POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi
1.399 de familii sinistrate primesc ajutoare financiare de urgenţă din partea Guvernului
Scris de Corina Dobre Miercuri, 02 Octombrie 2013
Nu mai puţin de 227 de familii din judeţul Galaţi, ale căror case au fost distruse complet de ape, vor primi, fiecare, din partea statului ajutoare financiare de urgenţă în valoare de 37.739 de lei, potrivit datelor centralizate de către conducerea Consiliului Judeţului Galaţi. Alte 204 familii din mediul rural,…
Deputatul PSD, Florin Pâslaru: Descentralizarea se va face gradual
Scris de Nicoleta Onofrei Miercuri, 02 Octombrie 2013
Potrivit deputatului PSD, Florin Pâslaru, social-democraţii au susţinut dintotdeauna descentralizarea şi trecerea anumitor servicii din subordinea ministerelor în subordinea autorităţilor locale, pentru că acestea ar putea gestiona mult mai bine problemele. „Avem modelul multor state europene în care serviciile respective funcţionează în subordinea autorităţilor locale şi s-a observat că oamenii…
Iarna ne poate prinde, din nou, nepregătiţi / Deszăpezirea judeţului Galaţi, scoasă târziu la licitaţie
Scris de Corina Dobre Miercuri, 02 Octombrie 2013
În cazul în care luna noiembrie va aduce ninsori abundente, autorităţile judeţene vor fi prinse, din nou, pe picior greşit, întrucât Consiliul Judeţului Galaţi a scos la licitaţie, abia la finele lunii septembrie, contractul de deszăpezire pentru iarna 2013-2014, data publicării anunţului fiind 28 septembrie. Conform informaţiilor postate pe SEAP,…
Senatorul Paul Ichim, preşedintele PNL Galaţi: "Statul trebuie să mai păstreze anumite instituţii sub control"
Scris de Corina Dobre Miercuri, 02 Octombrie 2013
* Liberalii nu agreează proiectul de descentralizare în varianta social-democratului Liviu Dragnea *Liderii de partide se lansează în critici şi acuze Descentralizarea lui Dragnea a încins spiritele în mediul politic. Chiar dacă declară la unison că este nevoie, mai mult decât oricând, de o restructurare a administraţiei publice, mulţi dintre…
Deputatul Mircea Toader, PDL Galaţi: "Nu sunt de acord cu preluarea porturilor de către administraţiile locale"
Scris de Corina Dobre Miercuri, 02 Octombrie 2013
Deputatul Mircea Toader, prim-vicepreşedintele PDL Galaţi, respinge ideea potrivit căreia porturile ar urma să fie preluate de către autorităţile locale. Democrat-liberalul a precizat că va susţine proiectul doar dacă vor exista „resurse financiare şi transparenţă”. „Descentralizarea trebuie realizată, însă nu sunt de acord cu preluarea porturilor de către administraţiile locale.…
Liderul PP-DD Galaţi, Picu Apostol Roman, despre descentralizare: Povară la nivel bugetar
Scris de Nicoleta Onofrei Miercuri, 02 Octombrie 2013
Liderul organizaţiei municipale PP-DD, Picu Apostol Roman, consideră că descentralizarea lui Dragnea aduce o povară în plus, la nivel bugetar, autorităţilor publice locale. „Este clar că va fi o pasare a problemelor financiare de la nivel central către cel local. De asemenea, această descentralizare poate oferi o putere şi mai…
Deputatul Laurenţiu Chirvăsuţă, UNPR: "DSP şi DSVSA trebuie să rămână în subordinea directă a ministerelor"
Scris de Corina Dobre Miercuri, 02 Octombrie 2013
Deputatul UNPR Laurenţiu Chirvăsuţă ne-a declarat că organismele de control, precum direcţiile de sănătate publică şi cele sanitar-veterinare trebuie să rămână în subordinea ministerelor. „Nu sunt de acord ca DSP să treacă în subordinea Consiliului Judeţului. Ca şi DSVSA, DSP este un organism de control, care nu trebuie subjugat politic.…
Poziţia Noii Republici despre descentralizare: Statul nu stimulează cultura şi sportul
Scris de Nicoleta Onofrei Miercuri, 02 Octombrie 2013
