SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Cu meseria, prin judeţ
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 12 Mai 2010
Grupuri de elevi şi profesori de la Colegiul Energetic „Paul Dimo” vor merge în perioada 15 mai - 6 iunie pe la toate şcolile din toate comunele judeţului pentru a-şi promova oferta educaţională. „Se vor împărţi fluturaşi şi postere, astfel încât toţi elevii să fie informaţi nu numai despre dotările…
90 la sută promovabilitate la română
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 12 Mai 2010
Dintre cei aproape 6.000 de elevi de clasa a VIII-a care au susţinut săptămâna trecută proba de limba şi literatura română, doar 10 la sută au obţinut note sub 5.00, ceea ce înseamnă că promovabilitatea se ridică la 90 la sută. Cele mai multe note obţinute au fost de 7…
Profesorii nu se vor prezenta la bacalaureat
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 12 Mai 2010
Profesorii de limbi străine de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” susţin că nu se vor prezenta la proba de competenţe lingvistice la limbile moderne ce urmează să se desfăşoare între 31 mai şi 4 iunie. „Suntem şocaţi de câte ilegalităţi se fac. Avem acea hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ni…
Dotări ultraperformante la Radu Negru şi Energetic
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 12 Mai 2010
Grupul Şcolar „Radu Negru”, Colegiul Energetic şi Universitatea „Dunărea de Jos” vor beneficia de dotarea câte unui laborator prin intermediul unui proiect câştigat de firma Alevanse. Aparatura va fi ultraperformantă, la nivelul celei folosite în acest moment în producţie, elevii şi studenţii având astfel posibilitatea să desfăşoare o practică în…
S-au mărit amenzile pentru chiulangii
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 12 Mai 2010
Iniţial, prin proiectul Legii Educaţiei, părinţii care nu-şi trimit copiii la şcoală erau amendaţi cu sume între 500 şi 5.000 de lei. Executivul a votat însă scăderea cuantumului maxim la 1.000 de lei. La sfârşitul săptămânii trecute, Camera Deputaţilor a modificat iar amenzile pentru părinţii elevilor chiulangii, acestea putând ajunge…
Opt performeri sportivi, în bacul special
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 12 Mai 2010
Opt elevi gălăţeni, componenţi ai loturilor naţionale lărgite ale competiţiilor şcolare sportive, vor susţine bacalaureatul într-o sesiunea specială. Ei se vor prezenta la probele scrise ale examenului la Slatina, în perioada 6-12 iunie. Elevii gălăţeni de clasa XII-a, aflaţi în această situaţie provin nu doar de la Liceul cu Program…
Ca din revistă - Şcoala din Vlădeşti
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 12 Mai 2010
* Şcoală nouă - proiecte asemenea * Vine şi terenul de sport din urmă * Oprit în faţa şcolii, primarul Eracli Drujescu (FOTO 5) ne arată nemulţumit: „Lucrarea s-a terminat anul trecut, în 2009. Am făcut tot – am pus centrală, am pus geamuri, am făcut izolaţia, am tencuit, am…
Mai sunt încă 127 de bilete de tratament
Scris de Gabriel Kolbay Miercuri, 12 Mai 2010
* Seriile de plecare: 23 –28 mai * Vă puteţi trata, printre altele, afecţiunile reumatismale şi cele nevrozice Casa Judeţeană de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CJPAS) Galaţi a primit alte 550 de bilete de tratament, pentru seriile cu plecare în intervalul 23-28 mai, potrivit unui comunicat remis…
Instrucţiuni de încălţare - mai întâi dreptul, apoi stângul
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 12 Mai 2010
Ştim cu toatele cum să ne alegem pantofii – trebuie să fie frumoşi, nu comozi. Cu toate acestea, Protecţia Consumatorului Galaţi insistă că mai sunt şi alte aspecte care trebuie luate în calcul, precum funcţionarea accesoriilor. De acord, trebuie să verificăm cât de bine sunt prinse fundiţele şi să comparăm…
Povestea lui Ionică
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 12 Mai 2010
Astăzi o să vă spun povestea „Ionică şi caprele”. Ionică are 13 ani, este pistruiat, poartă un fes care îi ascunde aurul din păr şi, când râde, îşi afişează fără complexe dinţii crescuţi încălecat, peste cei de lapte, căci atunci când paşti caprele, mai uiţi, dimineaţa, să îţi pui aparatul…
Ajută fără să te coste nimic!
