Italia este aproape de colaps! O spun specialiştii, care prevăd un faliment de răsunet şi dezintegrarea zonei euro, dacă italienii nu contractează un împrumut de la veşnicii „prieteni” ai celor aflaţi pe marginea prăpastiei: FMI, UE şi Banca Mondială. Cam de 600 de miliarde de euro ar avea nevoie Italia…
Nu-mi plac cerşetorii. „Nu judeca pe nimeni, spunea, demult, demult, bunica mea maternă. Dacă vrei să le dai un ban, dă-le, dacă nu, nu, dar nu-i judeca.” Bunica era o femeie puternică, rămasă văduvă de tânără, cu un copil de crescut şi fără niciun ajutor. A muncit cu ziua, muncă…
După căderea regimului condus de Nicolae Ceauşescu, un lucru a fost cert: porţile ni s-au deschis! S-a început ceva mai timid, primele escapade româneşti au fost pe la turci. Te duceai, îţi luai ce îţi trebuie şi te întorceai. Mai târziu a venit rândul Italiei şi Spaniei să fie vizitate…
* Parcursul Oţelului din Champions League, departe de ce se anunţa a fi (există câteva ante-afirmaţii în acest sens ale antrenorului Dorinel Munteanu), a fost luat la rost de patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu: „Dacă am fi fost noi în locul lor, am fi obţinut cinci puncte.” După ce vasluienii au…
În fiecare an se întâmplă la fel! Nominalizarea gălăţenilor care merită Premiul municipiului Galaţi sau suprema recunoaştere de a fi declaraţi Cetăţeni de Onoare ai oraşului se transformă în Consiliul Local într-un circ ieftin care-mi presară amar în suflet. Mă gândesc adesea că, dacă ar şti cum, cine şi mai…
Zilele trecute, cineva mi se plângea că, uite, gălăţenii nu sunt foarte preocupaţi de ce se întâmplă cu zona euro, cu criza datoriilor, de ce se va alege de UE… Nu zic, omul avea dreptate, este posibil să se ducă de râpă toată şandramaua europeană înainte ca noi să…
Celebra axă Washington – Londra – Bucureşti, lansată printr-o campanie electorală de preşedintele Traian Băsescu, revine în actualitate, dar într-o variantă mai scurtă. Probabil din dorinţa de a face economie la bugetul şi aşa sărac al lui Emil Boc, preşedintele Băsescu a renunţat la Washinghton. De la un bilet de…
Cuşti de fier, ca la grădina zoologică, în care să stea fumătorii, camere video instalate pretutindeni, spionând inclusiv acolo unde nici regele nu se duce călare; uşi sigilate care se deschid pe bază de amprentă digitală, salarii de mizerie, măcelărite absurd; contracte de muncă desfăcute ilegal, oameni maziliţi pe nedrept…
Fie că e vorba de oficialii de la Bruxelles, fie de cei de la Moscova, autorităţile de la Chişinău par mai degrabă că se lasă de curentul dintre două luntrii. La conducere se află o Alianţă pentru Integrare Europeană (AIE), dar în interiorul ei sentimentul de dezbinare este adesea mai…
Aşa cum remarcau unii cititori hâtri şi interesaţi ai ediţiei noastre online, „Ţigareta de Galaţi” pare să se fâsâie. Da, lucrurile pot fi privite şi în acest mod. Dar e un mod simplist şi comod. Altfel, vă invit să citiţi o argumentaţie onestă, din care nu veţi afla elemente noi…
Conflictul între manifestanţii din piaţa Tahrir şi puterea militară egipteană s-a soldat, oarecum paradoxal, cu un pas înapoi al puterii civile, respectiv demisia guvernului Essan Sharaf. Pe străzile din Cairo vedem din nou morţi şi răniţi şi două tabere între care concilierea este din de în ce mai greu de…
Ce încearcă USL să facă prin demersul privind suspendarea preşedintelui, un simplu exerciţiu de imagine sau, mai degrabă, de … imaginaţie? Mai curând aş pica în mrejele celui de-al doilea scenariu, care, măcar te face să îţi exersezi gândirea proiectând viitorul pe următoarele trei luni de zile, decât să adorm…
