POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Planuri. Walk of fame pe Domnească şi un nou concurs de soluţii pentru zona Inelul de Rocadă

Scris de Luni, 07 Mai 2018
„În premieră vă pot spune că strada Domnească va fi gândită ca un walk of fame. Pe trotuare, de-a lungul străzii, vor apărea stele cu numele unor reprezentanţi de marcă pe care Galaţiul i-a dat în toată istoria lui. Da, gălăţeni care au uimit lumea! Din păcate, noi nu ne…

Ce terenuri vinde sau concesionează Primăria Galaţi

Scris de Luni, 07 Mai 2018
Bugetul oraşului are nevoie de bani, prin urmare, la recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au dat undă verde unor vânzări şi concesionări de terenuri, cu licitaţie sau prin atribuire directă. Mai mult, o suprafaţă de teren a fost transferată din domeniul public în cel privat pentru a fi înstrăinată,…

Cine este noua consilieră locală ALDE

Scris de Sâmbătă, 05 Mai 2018
Mariana Nicoleta Pătraşcu, în vârstă de 45 ani, de profesie inginer, este noua membră a consiliului local din partea ALDE Galaţi. Politiciana a fost validată şi a depus jurământul de ales local luna trecută, la ultima şedinţă de plen. Trebuie spus că Mariana Nicoleta Pătraşcu i-a luat locul în forul…

Unde vor fi montate noi refugii în staţii

Scris de Sâmbătă, 05 Mai 2018
În continuare, deşi în ultima lună au fost amenajate circa 20 de refugii în staţiile de transport în comun din municipiul Galaţi, există zone întregi unde călătorii nu au deocamdată niciun adăpost, iar amenajările necesare sunt aşteptate cu nerăbdare. Primăria municipiului Galaţi anunţă pe portalul propriu că, până la finele…

50 de vehicule hibrid şi 20 mini. Dispute în jurul unor autobuze de peste 85,7 milioane de lei

Scris de Vineri, 04 Mai 2018
În locul autobuzelor murdare şi hârbuite, cumpărate la mâna a doua, gălăţenii ar putea călători cu 70 de mijloace de transport nou-nouţe şi confortabile, aşa cum sunt cele 14 troleibuze cumpărate anul trecut. La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii Galaţiului au modificat hotărârea votată în mai 2017 şi au…

Motivele noii surpări de pe Faleză, explicate de autorităţi

Scris de Joi, 03 Mai 2018
Abia ce am scăpat, în vara anului trecut, de Falezogaura care, vreme de şapte ani, ne-a adus o ruşinoasă celebritate naţională, că o nouă surpare, apărută de această dată pe breteaua ocolitoare de la Elice, a dat de furcă autorităţilor şi a blocat traficul.Primăria municipiului Galaţi a anunţat miercuri, la…

SURPARE | Trafic închis pe breteaua ocolitoare de la Elice (Foto)

Scris de Miercuri, 02 Mai 2018
Primăria municipiului Galați a anunțat că circulația pe breteaua ocolitoare de la Elice a fost închisă, din cauza unei surpări. În timp ce reprezentanții instituției au precizat că în zonă s-a produs o avarie la sistemul de canalizare, purtătorul de cuvânt al Apă Canal, Cornelia Arnăutu, spune că, deocamdată, nu…

Modificări importante în transportul local, de la 1 mai

Scris de Miercuri, 02 Mai 2018
Aproape 20 de trasee de autobuz, troleibuz şi tramvai suferă modificări, începând de ieri, 1 mai. Reprezentanţii Transurb au anunţat suplimentări de mijloace de transport pe mai multe trasee, orar prelungit, dar şi reducerea unor capacităţi pentru anumite zone, din cauza numărului mic de călători. TRASEUL 12 (Piaţa Centrală –…

