ŞTIRI NAŢIONALE - Viaţa Liberă Galaţi
Gabriela Firea le va spune procurorilor despre violențele din 10 august
Scris de Corina Dobre Marți, 04 Septembrie 2018
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, trebuie să meargă, astăzi, în faţa procurorilor şi să le spună tot ce ştie despre modul în care s-a desfăşurat manifestaţia din Piaţa Victoriei şi cum s-a ajuns la violenţele din acea noapte. Informația a fost confirmată chiar de primarul Capitalei. Audierea se anunţă foarte interesantă,…
Vâlcov, în mijlocul unui nou scandal penal
Scris de Corina Dobre Luni, 03 Septembrie 2018
Darius Vâlcov, consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, va fi cercetat penal, după ce a publicat pe pagina sa de Facebook fișa medicală a unui protestatar. Gestul său, imoral și ilegal deopotrivă, a stârnit reacții acide în zona politică, dar și printre ONG-uri și cetățeni simpli. Europarlamentarul ALDE Renate…
Jurnaliștii, ținuți în țarc de politicieni
Scris de Corina Dobre Luni, 03 Septembrie 2018
La Camera Deputaților a fost montat, luni, 3 septembrie 2018, un "țarc" în jurul holului de la sala de plen, pentru a împiedica interacțiunea jurnaliștilor cu parlamentarii, a anunțat Mediafax. Directorul Direcției Afaceri Interne (DAI) din Camera Deputaților, Eduard Bachide, a declarat că a luat printr-o "decizie verbală" măsuri de…
Guvernul promite TVA de 5% pentru hoteluri, restaurante şi activităţi recreative
Scris de Corina Dobre Luni, 03 Septembrie 2018
Ministerul Turismului a stabilit mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în sectorului turismului, precum reducerea TVA la 5% pentru cazare şi restaurant şi eliminarea redevenţelor pentru apa termală şi minerală în sectorul balnear, potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de economica.net. CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII
Gabriel Oprea, în sindicatul polițiștilor
Scris de Corina Dobre Luni, 03 Septembrie 2018
Fostul ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea, judecat pentru moartea polițistului Bogdan Gigină, a devenit membru al Sindicatului Național al Polițiștilor, informează Hotnews. Anunțul a fost făcut de Christian Ciocan, directorul de comunicare al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România. Întrebat dacă faptul că fostul ministru este cercetat într-un…
Candidat unic PSD-ALDE pentru prezidențiale
Scris de Corina Dobre Duminică, 02 Septembrie 2018
La aproximativ o săptămână după ce un lider al ALDE a declarat că partidul va avea propriul candidat pentru fotoliul de președinte al României, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, liderul PSD, a anunțat că social-democrații își doresc un candidat unic PSD-ALDE pentru alegerile din toamna anului viitor.…
Iohannis cere soluții pentru combaterea pestei porcine
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 01 Septembrie 2018
Președintele Klaus Iohannis a făcut un nou apel la Guvern pentru căutarea de soluții prin care să se oprească extinderea virsului pestei porcine africane. Șeful statului afirmă că Executivul nu a alocat niciun leu din fondul de rezervă al Guvernului pentru pesta porcină, așa cum anunțase Eugen Teodorovici. Iohannis a…
Tăriceanu, candidat la Președinție
Scris de Corina Dobre Vineri, 31 August 2018
Vicepreşedintele ALDE, Ioan Ţintean, care conduce şi filiala Bistriţa-Năsăud, a declarat, vineri, 31 august 2018, că partidul său a stabilit să meargă pe liste separate la alegerile europarlamentare de anul viitor, iar Călin Popescu Tăriceanu să fie candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale, relatează Agerpres. "S-a discutat foarte clar în Delegaţia…
Românilor care trec granița li se impune o nouă restricție
Scris de Corina Dobre Vineri, 31 August 2018
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că Autoritatea locală pentru Siguranţa Alimentară a luat măsuri în scopul pătrunderii pe teritoriul ţării a virusului pestei porcine africane, informează News.ro. Astfel, este interzisă introducerea în ţară a cărnii de…
Ministrul Cercetării a demisionat
Scris de Corina Dobre Vineri, 31 August 2018
Ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Burnete, a demisionat. Anunțul a fost făcut, vineri, 31 august 2018, de către instituție pe propriul site, prin intermediul unui comunicat de presă. ”Ministrul Cercetării şi Inovării, prof. dr. Nicolae Burnete, prin prezentul comunicat, aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în această dimineaţă mi-am…
Procurorii militari au înregistrat 763 de plângeri împotriva jandarmilor
Scris de Teodora Miron Joi, 30 August 2018
Procurorii militari de la Parchetul General au înregistrat, până în prezent, 763 de plângeri depuse împotriva jandarmilor de către participanţii la protestul din 10 august. "În urma activităţilor desfăşurate până astăzi, 30 august 2018, în cauza aflată pe rolul Secţiei parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu…
UPDATE | Candidaţi la şefia DNA admiși pentru concurs
Scris de Corina Dobre Joi, 30 August 2018
UPDATE, joi, 30 august 2018 | Procurorii Paula Tănase, Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea, Sorin Armeanu, Adina Florea şi Andrei Bodean întrunesc condiţiile legale, ei fiind declaraţi admişi pentru participarea la concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al DNA. Aceştia vor susţine interviul în faţa comisiei prezidate de ministrul Tudorel Toader,…