Noua Republică, filiala Galaţi, chiar dacă adoptă o poziţie pozitivă faţă de descentralizare, nu priveşte cu ochi buni faptul că cinematografele sau plajele turistice ar putea fi administrate de Consiliul Local. „Înţelegem ca serviciile rutiere şi de ordine publică să fie în subordinea administraţiei locale, dar nu înţelegem de ce…
Liderul ecologiştilor gălăţeni, Eugen Stamate, despre descentralizare: "Să ne dea şi banii de funcţionare"
Scris de Nicoleta Onofrei Miercuri, 02 Octombrie 2013
Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Ecologist Român, Eugen Stamate, consideră că va fi o problemă majoră dacă cei de la Bucureşti cedează competenţele anumitor structuri, dar nu oferă şi finanţare: „Descentralizarea este binevenită, dar să ne dea şi banii de funcţionare. Eu cred că multe dintre servicii sau direcţii se…
Picu Apostol Roman: "Plecarea lui Chebac, o pierdere pentru PP-DD"
Scris de Anca Melinte Marți, 01 Octombrie 2013
Liderul municipalei PP-DD, Picu Apostol Roman, s-a declarat surprins de decizia colegilor săi Eugen Chebac şi Nicolae Marin de a părăsi partidul, şi crede că s-a întâmplat ceva la Bucureşti: "Plecarea lor este o pierdere pentru PP-DD, mai ales că începusem să lucrăm împreună la rebrenduirea partidului. Îmi pare rău…
Cele trei liste ale Primăriei: Ce mai rămâne în picioare în Galaţi în cazul unui seism?
Scris de Anca Melinte Marți, 01 Octombrie 2013
* Oficial, peste o sută de imobile cu risc seismic I, II şi III sunt în pericol să se prăbuşească ori să fie avariate în cazul unui cutremur zdravăn * Lista construcţiilor care ne pot pune în pericol viaţa este însă mult mai mare, pentru că sute de blocuri au…
Consiliul Judeţului refuză să preia în administrare Portul Galaţi
Scris de Corina Dobre Marți, 01 Octombrie 2013
Preşedintele Consiliului Judeţului, Nicolae Bacalbaşa, susţine că Portul Galaţi ar trebui preluat de către Consiliul Local, nicidecum de CJ, în condiţiile în care municipiul beneficiază de mult mai multe resurse financiare pentru a putea susţine activitatea portuară. Şeful CJ a precizat că preluarea portului ar reprezenta „o dificultate excesivă” pentru…
Administraţia Porturilor Galaţi ar urma să fie făcută bucăţi în urma descentralizării
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 01 Octombrie 2013
Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi ar urma să fie făcută bucăţi dacă proiectul de ordonanţă privind procesul de descentralizare va fi aprobat în forma în care a fost propus. Mai exact, documentul prevede transferul competenţelor de administrare exercitate de APDM Galaţi către consiliile judeţene din Galaţi, Brăila şi Tulcea.…
Restructurare şoc în administraţia publică / Zeci de instituţii vor trece în administrarea Consiliului Judeţului şi a Primăriei
Scris de Anca Melinte Marți, 01 Octombrie 2013
De la 1 ianuarie 2014, Consiliul Judeţului Galaţi ar putea deveni un adevărat guvern în teritoriu, mai mare peste mai toate direcţiile şi agenţiile care acum se subordonează ministerelor * Primăria Galaţi şi-ar putea întregi Poliţia Locală cu Poliţia Rutieră, iar, în plus, va prelua cinematografele care acum există, dar…
Iată ce spun şefii instituţiilor gălăţene despre trecerea lor în subordinea CJ
Scris de Viaţa liberă Marți, 01 Octombrie 2013
Răzvan Avram, directorul Agenţiei de Prestaţii Sociale: "Funcţionăm deja în regim de avarie" Cu doar 36 de angajaţi care au în grijă dosarele a mii de beneficiari ai ajutoarelor sociale, Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială Galaţi „funcţionează deja în regim avarie”, declară directorul Răzvan Avram. "Iniţial ştiam că trecerea…
Senatorul Nicolae Marin a trecut în barca social-democraţilor gălăţeni
Scris de Corina Dobre Luni, 30 Septembrie 2013
Senatorul Nicolae Marin a părăsit conducerea PP-DD Galaţi şi s-a înscris în Partidul Social Democrat, la aproximativ două luni de zile după ce în mediul politic au apărut informaţii potrivit cărora parlamentarul este curtat de liderii PSD Galaţi. Informaţia ne-a fost confirmată chiar de către parlamentarul de Pechea, care a…
