viaţă, de dans, dar mai ales de sănătate. Este portretul Gabrielei Miu - ardeleancă prin naştere, gălăţeancă prin adopţie, stabilită acum în Londra - care, în această perioadă de restricţii şi îngrijorări, a ales să le dăruiască oamenilor din experienţa ei profesională:…

Doi gălăţeni, printre eroii acestei perioade în Ţara Galilor

Scris de Sâmbătă, 09 Mai 2020
Andreea D. - asistentă la Princess of Wales Hospital - şi Eduard Grabovschi, unul dintre oamenii-cheie ai Comcen, partenerul în tehnologie al NHS (National Health Service - Sistemul Naţional de Sănătate) sunt printre oamenii consideraţi, pe bună dreptate, eroi ai acestor zile în Marea Britanie. Fotografiile şi faptele celor doi…

Declaraţie de dragoste, în vremuri de COVID-19. ”Sunt atât de mândru de soţia mea!” (VIDEO)

Scris de Joi, 30 Aprilie 2020
"Sunt atât de mândru de soţia mea, care lucrează ca asistentă pentru pacienţii cu COVID-19 din pavilionul 27 al Spitalului Pinderfields din Wakefield, West Yorkshire. Ai grijă de tine şi întoarce-te sănătoasă acasă! Te iubim cu toţii!", este mesajul emoţionant, postat pe Facebook de Alex Dan Dumitru, gălăţeanul stabilit cu…

Ce face Remus Azoiţei în izolare: ”Vioara nu ştie de coronavirus”

Scris de Sâmbătă, 25 Aprilie 2020
„Pentru mine, izolarea este şi o perioadă a regăsirii. Am timp să fac ceea ce nu am avut cum să fac până acum, lucruri la care mă gândisem, dar pentru care nu am găsit timp. Acum, am avut şansa să recuperez, şi asta m-a liniştit. În acelaşi timp, mai e…

Gândurile gălăţenilor de departe pentru cei de-acasă

Scris de Joi, 16 Aprilie 2020
"Am învăţat multe în această perioadă de autoizolare: să preţuim şi să ne bucurăm mai mult de tot ceea ce avem, să le acordăm mai mult timp tuturor. Am învăţat cât de preţioasă este fiecare zi şi că trebuie trăită din plin. Nu ne plictisim niciodată, doar că ne lipseşte…

Cea mai bogată gălăţeancă, implicată în lupta cu pandemia

Scris de Joi, 09 Aprilie 2020
Nu mai puţin de 113 oameni salvaţi de pe aeroportul din Amsterdam, unde erau blocaţi şi abandonaţi de zile în şir, fără mâncare şi lipsiţi de condiţiile de igienă, un milion de măşti, o sută de mii de perechi de mănuşi de protecţie, o mie de litri de dezinfectant şi…

Brutarii generoşi din Fiumicino. Un gălăţean din Italia donează pâine şi pizza nevoiaşilor (FOTO)

Scris de Vineri, 03 Aprilie 2020
Muncesc cu două ore în plus, în căldura dogoritoare a cuptorului, dar nu pentru a se îmbogăţi, ci pentru a dărui din bunătăţile pe care le fac şi celor care nu-şi permit să şi le cumpere. Este gestul minunat pe care îl fac, de aproape trei săptămâni, Laurenţiu Moroşanu din…

”Pacienții țipă în salon și spun că vor acasă”

Scris de Joi, 02 Aprilie 2020
Există și gălățeni plecați în Italia care nu numai că nu-și doresc să se întoarcă acasă, ci au rămas acolo să lupte pentru cei bolnavi, neglijându-și viața personală și îndeplinindu-și cu sfințenie sarcinile de serviciu. Cu doi dintre ei am reușit să vorbim, iar confesiunile acestor oameni, care nu se…

Dezastrul din Spania, prin ochii unui regizor gălăţean. ”Imaginaţi-vă izolaţi, cu o mască de oxigen pe faţă, ştiind ce vă aşteaptă”

Scris de Miercuri, 01 Aprilie 2020
„Închideţi ochii şi imaginaţi-vă că sunteţi întinşi pe un pat de spital, izolaţi de lume, cu o mască de oxigen pe faţă, şi ştiţi ce vă aşteaptă. Ştiţi că sunteţi foarte aproape de sfârşit, dar nu puteţi vorbi cu nimeni, nu puteţi atinge fata persoanelor iubite. Acestea sunt efectele virusului.…

Impozitele, plătibile din străinătate

Scris de Marți, 31 Martie 2020
"Se poate plăti şi din străinătate, de exemplu, din Spania?", a fost întrebarea pe care am primit-o în urma publicării ghidului transmis de Primăria Galaţi privind achitarea obligaţiilor fiscale prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, utilizând cardul bancar. Conform răspunsului transmis de Primărie, “se pot face plăți online din străinătate, pe platforma…

REACȚII: ”Gravitatea situației ne ține în case”

Scris de Sâmbătă, 28 Martie 2020
În condițiile în care în România, începând de pe 25 martie 2020 s-a pus în aplicare Ordonanța Militară nr. 3, cu restricții de circulație, în Norvegia, cetățenii ascultă de autorități și stau în izolare. Poate am spune că o fac doar din cauza amenzii sau chiar a închisorii (de până…