Scris de Anca Melinte Miercuri, 12 Mai 2010
* Fundaţia “Inima de Copil” ajută acolo unde nimeni nu mai dădea nicio şansă! * Statul e iute de mână când e vorba să ne taxeze. Plătim cu toţii asigurări medicale, dar e vai şi jale în sistemul sanitar. Plătim impozite şi taxe, dar parcă banii dispar în neant. Nimic…
Primarul Dumitru Nicolae a donat pentru Pavel
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 12 Mai 2010
Campania umanitară destinată asigurării terapiei pentru Pavel, un copil din Galaţi cu autism, continuă. Ieri, au spus povestea pentru Pavel doi elevi ai Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”. Ei au însoţit urna mobilă la Universitatea „Dunărea de Jos” şi au oferit, în schimbul donaţiilor, mici bijuterii muzicale. E drept, chitara…
Angajaţii de la „Protecţia Copilului”, pur şi simplu jefuiţi
Scris de Marius Ţuca Miercuri, 12 Mai 2010
Măsurile anticriză ale Guvernului Boc lovesc din plin „bugetarii de lux” de la Protecţia Copilului. După ce, la începutul acestui an, angajaţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi au pierdut aproximativ 30 la sută din venituri în urma reorganizării instituţiei, acum sunt în pragul unei noi…
2 la sută pentru prevenirea abandonului şcolar
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 12 Mai 2010
Mai sunt câteva zile până la scadenţa privind depunerea declaraţiilor referitoare la donarea celor 2 la sută din impozitul pe venitul anual. Puteţi dirija acest fond în contul unei parohii sau în cel al Aşezământului Filantropic „Sf. Vasile cel Mare” din Galaţi, aflat în subordinea Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Instituţia…
Cu 1.188 mai puţini şomeri în aprilie
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 11 Mai 2010
Potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), numărul şomerilor gălăţeni a scăzut, în aprilie, cu 1.188, de la 26.432, la finele lui martie, la 25.244, la începutul acestei luni. Rata şomajului a scăzut şi ea, cu puţin peste jumătate de procent, de la 11,97 la sută până…
„Îngeri cu aripile frânte”
Scris de Cristina S. Carp Marți, 11 Mai 2010
* Interviu cu Carmen Rusu, psiholog specialist - psihologie clinică * - Ce este autismul? Deseori, familiile copiilor abia diagnosticaţi nu ştiu despre ce este vorba.- Copiii cu autism nu suferă de o boală psihică, aşa cum mulţi sunt tentaţi să creadă. Cauzele nu au fost stabilite definitiv, se consideră…
500 de familii fără apă în Micro 39
Scris de Rodica Mişcalencu Marți, 11 Mai 2010
* Asociaţia de Proprietari 850 din municipiul Galaţi a rămas fără apă potabilă 24 de ore din 24, din cauza restanţelor * Cu sau fără datorii la întreţinere, oamenii cară apă de la ţâşnitoare * Datoriile către Apă-Canal se ridică la aproape 10 miliarde de lei vechi * Doru Melu…
Prof.dr. Aurel Nechita: „E nevoie de un împrumut pentru spitale”
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 11 Mai 2010
Trebuie spus că deşi diminuarea salariilor riscă să trezească reacţii puternice în sistemul sanitar, în perioada imediat următoare, aceasta nu este în nici un caz singura problemă financiară a Sănătăţii. Datoriile acumulate de multe dintre spitale pun sub semnul întrebării, la momentul de faţă, funcţionarea sistemului pe viitor. „Singura modalitate…
„Mulţumiri medicului care ne-a salvat fiica!”
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 11 Mai 2010
Am primit, zilele trecute, la redacţie, o scrisoare emoţionantă, venită din partea familiei Iosip. Semnatarii au ţinut să îi mulţumească, prin intermediul nostru, doamnei dr. Mariana Pavel (FOTO), şeful compartimentul de Reumatologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Din câte am înţeles noi, starea fiicei soţilor Iosip era destul…
Lipsă de respect pentru Sănătate
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 11 Mai 2010
* De unde nu-i, se mai taie un sfert?! * Aşa cum era de aşteptat, lumea medicală gălăţeană se opune reducerii cu un sfert a salariilor, anunţată la finele săptămânii trecute de preşedintele Traian Băsescu. „Să aşteptăm reducerea, deşi decizia nu e chiar luată deocamdată. Ca să modifici aceste plăţi,…
Trei premii pentru gălăţeni la Olimpiada Naţională de Management
Scris de Marius Ţuca Marți, 11 Mai 2010
* Marele Premiu a plecat la Iaşi * Studenţii gălăţeni au reuşit să ia câteva premii importante la Olimpiada Naţională de Management, desfăşurată la sfârşitul săptămânii la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. Astfel, studentul George Bogdan Drăgan a primit premiul special al Camerei de Comerţ…
LSG oferă autorităţilor o perioadă de graţie
Scris de Marius Ţuca Marți, 11 Mai 2010
Deocamdată, Liga Studenţilor Gălăţeni (LSG) nu derulează niciun protest vizavi de conţinuturile noii Legi a Educaţiei Naţionale. Deşi consideră că le sunt încălcate multe drepturi, membrii LSG, afiliaţi la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), aşteaptă să vadă dacă deputaţii vor ţine cont de amendamentele la lege pe…
Mediciniştii au pichetat Prefectura
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 11 Mai 2010
Mai mult de 20 de studenţi medicinişti au pichetat luni, la orele prânzului, sediul Prefecturii. Studenţii - membri ai Societăţii Studenţilor Medicinişti din Galaţi (SSMR), organism afiliat la Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) – sunt nemulţumiţi pentru că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, nu a semnat protocolul cu UNSR.…
Profesorii - loviţi pe toate planurile
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 11 Mai 2010
* „Ar putea fi vorba de o diminuare cu 45 la sută”, susţine liderul FEN, Constantin Ciosu * Se anunţă pichetări la Bucureşti, toată săptămâna * Atmosferă sumbră în şcolile gălăţene. Profesorii au ajuns să-şi blesteme ziua în care au ales această carieră. În timp ce lotul olimpicilor matematicieni se…