Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi

Plânge femeia de scris. Lacrimile-i şiroiesc peste "Dincolo de ape", dar nu pot şterge cuvintele. Dimpotrivă, le botează. Le sanctifică. Le purifică. Le toarnă eternitate peste silabe. Le bate-n cuie pe crucea Iubirii. Le scoate-n ochii Deşertăciunii din totdeauna. Le aduce-n ochii celor care ştiu şi cred că nimic nu…

Sigur că da... să continui pe verso, la vale, la vale... pe şira spinării, până la capăt, până la capăt... nu, nu, nu... nu se poate... această femeie de scris nu are capăt... dacă ar avea, şi rochia-i ar avea sfârşit... şi nu aş putea nicicând să mă mai laud…

Şi zice să continui. Zice s-o scriu mai departe, la fel de corect şi frumos. Zice s-o scriu şi pe omoplatul/deltoidul drept. Nu pot s-o refuz. Cum s-o refuz când îmi place până la refuz, cum se spune, şi când ştiu că n-o să refuze niciodată? Mai ales că n-am…

Marmora mă perforează cu lăncile ochilor negri cum numai pana smulsă din Corbul lui Edgar Poe poate fi. Mă perforează şi-mi surâde triumfal. E sigură că m-a convins s-o scriu cu poezii. Triumful ei seamănă leit cu cel al păpădiei încolţite într-o fisură de asfalt. Cu triumful etern al libelulei…

Îmi mai zice încă o dată şi o mai aud încă o dată: "Te rog frumos, ia pixul şi scrie pe mine!"... Tac. Nici măcar nu pot şi nu ştiu ce şi cum să răspund acestei rugăminţi. Nu am mai fost pus niciodată în situaţia de a scrie, de a…

Da... vrea să-mi mulţumească. Vrea cu tot dinadinsul. Cică n-a mai văzut şi n-a mai auzit un poem de dragoste mai frumos decât Semn 9. Cică vrea şi nişte poeme de dragoste descoperite/descompuse de mine. Cică vrea să i le scriu şi să le păstreze, să rămână pentru totdeauna. Şi…

Da... sunt cu ea, o cunosc de câţiva ani, e frumoasă şi singură, îmi recită "Panorama..." şi mă roagă să-i explic ce înţeleg din ultima strofă: "Şi de-aceea beau păharul poeziei înfocate./ Nu-mi mai chinui cugetarea cu-ntrebări nedezlegate,/ Să citesc din cartea lumii semne ce noi nu le-am scris./ La…

Mulţumesc păsărilor pentru că m-au ajutat, m-au dus şi mi-au arătat unde-i fata din flori nemuritoare, din grâu, din marginea salcâmilor, din volbură şi din cicoare! Mulţumesc (şi) cerului... pentru că stă cuminte... şi pentru că are (pe) sub cine să mugurească, să florească, să frunzească, să crească şi să…

Nu văd fata din grâu. Nu văd fata care face coroane din flori nemuritoare. Oare chiar să-şi fi pus în gând să mă păcălească? Ori n-o mai fi venit? Începe să-mi fie teamă că a păţit ceva. Ori se ascunde? Mă uit peste tot. O caut peste tot. Prin grâu.…

Sunt gata de plecare spre fata din grâu. Sunt gata de întâlnirea pe care fata a dorit-o şi a aşteptat-o atât de mult. Să aştepţi, să speri, să vrei şi să crezi cincisprezece ani nu-i de ici, de colo, nu-i la îndemâna oricui. Trebuie că fata cu imortele-n coroane moşteneşte…

Trebuie să mă grăbesc fiindcă mâine vine imediat, vine foarte repede, mai ales când vine cu povara, cu emoţiile, cu ne/aşteptările întâlnirii de gradul zero. Trebuie să mă grăbesc, dar nu mă grăbesc. Nu pentru că aş avea ori nu aş avea timp destul, ci pentru că nu vreau, din…

Cică stă pe marginea grâului şi împleteşte coroane din flori nemuritoare. Şi cică pe mine mă aşteaptă. De vreo cincisprezece ani, în fiecare zi de vară, cât durează nemuritoarele, stă pe marginea pâinii şi mă aşteaptă. Şi cică a şi întrebat-o de ce mă aşteaptă, însă ea n-a vrut să-i…