Mărturiile unei gălăţence din Napoli: Chiar era necesar să moară atâta lume ca să ne oprim un pic din goana noastră? (VIDEO)

Scris de Joi, 26 Martie 2020
"Napoli «plăteşte» pentru întârzierea cu care s-a impus carantina totală. Aici se moare în spital SINGUR, fără cineva drag alături, fără să poți să îți iei rămas bun de la nimeni. În oraş, e o atmosferă ciudată, macabră chiar. Te înspăimântă LINIȘTEA din cursul zilei: nu motoare de mașini, nu…

Mesaj de campioană: ”Haideţi să fim uniţi şi să respectăm cu stricteţe regulile” (VIDEO)

Scris de Marți, 24 Martie 2020
O medalie mondială de bronz, cucerită în 2019, la categoria juniori, dar şi o medalie europeană de aur şi una mondială de argint, câştigate în 2018, la categoria cadeţi, sunt trofeele pe care România i le datorează patinatoarei pe role Daria Alexandra Matei. Născută în Tecuci, judeţul Galaţi, Daria trăieşte,…

”Nu faceți ca italienii!”

Scris de Marți, 24 Martie 2020
Apelul unei gălățence stabilite în Italia, la Roma, este sfâșietor, în contextul în care această țară este pe locul 2 mondial în ceea ce privește numărul de noi cazuri de coronavirus și a înregistrat un număr record de decese, peste 5.000 până ieri. ”Vă rog frumos, luați în serios situația…

Liturghii cu uşile închise şi pomelnice transmise pe WhatsApp

Scris de Joi, 19 Martie 2020
“Iubiţi credincioşi, vom sluji sfânta liturghie cu uşile închise, eu în biserică, iar voi acasă! Vă voi purta în rugăciune pe toţi cei pe care vă cunosc şi vă ştiu, după rânduială! Cei pe care nu îi ştiu, îmi pot scrie pomelnicul lor pe WhatsApp”, este mesajul postat pe Facebook…

Linie telefonică suplimentară

Scris de Joi, 19 Martie 2020
Ministerul Afacerilor Externe anunță alocarea unei linii telefonice suplimentare care poate fi apelată de cetățenii români care se confruntă cu situații dificile în afara României în vederea identificării unor soluții pentru revenirea în țară, se arată într-un comunicat de presă. Numărul de telefon este 00 40 21 431 20 59.…

Ce gândesc românii din Diaspora. Între renegare, teamă şi responsabilitate | CORONAVIRUS

Scris de Joi, 12 Martie 2020
„Întâlnirile cu mama mea sunt cele mai importante pentru mine şi nu valorează cât tot aurul de pe lume, dar acum chiar trebuie să stăm acasă pentru binele nostru, al tuturor”, este mesajul postat pe Facebook de o româncă din Austria. Cu inima deloc uşoară, a renunţat la întâlnirea planificată…

Inconştienţa lumii şi nerespectarea regulilor răspândesc virusul

Scris de Luni, 09 Martie 2020
"Răspândirea atât de rapidă a virusului COVID19 pe teritoriul Italiei are, din păcate, o singură cauză: inconştienţa lumii şi nerespectarea regulilor impuse de autorităţile locale şi naţionale. Fotografia cu pricina îmi aparţine şi a fost făcută duminică, 8 martie, în Rimini, la circa 24 de ore după ce oraşul a…

Mărţişorul românesc cucereşte Europa și Israelul

Scris de Joi, 05 Martie 2020
Inclus în lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, mărţişorul românesc cucereşte Europa. Viena, Roma, Bruxelles, Haga, Paris, Lisabona, Varşovia, cărora li se alătură și Israelul (Tel Aviv), sunt doar câteva dintre marile oraşe europene în care au avut loc ateliere de meşteşugit mărţişoare, expoziţii, dar mai cu seamă…

Enescu, în interpretarea London Philharmonic Orchestra

Scris de Joi, 27 Februarie 2020
Simfonia nr.1 de George Enescu va fi interpretată, vineri, 28 februarie 2020, la Royal Festival Hall, de London Philharmonic Orchestra (LPO), una dintre cele mai importante orchestre britanice, în cadrul concertului „2005: Poetry & Belief“, anunţă Institutul Cultural Român Londra. Programul concertului, susținut cu sprijinul Institutului Cultural Român Londra în…

Bani europeni pentru orfanii albi ai României

Scris de Joi, 27 Februarie 2020
Conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în România există astăzi peste 91.000 de copii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. E greu de spus cât de real este acest număr al „orfanilor albi” - după cum i-a numit presa pe copiii lăsaţi în…

Olimpiadă de Religie în America

Scris de Joi, 27 Februarie 2020
"Iubirea de Dumnezeu şi de aproape" va fi tema Olimpiadei de Religie pe care o organizează Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi. Potrivit basilica.ro, ajunsă la a 11-a ediţie, olimpiada reprezintă un concurs de excelenţă care se adresează copiilor din parohiile mitropoliei celor două Americi cu aptitudini, înclinaţii şi…
Pagina 4 din 24