Poate că vi se pare exagerată atenţia pe care presa a dat-o, în ultima perioadă, problemei ridicate, în mijlocul iernii, de premierul Emil Boc, precum un brad de Crăciun, poziţionat la loc de cinste, în curtea casei, în plină zi de vară. Ideile „nepotrivite” pe care le-a indus mult discutata ordonanţă de guvern care interzicea, în ultimă instanţă, dreptul la muncă al pensionarilor au fost atât de mult întoarse pe toate părţile, încât, inevitabil, opinia publică s-a împărţit. Este drept, taberele, una pro-pensionari, alta contra acestora, nu se luptă în plină stradă. Încă.
Fiecare tabără are partea ei de dreptate. Şi cei care susţin că şi un pensionar are dreptul la muncă, atât timp cât doreşte să o facă, dar şi cei care afirmă că, „de răul” pensionarilor, tinerii nu au acces la posturi din administraţie, justiţie, sănătate, învăţământ etc.
Prinşi între cele două echipe combatante au rămas însă pensionarii, derutaţi de ordonanţe şi de declaraţiile suplimentare ale premierului şi preşedintelui. Cum au înţeles pensionarii simpli din promisiunile politice emise la televizor, despre soluţiile expuse emfatic, prin care li se sugera să presteze în continuare activitatea, ca persoane fizice autorizate (o soluţie de care şi cei puşi la curent cu legislaţia în vigoare fug mâncând pământul), sau despre ideea (ca o adevărată blasfemie) de a li se suspenda pensia în cazul în care se vor încăpăţâna să muncească la stat?
Este greu de spus; în schimb, decizia Curţii Constituţionale privind ordonanţa i-a umplut de o bucurie fără margini, simţind – poate pentru prima dată după zeci de ani – că „statul” le-a făcut dreptate, permiţându-le, în continuare, să mai câştige un ban în plus pe lângă pensie. Decizia Curţii Constituţionale, însă, a anulat şi interdicţiile impuse pensionarilor cu pensii de sute de milioane (prin legi speciale) şi care încasează salarii la fel de mari, sau chiar mai mari, tot de la stat. Adică, tocmai acea categorie pe care a vizat-o în primul rând Guvernul, atunci când a emis ordonanţa – cel puţin aşa ne spun conducătorii.
Legislaţia pensiilor speciale, sau de serviciu a fost întotdeauna o problemă financiară pentru bugetul de stat şi una morală pentru pensionarii de rând. O problemă cunoscută de toate guvernele de până acum, însă niciodată rezolvată de acestea. Acum însă, actualul guvern pare că vrea să rupă pisica. Ce este ciudat – şi pune sub semnul întrebării sinceritatea demersului guvernamental - este că niciunul din cele două partide aflate la putere acum nu a susţinut, în campania electorală, o astfel de idee.
În consecinţă, cum se poate crede că se doreşte cu adevărat desfiinţarea legii privind pensiile speciale, care se adresează „elitei pensionarilor”? Dacă se dorea acest lucru, s-ar fi putut face punctual, nu prin amestecarea „la grămadă” a super-pensionarilor cu cei de rând? Poate că nu ar trebui să gândim în stilul teoriei conspiraţiei, însă oricine poate realiza faptul că o dată cu anularea ordonanţei, toţi pensionarii vizaţi au scăpat de urgie – şi „bogătaşii” şi amărâţii. Iar guvernul poate trece acest episod la categoria (presupus aducătoare de voturi şi simpatie) de tipul: „noi am vrut, dar Curtea Constituţională nu ne-a permis”.
Dacă un astfel de scenariu este sau nu adevărat se va vedea doar după ce Guvernul Boc va reveni, aşa cum a promis, asupra textului ordonanţei privind dreptul la angajare în sistem bugetar al pensionarilor. Iar dacă noua ordonanţă (ori lege) nu va viza exclusiv pensionarii cu pensii speciale, înseamnă că din nou pensionarii au fost folosiţi ca masă de manevră.
