ŞTIRI NAŢIONALE - Viaţa Liberă Galaţi
Transportatorii critică majorarea accizei la carburanţi
Scris de Cristinel Luca Vineri, 01 Septembrie 2017
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) afirmă, într-un comunicat, că, prin creşterea accizelor la carburanţi, se conturează o nouă etapă neagră pentru transporturile româneşti. FORT atrage atenţia că orice eurocent diferenţă în costul operaţional influenţează direct competitivitatea companiilor româneşti din transporturile terestre, mutând totodată consumul de carburant în afara României,…
Anchetă de amploare a DNA: Sute de dosare medicale false şi servicii fictive decontate de stat
Scris de Corina Dobre Joi, 31 August 2017
Sume mari de bani din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea unor servicii fictive de îngrijiri medicale la domiciliu, pe baza a sute de dosare medicale întocmite în fals, informează Hotnews, citând surse News.ro. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit,…
Studiu pentru un nou PENITENCIAR
Scris de Corina Dobre Joi, 31 August 2017
Guvernul României a aprobat achiziţionarea, de către Ministerul Justiţiei, a unui studiu de fezabilitate destinat construirii unui penitenciar de 1.000 de locuri, în comuna Berceni, din judeţul Prahova, relatează Hotnews. Potrivit comunicatului Guvernului, realizarea noului penitenciar a fost decisă de Guvern printr-un memorandum aprobat în 2016. În prezent, la nivelul…
Guvernul MAJOREAZĂ SALARIILE angajaţilor din penitenciare
Scris de Corina Dobre Joi, 31 August 2017
Guvernul a discutat, ieri, un act normativ privind majorarea salariilor angajaţilor din penitenciare cu 10 la sută, pentru a alinia veniturile acestora cu angajaţii din MAI şi MApN, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizând, în debutul şedinţei Executivului, că funţionarii din penitenciare fac parte din categoria ordine publică şi siguranţă naţională,…
Apa minerală va COSTA mai mult
Scris de Corina Dobre Miercuri, 30 August 2017
Sticlele de apă vor fi marcate cu un timbru, precum ţigările şi alcoolul, ceea ce probabil va transforma apa în viciu sau în produs de lux, urmând ca producătorii să îi crească preţul, scrie Economica.net. Potrivit proiectului de lege, aflat în dezbatere publică, produsele hidrominerale vor fi comercializate doar după…
Aproape 850 de LOCURI DE MUNCĂ, disponibile în ţările UE
Scris de Corina Dobre Miercuri, 30 August 2017
Angajatori din 13 state europene pun la dispoziţie, prin intermediul reţelei Eures România, aproape 850 de locuri de muncă, cele mai multe fiind în Mare Britanie, unde se caută măcelari, asistenţi medicali, operatori depozit sau îngijiritori persoane la domiciliu, informează News.ro. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM),…
Legile lui Toader ”lezează independenţa justiţiei”. Procurorii RESPING propunerile ministrului
Scris de Corina Dobre Marți, 29 August 2017
Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marți, 29 august, după întâlnirea cu reprezentanţi ai procurorilor din ţară, că aceştia nu şi-au însuşit propunerile de modificare a legilor justiţiei prezentate de minister, pentru că afectează independenţa justiţei, relatează Digi 24. Procurorul general a precizat că mesajul procurorilor este coerent şi că…
S-au tipărit manualele pentru sport
Scris de Corina Dobre Marți, 29 August 2017
Elevii de clasa a V-a vor avea anul acesta manuale pentru Educaţie fizică şi sport! Nu vor avea la timp însă celelalte manuale, mult mai importante, din cauza procedurilor şi a contestaţiilor, anunţă Digi 24. Manuale de sport vor porni spre toţi elevii de clasa a V-a de la Cluj,…
De ce a venit preşedintele Macron la Bucureşti (VIDEO)
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 26 August 2017
Campania preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, de atragere a statelor est-europene de partea sa, în lupta pentru limitarea efectelor detaşării muncitorilor, în baza Directivei 96/71/CE, a fost subiectul fierbinte al săptămânii care tocmai se încheie. Macron a înregistrat şi succese, dar şi eşecuri, în condiţiile în care ţări din grupul de…
Gratuitatea transportului cu trenul, o măsură abuzivă
Scris de Florin Răvdan Sâmbătă, 26 August 2017
Confederația Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţine că gratuitatea transportului cu trenul pentru studenţi este ilegală şi solicită lămuriri din partea Ministerului Finanţelor privind modul de acordare a subvenţiilor şi decontarea biletelor pentru transportul feroviar. Reprezentanţii COTAR sunt nemulţumiţi şi de faptul că gratuitatea studenţilor se aplică doar…
Încă un copil mort de rujeolă
Scris de Gabriel Kolbay Vineri, 25 August 2017
Vineri s-a înregistrat al 33-lea deces cauzat de rujeolă, în România, victimă a epidemiei izbucnite în urmă cu aproape un an, pe 30 septembrie 2016, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Cea mai recentă victimă a fost o copilă refugiată din Irak, intrată în ţară prin…
DNA reacţionează la proiectele de legi din Justiţie
Scris de Florin Răvdan Joi, 24 August 2017
