Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Ortopedica, unul dintre cei mai mari furnizori de proteze, orteze şi alte materiale sanitare speciale şi-a redeschis show-room-ul de la Galaţi într-o nouă locaţie, pe strada Brăilei, nr. 188A, bl. A5, sc. 1, vizavi de Spitalul Judeţean. Astfel de puncte de lucru mai există în alte 26 de locaţii, la nivel naţional. Ce puteţi găsi în show-room?Oferta cu care Ortopedica se prezintă pe piaţa gălăţeana este una diversificată, adresată atât pacienţilor cu probleme specifice d ...
În urma incidentelor petrecute la Spitalul CF2 din Bucureşti, unde starea mai multor paciente s-a agravat serios în urma contractării unor infecţii intra-spitaliceşti, s-a vehiculat ideea unor controale de specialitate la nivelul tuturor unităţilor de profil din ţară. Dacă şi Spitalul General Căi Ferate din Galaţi aşteaptă astfel de controale am aflat de la managerul unităţii, dr. Gabriela Ionescu. „Nu am primit până în acest moment niciun document prin care să ...
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost soluţionat dosarul cauzei în care este implicată gălăţeanca Lăcrămioara I. (34 de ani), acuzată de comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.S-a ales cu dosar penal în urma evenimentului rutier pe care l-a provocat în ziua de 8 iulie 2009, în jurul orei 15,25. Atunci, se afla la volanul autoturismului marca Fiat cu numărul de înmatriculare B-05-RSZ şi rula dinspre strada A.I. Cuza către strada Brigadierilor. ...
„Se acordă o zi liberă în cazul în care un angajat a lucrat doar o singură oră sâmbăta?”, ne întreabă doamna Cristina B.În activitatea sa cu angajatorul, salariatul se bucură de zile libere plătite şi zile libere fără plată.Zilele libere plătite sunt:- 1 şi 2 ianuarie; - prima şi a doua zi de Paşti; - 1 mai; - prima şi a doua zi de Rusalii; - Adormirea Maicii Domnului; - 1 decembrie; - prima şi a doua zi de Crăciun; - 2 ...
Ca să citeşti cu atenţie tot ce e în dosarul privindu-l pe inculpatul Nelu Dediu (n. 1980), din Băleni, îţi trebuie câteva ore. Hoţ pe care nu ştiu cum de îl mai rabdă pământul! Referatul cu propunerea de a fi arestat preventiv e doldora de articole şi aliniate din Codul penal, încălcate de el. „Exemplar” rar: procurorul Ioan Ladan i-a pus în cârcă săvârşirea a nu mai puţin de şapte infracţiuni. Furtul nr. 1, calificat. În noaptea de 31 mai spre 1 iunie 2009, prin ...
* Simona Diaconu şi Cristian Chirac s-au calificat în lotul restrâns pentru Balcaniada juniorilor ce se va desfăşura în România * Doi dintre cei patru elevi gălăţeni au fost selectaţi în urma barajelor de la sfârşitul săptămânii trecute în lotul restrâns care va reprezenta România la olimpiadele internaţionale de matematică.Dan Dănăilă – medaliat de două ori la Balcaniada de juniori şi Paul Cosma s-au oprit aici anul acesta, dar au căpătat experienţă şi vor înc ...
Nu odată ne trezim plângându-ne de atitudinea dezinteresată a tinerilor şi adolescenţilor de azi, de lipsa valorilor morale ori de teribilismul lor. N-ar strica să ne gândim, însă, că ei sunt liderii de mâine ai societăţii în care trăim şi că de noi depinde cât de responsabili vor fi. Tinerii şi adolescenţii din Galaţi au ocazia să afle care sunt nevoile oraşului şi cum se pot implica în rezolvarea problemelor comunităţii, şi asta graţie colaborării dintre Fundaţi ...
Cunoscuţi pentru marca eco a instituţiei unde învaţă, elevii Şcolii nr. 2 au participat, timp de câteva săptămâni, la o amplă campanie ecologistă. Aflată sub deviza “Fii eco!”, acţiunea a avut susţinerea Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului (ARPM) Galaţi şi a profesorilor Viorica Călugăru, Georgiana Munteanu, Emilia Vârlan. Copiii şi-au desfăşurat activităţile dincolo de zidurile şcolii, tocmai pentru a le atrage atenţia altor cetăţeni asupra problemelor de ...
Vai, vai!, iar suntem victime! O, ceruri, câtă nedreptate!, spaniolii nu ne mai vor la ei acasă! Şi, helas! (ca să păstrăm, aşa, registrul francofon), asta se întâmplă după ce francezii au râs de noi în cadru oficial şi televizat, la o emisiune de divertisment, în care salutul românilor a fost prezentat cam aşa: cu mâna întinsă, a pomană… Câtă nedreptate, câtă durere, câtă persecuţie, câtă… lipsă de creier! Păi de ce oare ne dăm aşa de loviţi în aripă ...
Judeţeana PSD a ieşit bine la control
Marți, 27 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Conducerea naţională a PSD a trimis un audit organizaţiei judeţene PSD Galaţi. „Stăm bine, nu avem datorii. Şi auditul a fost făcut din partea organului de control central, de la Bucureşti, deci nu e o chestie locală”. „Noul preşedinte, Victor Ponta, a dorit acest lucru, ca să ştie cum îşi începe mandatul de preşedinte”, ne-a desluşit deputatul social-democrat gălăţean Florin Pâslaru. ...