Ştiţi ce mi se pare interesant în toată povestea asta a crizei? Faptul că, în urmă nu cu mult timp, patronii firmelor private se văitau de criză, în timp ce guvernanţii ridicau, nonşalant, din umeri, şi ne asigurau că „economia duduie”.
Pe atunci, criza era în România, nu şi la Guvern… Acum, a venit rândul ca această criză să se facă simţită la Guvern, deşi în restul ţării nu se manifestă la fel de flagrant.
De ce spun asta? Păi, gândiţi-vă puţin: în ce bază s-au desfăşurat toate acţiunile de protest din ultimele două săptămâni încoace, de la mame cu pamperşii folosiţi şi până la pensionarii nervoşi care rup coloanele de jandarmi?
Există vreo lege, hotărâre de Guvern sau ceva scris? Nu!, doar semnalele verbale dinspre Cotroceni. E drept, alarmante.
Desigur, nimeni nu spune că trebuie să pui mâinile pe piept şi să nu lupţi pentru a preveni, însă de aici până la manifestaţii de amploare, precum cea de ieri, de la Bucureşti, în baza doar a unor intenţii, parcă e ceva drum…
Nu am să dezvolt – deşi sunt tentată să o fac, în condiţiile în care am semnale că unor bugetari li s-au promis şi ceva bani pentru „osteneala” de a ieşi, ieri, în stradă – tema lansată de PDL şi contracarată de PSD privind incitarea la manifestaţii de protest…
Fiecare este liber să îşi exprime nemulţumirile, însă înainte de a arăta cu degetul, trebuie să privim puţin şi în oglindă…
Poate că atunci vom realiza că cifrele nu mint şi dacă cifrele arată că, într-un an, contribuie un milion de oameni la fondul de şomaj, dar indemnizaţii de şomaj primesc şase milioane, atunci ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a protesta.
Poate că ar trebui să învăţăm să îi obligăm pe cei de lângă noi să respecte legea. De pildă, să nu mai lucreze la negru.
Pentru aşa ceva ar trebui să-l obligăm pe şoferul de taxi să dea drumul la aparatul de taxare, deşi pentru acest lucru ar trebui să scoatem cu un leu sau doi în plus, la cursă, pentru asta ar trebui să sesizăm Inspectoratul de Muncă atunci când vecinul lucrează termopane la garaj, sau repară maşini şi tot pentru aşa ceva ar trebui să alertăm primăria când ştim că vecinul încasează venit minim garantat, în timp ce „face bani” în Spania…
Foarte mulţi vor spune că nu dintr-un amărât cu termopane la garaj a falimentat România şi că nu am sărăcit din vina unui necăjit care culege căpşuni în străinătate, în timp ce primeşte şi ajutor financiar pe Legea 416. Însă nu despre asta este vorba.
Pentru că la fel gândesc toţi românii, fie că sunt bugetari sau nu, aleşi sau numiţi, ori simpli cetăţeni.
Şi atunci, aceeaşi toleranţă se aplică şi în cazul unui amărăştean care fură statul cu 300 de lei pe lună, dar şi în cazul unui ales care cheltuie bani publici pentru interese personale şi chiar şi în cazul unei mari companii naţionale care, în loc să-şi achite datoriile la stat, împarte prime şi al 13-lea salariu…
Tot auzim că din reducerea indemnizaţiilor aleşilor nu se face mare economie, din tăierea sporurilor nu se adună mare lucru la buget, prin renunţarea la diurnele plătite parlamentarilor nu se redresează economia şi nici din recalcularea, în condiţii de criză, a salariilor cu adevărat nesimţite ale directorilor societăţilor de stat… şi povestea continuă la nesfârşit. Însă dacă de acolo nu se face economie, dar nici de dincolo, atunci de unde naiba?
De la pensionari, bebeluşi şi funcţionarii publici? Este evident că economia ţării nu se va redresa numai cu plata taxelor pe usturoiul adus „la negru” din Republica Moldova, însă, dacă nu vom înţelege că orice bănuţ în plus adus la suprafaţă, din economia subterană, este un pas câştigat pe drumul de ieşire din criză, atunci cu adevărat că nu mai avem nicio şansă.
Sau, mai bine spus avem o şansă: să ne întoarcem cu 20 de ani înapoi în timp…