Inspectorii de la Taxe şi impozite, în CONTROL

Scris de Luni, 30 Aprilie 2018
Pentru că au scăzut încasările din taxe şi impozite de la persoanele juridice, au fost dispuse controale. În plus, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, în momentul de faţă Curtea de Conturi desfăşoară un audit de performanţă pe această activitate. „Până la finele lunii viitoare vom propune un set de măsuri care…

Cât costă lucrările suplimentare din proiectul EXTINDERII CENTURII Galaţiului

Scris de Luni, 30 Aprilie 2018
Primăria municipiului Galaţi va trebui să execute, cu bani de la bugetul local şi/ sau din împrumut, mai multe lucrări necesare în proiectul, mult mai amplu, de extindere şi modernizare a Drumului de Centură, care va fi realizat cu finanţare europeană, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi. La recenta şedinţă…

Peste 13 milioane de lei, într-o lună, pentru PARTIDELE POLITICE. Subvenţii de la bugetul de stat

Scris de Luni, 30 Aprilie 2018
Toate partidele parlamentare au primit subvenţii care un depăşit 13 milioane de lei, în luna martie a acestui an, după ce deputaţii au modificat legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. În decembrie 2017, subvenţiile s-au ridicat la peste trei milioane lei. În plenul din 19 decembrie…

Palatul Administrativ își deschide ușile pentru gălățeni, la inițiativa Asociației Mila 80

Scris de Duminică, 29 Aprilie 2018
Asociația „Mila 80” vă propune o nouă incursiune în Galațiul de altădată. Duminică, 29 aprilie 2018, începând cu ora 15,00, sunteți așteptați la Palatul Administrativ (actualul sediu al Prefecturii), care a împlinit, în urmă cu doar două zile, 112 ani de la inaugurare. „Acum 112 ani întregul oraș se îmbrăca…

Provocare pentru asociaţiile de proprietari. PRIMĂRIA GALAȚI vrea colectare selectivă din uşă în uşă

Scris de Sâmbătă, 28 Aprilie 2018
După ce a făcut un experiment cu Asociaţia de proprietari nr. 758, din I.C. Frimu, care însă a avut rezultate sub aşteptări, Primăria Galaţi se încăpăţânează să introducă colectarea selectivă din uşă în uşă. Dar de data aceasta nu oricum, ci doar dacă asociaţia de proprietari îşi ia angajamentul în…

Mai multe PODURI degradate ori parţial prăbuşite vor fi refăcute. Investiţie de peste un milion de lei

Scris de Sâmbătă, 28 Aprilie 2018
Podul prăbuşit, în urmă cu un an, pe drumul judeţean 241G (la intrarea în localitatea Ţepu de Sus), după ninsoarea abundentă din aprilie 2017, va fi consolidat şi reabilitat în următoarea perioadă şi, cel mai probabil, la finele anului circulaţia va fi reluată pe drumul judeţean, între satele Ţepu şi…

Când va fi reconstruit PODUL PRĂBUȘIT de la Valea Mărului

Scris de Sâmbătă, 28 Aprilie 2018
Podul peste Valea Găunoasă, prăbuşit, la jumătatea lunii martie, din cauza căruia traficul a fost închis pe DJ 251G între localităţile Valea Mărului şi Măcişeni, va fi reconstruit până la sfârşitul acestui an. Lucrările vor începe, cel mai probabil, în luna iunie şi se vor încheia în luna decembrie. Biroul…

Contractul cu firma Karan, făcut public. Primăria Galați îi cere concesionarului Plajei Dunărea să facă într-o lună ce n-a făcut într-un an (DOCUMENTE)

Scris de Vineri, 27 Aprilie 2018
În locul scadenţarului pe care ar fi trebuit să şi-l asume pentru obţinerea documentaţiei şi executarea lucrărilor de investiţii promise la Plaja „Dunărea”, concesionarul zonei de agrement, firma Karan Business & Finance SRL a cerut o păsuire de zece zile lucrătoare. Primăria a refuzat să accepte prelungirea şi a notificat…

