SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Cum se poate obţine duplicatul certificatului de naştere
Scris de Maria Stanciu Vineri, 07 Iunie 2013
„Vă rugăm să ne spuneţi ce demersuri trebuie făcute pentru eliberarea unui duplicat al certificatului de naştere, deoarece eu l-am pierdut”, ne întreabă Sorin Oprea din Galaţi. Pentru obţinerea amintitului act de stare civilă, solicitantul trebuie să se adreseze serviciului de Stare Civilă din cadrul primăriei din localitatea de domiciliu.…
Expoziţie a arhitecţilor din Galaţi şi Brăila, la Facultatea de Mecanică
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 07 Iunie 2013
Cum ar arăta, după planurile unui arhitect, o nouă Casă de Cultură a Sindicatelor? Sau cum va arăta, după modernizarea preconizată, staţiunea Lacu Sărat din Brăila? Puteţi să aflaţi numai dacă vizitaţi expoziţia deschisă ieri, în holul Facultăţii de Mecanică a Universităţii „Dunărea de Jos”. Aceasta conţine 35 de proiecte…
Fundaţia „Inimă de copil” a primit premiul al II-lea la Gala Societăţii Civile
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 07 Iunie 2013
La cea de-a noua ediţie a Galei Societăţii Civile, Fundaţia „Inimă de copil”, care are filială şi în Galaţi, a primit premiul al II-lea, cu proiectul „Parteneriat multiregional pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii”. Este cel de-al patrulea premiu câştigat de „Inima de Copil” la nivel naţional pentru proiectele sale…
Aleşii locali au decis: Vom plăti mai mult pentru întreţinerea cimitirelor!
Scris de Anca Melinte Vineri, 07 Iunie 2013
Deşi curăţenia în cimitirele Galaţiului lasă de dorit şi, mai grav, canalizarea, veche de 200 de ani, nu mai face faţă, iar apa se infiltrează sub lucrările mormintelor din zonele adiacente, în special în „Eternitatea”, tarifele pe care le vom plăti vor fi mai mari. SC Gospodărire Urbană SRL Galaţi…
Primăria Galaţi face curăţenie în Grădina de Vară „Central”
Scris de Angela Ribinciuc Vineri, 07 Iunie 2013
Lucrători de la ADP şi Ecosal au declanşat, din iniţiativa Primăriei Municipiului, operaţiunea „defrişarea junglei” din Grădina de Vară „Central”. Dată în folosinţă în 1962, având 2.000 de locuri, Grădina de vară a ajuns în paragină după 1991, pe măsură ce Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor -…
Atenţie, părinţi! Jucării şi alimente periculoase pentru cei mici
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 07 Iunie 2013
Sute de jucării de pe standuri ar trebui aruncate direct la gunoi * Arsuri, cicatrici, alergii sunt doar câteva dintre sechelele cu care pot rămâne cei mici I-aţi cumpărat copilului o jucărie arătoasă de 1 Iunie şi e deja stricată? Cel mai probabil, era o chinezărie. Nu e vina celui…
Piaţa vânzărilor directe e pe val: Jobul care te scoate din criză
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 07 Iunie 2013
Un târg de joburi cu oportunităţi de carieră în firme de tipul Avon sau Oriflame s-a deschis ieri, la Universitatea „Dunărea de Jos”, la care au participat 14 companii. Ofertele sunt în domeniul financiar-bancar, al electrocasnicelor, cosmeticelor, produselor de curăţat sau pentru gătit, al jucăriilor.Cei din domeniul vânzărilor directe spun…
Batjocură în centru: Bordurile proaspăt montate sunt distruse de şoferii indolenţi
Scris de Liviu Ghinea Vineri, 07 Iunie 2013
Primăria promite spune că în maxim două săptămâni va bloca accesul maşinilor pe trotuare în zona respectivă O bună porţiune din strada Brăilei tocmai a fost refăcută, pe bani publici. Printre altele, pe cea mai importantă arteră a Galaţiului s-au schimbat şi bordurile. Odată cu noul aspect al străzii, au…