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine că nu a luat cunoştinţă "nici anterior, nici după conferinţa de presă” de forma scrisă a propunerilor prezentate miercuri de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. "Raportat la modificările propuse, deşi ministrul Justiţiei a afirmat că proiectele vor fi trimise spre avizare la CSM, DNA nu a…
Persoanele cu dizabilităţi au MANIFESTAT în faţa Ministerului Muncii
Scris de Florin Răvdan Marți, 22 August 2017
Peste 200 de persoane cu dizabilităţi au protestat, marţi, 22 august, în faţa Ministerului Muncii, nemulţumite fiind de faptul că Unităţile Protejate Autorizate vor fi desfiinţate, de la 1 septembrie, din cauza OUG 60/2017, iar firmele nu vor mai achita taxa de handicap către ONG-uri. „Guvernul a adoptat OUG 60/2017,…
Dumitru Dragomir şi RCS-RDS, trimişi în judecată de DNA
Scris de Florin Răvdan Marți, 22 August 2017
Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, precum şi Ioan Bendei, fost administrator al RCS-RDS şi reprezentanţi ai firmei SC Bodu SRL au fost trimişi în judecată sub acuzaţiile de luare de mită, dare de mită şi spălare de bani. "În perioada aprilie 2009 - mai 2011, în…
Directorul TAROM şi-a dat demisia după declaraţiile premierului Tudose
Scris de Florin Răvdan Luni, 21 August 2017
Directorul general al companiei de stat TAROM, Eugen Davidoiu, a demisionat din funcţie. Decizia vine după ce premierul Mihai Tudose a hotărât efectuarea unui control de către Corpul de Control al primului-ministru la TAROM şi la Compania Naţională de Investiţii, începând de luni. Premierul Mihai Tudose, care luni dimineaţă a…
PNL vrea comisie de anchetă pentru Carmen Dan
Scris de Florin Răvdan Luni, 21 August 2017
Cozile imense de la sediile direcţiilor de paşapoarte din Bucureşti şi câteva judeţe ar putea să o ducă pe Carmen Dan în faţa comisiilor parlamentare de apărare şi ordine publică. PNL solicită audierea acesteia. Ministrul de Interne ar urma să dea explicaţii pentru modul în care a fost gestionată situaţia…
Casa Regală îşi menţine hotărârea
Scris de Florin Răvdan Luni, 21 August 2017
Biroul de Presă al Regelui Mihai a anunţat, luni, 21 august, că Majestatea Sa a luat act de intenţia lui Nicolae Medforth-Mills de a se căsători, însă nu a renunţat la decizia de scoatere din linia de succesiune a acestuia, decizie luată în 2015 din cauza stilului de viaţă al…
ATENȚIE! Se întrerupe curentul în judeţul Galaţi. VEZI dacă eşti afectat!
Scris de Florin Răvdan Luni, 21 August 2017
Printr-o postare pe o reţea de socializare, primarul oraşului Târgu Bujor, Laurenţiu Viorel Gîdei, îi anunţă pe locuitorii din Târgu Bujor, dar şi pe cei din Moscu, că zilele următoare vor rămâne, temporar, fără energie electrică. "Luni, marţi şi posibil miercuri (21,22,23 august) între orele 8,00 şi 16,00, respectiv joi,…
Dispare clasa de eficienţă A+++
Scris de Florin Răvdan Duminică, 20 August 2017
Eticheta de eficienţă energetică a produselor consumatoare de energie electrică va fi modificată, în aşa fel încât consumatorii să fie mai puţin expuşi la riscul unor confuzii. Eticheta A+++ , care este acum pusă pe produsele cu cel mai mic consum, nu va mai exista. Practic, scara de eficienţă energetică…
DOLIU | Scriitorul Mircea Ţuglea s-a înecat în Marea Neagră
Scris de Florin Răvdan Duminică, 20 August 2017
Redactor şef al revistei Tomis, poet şi critic literar, jurnalistul Mircea Ţuglea s-a stins din viaţă sâmbătă, 19 august, la vârsta de 43 de ani. Din primele informaţii, acesta ar fi ignorat steagul roşu arborat de salvamari pe plaja Modern din Mamaia, ar fi intrat în apă şi ar fi…
POȘTA Română va introduce PLATA prin cardul bancar
Scris de Iasmina Ungureanu Vineri, 18 August 2017
Poşta Română va introduce, începând cu anul viitor, plata prin card bancar la ghişeu. Primele oficii în care vor fi instalate POS-urile vor fi cele din mediul urban. “Instalarea POS-urilor se va realiza cu prioritate în subunităţile poştale informatizate din mediul urban, etapizat până la finele primului an de contract…
Avioane canadiene pentru poliţia aeriană NATO deasupra României
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 18 August 2017
Forţele armate canadiene vor trimite aproximativ 135 de militari şi patru avioane CF-18 Hornet ale Aviaţiei Regale Canadiene la Constanţa pentru a participa la activităţile de poliţie aeriană ale NATO din septembrie până în decembrie, informează un comunicat al Ambasadei Canadei. Potrivit sursei citate, această misiune face parte din operaţiunea…
Premierul Tudose ”l-a ciufulit” pe ministrul Transporturilor
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 18 August 2017
Premierul Mihai Tudose l-a certat în debutul şedinţei de Guvern de vineri pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Tudose l-a contrat dur pe Cuc pe tema pierderilor Tarom şi a construcţiei de autostrăzi. "Nu mai am pic de încredere în ce-mi spuneţi", a spus Tudose, citat de HotNews. Tudose l-a întrerupt…
Un nou dosar la DNA în afacerea Tel Drum
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 18 August 2017
DNA a deschis un nou dosar care are în centru firma Tel Drum, apropiată de Liviu Dragnea. DNA suspectează firma de obţinerea ilegală de fonduri europene. "Este vorba despre un proiect privind instalaţia de asfaltare. Se presupune că firma de la care Tel Drum a cumpărat-o cu 12 milioane de…