INTERVIURI - Viaţa Liberă Galaţi
INTERVIU cu şeful Serviciului Imigrări Galaţi: "Mai bine să controlăm străinii decât să le refuzăm şederea"
Scris de Mariana Constandache Marți, 05 Mai 2015
Câţi străini sunt în prezent printre noi, cum a evoluat fenomenul migraţiei în ultimii ani şi ce îi determină pe cetăţenii altor state să vină să trăiască la Galaţi, uneori în afara legii? Cum încearcă instituţiile statului să ţină sub control pericolul terorist, aflăm de la inspectorul principal Ciprian Şimu,…
INTERVIU cu directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului: Galaţiul are mai mult spaţiu verde decât minimul cerut de UE
Scris de Nicoleta Onofrei Joi, 23 Aprilie 2015
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi a fost înfiinţată în anul 2004. Aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, APM are ca misiuni monitorizarea factorilor de mediu, autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului şi implementarea legislaţiei de mediu la nivel local şi naţional. Despre activitatea instituţiei, am discutat cu…
INTERVIUL cu decanul Facultăţii Economie şi Administrarea Afacerilor din Galaţi/ Se pregăteşte un NOU program de MASTERAT
Scris de Daniela Bogdan Marți, 21 Aprilie 2015
* Interviu cu decanul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, conf. univ. dr. Edit Lukacs Este una dintre cele mai mari facultăţi ale Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi - după numărul de studenţi - şi, la 25 de ani de la înfiinţare, pentru că lucrează cu cifrele, se prezintă…
INTERVIU cu Alexandra Dulgheru, după VICTORIA din Canada: "Am realizat târziu că am făcut punct, set şi meci pentru Grupa Mondială"
Scris de Sonia Baciu (Montreal) Luni, 20 Aprilie 2015
* Sportiva care a avut o contribuţie uriaşă la calificarea echipei României de Fed Cup între primele opt formaţii din lume a mărturisit că nu şi-a dat seama imediat după meci cât de mare este performanţa reuşită la Montreal Echipa feminină de tenis a României a promovat în Grupa Mondială…
INTERVIU / Irina Begu, înaintea întâlnirii cu Canada: „Nu mă gândesc la dublu, sperăm să câştigăm încă de la simplu”
Scris de Sonia Baciu (Montreal) Sâmbătă, 18 Aprilie 2015
Irina Begu (locul 33 WTA) este numărul unu în echipa de tenis a României pentru meciul din deplasare cu formaţia Canadei, care va începe sâmbătă seară în Fed Cup, baraj pentru intrarea în elita competiţiei, Grupa Mondială. Îi plac meciurile din Fed Cup, pentru spiritul de echipă, spunând că îi…
INTERVIU cu teologul Radu Preda: "În regiunea Galaţi - COMUNISMUL a distrus destine, a anihilat elite, a ÎNGROPAT DE VIE o întreagă societate"
Scris de Remus Basalic Miercuri, 15 Aprilie 2015
Teologul Radu Preda este unul dintre intelectualii de marcă ai României contemporane. Cu luciditate, inteligenţă şi umor, într-un discurs total lipsit de dogmatism şi patetism, Radu Preda vorbeşte pentru cititorii "Vieţii libere" despre memoria comunismului, despre efectele devastatoare pe care această dictatură ilegitimă le-a avut pentru regiunea Galaţi şi despre…
INTERVIU VL/ Alpinistul Tiberiu Pintilie pregăteşte o nouă expediţie spre Everest şi un proiect dedicat gălăţenilor
Scris de Sonia Baciu Joi, 12 Februarie 2015
* Gălăţeanul vrea să termine ce a început anul trecut, când a fost nevoit să se oprească la doar 200 de metri de cel mai înalt loc al planetei * În paralel, Tibi Pintilie pregăteşte un proiect motivaţional dedicat tinerilor din Galaţi - Aveai planificat ca anul aceasta să mai…
INTERVIU cu şeful Serviciului Paşapoarte: "Ne confruntăm cu o acută criză de spaţiu"
Scris de Mariana Constandache Marți, 20 Ianuarie 2015
