EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Profesorii - vot pentru grevă generală

Scris de Marți, 13 Octombrie 2009
Federaţia Educaţiei Naţionale a anunţat că peste 50 la sută dintre cadrele didactice afiliate la această organizaţie sindicală s-au pronunţat pentru grevă generală. „Vom face tot ce e posibil la masa negocierilor, de aceea nu ştim deocamdată data la care vom declanşa greva generală pe termen nelimitat. Nu e de…

Studenţii dau cartea pe distracţie

Scris de Marți, 13 Octombrie 2009
Miercuri încep Galele Studenţeşti, ediţie care se va desfăşura simultan în 14 centre universitare din ţară, inclusiv la Galaţi. De altfel, Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi este unul dintre principalii organizatori la nivel naţional, alături de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti. Galele…

Un brancardier a făcut infarct

Scris de Marți, 13 Octombrie 2009
Luni, un brancardier experimentat, în vârstă de 36 de ani, din cadrul serviciului UPU-SMURD, a suferit un infarct. Medicii cu care lucrează de circa 15 ani au făcut totul pentru a-i salva viaţa şi pentru a-l ajuta să treacă peste momentul dificil. Bărbatul se află internat la Spitalul Clinic de…

Weekend cu acţiune poliţistă în judeţ

Scris de Marți, 13 Octombrie 2009
Weekendul trecut, peste 250 de poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, investigare fraude şi poliţişti rutieri au intervenit în Galaţi. S-au făcut 78 de controale, fiind constatate 14 infracţiuni. 5 infractori au fost prinşi, două persoane fiind arestate.Poliţiştii au controlat 41 de baruri şi 38 de societăţi comerciale, au aplanat…

Înjunghiatul fără vină

Scris de Marți, 13 Octombrie 2009
* Cine se aseamănă se adună, dar riscă totodată să ajungă la spital, în stare gravă * Totul se poate, în numele fiului. Sau nu chiar totul, dar cine să mai contabilizeze? În niciun caz bărbatul care zilele trecute a intrat într-un local din Iveşti, hotărât să răzbune o bătaie…

Aproape 10.000 de şomeri în plus la Galaţi

Scris de Marți, 13 Octombrie 2009
Ultimele 12 luni au dat Galaţiului 9.910 şomeri. Mai exact, la începutul lunii octombrie, judeţul nostru avea 22.484 de şomeri, faţă de numai 12.574 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Rata şomajului: 10,3 la sută acum şi doar 5,7 atunci, în condiţiile în care numai luna trecută şi-au pierdut locul…

Marş pe două roţi, pe Faleză

Scris de Marți, 13 Octombrie 2009
Proaspăta pistă de biciclete de pe Faleza Dunării a primit luni dimineaţă „botezul” oficial al iubitorilor şi susţinătorilor de curse pe două roţi. Nu mai puţin de 30 de persoane, în frunte cu viceprimarul social-democrat Nicuşor Ciumacenco, au pedalat de la Elice la Restaurantul Pescarul şi retur pentru a promova…

Maria Tănase peste mări şi ţări

Scris de Luni, 12 Octombrie 2009
* Serata Inginerilor: Asociaţia Inginerilor Români din Canada, AREC, va organiza vineri, 23 octombrie, la Restaurantul Hava Naghila din Centre St. Thornhill, Ontario, cu începere de la ora 19:00, a patra ediţie a Seratei Inginerilor originari din România. Cu acest prilej vor fi sărbătoriţi licenţiaţii PEO, pe anul 2009, originari…

Iureş poliţist - cu infractori gălăţeni

Scris de Luni, 12 Octombrie 2009
În weekend, peste 400 de poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, investigare fraude şi poliţişti rutieri au intervenit în judeţ, participând la 38 de controale. Poliţiştii au verificat 10 baruri şi 21 de societăţi comerciale, au aplanat opt stări conflictuale şi au legitimat peste 500 de persoane. Au fost aplicate…

Păzeşte-mă, Doamne, de colegi …

Scris de Luni, 12 Octombrie 2009
…că de restul agresorilor mă păzesc şi singur, mai ales că aceia nu călătoresc în aceeaşi maşină cu mine! Cam aşa ar putea spune Neculai Grigoriu, internat de câteva zile în Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Omul susţine că a fost agresat, a doua oară în…

Marş pe două roţi

Scris de Luni, 12 Octombrie 2009
* Astăzi, de la ora 10, pe Faleza Dunarii, la Elice, are loc prima acţiune comună de promovare a mersului pe două roţi * Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanţii Primăriei Galaţi şi cei ai asociaţiilor de biciclişti, în frunte cu viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, vor porni într-un scurt marş alături…

34 de noi avocaţi în Baroul Galaţi

Scris de Luni, 12 Octombrie 2009
S-a încheiat examenul de admitere în avocatură de anul acesta. La Galaţi s-au înscris 86 de candidaţi, dar doar 34 au fost declaraţi admişi. 32 au luat note de trecere la comisia de examen de la barou, iar ceilalţi doi au fost declaraţi admişi de comisia de rezolvare a contestaţiilor.…

Şi-a omorât mama!

Scris de Luni, 12 Octombrie 2009
Un bolnav psihic şi-a lovit mama adoptivă, în vârstă de 76 de ani * iar aceasta nu a supravieţuit * Primarul Virgil Doca declară că tatăl bolnavului îi ceruse ajutor, nu mai demult de săptămâna trecută, pentru a-şi putea interna băiatul * «Dar ştiţi cum e, stă câteva zile internat,…

Atenţie, şoferi, aici se lucrează !

