POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Primarul Galaţiului îi laudă pe funcţionarii de la CJ Brăila

Scris de Joi, 01 Octombrie 2009
Primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, crede că activitatea desfăşurată de funcţionarii din cadrul Consiliului Judeţean Brăila, în privinţa atragerii de fonduri europene, este mai bună decât cea desfăşurată de funcţionarii cu aceleaşi responsabilităţi din cadrul Primăriei municipiului Galaţi. Fără a face din asta un reproş funcţionarilor gălăţeni, primarul Dumitru Nicolae…

Încălzire cu declaraţii

Scris de Joi, 01 Octombrie 2009
„Sunt cam multe avarii la Electrocentrale, în privinţa livrării de apă caldă menajeră şi vom face o analiză în acest sens, cu directorul societăţii”, a anunţat primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae (foto). Acesta a precizat că serviciile de încălzire centralizată trebuie să fie de calitate, pentru că, în caz contrar, cetăţenii…

Bătălie pe terenuri?

Scris de Joi, 01 Octombrie 2009
* Democrat-liberalul Constantin Dumitriu îi cere fostului său şef de partid, Eugen Durbacă, să ia măsuri împotriva consilierului local PC Eugen Găvan * Acesta îl acuză de interese personale în „cestiune” * După trei luni în care a stat departe de lumina reflectoarelor, liderul organizaţiei municipale a PD-L Galaţi, Constantin…

Director la director îşi scoate ochii!

Scris de Miercuri, 30 Septembrie 2009
* Directorul Agenţiei Teritoriale ANRSC Galaţi, consilierul local PD-L Viorel Trif, afirmă că este mai prost plătit decât directorii teatrelor gălăţene * Până aici, lucrurile ar fi corecte * Dar care este diferenţa? * În condiţiile în care veniturile sale de consilier local şi director de instituţie publică sunt secrete,…

Războiul gunoiului nu miroase a bine

Scris de Miercuri, 30 Septembrie 2009
Încet, dar sigur, între Garda Judeţeană de Mediu şi Primăria municipiului Galaţi a izbucnit un adevărat război al gunoiului. În timp ce comisarul de mediu, Mihai Turcu, declară public faptul că primarul Dumitru Nicolae nu îşi dă acceptul pentru ca deşeurile din comunele din apropierea municipiului să aducă gunoiul la…

Titi Dumitriu - cu bagajele pregătite

Scris de Miercuri, 30 Septembrie 2009
Fostul eurodeputat PD-L Constantin Dumitriu are bagajele pregătite să plece la Bruxelles. Este suficient ca unul dintre actualii europarlamentari PD-L să accepte un portofoliu în Guvernul Boc şi Dumitriu redevine automat parlamentar european. „Bagajele mele sunt pregătite de 20 de ani, de când fac naveta asta în mediul privat. Întotdeauna…

Târgu Bujor s-a pus cu burta pe programe externe

Scris de Miercuri, 30 Septembrie 2009
„Din toate proiectele cu finanţare europeană pe care le-am accesat, nu am ratat niciunul”, ne-a spus cu mândrie primarul oraşului Târgu Bujor, Ştefan Arfire. Aflăm însă de la primar că Primăria din Târgu Bujor are o echipă din numai trei oameni care scrie aceste proiecte câştigătoare. Interesant este că toţi…

Director "public" cu venit secret

Scris de Marți, 29 Septembrie 2009
* Deşi este plătit din banii contribuabililor, politicianul Nicolae Viorel Trif îşi ţine veniturile la secret * Consilierul local PD-L Nicolae Viorel Trif este directorul coordonator al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice – Agenţia Teritorială 2 – Sud-Est. Tânărul politician nu a avut nimic de…

Guvernul nu dă bani pentru cumpărarea de camere web

Scris de Marți, 29 Septembrie 2009
* Aşa susţinea, săptămâna trecută, ministrul de Interne, Dan Nica * Cele aproximativ 3.500 de secţii speciale care se vor înfiinţa, în ţară, pentru alegerile prezidenţiale, vor fi dotate cu mijloace de supraveghere care constau în camere web ataşate la computere. Astfel, vor putea fi înmagazinate pe CD-uri 14 ore…

Gunoiul, o bombă cu ceas

Scris de Marți, 29 Septembrie 2009
Impunerea normelor europene în ce priveşte închiderea gropilor de gunoi din comunele judeţului Galaţi naşte o luptă surdă între administraţiilor locale din judeţ şi Primăria municipiului Galaţi, la mijloc fiind Garda de Mediu. Motivul este acela că localităţile apropiate de municipiu şi care au încheiat contracte cu firme de salubritate…

Alegerile, între organizare şi fraudare

Scris de Luni, 28 Septembrie 2009
Prezent, sâmbătă, la Galaţi, vicepremierul României, Dan Nica, a făcut câteva precizări cu privire la măsurile de securitate ce vor fi luate, la alegerile prezidenţiale, pentru a nu exista nici măcar suspiciunea fraudării. Totuşi, Dan Nica nu a mai făcut nicio referire la celebra declaraţie potrivit căreia pentru 22 noiembrie,…

Guvernul nu dă bani pentru poliţia locală

Scris de Luni, 28 Septembrie 2009
* Declaraţiile ministrului Dan Nica vin ca un duş rece peste administraţia locală gălăţeană * Primarul Dumitru Nicolae a ameninţat că va desfiinţa poliţia comunitară dacă Guvernul nu va aloca fonduri pentru funcţionarea sa în viitoarea lege a poliţiei locale * Cine a crezut că povestea cu desfiinţarea Poliţiei Comunitare,…