Eugen Chebac a părăsit partidul lui Dan Diaconescu şi a revenit în UNPR
Scris de Corina Dobre Luni, 30 Septembrie 2013
Deputatul Eugen Chebac, fostul preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, a părăsit partidul lui Dan Diaconescu şi a revenit în UNPR, formaţiune politică la care a aderat înainte de alegerile locale din anul 2012, dar ai cărei lideri l-au trădat, excluzându-l din partid, la scurt timp de la alegerile locale. Interesant…
Deputatul Mircea Toader, despre noul Cod Rutier: Amenzi plătite pe loc, dar nu atât de mari
Scris de Nicoleta Onofrei Luni, 30 Septembrie 2013
Deputatul Mircea Toader a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la sediul partidului din Galaţi, că democrat-liberalii susţin ideea ca amenzile să fie plătite pe loc de către şoferii care încalcă legea, însă se opun categoric noilor cuantumuri prevăzute în proiect. „Este o prevedere pe care sincer o susţinem şi…
Ecosal s-a ţinut de promisiune: Aleea din faţa blocului W1 a fost reabilitată
Scris de Nicoleta Onofrei Luni, 30 Septembrie 2013
Mai mulţi cetăţeni din Micro 39, locatari ai blocului W1, atrăgeau atenţia acum aproximativ două săptămâni că aleea din faţa blocului a fost asfaltată de către Ecosal numai pe jumătate. Argumentul conducerii Serviciului Public Ecosal pentru neterminarea lucrării a fost că tarabele înşirate pe alee au împiedicat asfaltarea şi promitea…
Primăria, controlată de Camera de Conturi: Pagubă de peste 1,5 milioane de lei la bugetul local
Scris de Anca Melinte Luni, 30 Septembrie 2013
Nu mai puţin de 1.566.948 de lei ar fi putut să încaseze Primăria din taxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru lucrările de racorduri şi branşament la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, energie termică, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu, taxă care trebuie plătită de furnizorii serviciilor respective pentru fiecare…
GALERIE FOTO/ Treabă făcută pe jumătate: Străzi asfaltate, dar cu trotuare distruse
Scris de Nicoleta Onofrei Luni, 30 Septembrie 2013
* Avem carosabil nou nouţ pe strada Brăilei, în schimb trotuarele sunt în continuare ca nişte valuri ale Dunării * Reabilitarea zonelor pietonale de pe Brăilei este încă în faza de proiectare * Municipalitatea nu ştie când va începe refacerea trotuarelor Trotuarele de pe cea mai importantă arteră a Galaţiului,…
Accidente la tot pasul pe trotuarele de pe strada Brăilei
Scris de Nicoleta Onofrei Luni, 30 Septembrie 2013
Din centru şi până în Ţiglina am dat peste şi peste destule persoane care fie au fost victimele trotuarelor, fie au fost martore la un accident. Ruxanda Angheluţă, în vârstă de 62 de ani, aflată în trecere prin Galaţi, ne-a povestit cum tocmai căzuse pe trotuarul din zona Agenţiei de…
Comuna Bereşti Meria aderă la ADI "Serviciul Regional Apă"/ Aleşii judeţeni se întrunesc luni în şedinţă
Scris de Corina Dobre Duminică, 29 Septembrie 2013
Comuna Bereşti Meria va fi inclusă în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Regional Apă” Galaţi. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţului, care va avea loc luni, se află un proiect de hotărâre care prevede acceptarea unităţii administrativ-teritoriale în rândul membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară. În anul…
Poziţia PER Galaţi faţă de controversa naţională: Soluţii pentru minerii de la Roşia Montană
Scris de Nicoleta Onofrei Vineri, 27 Septembrie 2013
Secretarul general al PER Galaţi, Radu Nicolae, a susţinut, joi, o conferinţă de presă, la sediul partidului, prin care a oferit câteva soluţii pentru minerii care ar rămâne fără locuri de muncă dacă proiectul Roşia Montană nu este aprobat. „Noi îi invităm să finalizeze etapa 1, cei 50 de kilometri…