* Ar fi nevoie de cel puţin 200 mp doar pentru arhiva operativă * 30 la sută dintre solicitări sunt pentru minori Micul trafic la frontieră a generat o creştere a solicitărilor de paşapoarte, tot mai mulţi gălăţeni îngroşând rândurile pentru obţinerea documentului cu care pot ajunge să îşi alimenteze…
Eleva gălăţeană care a inventat un DISPOZITIV pentru DETECTAREA MINELOR
Scris de Florin Răvdan, anul III Jurnalism Marți, 28 Octombrie 2014
* "Mereu mi-am dorit să-i ajut pe oameni şi am înţeles că prin tehnologie pot face asta", susţine Theodora Găiceanu Theodora Găiceanu este o tânără elevă a Colegiului Naţional "Mihail Kogălniceanu" din Galaţi, în vârstă de doar 16 ani. Învaţă excelent, e preocupată de tehnologie şi se distrează ca orice…
INTERVIU cu preşedintele Asociaţiei "Galaţi, oraşul meu": "Galaţiul va renaşte odată cu societatea civilă"
Scris de Corina Dobre Marți, 07 Octombrie 2014
Bogdan Radu Brînzan, preşedintele Asociaţiei "Galaţi, oraşul meu", unul dintre cele mai tinere ONG-uri de la malul Dunării, dar deja apreciat şi activ, a acceptat să ne ofere un scurt interviu. Ce îşi propune asociaţia pe care o conduce, dar şi cum vor reuşi membrii săi să trezească spiritul civic…
Campania VL „Noii români”/ „Treaba nu merge pentru că ANGAJAŢII nu vor să muncească, iar PATRONII nu vor să PLĂTEASCĂ”
Scris de Mariana Constandache Joi, 02 Octombrie 2014
Mehmet Fikret Amcaoglu este un cetăţean turc ajuns în România în urmă cu şase ani. Căsătorit cu Mirela, o gălăţeancă get-beget, omul de afaceri care administrează unul dintre cele mai noi restaurante cu specific turcesc din Galaţi se declară îndrăgostit de felul de a fi al românilor, de cultura noastră…
INTERVIU cu gălăţeanul Gabi Aur de la „Burlăciţa”: „Andreea Mantea e cel mai inimos om pe care l-am cunoscut vreodată”
Scris de Anca Melinte Miercuri, 01 Octombrie 2014
Gălăţeanul Gabriel Aur a fost unul dintre protagoniştii celui mai fierbinte show tv al verii, „Burlăciţa”. A fost primul care a sărutat-o pe Andreea Mantea, au zburat împreună cu elicopterul deasupra Vegasului şi, pentru a-i cunoaşte familia, Burlăciţa a venit la Galaţi. Gabi a acceptat să ne vorbească despre experienţa…
INTERVIU cu liderul FEDERAŢIEI SANITAS Galaţi, Paraschiv Sălăvăstru: "Sănătatea - prioritate nu doar ca slogan politic"
Scris de Remus Basalic Marți, 16 Septembrie 2014
* Nicio solicitare făcută vara aceasta nu a fost rezolvată", atrage atenţia unul dintre cei mai experimentaţi sindicalişti din oraş - Federaţia Sanitas a decis la începutul verii să suspende orice formă de protest până pe data de 15 septembrie, tocmai pentru a le permite autorităţilor să găsească soluţii la…
Interviu cu profesorul Liviu Coman Kund: "În locul garajelor trebuie să apară imediat ceva"
Scris de Marius Ţuca Marți, 15 Aprilie 2014
* Specialistul în administraţie publică Liviu Coman Kund vorbeşte, într-un interviu acordat "Vieţii libere", despre două probleme de actualitate: garajele şi tunelul pe sub Dunăre - Domnule profesor, era nevoie să se intre cu buldozerele peste garaje?- Da, categoric. Eu mă mir cum de a avut primarul curajul acesta şi…
INTERVIU cu primarul Galaţiului, Marius Stan: „Pentru a da căldură am scos bani de la reparaţii străzi”
Scris de Anca Melinte Luni, 23 Decembrie 2013
* „Alternativa pe care o propunem noi la sistemul centralizat de încălzire, începând de la anul, înseamnă o factură la energie cu 30 la sută mai ieftină” * „Dacă oamenii nu plătesc, indiferent ce sistem alternativ propunem noi, este sortit eşecului din start” - Domnule primar, vom avea căldură până…
INTERVIU cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis: "Galaţiul este un oraş dinamic. Îmi place!"