Adversarul politicienei EBa s-a înscris în PNL Galaţi

Scris de Luni, 28 Septembrie 2009
Primul adversar declarat al Elenei Băsescu în PD-L, tânărul Bogdan Boza, a devenit recent membru PNL Galaţi. Bogdan Boza a fost contracandidatul fiicei preşedintelui la alegerile pentru funcţia de secretar general al Organizaţiei de tineret PD-L şi a avut curajul să-i ceară demisia liderului Emil Boc, acuzându-l că “patronează nepotismul…

„Nu cred că drogaţii stau la coadă la vot”

Scris de Luni, 28 Septembrie 2009
* „Noul slogan al lui Băsescu: „să prizaţi bine” * Pe trei voci, PNL a înfierat dezincriminarea consumului de droguri şi a sexului comercial propusă de preşedintele Traian Băsescu. Cea mai vehementă a fost vicepreşedinta Consiliului Judeţului, Tania Bogdan, care s-a declarat, în calitate de profesor, părinte şi persoană publică…

Târgu Bujor produce îngrăşământ!

Scris de Luni, 28 Septembrie 2009
* 17 noi locuri de muncă n-au ajuns „la gunoi”! * Doar două proiecte în toată ţara! * În şedinţa Consiliului Local Târgu Bujor de joia trecută s-a stabilit preţul pentru compostul produs: oraşul are deja în funcţiune o staţie de compostare a gunoiului menajer, graţie unui program de finanţare…

Rectificări, cofinanţări şi peşte

Scris de Sâmbătă, 26 Septembrie 2009
La şedinţa de vineri a Consiliului Judeţului, cele 21 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi au trecut ca unse prin „moara” votului aleşilor. N-au existat discuţii sau disensiuni, ci doar câte o observaţie sau o solicitare. Doar democrat-liberalul David Craiu a ţinut să se împotrivească regulamentului de…

Drum expres spre nicăieri

Scris de Sâmbătă, 26 Septembrie 2009
Deputatul PNL Victor Paul Dobre l-a interpelat pe ministrul Radu Berceanu în legătură cu drumul expres Brăila-Galaţi. Răspunsul ministrului a fost că nu sunt bani pentru el, nefiind cuprins în bugetul lui 2009. Dobre regretă faptul că s-a mai pierdut o investiţie şi că nu a fost ajutat de colegii…

Nu mai sunt bani pentru venitul minim garantat!

Scris de Vineri, 25 Septembrie 2009
* Autorităţile aşteaptă cu încredere rectificarea bugetară din această săptămână * Chiar dacă se află mai aproape de Bârlad decât de centrul financiar de la Galaţi, criza financiară a ajuns şi la Bălăşeşti. Comună de dimensiuni mici – în total, are circa 2.500 de oameni, ne-a spus secretarul comunei, Costel…

Conformare strânsă cu uşa

Scris de Vineri, 25 Septembrie 2009
* De teama infringementului, Ministerul Mediului va sprijini primăriile pentru închiderea gropilor de gunoi * Aflat joi în vizită la Galaţi, cu ocazia unei mese rotunde intitulate "Ofensiva Verde Continuă", ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi (foto), a declarat că în România ar trebui înfiinţate de urgenţă staţiile de transfer pentru deşeuri,…

Legea veghează, dar nu garantează

Scris de Joi, 24 Septembrie 2009
Continuăm astăzi, aşa cum am promis, materialul referitor la cât de transparentă este administraţia publică locală, concluzie pe care o putem lesne trage dintr-un experiment pe care cotidianul „Viaţa liberă” l-a făcut. Mai exact, am înaintat instituţiilor publice din Galaţi scrisori oficiale în care am solicitat mai multe date de…

Sex, droguri şi rock’n’roll politic

Scris de Joi, 24 Septembrie 2009
Din momentul în care comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice şi-a prezentat raportul referitor la analiza riscurilor şi inechităţilor sociale din România, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a primului-ministru Emil Boc, toată ţara a luat foc. Lumea s-a împărţit imediat în grupuri pro şi contra legalizării consumului…

„Aşteptăm viza de legalitate a prefectului”

Scris de Joi, 24 Septembrie 2009
* Primarul comunei Pechea, liberalul Iancu Boldea (foto), a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări legate de situaţia administrativă a localităţii pe care o conduce * - Domnule primar, liderul PSD din Pechea a sesizat instanţa de contencios administrativ cu privire la dizolvarea Consiliului Local al comunei Pechea. Cum…

Cu presa-n gât – atunci şi acum

Scris de Joi, 24 Septembrie 2009
* 1930: „Oare cine a afundat cuvântul în mucegaiu?” * „Tonomate”, adică oameni plătiţi de grupuri de interese – i-a poreclit preşedintele Băsescu pe unii dintre ziariştii care l-au atacat. „Moguli” – aşa i-a „alintat” acelaşi personaj pe patronii unor trusturi de presă care încearcă să scape de preşedintele României.…

Primăria are bani

Scris de Miercuri, 23 Septembrie 2009
* Prin rectificarea bugetului, Primăria are asiguraţi banii de salarii până în decembrie, minus cele zece zile de concediu fără plată pe care le impune Guvernul * Pentru Sănătate, municipalitatea va aloca 10 milioane de lei * Concesiuni, vânzări de terenuri pentru construcţii şi o rectificare de buget sunt câteva…
Pagina 404 din 428