SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Curăţenie pe cinci kilometri

Scris de Miercuri, 29 Septembrie 2010
Elevii şcolilor gimnaziale din Umbrăreşti, însoţiţi de dascălii lor, au curăţat sâmbătă drumurile şi spaţiile verzi de tot ce înseamnă gunoi, pe o rază de cinci kilometri. Copiii au fost susţinuţi în munca lor de reprezentanţi ai Primăriei, care le-au oferit băuturi răcoritoare pentru a-i stimula şi a le potoli…

Copiii – îngeri şi demoni

Scris de Miercuri, 29 Septembrie 2010
* 340 de minori cercetaţi de Poliţie în 2010 – adică 8 la sută din totalul anchetaţilor * Cei mai mulţi dintre ei au între 14 şi 18 ani * Egalitate între sat şi oraş, la copiii-infractori * Mulţi şi miciDatele statistice sunt sumbre – la Galaţi, egalitatea dintre numărul…

Elevii de la Şcoala 28 au făcut curat în cartierul lor

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 28 „Mihai Eminescu” au participat şi ei la evenimentul ecologic „Let’s do it, Romania!”, de la sfârşitul săptămânii. Cartierul Mazepa II a fost animat de hărnicia elevilor care au oferit un îndemn şi un exemplu de urmat celor mari. Clasele a II-a B, a III-a A…

Tentanţii în toată regula, în curtea şcolii

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
Snaksuri, dulciuri de tot felul, băuturi carbogazoase, aceasta este oferta apetisantă a unui chioşc situat exact în curtea unei şcoli din Tecuci. Cel puţin, aceasta era la vizita noastră acolo , la începutul săptămânii. Deşi legislaţia în vigoare din 2008 interzice comercializarea produselor de acest tip în instituţiile de învăţământ,…

Zebre africane, în două şcoli gălăţene

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
Câţiva peşti exotici, numiţi zebre africane - în mod curios, deoarece nu prea seamănă cu mamiferele al căror nume îl poartă -, vor locui, de săptămâna aceasta, în două şcoli gimnaziale. Mai exact, în laboratoarele de biologie. Întreaga tărăşenie s-a născut în luna mai, graţie unei colaborări între Complexul Muzeal…

Locuri în cămin pentru toţi studenţii

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
Cazările în căminele studenţeşti ale Universităţii „Dunărea de Jos” vor începe pe data de 1 octombrie, potrivit unui calendar anunţat deja de conducerea complexului „Al. I. Cuza”. Astfel, studenţii se vor prezenta la cămine după următorul program:· 1-4 octombrie 2010 - studenţii din anul I;· 3-6 octombrie 2010 - studenţii…

Spectacol umanitar pentru Fundaţia „Familia”

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
Fundaţia „Familia”, în colaborare cu Casa de Cultură a Sindicatelor, va organiza pe 1 octombrie, la ora 18, în amfiteatrul Liceului de Artă, un spectacol caritabil – „Zâmbet pentru toamnă, zâmbet pentru tine”. Programul va cuprinde muzică, dans, teatru, poezie, magie cu clovnul Bobo, recitaluri ale ansamblurilor „Estrada copiilor” şi…

Curăţenie cu forţa sau responsabilitate civică?

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
Şeful Gărzii de Mediu Galaţi intenţionează să propună Consiliului Local să iniţieze o hotărâre prin care să se impună gălăţenilor să participe la curăţarea spaţiilor din preajma blocurilor de locuinţe. În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri la sediul Gărzii, Mihai Turcu a declarat că este…

Zidul de sticlă – al nimănui şi-al nostru!

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
Trecem zi de zi pe lângă opere de artă ridicate cu talent şi efort de alţii, pe bani grei, şi nu găsim nimic mai bun de făcut decât să scriem pe ele graffiti sau să lipim afişe! Un astfel de monument, uitat printre bălării în Ţiglina I, este un zid…

Frontiera – pentru o Românie mai curată

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
* Cinci grupe de poliţişti de la Frontieră au „arestat” sâmbătă 135 de saci de gunoi” * Alături de 2.300 de gălăţeni, 60 de poliţişti de frontieră gălăţeni au participat ca voluntari la proiectul de ecologizare „Let’s do it, Romania” organizat în judeţul nostru. Oamenii legii s-au împărţit în 12…

Problemele vârstnicilor de lângă noi

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
* Afecţiunile specifice gălăţenilor trecuţi de 60 de ani * Medicina prevenirii îmbătrânirii premature * Pacientul, ca întreg * Bătrânului îi este cel mai bine acasă * Prea puţine locuri în cămine * În alte oraşe, vârstnicii pot fi instituţionalizaţi în mediul privat. În Galaţi, nu * Pe măsură ce…

Sănătatea vârstei a treia

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
* O acţiune organizată de dr. Aurelia Romilă, la care vor participa şi asistentele secţiei de Geriatrie-Gerontologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi * Programul: vineri, 1 octombrie, între orele 10 - 17 * Măsurarea glicemiei şi a tensiunii * Vârstnicii îşi vor putea expune problemele de sănătate şi…