Cutremur în judeţul Vrancea
Scris de Teodora Miron Joi, 30 August 2018
Un cutremur cu magnitudinea 3 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, 29-30 august 2018, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 146 de kilometri, potrivit Institutului Naţional de Fizică a Pământului. Cutremurul cu magnitudinea 3 pe scara Richter s-a produs la ora 3.26. Seismul s-a produs în apropierea…
Toader pune la îndoială credibilitatea Ministerului Public
Scris de Teodora Miron Miercuri, 29 August 2018
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a reacţionat, marţi, după declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, care a spus că Ministerul Public s-a îndepărtat de la rolul său constituţional de garantare a drepturilor cetăţenilor, şi susţine că astfel de afirmaţii sunt grave pentru justiţie şi pun la îndoială…
Cea mai mare fermă de porci din România, îngropată de pestă
Scris de Corina Dobre Duminică, 26 August 2018
Pesta porcină africană a fost confirmată, sâmbătă, la cea mai mare fermă de porci din România și a doua ca mărime din Europa, complexul din localitatea Gropeni, județul Brăila, care adăpostește aproape 140.000 de porci. Toate animalele din fermă vor fi eutanasiate începând de astăzi, anunță agenția de știri Mediafax,…
Românii sunt cei mai mari consumatori de alcool din lume
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 25 August 2018
Cei mai înrăiți băutori din lume sunt în România, unde bărbații consumă, în medie, 8,2 măsuri de alcool pe zi. Ei sunt urmați de portughezi, cu 7,2 măsuri pe zi și de bărbații din Luxemburg, Lituania și Ucraina, care consumă, în medie, șapte măsuri de alcool în fiecare zi, scrie…
Sectoarele cu cele mai spectaculoase creșteri de salarii
Scris de Corina Dobre Vineri, 24 August 2018
Salariile bugetarilor le depăşesc cu câteva sute de lei bune pe cele din restul economiei. Iar diferenţa este tot mai mare, de la an la an. Potrivit statisticilor, funcţionarii din administraţia publică sunt printre cei mai norocoşi angajaţi din România, informează Digi 24. Salariul mediu net în administraţia publică a…
Premierul Dăncilă ia apărarea Jandarmeriei
Scris de Corina Dobre Vineri, 24 August 2018
La aproape două săptămâni de la reprimarea violentă a protestului din Piața Victoriei, premierul Viorica Dăncilă a luat apărarea Jandarmeriei, despre care a spus că a devenit "o țintă" și le-a cerut miniștrilor să evite "această spirală a conflictului" în care ar încerca să-i atragă opoziția, relatează Hotnews. La începutul…
Rovinieta se scumpește pentru zeci de mii de transportatori
Scris de Teodora Miron Joi, 23 August 2018
Proprietarii de vehicule între 3,5 şi 12 tone vor plăti mai mult pentru roviniete, arată un proiect normativ postat pe site-ul Ministerului Transporturilor, iar Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) estimează că vor fi afectaţi peste 30.000 de utilizatori. "Proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea anexelor nr.…
Bacalbașa i-a comparat pe protestatari cu gruparea Hamas
Scris de Teodora Miron Joi, 23 August 2018
Ambasada Israelului în România a reacţionat la declaraţiile deputatului PSD, Nicolae Bacalbaşa, care i-a asociat pe protestatarii din Piaţa Victoriei cu gruparea teroristă Hamas. "În numele statului evreu, dorim să-i atragem atenţia politicianului român că declaraţiile sale denaturează faptele cu privire la situaţia din ultimele luni de la graniţa cu…
Alte mii de români au plecat la muncă în străinătate
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 22 August 2018
Agenţii de plasare forţă de muncă au mediat şi plasat în străinătate, în semestrul I din 2018, 19.070 de cetăţeni români, cu precădere în Germania, Olanda, Austria, Spania, Anglia, potrivit datelor pe care le centralizează Inspecţia Muncii. Totodată, numărul lucrătorilor români care au obţinut contracte de muncă în străinătate, prin…
Un milion de semnături pentru Fără penali în funcții publice
Scris de Teodora Miron Miercuri, 22 August 2018
Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat, marţi, pe Facebook, că s-au strâns un milion de semnături pentru iniţativa civică "Fără Penali în funcţii publice". Deputatul USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat că iniţiativa ar trebui să ajungă în Parlament până pe 21 septembrie. "Pasul cel mai important al iniţiativei cetăţeneşti pentru…
Migrația masivă a românilor lasă companiile fără angajați
Scris de Corina Dobre Marți, 21 August 2018
Numărul locurilor de muncă vacante în trimestrul al II-lea din acest an a crescut cu 3.000 comparativ cu trimestrul anterior, la 61.400, a informat, ieri, Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Pro TV. În trimestrul al II-lea din 2018, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au…
România, al cincilea producător de cereale din UE
Scris de Corina Dobre Luni, 20 August 2018
România este al cincilea producător de cereale din Comunitatea Europeană, dar o treime din importurile anuale sunt reprezentate de pâine, preparate de panificaţie şi produse congelate din această gamă. Fermierii cultivă grâu, porumb sau secară pe 60 la sută din suprafaţa ţării, dar producţia ia drumul străinătăţii imediat după seceriş.…

