ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, nefuncţional

Scris de Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) este nefuncţional până luni (26 septembrie), când acesta va avea noi funcţionalităţi. „Potrivit unei hotărâri de Guvern, începând cu data de 26.09.2011 se vor aplica în S.E.A.P. noi funcţionalităţi. Acestea oferă autorităţilor contractante posibilitatea de a transmite în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice, documentaţia…

Creşte preţul gazelor pentru producătorii industriali

Scris de Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a anunţat că începând cu data de 1 octombrie preţul gazelor naturale pentru consumatorii industriali va creşte cu opt la sută, iar cel plătit de populaţie şi producătorii de energie termică rămâne la nivelul actual. Modificarea este motivată de creşterea preţului gazului din import…

Mazăre şi BMW-ul

Scris de Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
* Nonconformistul primar al Constanţei a intrat cu maşina prin geamul unui showroom şi s-a oprit în mijlocul zecilor de spectatori * A coborât apoi, printre cioburi, alături de trei fete frumoase, le-a oferit cupe de şampanie, după care a început „sesiunea” de autografe şi poze cu admiratorii * Totul…

Undă verde pentru termocentrala Enel

Scris de Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
* Investiţia este prinsă în planul energetic strategic al României Planului Urbanistic Zonal pentru centrala termoenergetică Enel Producţie SRL, votat de Consiliul Local Galaţi, a primit viza de legalitate a prefectului. Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a anunţat că investiţia a primit toate avizele, urmând să primească autorizaţia de construire din…

Cardurile de debit Raiffeisen, inutilizabile

Scris de Vineri, 23 Septembrie 2011
Cardurile de debit emise de Raiffeisen Bank nu vor putea fi utilizate de sâmbătă seara până duminică dimineaţa (între orele 23:00 - 10:00) deoarece banca va efectua lucrări de întreţinere a sistemului informatic. Cardurile de credit şi reţeaua de ATM-uri şi POS-uri vor funcţiona normal. Raiffeisen Bank are o reţea…

„Spor natural” de 100 de firme

Scris de Vineri, 23 Septembrie 2011
Au ieşit de pe piaţă 123 de agenţi economici, dar au „debutat” în afaceri 223 de noi comercianţi *Chiar dacă încă mai resimte efectele crizei economice şi a unor măsuri „de relansare” economică neinspirate, firmele gălăţene încep treptat să prindă viaţă. Un indiciu în acest sens este faptul că, potrivit…

Milionarii din construcţii

Scris de Vineri, 23 Septembrie 2011
Construcţiile sunt domeniul care a „făcut” cele mai multe milioane de euro în Galaţi în cursul anului trecut, reiese din clasamentul firmelor private, dat publicităţii, ieri, la Teatrul Dramatic, în cadrul unui eveniment organizat de Patronatul IMM-urilor Galaţi. Altfel spus, această ediţie a Topului firmelor gălăţene (bazat pe rezultatele financiare…

„Spectacolul” afacerilor, la Teatrul Dramatic

Scris de Joi, 22 Septembrie 2011
Cei mai buni oameni de afaceri gălăţeni vor fi premiaţi astăzi, în cadrul unui eveniment organizat de Patronatul IMM-urilor (PIMM) Galaţi la Teatrul Dramatic, începând cu ora 14,00. Este pentru prima dată în istoria de 18 ani a PIMM când cei mai buni afacerişti gălăţeni sunt recompensaţi pe plan local,…

Pâinea ambalată are cel puţin 300 de grame

Scris de Joi, 22 Septembrie 2011
* Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat controale pe această temă la zece firme, dar nu a găsit nereguli Gata cu pâinea mai mică decât spune eticheta sau cu cea umflată cu aer. S-a stabilit o cantitate minimă a pâinii comercializate: 300 de grame. Preţul acesteia rămâne neschimbat. Asta…

1 plus 1 trebuie să facă 2

Scris de Joi, 22 Septembrie 2011
Ziua Mondială a Contabilului Român a fost sărbătorită, ieri, şi la Galaţi, la fel ca în toate celelalte 41 de filiale ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR). A fost o sărbătoare a profesioniştilor contabili, care a marcat şi aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea…

Depozite frigorifice de legume la Galaţi

Scris de Joi, 22 Septembrie 2011
* În următorii ani, s-ar putea construi cinci depozite frigorifice de mare capacitate * Astfel, supermaketurile ar putea vinde roşii de la Matca şi Barcea, nu din Olanda şi Turcia * Anul viitor, un prim depozit frigorific de legume şi fructe, amplasat în zona Bădălan ar putea deveni funcţional, a…

Epava „Slatina”, scoasă la suprafaţă de scăderea apelor!