Scris de Luni, 12 Octombrie 2009
Printr-un comunicat de presă, viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco ne informează care sunt străzile şi zonele oraşului unde, în această săptămână, se execută lucări în cadrul Programului ISPA. În Fileşti se lucrează pe străzile Emil Racoviţă şi Nicolae Mantu. În Centru, lista cuprinde străzile: Nicolae Bălcescu, Bucovinei, I.L. Caragiale, George Coşbuc…

Veneţia cu vene violete

Scris de Sâmbătă, 10 Octombrie 2009
* Festival la biserică: Biserica ortodoxă română „Sfântul Apostol Toma" din localitatea americană St. Louis îi aşteaptă pe românii aflaţi în această parte a lumii la Festivalul sau anual, ce se va derula în perioada 10-11 octombrie, la adresa 6501 Nottingham Ave, St. Louis, MO 63109. * Plimbare poetică în…

34 de noi familii în Galaţi

Scris de Sâmbătă, 10 Octombrie 2009
Astăzi, 32 de cupluri îşi vor da mâna şi vor spune „Da” în faţa ofiţerului stării civile din Galaţi. Duminică, fabrica de căsnicii din Galaţi va mai oficializa relaţia între două perechi de îndrăgostiţi. Tuturor le dorim Casă de piatră, sănătate, fericire şi numai bucurii. Logic, mulţi, cât mai mulţi…

Destine şi restituiri artistice, la Muzeul de Artă Vizuală

Scris de Sâmbătă, 10 Octombrie 2009
* Vernisaj Alexandru Ţipoia şi George Tzipoia * Niciodată George Tzipoia, artist plastic de origine română refugiat politic în Elveţia, nu expune fără lucrările tatălui său, Alexandru Ţipoia. Este un mod de a se raporta la rădăcinile sale spirituale, dar şi încercarea disperată ca măcar după moartea tatălui său să…

Un accelerat suplimentar către Iaşi, de Sfânta Parascheva

Scris de Sâmbătă, 10 Octombrie 2009
CFR-ul vine în sprijinul pelerinilor care doresc în aceste zile să ajungă la Iaşi la sărbătoarea închinată Sfintei Parascheva - Ocrotitoarea Moldovei şi a săracilor. La nivelul ţării, Regionala CFR Călători SA a suplimentat cu opt trenuri. Între 10 şi 16 octombrie, din Galaţi porneşte înspre Iaşi un accelerat la…

BMW în blană de oaie şi numere de Chrysler

Scris de Sâmbătă, 10 Octombrie 2009
* Radiate în Austria, numerele unui Chrysler se plimbau pe un BMW gălăţean * Poliţiştii de frontieră gălăţeni au oprit la control miercuri, la ora 14, pe strada Grădină Veche, un BMW 318i înmatriculat în Austria şi condus de Valentin C., de 24 ani, din Galaţi. Tânărul a prezentat un…

Festivalul de Comedie, la final

Scris de Sâmbătă, 10 Octombrie 2009
* Diana Lupescu şi Horaţiu Mălăele – premianţii juriului alcătuit din publicul gălăţean * Premiul „Sandu Pârvu” pentru cel mai bun tânăr actor a mers la Viena * Florian Doru Crihană şi Gh. Andreescu au oferit tablouri ca premii *Grăbită de criză, cortina a căzut peste Festivalul de Comedie într-o…

Patru ore cu ghişeul închis la Finanţe

Scris de Sâmbătă, 10 Octombrie 2009
O defecţiune a sistemului informatic de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a blocat, vineri, activitatea Direcţiei pentru aproximativ patru ore, între 9,30 şi 13,30. Nu a fost însă o zi scadentă, din acelea în care contribuabilii fac cozi la ghişee pentru a face diverse plăţi. Cu toate acestea,…

Sârbul reţinut la Timiş - eliberat de Poliţie

Scris de Sâmbătă, 10 Octombrie 2009
Cetăţeanul sârb identificat joi seara de către poliţiştii de frontieră din Timiş, la vama Moraviţa, ca fiind unul dintre suspecţii căutaţi în cazul jafului armat de la sucursala BRD, din zona Portului, a fost adus ieri, la Galaţi, pentru a fi audiat de către poliţişti şi procurori. Audierile oamenilor legii…

Enescu şi Van Gogh

Scris de Vineri, 09 Octombrie 2009
* Sinistrată în SUA: Românca Elena Bercu, care locuieşte în Austell, statul american Georgia, a fost grav afectată de inundaţiile care au avut loc în această parte a Americii la finele lunii trecute. Ea este membră a comunităţii bisericii romaneşti „Sf. Maria” din Dacula. Apa a intrat până la al…

Dragoste şi răzbunare, prin cucuruz

Scris de Vineri, 09 Octombrie 2009
Cine se aseamănă se adună. Cine nu, dă armonia conjugală pe bătaie! O gălăţeancă de 51 de ani susţine că tocmai unui astfel de schimb dezavantajos i-a căzut victimă, zilele trecute. „S-a internat o victimă a unui traumatism toracic şi a unei poveşti încurcate în care apar concubinaje prelungite, rromi,…
Pagina 751 din 827