UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

Trafic rutier închis și modificări temporare în transport, pe strada Domnească

Scris de Vineri, 18 Noiembrie 2022
Traficul rutier pe strada Domnească, tronsonul cuprins între strada Navelor și strada Dimitrie Bolintineanu va fi închis sâmbătă, 19 noiembrie 2022, între orele 10,30. – 12,30, anunță Primăria Galați. Măsura este necesară pentru desfășurarea evenimentului Cros cu caracter filantropic. Pe măsură ce coloana de participanți la cros avansează, intersecțiile blocate…

Depistați la vamă cu permise în neregulă

Scris de Sâmbătă, 12 Noiembrie 2022
Doi șoferi, în vârstă de 36, respectiv, 33 de ani, au fost depistați la volan cu permise de conducere necorespunzătoare, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier. Primul șofer s-a prezentat miercuri, 9 noiembrie, la controlul de frontieră, unde s-a constatat ca nu deținea un permis de conducere corespunzător categoriei…

Publicitate pe „Viața liberă”

Scris de Joi, 13 Aprilie 2023

 “Viaţa liberă” este un cotidian generalist, cu apariție locală în județul Galați, cu şase ediţii pe săptămână, din care cinci a câte 16 pagini şi una de 20 plus 20 de pagini (ziar plus supliment Weekend Magazin), cu un tiraj mediu de 2.000 de exemplare pe ediție. 
Ziarele ajung la cititori prin reţeaua proprie de chioşcuri de minimagazine, aflate în majoritatea cartierelor Galaţiului, precum şi prin poştă.  

Vreţi să vindeţi sau să cumpăraţi obiectele de folosinţă îndelungată, autoturisme, apartamente, case sau terenuri. Publicăm anunțul dvs. în ediția printată a ziarului “Viaţa liberă”, dar şi pe site, asigurându-vă astfel că ajunge la cât mai multe persoane. 

În cât timp se publică anunţul? 

Anunţul dvs. se publică de pe o zi pe alta, dacă ne transmiteţi datele anunțului și confirmarea plăţii în ziua de dinaintea datei dorite pentru apariţie, pe mailul Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la ora 15,00 (de luni până vineri). Plata se face online, prin transfer bancar (OP) sau fizic, la casierie, în strada Domnească nr. 68, unde se poate achita cash sau cu cardul.  

Pentru a solicita publicarea anunțurilor de Mică Publicitate, Mare Publicitate, în print și/sau online, vă rugăm să trimiteți mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau să sunaţi la 0731.960.090. 

Anunţurile de Mică Publicitate se preiau fizic la ghișeul din sediul “Vieții libere”, Galați, Strada Domneasca nr 68, intrarea prin dreapta, din parcare, programul de lucru fiind 9,00-17,00 – luni-vineri -  şi 9,00-13,00 - duminica. Se pot publica anunţuri şi prin SMS, click aici pentru mai multe informaţii.

Pentru clienţii săi de publicitate, „Viaţa liberă” oferă, contra cost, servicii de redactare, editare şi paginare a informaţiei care se doreşte a fi transmisă către potenţialii clienţi.  

“Viaţa liberă” susţine firmele şi instituţiile care derulează proiecte cu granturi nerambursabile, pentru anunţurile de lansare şi închidere a acestora pregătind o ofertă specială.  Astfel, dacă publicaţi aceste anunţuri refereritoare al proiectele dvs. în ziarul “Viaţa liberă”, veţi beneficia de preţuri preferenţiale şi de un bonus reprezentând câte o ştire referitoare la proiect, atât la începutul, cât şi la sfârşitul acestuia. Click aici pentru a afla mai multe.

 

 

Șofer drogat, depistat la volan

Scris de Marți, 25 Octombrie 2022
Un șofer, în vârstă de 46 de ani, a fost depistat drogat la volan. Bărbatul a fost oprit duminică, 23 octombrie, în Tecuci, pe strada Dimitrie Hîrlescu, iar la testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul a ieșit pozitiv pentru metamfetamină. Șoferul a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre…

Accident soldat cu o persoană rănită

Scris de Marți, 25 Octombrie 2022
Un șofer, în vârstă de 20 de ani, a lovit o altă mașină, șoferul acesteia din urmă fiind rănit. Accidentul a avut loc duminică, 23 octombrie, pe DN25, în interiorul localității Ivești. La fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul de 20 de ani nu ar fi păstrat o distanță…

Începe asfaltarea bulevardului George Coșbuc

Scris de Miercuri, 19 Octombrie 2022
Începând de joi, 20 octombrie 2022, se vor derula lucrări de asfaltare (strat de uzură/final), pe bulevardul George Coșbuc, tronsonul cuprins între bulevardul Henri Coandă și strada Alexandru Măcelaru, anunță Primăria Galați. „Lucrările se vor desfășura etapizat, cu devieri de trafic pe sens opus în interiorul intersecției bulevardului George Coșbuc…

24 de oameni au murit în acest an pe șoselele gălățene. Pietonii și bicicliștii, "campionii" tragediilor

Scris de Vineri, 02 Septembrie 2022
Cele mai multe evenimente rutiere grave din județul Galați sunt cauzate de indisciplină și necunoașterea regulilor de circulație de către cei care nu au nevoie de permis de conducere. Asta susțin polițiștii rutieri, care în primele opt luni ale acestui an au numărat aproape 90 de evenimente rutiere grave, mare…

