ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi
Mai puţine trenuri spre şi dinspre Iaşi, din 18 aprilie
Scris de Rodica Mişcalencu Sâmbătă, 30 Martie 2013
Două trenuri InterRegio din relaţia Iaşi - Galaţi şi retur nu mai circula decât în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, începând cu data de 18 aprilie, a anunţat compania naţională CFR Călători. Este vorba de trenul IR 12863, cu plecare din Iaşi la ora 7.09 şi sosire în Galaţi…
Primăvara aduce preţuri mai mici în pieţele gălăţene
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 30 Martie 2013
Privind în jur, n-am prea zice că a venit primăvara. Totuşi, preţurile unora dintre fructele şi legumele din pieţe au început să se mai topească, încet, încet. Spre exemplu, pe tarabele din Micro 17, n-am mai văzut niciunde cartofi care să se vândă cu 2 lei kilogramul sau cu mai…
Sindicaliştii gălăţeni vorbesc, duminică, cu vicepremierul Dragnea despre problema energiei
Scris de Rodica Mişcalencu Sâmbătă, 30 Martie 2013
* Dragnea e aşteptat, duminică, la Tulcea pentru a prelua solicitările sindicatelor din industria grea privind reducerea costurilor cu energia ale marilor unităţi de producţie Lideri sindicali din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi şi din unităţi industriale din judeţele Tulcea, Constanţa şi Olt se întâlnesc, duminică, la Tulcea, cu vicepremierul Liviu…
S-a dat startul la proiectele de mediu finanţate de UE
Scris de Rodica Mişcalencu Vineri, 29 Martie 2013
Lupta pentru conservarea biodiversităţii şi atenuarea schimbărilor climatice prin împăduriri, gestionarea deşeurilor sau apărarea de inundaţii, precum şi eforturile de conturare a unor politici de guvernare şi comunicare pe subiectul protejării mediului în România şi în celelalte state membre UE beneficiază de un nou imbold în urma realocării de fonduri…
„Gaură” produsă de gălăţeni la bugetul de stat. Evaziuni fiscale de 14 milioane de euro
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 29 Martie 2013
„Portiţele” lăsate de lege sunt folosite de „trişorii” din mediul de afaceri gălăţean pentru a evita taxele şi impozitele şi pentru a distorsiona piaţa în favoarea lor * DGFP Galaţi a făcut, în 2012, aproape 2.000 de controale şi verificări pentru a da de urma evazioniştilor * Falsificarea documentelor în…
Unde ne-au adus conducătorii: Galaţiul, zonă defavorizată cu acte în regulă!
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 27 Martie 2013
Cu o rată a şomajului cu 63 la sută peste media pe ţară, judeţul Galaţi se încadrează potrivit Legii nr.20/1999 în categoria zonelor defavorizate economic * Recunoaşterea acestui adevăr este ruşinoasă, dar ar putea fi începutul unor măsuri de redresare economică * Declararea oficială a statului de zonă defavorizată ar…
Pasiune transformată în business: Service pentru biciclete!
