Şi mă tot uit prin geamul dinspre schit,

poate se vede, poate se aude -

ce mult şi des mi-i dor de ochii săi

CA DOUĂ CATEDRALE NE/VĂZUTE,

din care mi s-a dat - fără să cer -

lumină-n veac de veac vindecătoare

a răului din ce în ce mai rău,

stăpân necruţător pe fiecare !!!

Ce mult şi des mi-i dor de vorba sa

cu-atâtea vechi şi noi ne/cunoscute

din care-am învăţat să nu-mi dau timp

în cârdăşie la cuvinte crude,

să nu fiu chezăşie la murdar,

la învrăjbire să nu dau năvală,

nici să primesc dreptate de la strâmb,

să nu zic „hăis” când trebuie zis „ceală” !!!

Ce mult şi des mi-i dor de ochii săi -

ai mamei mele şi ai mamei tale,

ai mamei lui, ai mamei noastre-n veci:

ADÂNCI ŞI NE/VĂZUTE CATEDRALE !!!