Scris de Joi, 22 Septembrie 2011
* Pescarii dau la somn printre fiarele ruginite şi trunchiurile de copac agăţate de epavă * Recuperatorii de fier vechi se caţără pe corpul navei pentru a smulge bucăţi de metal * „Memento mori” pentru navele construite în Şantierul Naval *Scăderea apelor Dunării a scos la suprafaţă şi resturile „fantomei…

Agricultorii critică sistemul european de subvenţionare

Scris de Miercuri, 21 Septembrie 2011
* FNPAR solicită majorarea suprafeţei subvenţionate şi eliminarea plafonării în funcţie de dimensiunea fermelor * Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) vrea ca suprafaţa totală de teren pentru care sunt acordate subvenţii prin sistemul plăţilor unice să fie majorată de la 8,7 milioane hectare în prezent la cel…

Opţiuni pentru Declaraţia 112

Scris de Miercuri, 21 Septembrie 2011
Revenim cu câteva precizări privind depunerea formularului 112, conform celor mai recente modificări legislative.Conform purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi, George I. Marinescu, începând cu veniturile obţinute în luna octombrie 2011, Declaraţia unică D112 se va depune trimestrial de către următoarele categorii de contribuabili:- Asociaţii,…

CFR-ul îşi pierde vagoanele

Scris de Miercuri, 21 Septembrie 2011
Trenul? Nu, maşina mică. Sau, mă rog, microbuzul. Celebrul refren care se încheia cu „Unde-l duci pe Ionică?” nu mai e valabil demult, iar el ar trebui adaptat cam aşa cum începe textul de faţă. Sunt destule porţiuni, acelea cu lucrări la infrastructură, pe care trenul poate fi întrecut la…

Florăriile gălăţene, victime colaterale în „Războiul lalelelor”

Scris de Miercuri, 21 Septembrie 2011
* Tirurile olandeze oprite în vamă transportau şi flori destinate clienţilor gălăţeni * Diferendul diplomatic dintre România şi Olanda pune în pericol… aranjamentele pentru nunţi şi botezuri * „Bacteria ucigaşă”, este o poveste de adormit copiii, consideră florăresele din Galaţi * Cu florile la Parlamentul European şi Consiliul JAI via…

EXCLUSIVITATE - Security WBC, învinuită de evaziune

Scris de Marți, 20 Septembrie 2011
Una dintre cele mai vechi firme de pază din Galaţi, Security WBC, şi administratorul ei, Petriţa Dima, sunt învinuiţi de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la peste 1,4 miliarde de lei vechi* Sesizarea a pornit de la Garda Financiară, iar dosarul a ajuns la Serviciul de Investigare a Fraudelor…

Convoaiele de pe Dunăre, „desfăcute” în punctele critice

Scris de Marți, 20 Septembrie 2011
Pe raza Căpităniei Zonale Galaţi, nave întârziate de manevrele suplimentare în punctele critice În zona de jurisdicţie a Căpităniei Zonale Galaţi, probleme mai deosebite generate de scăderea apelor Dunării au fost înregistrate în zona Căpităniei Portului Hârşova (km 276). „Au fost nave – trei convoaie - care au stat în…

Garda de Mediu intră în Combinat

Scris de Marți, 20 Septembrie 2011
Comisarii de mediu vor descinde săptămâna viitoare pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi. În timpul inspecţiei, ei vor verifica dacă managementul companiei a realizat investiţiile în protecţia mediului pe care trebuia să le finalizeze vara asta, conform Autorizaţiei Integrate de Mediu.Documentul, pe care Combinatul l-a primit în toamna lui 2007 de…

Premii pentru cei mai buni afacerişti gălăţeni

Scris de Marți, 20 Septembrie 2011
* 11 milioane de euro, cel mai mare profit obţinut în 2010 de o firmă din Galaţi * Cele mai bune IMM-uri, dar şi întreprinderile mari şi microîntreprinderile de top vor fi anunţate şi recompensate, joi, într-o festivitate organizată de Patronatul IMM-urilor Galaţi la Teatrul Dramatic Pentru prima dată în…

Garda intră în Combinat

Scris de Marți, 20 Septembrie 2011
Comisarii de mediu vor descinde săptămâna viitoare pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi. În timpul inspecţiei, ei vor verifica dacă managementul companiei a realizat investiţiile în protecţia mediului pe care trebuia să le finalizeze vara asta, conform Autorizaţiei Integrate de Mediu.Documentul, pe care Combinatul l-a primit în toamna lui 2007 de…

Convoaie „desfăcute” în punctele critice

Scris de Marți, 20 Septembrie 2011
* Pe raza Căpităniei Zonale Galaţi, nave întârziate de manevrele suplimentare în punctele critice În zona de jurisdicţie a Căpităniei Zonale Galaţi, probleme mai deosebite generate de scăderea apelor Dunării au fost înregistrate în zona Căpităniei Portului Hârşova (km 276). „Au fost nave – trei convoaie - care au stat…

Security WBC, învinuită de evaziune

Scris de Marți, 20 Septembrie 2011
* Una dintre cele mai vechi firme de pază din Galaţi, Security WBC, şi administratorul ei, Petriţa Dima, sunt învinuiţi de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la peste 1,4 miliarde de lei vechi* Sesizarea a pornit de la Garda Financiară, iar dosarul a ajuns la Serviciul de Investigare a…

Creditele şi capcanele îndatorării

Scris de Luni, 19 Septembrie 2011
* Aproape jumătate din populaţia activă a României s-a îndatorat la instituţiile financiare * Gradul mare de îndatorare al populaţiei şi-a temperat ritmul de creştere anul trecut şi în primele luni ale acestui an, rămânând însă la un nivel ce reclamă monitorizare atentă şi, eventual, măsuri suplimentare de remediere, se…
Pagina 274 din 325