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 25 Martie 2013
Ninel Paraschiv are 38 de ani, e pasionat de biciclete din copilărie, dar abia în 2011 şi-a deschis un service de profil * Afacerea nu l-a îmbogăţit peste noapte, dar i-a dat ocazia să facă, pe cont propriu, ceea ce îi place cel mai mult * Reţeta succesului: pasiune, documentare…
Cele mai scumpe biciclete! Pasiunea arde la buzunar
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 25 Martie 2013
Dacă unii dintre gălăţeni nu-şi permit să îşi cumpere şi să întreţină nici măcar o bicicletă ieftină, la mâna a doua, alţii cheltuiesc chiar zeci de mii de lei pentru pasiunea lor. Cea mai scumpă biciletă pe care am găsit-o noi, într-un magazin online românesc, se vinde la preţul de…
Bicicliştii şi educaţia în trafic
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 25 Martie 2013
Unul dintre motivele pentru care mulţi dintre noi nu şi-au cumpărat încă o bicicletă este acela că Galaţiul nu este, nici pe departe, un oraş în care să te poţi plimba liniştit, pe două roţi, pe drumurile publice. Fie că e vina şoferilor care nu au răbdare, fie că la…
De luni se ieftinesc biletele la două trenuri spre şi dinspre Capitală
Scris de Rodica Mişcalencu Vineri, 22 Martie 2013
Biletele de tren la două curse Bucureşti - Galaţi şi Galaţi - Bucureşti se ieftinesc de luni, 25 martie, când CFR Călători coboară rangul a două trenuri de pe această rută, de la InterCity, la InterRegio. Primul este trenul IC 571, cu plecare din Capitală la ora 6.20 şi sosire…
Magazinul Real a intrat în renovare sau în lichidare? Printre rafturi bate vântul schimbării
Scris de Rodica Mişcalencu Vineri, 22 Martie 2013
Cu standuri şi case dezmembrate, hipermarketul Real arată ca şi cum s-ar pregăti să-şi primească noii proprietari, pe francezii de la Auchan * Reprezentanţii Real spun însă că nu e vorba decât de o simplă renovare * Consiliul Concurenţei încă analizează tranzacţia anului 2012 din retail Dacă mergeţi zilele acestea…
Noi reduceri de personal pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi
Scris de Rodica Mişcalencu Joi, 21 Martie 2013
* Combinatul deschide, luni, o nouă schemă de plecări voluntare Câteva sute dintre cele 7.500 de persoane angajate la ArcelorMital Galaţi sunt aşteptate să părăsească platforma siderurgică anul acesta, până la sfârşitul lunii mai, când compania derulează una dintre ultimele scheme de plecări voluntare de la Galaţi. Anunţul a fost…
De la navigaţie la mediu, „Cybersturionii” şi modelul electronic al Dunării
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 20 Martie 2013
Proiect de 8,1 milioane de euro pentru monitorizarea impactul asupra mediului a lucrărilor de îmbunătăţire a condiţiilor de navigaţie * Modelul matematic al Dunării faţă în faţă cu datele despre migraţia sturionilor * „Autostrada” subacvatică, departe de plasele braconierilor Sturionii sunt, fără îndoială, „vedetele” celui mai amplu proiect de monitorizare…
Distrugerile continuă în combinatul gălăţean: ArcelorMittal vrea să demoleze şi Furnalul 2
Scris de Rodica Mişcalencu Miercuri, 20 Martie 2013
După ce a pus la pământ Oţelăria 2 şi Furnalul 1, refolosind fierul la producţia de oţel, ArcelorMittal Galaţi vrea să demoleze şi Furnalul 2, reiese dintr-un anunţ pe care compania siderurgică l-a publicat în ediţia de weekend a ziarului nostru. “ArcelorMittal Galaţi anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de…
Fabrica de… râme. O afacere neobişnuită, care-i umple de bani pe americani
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 20 Martie 2013
Anul trecut, la Galaţi nu prea au „mers” râmele * Are însă trecere hrana pentru… tarantule, şopârle şi ţestoase: viermişorii de făină Humusul produs de râme este cel mai bun îngrăşământ organic cunoscut, în timp ce gunoiul fetid, purtător de boli, ne cotropeşte! Americanii apelează la râme ca să se…
EU.RO.INFO. Statul face uitate datoriile către IMM-uri
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 18 Martie 2013
Deşi termenul pentru punerea în practică a Directivei europene privind combaterea plăţilor întârziate în tranzacţiile comerciale a expirat, subiectul abia a intrat în dezbaterea Parlamentului Combaterea întârzierilor în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale - atât între firme, cât şi între firme şi autorităţile publice - nu pare a fi o…
Noul director de la Electrica Galaţi este inginerul Liviu Petrică Grecu
Scris de Rodica Mişcalencu Vineri, 15 Martie 2013
Şeful staţiilor electrice din municipiu, ing. Liviu Petrică Grecu, este noul director general al Sucursalei De Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Galaţi, a anunţat, vineri, Biroul de Relaţii Publice al societăţii. Grecu, a cărui numire în funcţie a fost oficializată încă din data de 5 martie, a preluat portofoliul de…
ArcelorMittal Galaţi, în luptă cu morile de vânt. Statul are de ales - industrie grea sau energie verde?