Pentru vremurile atât de tulburi pe care Italia le traversează, entuziasmul populaţiei faţă de noul guvern, condus de Mario Monti, este mai degrabă surprinzătoar. Pe de altă parte, reacţia italienilor se înscrie, pe undeva, pe linia unui soi de spirit civic plin de energie. Demisia lui Silvio Berlusconi din funcţia…
De aproape două săptămâni se vorbeşte de transportul ilegal de ţigări interceptat de poliţiştii din Bereşti. Oameni întreprinzători, traficanţii cărau ţigările cu tractorul. Pai na, până acum au fost transportate cu barca, cu TIR-ul, ba chiar şi cu deltaplanul. Păi ce aveţi domnilor cu săracii oameni dacă nu şi-au…
Cu doar o săptămână înainte de desfăşurarea alegerilor legislative, Egiptul este zguduit de un nou „cutremur” social. Piaţa Tahrir din Cairo, devenită pentru mulţi simbolul „primăverii arabe”, a (re)devenit scena unor confruntări violente între autorităţi şi manifestanţi. De această dată, nu mai este vorba doar de o singură persoană,…
* Mihai Neşu, omul care a intrat fără să ştie într-o cruntă competiţie cu soarta, are parte de un tratament dumnezeiesc în Olanda. Lovit aproape fatal la un antrenament, fotbalistul român pare condamnat să-şi ducă viaţa într-un scaun cu rotile. Superiorii săi de la FC Utrecht, e vorba tot de…
Nu a trecut nici măcar o săptămână de la recentele declaraţii publice ale preşedintelui Traian Băsescu privind lupta anti-corupţie, că deja avem o adevărată inflaţie de informaţii de presă despre diverşi politicieni sau directori de instituţii publice chemaţi la DNA şi asupra cărora planează suspiciunea de a fi pretins şi…
Criza economică se dovedeşte a fi cea mai puternică forţă… de Opoziţie. Numai în acest an, în februarie, s-a prăbuşit, în Irlanda, guvernul lui Brian Cowen, a urmat, în iunie, guvernul lui Jose Socrates, în Portugalia. În ultimele două săptămâni am asistat la demisia plină de zbucium a premierului grec…
Oricine locuieşte la bloc intră în contact, mai devreme sau mai târziu, cu administratorul de asociaţie. Bun sau rău, administratorul primeşte salariu de la locatarii pe care ar trebui să îi reprezinte. Că sunt cazuri care fac cinste acestei meserii este adevărat. Dar, la fel de adevărat este şi faptul…
Ironie a sorţii, după ce timp de 20 ani a tras „clopotele Kremlinului”, liderul separatist al Transnistriei, Igor Smirnov, a ajuns să fie „persona non grata” în ochii autorităţilor moscovite. Chiar şi pentru standardele ruseşti, destul de relaxate în materie de democraţie sau relaţii cu medii de afaceri dubioase, Igor…
Unul din mesajele date, ieri, de preşedintele Traian Băsescu sună mai degrabă publicistic decât realistic: „În ţara lui merge şi aşa nu mai merge chiar aşa!”. Dincolo de muzicalitatea inspirată a frazei nu se văd prea multe lucruri în ţară. Căci „merge şi-aşa” în continuare şi în cazul serviciilor locale…
Raportul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) și ”îngrijorările” manifestate față de dimensiunea militară a programului nuclear iranian a reaprins spiritele în Orientul Mijlociu. Dincolo de replici tăioase pe canalele diplomatice, amenițări cu sancțiuni sau acțiuni de protest, în tot mai multe cancelarii, dar și în mediile publice, se pune…
Prin vară, tata mă ruga sa ne punem centrală. Am spus nu, din varii motive, cel mai întemeiat fiind însă faptul că mi-e frică să nu sară casa în aer. Şi, să nu uit, fiindcă stăm în zona unitară de încălzire, în consecinţă, nu mai avem voie să ne debranşăm.…
O rază de speranță a apărut pe ”ulița” diplomației în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen. Finlanda, după ce în septembrie s-a raliat poziției Olandei de a respinge eliminarea controalelor la frontiere, a devenit acum ceva mai flexibilă. Planul franco – german de aderare etapizată a României și…