Taxă cu programare la Universitatea „Dunărea de Jos”

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
Înscrierea studenţilor în anul 2010-2011 la Universitatea „Dunărea de Jos” se face în perioada 27 septembrie - 4 octombrie, indiferent de anul de studiu, achitarea taxelor urmând să se facă ulterior, în perioada 1 - 24 octombrie. Conducerea instituţiei doreşte să evite cozile de la casieria de la Corpul U,…

Elevii - mai sănătoşi ca anul trecut

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
După cum se obişnuieşte la începutul fiecărui an şcolar, şi anul acesta personalul medical a efectuat triajul epidemiologic al unităţilor de învăţământ din judeţul Galaţi. Potrivit statisticilor, au fost examinaţi 72.760 de copii, iar 322 dintre aceştia au fost diagnosticaţi cu diferite boli. „Au fost depistate un 122 de cazuri…

De la Piscu, în comă

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
„Am intervenit cu un echipaj pentru a ajuta un bărbat din Piscu, aflat în stare de ebrietate, care fusese, se pare şi victima unei agresiuni. Mama bărbatului l-a văzut pe acesta cum intră în curtea casei şi cum se prăbuşeşte apoi, după doar câţiva paşi”. „Victima a fost adusă, în…

Investiţii la Spitalul TBC

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
Consiliul Judeţului a aprobat documentaţia de avizare a unor lucrări de consolidare şi modernizare a Corpului C al Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi. Lucrările vor avea o valoare totală de peste 4,7 milioane lei, inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor de construcţii-montaj va reprezenta peste 4,1 milioane lei, inclusiv TVA. Investiţia…

O elevă gravidă

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
* De la orele de dirigenţie, „saltul” către legănatul copilului mic * Fostă elevă la Grupul Şcolar „Paul Bujor”, I. M., dintr-un sat de pe Valea Horincei, ce ţine de Bereşti-Meria, a rupt-o cu şcoala. La începutul noului an de învăţământ, locul său, în clasa a X-a de liceu, profilul…

Greva de pe 5

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
„Pe 5 octombrie vom picheta Prefectura şi vom fi un grup de profesori care va merge la Bucureşti”, a declarat într-o conferinţă de presă consiliera judeţeană PNL Magdalena Gaiu, membră a Comisiei de Învăţământ a Consiliului Judeţului Galaţi, fostă inspector general şcolar adjunct. „Ne aşteptăm la o sensibilizare măcar. De,…

Elevi navetişti la două şcoli din Tecuci

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
În jur de 80 de elevi ai fostei Şcoli nr. 9 Tecuci, din Cartierul Cernicari, fac zilnic naveta, fiind mutaţi la două instituţii de învăţământ, după ce instituţia lor a fost desfiinţată. Cei mai mulţi elevi sunt transportaţi la Şcoala nr. 6 „Ştefan Octavian Iosif”, numai 25 fiind integraţi la…

Forţe noi, la Poliţia Rurală din Târgu Bujor

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
* Cristina Samson, ajutor de şef de post la Vlădeşti, se va căsători cu Bogdan Alin, ajutorul de şef de post de la Oancea * Din promoţiile de absolvenţi de anul acesta de la Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, din Capitală, şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”,…

„Până în pânzele albe” pentru cei în nevoie

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
* Gala Premiilor Participării Publice a recunoscut meritele inimoşilor Fundaţiei „Inimă de Copil” * Mihaela Mihalache a ales să transforme durerea de a fi mama a doi copii cu dizabilităţi în şansa unei vieţi mai bune pentru 14 copii cu dizabilităţi din Lieşti. Joi seara, la Teatrul Naţional Bucureşti, Mihaela…

Trotuarul nu e parcare!

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
Înţeleg, aşa pieton cum sunt eu, că locurile de parcare din urbe sunt puţine prin toate cartierele. Ştiu că şi proprietarii de maşini plătesc impozite şi taxe de habitat şi că, în consecinţă, trebuie să trăim unii cu alţii. Ba îi înţeleg şi pe şoferii care parchează pe jumătate de…

Oraşul semizeilor de sâmbătă noaptea

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
* Fericirea scuză mijloacele * „Nu vine mereu noaptea, şi numai noaptea / Nu trebuie să aprindem felinare ziua în amiaza mare” (Friedrich Nietzsche)Vrem bucurii occidentale, împachetate steril, în sunet de ghemotoc de vată izbindu-se asurzitor de asfalt. Ne învăţăm să strâmbăm din nas la claxoane, la strigăte de petrecere,…

1.600 de copii, în regim simultan

Scris de Sâmbătă, 25 Septembrie 2010
În acest an şcolar, în jur de 1.600 de elevi gălăţeni din mediul rural învaţă în regim simultan, la ciclul primar. Este vorba despre 367 de elevi de clasa I, 369 de clasa a II-a, 426 a III-a şi 469 de clasa a IV-a. Învăţământul în regim simultan la ciclul…
Pagina 489 din 620