Scris de Rodica Mişcalencu Vineri, 15 Martie 2013
Guvernul vrea să reducă sprijinul pentru investitorii în energii regenerabile, la care contribuie absolut toţi consumatorii de energie din ţară prin plata de suprataxe la facturi * Executivul vrea să salveze astfel industriile energofage, cum e cea a oţelului sau a aluminiului, cocoşate de aceste suprataxe, care în cazul lor…
Amenzi de 250.000 de euro pentru abateri de mediu, în judeţul Galaţi
Scris de Rodica Mişcalencu Joi, 14 Martie 2013
Mari agenţi economici locali, servicii publice şi primării au fost amendate cu peste un milion de lei anul trecut pentru abateri de la legislaţia de mediu, relevă bilanţul activităţii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu în 2012. „Printre cei amendaţi se numără combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, fabrica de ulei Prutul,…
Suprataxele plătite de combinatul gălăţean pentru energie, jumătate din costul Furnalului 5
Scris de Rodica Mişcalencu Joi, 14 Martie 2013
Compania siderurgică ArcelorMittal Galaţi a plătit suprataxe de 43 de milioane de euro pentru energia consumată anul trecut, a dezvăluit recent ministrul delegat pentru energie, Costantin Niţă. Suma, care este egală cu jumătate din cheltuielile cu reînzidirea Furnalului 5, a încărcat factura deja considerabilă a Combinatului, al doilea mare consumator…
Monopol scump pe lichidul vieţii. Apă Canal ne vinde apa de 43 de ori mai scump decât o ia!
Scris de Rodica Mişcalencu Miercuri, 13 Martie 2013
Preţurile la apa rece şi apa uzată, care au crescut cu până la sută la sută în mai puţin de trei ani, vor fi majorate şi anul acesta, şi anul viitor * Apă Canal pune scumpirile pe seama creşterii preţurilor la materiile prime Ştiţi cu cât s-au scumpit, din 2010…
Taxa discordiei. „Victime colaterale” în aplicarea TVA la încasare
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 11 Martie 2013
Menită să deblocheze financiar activitatea IMM-urilor cu o cifră de afaceri sub 500.000 euro, măsura este considerată discriminatorie de ceilalţi agenţi economici * Unele companii susţin şi că procesul de verificare şi ţinere a evidenţei plăţilor a devenit mai costisitor şi mai stufos * Obiecţiile ridicate de companii au determinat…
Maşinile gălăţenilor, mai mult de la second-hand. Ce s-a cumpărat în 2012 şi 2013
Scris de Gabriel Kolbay, Mariana Constandache Vineri, 08 Martie 2013
Aproape 18.000 de maşini au fost înmatriculate anul trecut la Galaţi, majoritatea la mâna a doua * Piaţa second-hand atrage cumpărătorii printr-un raport preţ-calitate mai apropiat de posibilităţile financiare * Doar 11 la sută dintre cumpărători îşi permit o maşină nouă, iar "Dacia" rămâne în "pole-position" pentru cei care au…
Clienţii preferă maşinile cu tracţiunea pe faţă
Scris de Gabriel Kolbay Vineri, 08 Martie 2013
Statisticile de la Serviciul de Înmatriculări demonstrează faptul că gălăţenii dau banii, cel mai des, pe maşini cu tracţiune pe faţă. Din totalul celor 329 de autoturisme noi sau second-hand înmatriculate în luna ianuarie a acestui an, doar 30 aveau tracţiune integrală, iar 8 se bazau pe tracţiune-spate