Regional - Viaţa Liberă Galaţi

UPDATE Patru focare de COVID-19 în două spitale din Galați

Scris de Vineri, 21 Ianuarie 2022
Spitalul Clinic Județean „Sf. Apostol Andrei” din Galați și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” sunt afectate de mai multe focare active de COVID-19, depistate atât în rândul personalului medical, cât și în cel al pacienților internați în cele două unități sanitare. La Spitalul Județean, este vorba despre două…

IN MEMORIAM DR. PRIMAR, SPECIALIST ÎN OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE GHEORGHE IONESCU - GALAȚI

Scris de Vineri, 21 Ianuarie 2022
Cu mare durere și grea strângere de inimă, aducem prin cele ce urmează, în lumina realității, Memoria celui care a fost un devotat discipol al lui Hipocrate (Părintele Medicinei), doctorul Primar, specialist în Obstetrică și Ginecologie, GHEORGHE IONESCU (GIGI), din orașul GALAȚI. Născut în ziua de 6 August 1926, zi…

OMAGIU DR. PRIMAR, SPECIALIST ÎN OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE GHEORGHE IONESCU - GALAȚI

Scris de Vineri, 21 Ianuarie 2022
Din simțământul datorieiEl și-a făcut un crez în viață,A fost un suflet drept și nobilCu chip de-Arhanghel pe-a lui față! Înzestrat cu multe daruri,Și-a luat al vieții zbor,Urcând treaptă după treaptăSpre a fi un mare doctor! Iubitor de-nvățăturăȘi de tot ce scrie-n carte,A avut încă din școalăExcelente rezultate! Și, iubind…

Anunț Consiliul Judeţean Galaţi

Scris de Miercuri, 19 Ianuarie 2022
PREŞEDINTEDISPOZIŢIA NR. 144din 19 ianuarie 2022 privind: convocarea de îndată în şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Galaţi, pentru joi, 20 ianuarie 2022, ora 1000 Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundamentare al secretarului general al judeţului Galaţi; Având în vedere prevederile art. 179 alin. (1),…

Îți dorești un venit mai mare pentru a-ți îndeplini visele? Vezi cu ce oferte vine Prime Studios

Scris de Miercuri, 19 Ianuarie 2022
Poate că suntem la curent cu industria de videochat, însă mulți dintre cei care doar au auzit, o cunosc doar la suprafață. Aceasta industrie se dezvoltă tot mai mult de la an la an și vine cu oferte foarte tentante pentru multe dintre femeile care își doresc să fie independente…

Medicii de familie au vaccinat un milion de români

Scris de Marți, 18 Ianuarie 2022
Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a informat că peste un milion de persoane au fost imunizate împotriva coronavirusului, în cabinetele medicilor de familie. Au contract încheiat cu casele de asigurări de sănătate 3.446 de cabinete de medicină de familie, a spus președintele CNCAV, citat de Agerpres. În cabinetele de medicină de…

Vecinii brăileni, în topul vânzărilor de terenuri agricole

Scris de Marți, 18 Ianuarie 2022
În luna decembrie 2021 au fost vândute, în țară, 74.429 imobile, cu 16.865 mai multe față de luna noiembrie a anului 2021, conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Previzibil, cele mai multe vânzări au fost consemnate în București, 14.438, Ilfov, 4.902 și Constanța, 3.950. Județele cu…

Alte măsuri de compensare a facturilor la energie

Scris de Luni, 17 Ianuarie 2022
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că pachetul de măsuri cu privire la preţurile la energia electrică şi gaze naturale este finalizat, iar aceste măsuri vor fi discutate în coaliţie. "Am finalizat tot pachetul de măsuri, pe toate cele trei componente, astfel încât să stopăm această escaladare a preţurilor,…

Profesorii intră în grevă de avertisment

Scris de Luni, 17 Ianuarie 2022
Cadrele didactice vor intra în grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie, timp de două ore, între 11,00 şi 13,00, au anunţat printr-un comunicat comun cele două organizaţii sindicale, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Liderii celor două federaţii spun că protestul este provocat de…

24 decembrie ar putea deveni sărbătoare legală

Scris de Luni, 17 Ianuarie 2022
O iniţiativă depusă la Senat, la începutul acestui an, propune stabilirea zilei de 24 decembrie ca sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Conform propunerii legislative, ziua de 24 decembrie este nelucrătoare în mai multe state din Uniunea Europeană, iar în multe țări este zi nebancară sau cu program redus…

Mihai Bejan, cel mai tânăr primar din județul Galați. Omul care a adus culoare și speranță acolo unde griul și resemnarea își făcuseră casă

Scris de Luni, 17 Ianuarie 2022
Mihai Bejan este un „om al oamenilor”, cum îi place lui să se caracterizeze. Mihai Bejan are 32 de ani și este actualul primar al orașului Berești - cel mai tânăr primar din județul Galați. Este soț, tată și mai ales om mereu dispus să ofere o mână de ajutor…

Anunț Consiliul Judeţean Galaţi

Scris de Joi, 13 Ianuarie 2022
PREŞEDINTEDISPOZIŢIA NR. 9din 13 ianuarie 2022 privind: convocarea de îndată în şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Galaţi, pentru vineri, 14 ianuarie 2022, ora 1330 la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundamentare al secretarului general al…

Rectorul UDJG, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, vă urează Crăciun fericit și un An Nou plin de împliniri alături de cei dragi!