Bărbat găsit mort pe marginea drumului, într-o comună gălăţeană

Scris de Miercuri, 31 August 2022
În timp ce se întorcea de la câmp, marți seară, un sătean din Cuca a făcut o descoperire pe care nu o va uita prea curând. Acesta a găsit pe marginea drumului, lângă fostul CAP din comună, trupul neînsuflețit al unui bărbat. Omul a solicitat ajutorul cadrelor medicale de la…

Se montează limitatoare de viteză la trecerile de pietoni de pe strada Portului

Scris de Joi, 09 Septembrie 2021
Măsurile de limitare a vitezei pe strada Portului au început să fie puse în aplicare zilele acestea, la jumătate de an după ce municipalitatea, în calitate de administrator al drumului, a decis implementarea unor soluții care să pună capăt "liniuțelor" făcute de șoferii amatori de viteză. După ce la finele…

Bilete de tren, direct de pe telefon

Scris de Joi, 22 Iulie 2021

CFR Călători anunță că a perfecționat aplicația mobilă „CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”. Din 19 iulie, aplicația, prin care pot fi cumpărate mai ușor bilete online chiar de pe telefonul mobil, poate fi accesată direct de pe site-ul companiei sau sau poate fi instalată pe dispozitivele cu Android. Salvarea datelor de card se face pe baza contului de utilizator bilete online CFR Călători. Astfel, utilizatorul va avea salvat cardul pe orice dispozitiv pe care este autentificat. Operațiunea se face în condiții de maximă securitate, prin serviciul Click4pay oferit de partenerul EuPlătesc, informează compania.

Pagina 192 din 219

Când ar trebui să fie gata parcarea etajată din Micro 21

Vestea bună este că la construcţia parcării supraterane din Micro 21, zona blocurilor L6-D7-D8, se l ...

„Meseria ta merită stabilitate și respect” - Atelier online gratuit DB Work despre munca în Olanda

Costul vieții a crescut vizibil în ultimii ani, iar cheltuielile zilnice apasă tot mai mult pe buget ...

Poza zilei. Cum se construieşte în Galaţi, pe Cod galben de ger

Da, muncitorii care lucrează pe şantier pot fi subiect de ştire - credem noi - în condiţiile în care ...

„Caligula”, prima premieră a anului la Teatrul Dramatic

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă, pe 6 și 7 februarie, cea mai nouă producție a sa, „Caligul ...

Amenzi de aproape 80.000 de lei în 24 de ore, date de IPJ Galați

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați au desfășurat, în ultimele 24 ...

Curs de siguranță pe internet pentru seniorii gălățeni

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în parteneriat cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP ...

Liceenii de la „Cuza”, implicaţi în protejarea ecosistemelor dunărene

Prin proiectul „SHORE” implementat la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” în perioada octombrie ...

„Miracolul” analizelor de 30 de lei de la Rediu

Ofertă imbatabilă pentru locuitorii comunei Rediu: analize complete, fără ace, fără durere și cu rez ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

A doua ședință de depreciere pentru euro

Leul a reușit să se aprecieze față de euro în ședința de marți, pe fondul unei reduceri a cererii de ...

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde de euro

La sfârșitul lunii trecute, rezervele valutare ale BNR au urcat la 65,812 miliarde de euro. Aprecier ...

Analiza financiară a săptămânii. Ianuarie a fost o lună „roșie pentru leu

Leul a avut o evoluție depreciativă față de principalele monede. Excepție a făcut dolarul american c ...

Liberty și odiseea contractelor pentru energie. Din furnizor în furnizor, pentru menţinerea în reţea

Pe 30 ianuarie, vineri, la miezul nopții, a expirat contractul de furnizare a energiei electrice din ...

Sporting Liești, încă un meci de verificare. Din sportul gălățean

FOTBAL. Sporting Liești va disputa miercuri un nou meci de verificare, întâlnind echipa Dacia Unirea ...

Rebecca Ciocan, al doilea succes. Din sportul gălățean

ATLETISM. Gălățeanca Rebecca Ciocan (legitimată la CSM și antrenată de Nicolae Ciocan) a concurat du ...

A înghețat și tabela: FC Botoșani - Oțelul 0-0

Partida din încheierea etapei cu numărul 24 a Superligii a avut particularitatea desfășurării la o t ...

CSM Arcada - victorie mare în Capitală

Un meci de cinci seturi are întotdeauna atracția sa aparte. Dar dacă sunt și echipe care să ofere sp ...

Concurs de creație pentru elevii din zona Covurlui

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Covurlui dă startul creativității și îi invită pe copiii și ...

Ofertanți pentru modernizarea celei mai vechi școli publice din Galați

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, trei oferte au fost depuse pentru exe ...

Ziua Școlii Nr. 28 Galați - educație, credință și performanță

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați a marcat Ziua şcolii printr-o serie de activități educative, cultura ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Filiala „Costache Negri” se alătură evenimentului ZICI 2026

Bucuria lecturii se extinde în comunitatea gălățeană. După ce Filiala nr. 2 a Bibliotecii Județene „ ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Ziua Cititului Împreună, celebrată la Galați

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” invită publicul la o nouă celebr ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Remember. Paco Rabanne, o personalitate majoră a modei

Creatorul de modă franco-spaniol Paco Rabanne (pe numele real Francisco Rabaneda Cuervo) s-a născut ...

Oameni de seamă. Ştefan Mihăilescu-Brăila, un excepţional exponent al comediei româneşti

Actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925, la Brăila. Din copilărie și-a dori ...

Carnet cultural gălăţean

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Remember. Constantin Ciopraga (1916-2009)

Constantin Ciopraga, critic, istoric literar, romancier, s-a născut pe 12 mai 1916, la Paşcani. A u ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...