"Mama - candelă vie a credinţei", eseul câştigător la Concursul organizat de "Viaţa liberă"
Scris de Maria Stanciu Vineri, 07 Iunie 2013
În rândurile ce urmează, publicăm eseul cu care Ana Maria Fotache, elevă la Colegiul Naţional "V. Alecsandri", a obţinut Premiul I la Concursul de eseuri:" Mama - chip de icoană", ediţia a II, 2013 O pace cu aripi moi îşi face sălaş în străfundurile mele inocente când mă gândesc la…
În cartierul Dimitrie Cantemir este oprită apa rece până la ora 16,00
Scris de Marius Ţuca Joi, 06 Iunie 2013
Până la ora 16,00 apa rece este oprită pentru o serie de consumatori din zona cartierului D.Cantemir, la solicitarea ArcelorMittal, pentru executarea lucrărilor de montare contori la Romportmet. Nu primesc apă potabilă următorii consumatori: blocurile din Cartierul D.Cantemir, Romportmet şi societăţi de agrement din zona Priza Dunării. "După repunerea în…
Unde-i Hâncu? Dileme în cazul omului inexistent
Scris de Liviu Ghinea Joi, 06 Iunie 2013
Tănase Hâncu, gălăţenaul despre care "Viaţa liberă" scria în urmă cu aproximativ o săptămână, a reuşit să îşi facă buletin, cu ajutorul unor oameni inimoşi. Pe de altă parte, oamenii responsabili cu asistenţa socială din Primăria Galaţi, care s-au autosesizat în urma materialului apărut, nu au reuşit să-l găsească "acasă".…
Începe nebunia rablelor: Nu se ştie câţi gălăţeni vor scăpa de hârburi
Scris de Liviu Ghinea Joi, 06 Iunie 2013
Astăzi ar trebui să înceapă eliberarea tichetelor din Programul "Rabla" * La Galaţi, însă, nu se ştie deocamdată câte tichete vor fi alocate Teoretic, conform spuselor mai marilor de la Bucureşti, începând de astăzi ar trebui să înceapă eliberarea tichetelor din Programul "Rabla", numai că socoteala de acasă nu se…
Campanie VL "Ştii ce mănânci?": Conserve din carne cu substanţe cancerigene
Scris de Remus Basalic Joi, 06 Iunie 2013
Potrivite în special pentru momentele în care gătitul nu este posibil, conservele din comerţ au devenit în ultimii ani nelipsite din meniul multora dintre noi. Explicaţia este simplă şi constă în faptul că este mult mai rapid şi mai la îndemână să desfaci o astfel de cutie în loc să…
Daruri de 1 Iunie, de la „Davila”: Viitorii asistenţi medicali gălăţeni au ajutat peste 50 de copii
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 05 Iunie 2013
Un număr de 53 de copii din familii defavorizate, familii cu câte doi-trei micuţi în îngrijire, au primit luni daruri consistente de la elevii Şcolii sanitare postliceale „Carol Davila”: hăinuţe, alimente, dulciuri şi chiar jucării, pe care familiile copiilor vizitaţi nu şi le pot permite, chiar dacă sâmbătă a fost…
Campanie VL "Să-ţi pese de Galaţi!": Paharul de lângă coşul de gunoi
Scris de Nicoleta Onofrei Miercuri, 05 Iunie 2013
Chiar dacă avem coşuri de gunoi agăţate de stâlpi sau înfipte în pământ, la câţiva metri distanţă unele de altele, chiar dacă nu este aşa de greu să ţinem în mână biletul, paharul, ambalajul până la un astfel de coş, gălăţenilor le este încă mai la îndemână să se debaraseze…
5 iunie - Ziua Mondială a Mediului: Oricine poate să distrugă sau să apere natura
Scris de Ing. Mihai Stroilă Miercuri, 05 Iunie 2013
Ce este mediul? Pământul, aerul şi apa. Este spaţiul locuit şi influenţat de om, spaţiu ce îi poate determina sau schimba existenţa şi care-i poate influenţa total ori parţial, în bine sau în rău, modul de viaţă.Media prezintă şi analizează constant problemele mediului. Ştiri laconice, comentarii ample, interviuri, toate previn…