Scris de Vineri, 24 Decembrie 2021
În prag de sărbătoare, cu lumină și căldură în suflet, vă doresc să aveți parte de zile minunate alături de toți cei dragi! Vă mulțumim pentru colaborarea din acest an și avem speranța că împreună vom continua parteneriatul bazat pe încredere și respect reciproc. Vă doresc un An Nou plin…

Sărbători liniştite alături de familie şi prieteni

Scris de Joi, 23 Decembrie 2021
Ultimii doi ani au fost grei și dureroși pentru toți românii. Fie că am pierdut pe cineva drag, fie că am suferit chiar noi în urma infectării cu noul virus, mulți am rămas marcați de felul în care ne-a afectat pandemia. În prag de sărbătoare, îmi doresc să regăsim în…

Universitatea Danubius și University of Maryland Eastern Shore, parteneriat internațional pentru educație, cultură și cercetare academică

Scris de Miercuri, 22 Decembrie 2021
Universitatea Danubius și University of Maryland Eastern Shore au semnat un acord de parteneriat pentru a explora schimburile academice și culturale între cele două instituții. Prof. univ. dr. William B. Harvey, Rectorul Universitatii Danubius, a vizitat campusul UMES pentru ceremonia de semnare a acestui acord, cu președintele UMES, Dr. Heidi…

Președintele Fondator al Universității Danubius, Prof. Univ. Dr. BENONE PUȘCĂ, a primit titlul de Membru de Onoare al Uniunii Juriștilor din România

Scris de Luni, 20 Decembrie 2021
Președintele Fondator al Universității Danubius, Prof. Univ. Dr. Benone Pușcă a primit titlul de Membru de Onoare al Uniunii Juriștilor din România cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la apariția primului număr al revistei ″DREPTUL″, în semn de recunoaștere a sprijinului acordat publicației juridice. Această distincție i-a fost…

REGIO finanțează reabilitarea infrastructurii rutiere din județul Galați

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
În cadrul Programului Operațional Regional (Regio) 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională”, Prioritatea de investiții 6.1: „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TENT-T, inclusiv a nodurilor multimodale”, se finanțează proiectele care vizează creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și…

Anunț Consiliul Judeţean Galaţi

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
PREŞEDINTEDISPOZIŢIA NR. 495din 16 decembrie 2021 privind: convocarea de îndată în şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Galaţi, pentru vineri, 17 decembrie 2021, ora 1000 Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundamentare al secretarului general al judeţului Galaţi; Având în vedere prevederile art. 179 alin. (1),…

Anunț Consiliul Judeţean Galaţi

Scris de Miercuri, 15 Decembrie 2021
PREŞEDINTEDISPOZIŢIA NR. 491din 15 decembrie 2021 privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru marţi, 21 decembrie 2021, ora 1400 la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi;Având în vedere referatul de fundamentare al Secretarului general al judeţului Galaţi;Având în…

Ghid de călătorie în Macao: Ce poți face în cunoscuta provincie chinezească

Scris de Marți, 14 Decembrie 2021
Aflată la aproximativ o ora distanță de Hong Kong și la 3 de Beijing cu avionul, Macao este o regiune administrativă specială care impresionează prin istoria și arhitectura specială. În special pentru cei pasionați de jocuri de noroc este un loc aparte, dar nu numai. Dacă vei călători în China…

Anunț Consiliul Judeţean Galaţi

Scris de Joi, 09 Decembrie 2021
PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 484 din 9 decembrie 2021 privind: convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Galaţi, pentru luni, 13 decembrie 2021, ora 1030 Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundamentare al secretarului general al judeţului Galaţi; Având în vedere prevederile art. 179 alin. (1),…

Începând din 2022, Universitatea Danubius va găzdui seria de evenimente „Phenomenal Women”

Scris de Joi, 09 Decembrie 2021
Printre evenimentele pe care Universitatea Danubius le va găzdui, anul viitor, pentru a marca aniversarea a 30 ani de la înființare, se numără o serie de prezentări publice aparținând unor femei extraordinare din întreaga lume, sub denumirea Phenomenal Women Series. Primul eveniment din aceasta serie va avea loc vineri, 21…

Alewijnse Marine Galați SA angajează

Scris de Joi, 09 Decembrie 2021
Alewijnse Marine Galați SA angajează electricieni. Cerințe: - experiența de minim 5 ani în domeniul electric- vorbitori de limba engleză- experiența în domeniul naval constituie un avantaj Persoanele interesate sunt rugate să transmită un CV la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. (P)

Centrul medical Pro Clinic din Galați oferă pacienților servicii medicale la domiciliu

Scris de Marți, 07 Decembrie 2021
Din luna decembrie 2021, Centrul Medical Pro Clinic din Galați lansează serviciile de îngrijire la domiciliu. Fiecare pacient care va avea nevoie de servicii medicale poate beneficia de asistența medicală a unei echipe cu expertiză în domeniu, chiar din confortul propriei case, în siguranță, respectând toate normele sanitare în vigoare.…
Pagina 113 din 143