OPINII - Viaţa Liberă Galaţi
O veste proastă şi una rea
Scris de Tudor Neacşu Miercuri, 03 August 2011
Am două veşti. Ordinea în care le voi spune este lipsită de importanţă, am să aleg să încep cu cea aproape bună, asta aşa, dintr-un optimism pe care n-am cum să-l explic. Salariile bugetarilor ar putea creşte la anul! Nu cu foarte mult, cu vreo 5 procente. Până la urmă,…
„MA-M născut în România”
Scris de Anca Melinte Marți, 02 August 2011
„Ah, ce frumos, viitor luminos li se-arată celor idioţi! Deci fii supus faţă de cel mai sus pus! Nu uita că ţara te vrea prost!”, refrenul acesta, cântat de „Sarmalele reci”, a fost, într-un fel sau altul, imnul studenţiei mele în Iaşi. Şi ca să nu uit vreodată farmecul anilor…
Muieţi îs posmagii?
Scris de Katia Nanu Luni, 01 August 2011
Halucinant, oferta unui cultivator din Barcea de a da varză gratis cantinei săracilor a rămas fără ecou. Nu săracii, doar cantina cu pricina n-a avut timp, mijloc de transport, disponibilitate sau cine mai ştie ce i-a lipsit pentru a se aproviziona cu un produs din care ieşeau câteva mese plus…
Pune, mă, mâna pe mătură !
Scris de Rodica Mişcalencu Sâmbătă, 30 Iulie 2011
Ce-ar fi dacă, într-o dimineaţă, în timp ce te grăbeşti să ajungi la serviciu, un cerşetor ţi-ar arunca un ban? Sau dacă meniul laptopului tău ar fi, dintr-odată, în limba latină? Dacă taxiul ar face staţii, iar autobuzul te-ar duce unde vrei tu? Ai fi indignat? Ai fi uluit? Ai…
Creditorii vin întotdeauna
Scris de Anca Spânu Vineri, 29 Iulie 2011
Dacă am învăţat ceva, încă de mică, de la tatăl meu, asta a fost să nu am datorii. Faţă de nimeni, pe cât posibil. Sau, dacă le am, să mă achit de ele la timp, aşa cum am spus că voi face. E o chestiune de onoare să-ţi ţii întotdeauna…
Căpitane Deta, alde Brătianu se răsucesc în mormânt
Scris de Tudor Neacşu Joi, 28 Iulie 2011
Patria a luat-o razna. De vreo săptămână subiectele principale ale dezbaterilor naţionale nu mai sunt nici situaţia economică a României, nici criza socială generalizată şi nici şubredele politici externe. Universul informaţiei se învârte în jurul unei smardoieli dintr-un orăşel de prin judeţul Timiş. Ei bine, la Deta e polul politicilor…
Protecţie fără taxă!
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 27 Iulie 2011
Nu poţi decât să fluieri a pagubă când vezi cum cazuri precum cel al fiilor primarului din Deta, ăia care au tăiat cu sabia mai mulţi inşi cărora le-ar fi pretins mai întâi taxă de protecţie sunt luate drept excepţii! Iată, deja, şi la Iaşi interlopii dintr-un clan de seamă,…
Reflecţii pe patul de spital
Scris de Maria Măndiţă Marți, 26 Iulie 2011
În cele trei ore în care am aşteptat, pe holul de la „Primiri Urgenţe” al Spitalului Judeţean, ca soacra mea să fie consultată şi/sau internată, am avut suficient timp să mă gândesc la multe lucruri legate de sistemul sanitar. Pe la începutul aşteptării mele – pe care nu o anticipam…
Chinezi afumaţi
Scris de Victor Cilincă Luni, 25 Iulie 2011
Nu-i film american „tare” care să nu aibă şi nişte descinderi printr-un China Town! Acolo, când se trage cu pistolul, se fac arestări, peste două ore reîncep jocurile de noroc, se redeschid magazinele cu chinezării, de bijuterii, de dame de companie, de ikebana, de origami, de aparate de fotografiat etc.…
Cine se teme de greci?
Scris de Anca Spânu Sâmbătă, 23 Iulie 2011
Îmi doresc un concediu în Grecia. Şi, când îmi exprim intenţia de a pleca acolo, toată lumea mă priveşte cu îngrijorare: „Cum, n-ai auzit ce se întâmplă acolo?”. Şi ţâţâie din buze, a mirare, doar sunt ziarist, cum de nu sunt la curent?! Păi, sunt. În Grecia e criză. Sunt…
Cine fură la urmă fură mai bine!
Scris de Victor Cilincă Vineri, 22 Iulie 2011
Uită-te cum te văd alţii ca să afli cine-mi eşti! Raportul Comisiei Europene privind Justiţia din România, dat publicităţii miercuri, ne vede rău! Raportul cere, chiar de la primul punct (deci aceasta ar trebui să fie şi ordinea priorităţilor…) „măsuri suplimentare anticorupţie”. Deci faptul că s-au tot văzut în ultimii…
România? Ce maimuţăreală!