Peste 20 de gălăţeni înţepaţi de căpuşe în ultima săptămână
Scris de Remus Basalic Marți, 04 Iunie 2013
26 de persoane înţepate de căpuşe s-au prezentat în săptămâna 27 mai - 2 iunie la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi. De la începutul anului, numărul persoanelor înţepate a ajuns la 175, o scădere evidentă faţă de perioada similară din 2012. „Totuşi, numărul nu este unul relevant, din moment ce…
Un bărbat din comuna Băleni, suspect de tetanos, a murit cu zile
Scris de Remus Basalic Marți, 04 Iunie 2013
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din comuna gălăţeană Băleni a decedat vineri dimineaţă în secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Galaţi. Medicii suspectează că pacientul suferea de tetanos. Urmează ca în câteva zile Institutul bucureştean Cantacuzino să confirme sau să infirme suspiciunea. Medic de familie, doar…
Află pentru ce boli este indicat tratamentul în salină
Scris de Remus Basalic Marți, 04 Iunie 2013
Recomandate în egală măsură de medicii specialişti şi de balneofizioterapeuţi, curele în saline sunt benefice atât pentru bolnavi, cât şi pentru oamenii sănătoşi. Doar 30 de minute petrecute zilnic în salină ajută la menţinerea sănătăţii căilor respiratorii şi la întărirea sistemului imunitar. Efectele benefice amintite se explică prin faptul că…
Astăzi, 4 iunie, pomenim Sfinţii Mucenici de la Niculiţel
Scris de Maria Stanciu Marți, 04 Iunie 2013
Sfinţii Mucenici de la Niculiţel - Zotic, Atal, Camasie şi Filip - sunt pomeniţi astăzi, 4 iunie. Moaştele acestor „prieteni” şi mărturisitori ai lui Hristos au fost scoase la suprafaţă în 1971, în urma unei ploi năvalnice. Cei patru sfinţi au pătimit pentru credinţa în Hristos, motiv pentru care au…
Statistici care acuză/ Record tragic pe drumurile gălăţene. Zeci de accidente din cauza gropilor!
Scris de Nicoleta Onofrei Marți, 04 Iunie 2013
* Cifrele arată că, în medie, în fiecare zi se produce un accident de circulaţie din cauza drumurilor proaste şi a semnalizării rutiere defectuoase Cu o stare proastă a drumurilor judeţene şi naţionale, dar şi fără marcaje foarte vizibile, limitatoare de viteză, sisteme de supraveghere video la intrarea şi ieşirea…
Câţi medici şi asistenţi emigrează anual
Scris de Remus Basalic Luni, 03 Iunie 2013
Aproximativ 3 la sută dintre medicii români şi între 5 şi 10 la sută dintre asistente emigrează în fiecare an, cele mai frecvente destinaţii fiind Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie şi Scandinavia, potrivit unui studiu realizat de către Federaţia Europeană a Serviciilor Publice ca parte a unui proiect european extins,…
Leagăne periculoase în Micro 39 B. Decât la joacă în parc, mai bine în casă!
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 03 Iunie 2013
În cele peste 50 de scări de bloc din Micro 39 B locuiesc şi destule familii tinere, cu copii de până în 14 ani. Cartierul este unul destul de sărac, dar nu e, nici pe departe, unul dintre cele mai îmbătrânite din oraş. Din păcate, toţi copiii din cartier au…
S-a majorat taxa de divorţ! Vezi aici cât mai costă „libertatea”
Scris de Anca Melinte Luni, 03 Iunie 2013
Dragi soţi şi soţii, dacă v-aţi săturat de căsnicie, şi vă doriţi să fiţi din nou liberi şi neliniştiţi, aflaţi că taxa specială pentru desfacerea căsătoriei prin divorţ pe cale administrativă tocmai a fost majorată. Cuantumul ei a crescut, prin votul aleşilor locali, de la 328 de lei, la 500…