Papa ioc, Papandreou

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Grecia a rămas şi fără premierul cu nume care stimulează sucul gastric. Papandreou s-a cărat, iar ţara care se pregăteşte să tragă obloanele va avea alegeri anticipate. Măcar aşa să mai pape şi elenii ceva, doar n-o să credeţi că la ei în campania electorală nu se dă tsatsiki pe de-a moaca…

* Nu-mi stă în caracter să pocesc numele oamenilor de pe faţa pământului, dar consider că prim-ministrul de la Atena ar fi avut altă şansă în cazul în care i s-ar fi spus Papardeiu sau Papaordeofu.

* Ministrul Agriculturii zice că România nu trebuie să importe lapte. Măcar miere să aducem din altă parte, domnu’ Tabără!

* După cazul Jean Monnet, liceul, nu politicianul, excursiile şcolare vor fi monitorizate mai atent. Adică vor fi montate webcam-uri, probabil, ca să fim cu toţii martori la apropierea dintre elev şi profesor.

* Demis din Poliţie, celebrisimul Aurelian Şoric a încercat să intre în avocatură. Dom’ Blăniţă de Purcel a obţinut 4,13 la drept civil, 2,33 la drept procesual civil şi nota 6,00 la drept penal. La drept procesual penal a luat 5,25, iar la testul privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a încasat un 4,00 cu felicitări. Şoric, în ciuda identităţii, eşti cam subţirel, de vară, nu crezi?

* Presa de scandal anunţă că femeia de serviciu cu master în robotică a rămas la mătură. Mă văd nevoit să repet: robotică, ai vrut, roboteşte, tată! Da’ vezi să nu-ţi scape vreo scamă pe sub preş!

* Primim semnale la redacţie că România se deşteaptă. Părinţii îi cer tot mai insistent ministrului Educaţiei să se renunţe la temele pentru acasă. Este inadmisibil ca un plod de opt ani să stea patru ore la şcoală şi patru ore acasă cu ochii în „lecţii”, chiar dacă unii tutori, purtători ilegali de conştiinţă, se folosesc de pretextul „Doamnă, daţi-le teme că ăştia se joacă! Să le ocupăm timpul!” Pe copiii care abuzează de joacă propun încă o dată să-i trimitem în Afganistan.

* Cea mai mare idioţenie este însă tema de vacanţă. Un nonsens, stimaţi profesori, că dacă apelez la noţiunea de oximoron îi reduc libidoul acelui dascăl din Bucureşti care a dat buzna în rămăşiţele de feciorie ale elevei sale.

Citit 828 ori Ultima modificare Marți, 08 Noiembrie 2011 00:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.