Scris de Anca Melinte Joi, 21 Iulie 2011
„Maimuţe? E primul lucru la care că gândesc când vine vorba de România”. Fraza, chiar şi spusă în engleză, mă loveşte ca un topor în cap. Sunt în inima Sighişoarei, la piciorul Turnului cu Ceas şi ascult fără să vreau conversaţia dintre două turiste străine. Mă mănâncă limba să-i spun…
Norocul cui îl are
Scris de Anca Spânu Miercuri, 20 Iulie 2011
Niciodată n-am crezut în noroc. Asta poate şi pentru că, întotdeauna, singurele rezultate pe care le-am obţinut s-au bazat exclusiv pe muncă. N-am găsit bani pe stradă, nu-mi plac jocurile de noroc şi singurul câştig la loz în plic s-a petrecut când încă n-aveam un an şi am agăţat un…
Oraşul de care nu ne pasă
Scris de Maria Măndiţă Marți, 19 Iulie 2011
De fiecare dată când am plecat din localitate, în concediu, m-am întors cu o mare curiozitate: s-a schimbat sau nu ceva în oraş? Chiar şi un copac lipsă, ca să nu mai spun de vreo clădire demolată sau o nouă construcţie începută, toate acestea mi se păreau că dau măsura…
Trenule, maşină mică, iar întârzie Ionică!
Scris de Anca Melinte Luni, 18 Iulie 2011
În fiecare an, Căile Ferate japoneze îşi cer scuze public pentru întârzierea de 2-3 minute maxim pe care o acumulează trenurile pe durata celor 12 luni. Nu-i deloc poveste, e realitate. Cu gândul la japonezi, mă întreb sincer cam câte scuze ar trebui să-şi ceară al nostru CFR pentru întârzierile…
Galaţi? Câinele de la Prefectură!
Scris de Marius Ţuca Sâmbătă, 16 Iulie 2011
Întreaga suflare a fotbalului european a aflat joi, majoritatea probabil pentru prima dată, despre Galaţi. Spre seară, pe Dunăre, sute de turişti germani treceau nepăsători pe lângă Galaţi în croaziera lor spre gurile de vărsare ale Dunării, mulţi probabil întrebându-se ce localitate zace în anonimat pe malul stâng al fluviului.…
Gooool! Cu mingea nepăsării
Scris de Katia Nanu Vineri, 15 Iulie 2011
Am cunoscut un administrator, locatar al blocului cu pricina, care vrea neapărat să construiască o centrală pentru imobil. Omul este de o tenacitate feroce. Face hârtii, caută soluţii şi vine din două în două zile la ziar, de i-aş da eu teren numai să-şi împlinească visul. Evident, problema lui se…
Apa trece, Borbely rămâne
Scris de Victor Cilincă Joi, 14 Iulie 2011
Privind de pe margine spectacolul mediatic al arestărilor furtunoase, anchetărilor şi eliberărilor unor mahări, fie ei din mediul de afaceri, fie ei de televiziune, precum Vântu sau Diaconescu, fie din fotbal, precum Becali – ultimii doi ameninţând nu neapărat să ajungă preşedinţi ai României, dar măcar să rupă binişor din…
Ne roade problema malgaşă
Scris de Katia Nanu Miercuri, 13 Iulie 2011
România are 33 de europarlamentari. Chiar nu-i ştiu pe toţi şi despre activitatea fiecăruia în parte e greu să vorbeşti. Unii mai dau raportul, alţii apar în situaţiile de monitorizare privind luările de cuvânt- aşa am aflat că printre cei mai zeloşi vorbitori se află fiica preşedintelui - iar despre…
Visând la podul peste Dunăre
Scris de Anca Spânu Marți, 12 Iulie 2011
Duminică după-amiază, ora 18,00. O zi caniculară, printre primele de anul acesta. După un sfârşit de săptămână de vis în Deltă, printre nuferi şi stele, după un drum lin printr-o Dobroge ordonată, cu un drum asfaltat recent şi cu nesfârşite lanuri de floarea soarelui, ajung la I.C. Brătianu. Tot Dobrogea,…
Eroii invizibili de lângă noi
Scris de Maria Măndiţă Marți, 14 Decembrie 2010
Nu am să vorbesc despre cei care şi-au dat viaţa, cu onoare, pentru ţară şi nici despre cei aflaţi la antipozii primilor, pseudo-eroii politici care îşi justifică somnul conştiinţei prin epuizarea de a gândi legi şi măsuri anticriză… Aş vrea, în schimb, să vorbesc puţin despre eroii invizibili de lângă…
Cine dă cu barda-n stat?
Scris de Katia Nanu Luni, 13 Decembrie 2010
Bietul nostru preşedinte chiar este depăşit de situaţie. Până şi atunci când are câte ceva de spus, Traian Băsescu nu reuşeşte să scape de consecinţele dezastruoase ale zicerilor sale. Întoarse pe toate părţile de „răuvoitori”. Ducându-se în grabă la Covasna, să-i mângâie pe creştet pe partenerii PDL la guvernare (UDMR),…
Stan, Dorinel, Oţelul
Scris de Marius Ţuca Sâmbătă, 11 Decembrie 2010
La fotbal şi politică se pricepe toată lumea. Dar azi nu vreau să scriu despre politică. Într-o lume a fotbalului dominată de personaje caraghioase şi pline de bube, supremul compliment pe care i-l poţi face preşedintelui de la Oţelul, Marius Stan, este să îi spui că este un om normal.…
Poker face
Scris de Gabriela Cimpoca Vineri, 10 Decembrie 2010
La o zi după ce a fost numit cel mai slab ministru de Finanţe pe care l-a avut vreodată Republica Irlanda, cel în cauză, Brian Lenihan, a anunţat ieri bugetul valabil începând cu anul următor, menit să salveze ţara, cred guvernanţii, prin reducerea cheltuielilor totale cu 6 miliarde de euro.…