Scris de Anca Melinte Luni, 16 Decembrie 2013
„Neamţul”, aşa îl numesc liberalii, cu respect pentru rigoarea, eficienţa şi distincţia cu care s-a impus la nivel naţional primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis. Cunoscut ca un om care vorbeşte puţin şi realizează mult, Iohannis, unul dintre cei mai importanţi oameni politici ai României, a fost prezent vineri la Gala…
INTERVIU cu Ionel Petrea, şeful ITM Galaţi: "Anvelopările blocurilor se fac cu muncitori la negru"
Scris de Cristina S. Carp Marți, 10 Decembrie 2013
- Puteţi face o estimare a muncii la negru în judeţul nostru? - E greu, pe plan local abia acum lucrăm la o estimare. Pe naţional, estimările arată că circa 30 la sută din totalul lucrătorilor ar munci la negru. Dar părerea mea e că procentul nu se susţine, în…
INTERVIU cu directorul Administraţiei Pieţelor, Eugen Zaharia: "Puterea de cumpărare face preţul în pieţe!"
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 26 Noiembrie 2013
Ce vrea gălăţeanul atunci când merge la piaţă? Să cumpere mult, ieftin şi bun, dintr-un spaţiu curat. Despre pieţele ieftine şi cele scumpe şi despre halele care se vor schimba la faţă am vorbit cu directorul Administraţiei Pieţelor Agroalimentare Galaţi, Eugen Zaharia. - Care sunt cele mai ieftine pieţe din…
INTERVIU cu Mihaela Neagu, preşedinta Curţii de Apel Galaţi: "Criza economică a dus la înmulţirea proceselor"
Scris de Maria Fabian Marți, 12 Noiembrie 2013
Criza şi schimbările legislative au generat o creştere masivă a volumului de lucru la Curtea de Apel Galaţi. Taxa de poluare, litigiile de muncă şi mai ales insolvenţele au adus mii de dosare noi pe mesele de lucru ale magistraţilor. Despre acestea, dar şi despre alte câteva chestiuni punctuale, ne-a…
INTERVIU cu şeful SAESP Galaţi, scms. Cristian Picioruş: „Sunt tot mai multe arme letale deţinute ilegal”
Scris de Mariana Constandache Luni, 11 Noiembrie 2013
Sunt gălăţenii responsabili când vine vorba de deţinerea armelor de foc? Suntem feriţi de incidente violente care au ca protagoniste grupările infracţionale? Braconajul este la stadiul de situaţie izolată sau riscă să devină un fenomen? Sunt câteva dintre întrebările la care ne-a oferit răspunsuri, în următorul interviu, subcomisarul Cristian Picioruş,…
INTERVIU cu prefectul judeţului Galaţi/ Procurorii au declanşat o anchetă în cazul morţilor de la inundaţii
Scris de Corina Dobre Marți, 05 Noiembrie 2013
Dl Cătălin Bocăneanu, prefectul judeţului Galaţi, a avut amabilitatea să acorde "Vieţii libere" un interviu în exclusivitate. Reprezentantul Guvernului în teritoriu răspunde la o serie de întrebări esenţiale despre funcţionarea statului de drept aici, în judeţul dintre Dunăre, Siret şi Prut. În ultima vreme natura şi-a cam făcut de cap…
INTERVIU cu procurorul-criminalist Emilia Negraia: A crescut alarmant numărul violurilor
Scris de Teodora Miron Marți, 29 Octombrie 2013
Criminalii şi violatorii din Galaţi sunt anchetaţi de numai doi criminalişti * Anul acesta s-au înregistrat 32 de omoruri * Peste 2.000 de evaziuni fiscale în fiecare trimestru Unul dintre cei mai buni procurori criminalişti din Galaţi este Emilia Negraia. Dosare grele, cu foarte mulţi inculpaţi, având ca obiect violenţa…
INTERVIU/ Şeful IPJ Galaţi, cms. Dănuţ Lefter: "Trăim într-un judeţ în care se poartă bâta şi cuţitul"
Scris de Mariana Constandache Marți, 22 Octombrie 2013
* Tâlharii şi bătăuşii nu îşi mai fac de cap atât de mult ca în alţi ani * Evaziunea fiscală a explodat, iar afacerile cu pâine au devenit aproape la fel de negre precum cele cu droguri Cât de sigur este acum Galaţiul? Au motive oamenii să se teamă a…
INTERVIU / Inginerul Mihai Stroilă: "Îmbunătăţirile funciare au fost politizate în ultimul hal!”
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 26 Septembrie 2013
Au murit nouă oameni, sute de gospodari au rămas fără case şi mii de fermieri au înregistrat pagube totale de vreo 50 de milioane de euro, la nivel de judeţ, la inundaţiile de pe 11 şi 12 septembrie. Orice ar spune autorităţile în acest moment, de vină pentru tragedii, dezastre…