Parteneriat Galaţi-Hînceşti pentru proiecte europene

Scris de Joi, 26 Aprilie 2018
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi şi Raionul Hînceşti din Republica Moldova au semnat, ieri, la Galaţi, o înţelegere de cooperare, cele două autorităţi dându-şi mâna pentru derularea mai multor proiecte cu finanţare europeană transfrontalieră. Cele două instituţii intenţionează să acceseze în parteneriat aproape trei milioane de euro pentru investiţii în sănătate,…

Schimb de experienţă între Galaţi şi Cahul

Scris de Joi, 26 Aprilie 2018
Conducerea Poliţiei Locale Galaţi a primit recent vizita unei delegaţii din Raionul Cahul – Republica Moldova. La primele discuţii, care pun bazele unui viitor acord de parteneriat, au fost prezenţi: Ion Groza - preşedintele Raionului Cahul, Vlad Căşuneanu - vicepreşedintele Raionului Cahul, Iurie Briceag - comisar-şef în cadrul Inspectoratului General…

Cavoul Roman, unicat în România (VIDEO)

Scris de Joi, 26 Aprilie 2018
Cercetările arheologice preventive la Cavoul Roman, finanţate de Primăria municipiului Galaţi şi realizate de Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", sunt aproape de final. Monumentul funerar a fost complet scos la lumină de sub gunoaie şi pământ. Potrivit arheologului Gabriel Jugănaru, având în vedere orientarea lui, modul în care a fost…

Ultimatum pentru concesionarul Plajei Dunărea

Scris de Miercuri, 25 Aprilie 2018
În această după-amiază expiră termenul acordat de concesionarului Plajei "Dunărea", firma Karan Busines & Finance SRL, de a prezenta un scadenţar al investiţiilor pe care şi le-a asumat prin contractul încheiat acum un an. "Dacă nu vom primi scadenţarul în timp real, atunci vom purcede la rezilierea contractului. Dar nu…

Primăria ia în calcul noi scenarii pentru căldura gălăţenilor

Scris de Miercuri, 25 Aprilie 2018
Discuţiile care au avut loc, ieri, la Prefectură, pe tema sistemului centralizat de termoficare şi a viitorului angajaţilor Calorgal şi ai CET, s-au încheiat fără concluzii şi decizii ferme din partea autorităţilor. Motiv pentru care prefectul a convocat conducerea Primăriei, a Electrocentrale şi a Calorgal la o întâlnire cu uşile…

Nesimţirea îi va costa mai mult pe gălăţeni

Scris de Miercuri, 25 Aprilie 2018
Nu mai puţin de 2.500 de lei este valoarea maximă a amenzii pe care o va plăti cetăţeanul care încalcă prevederile „Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi”, aprobat ieri de aleşii locali. Documentul stabileşte clar obligaţiile şi răspunderile care le revin autorităţilor locale, instituţiilor, agenţilor economici, asociaţiilor…

Lansarea proiectului Dezvoltarea societății Ecoral Plast S.R.L. prin achiziția de utilaje

Scris de Marți, 24 Aprilie 2018
S.C. Ecoral Plast S.R.L., în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Dezvoltarea societății Ecoral Plast S.R.L. prin achiziția de utilaje”, cod MySMIS 108715, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1: “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice…

Cooperare fără frontiere, pentru proiecte de dezvoltare

Scris de Marți, 24 Aprilie 2018
Mâine, Consiliul Judeţean Galaţi şi Raionul Hînceşti din Republica Moldova îşi vor da mâna pentru o serie de parteneriate şi proiecte de dezvoltare. Reprezentanţii celor două autorităţi vor semna, la ora 10,00, la Centrul Multicultural “Dunărea de Jos”, o Înţelegere de Cooperare. Parteneriatul va fi oficializat după ce, în şedinţa…
Pagina 139 din 441