Viaţa liberă

Viaţa liberă

2021 - an de haos climatic în Europa. Raport continental

Duminică, 01 Mai 2022 12:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Europenii au îndurat anul trecut cea mai călduroasă vară din istoria înregistrărilor, după ce o serie de incendii de vegetaţie, inundaţii şi valuri intense de căldură s-au abătut asupra continentului, potrivit unui raport realizat de oameni de ştiinţă ai Uniunii Europene (UE), informează agenţia Reuters, preluată de Agerpres. Temperaturile din timpul verii au fost cu circa 1 grad Celsius peste media ultimelor trei decenii, iar în Italia s-au înregistrat temperaturi de 48,8 ...

Elon Musk a cumpărat rețeaua de socializare Twitter, cu 44 de miliarde de dolari

Luni, 25 Aprilie 2022 23:04 | Publicat în LUMEA IT
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a ajuns la un acord cu consiliul de administrație al Twitter pentru a cumpăra rețeaua de socializare cu 44 de miliarde de dolari, a anunțat Twitter, într-un comunicat, relatează AFP, preluată de hotnews. Șeful Tesla devine astfel proprietarul platformei pe care o consideră a fi "piața publică digitală în care se dezbat subiecte vitale pentru viitorul umanității", potrivit unui citat din comunicat. Acordul îl pune pe Musk la conducerea unei c ...

Pandemia de COVID-19, la nivel național: Puţine cazuri noi de infectare înregistrate de Paşte

Luni, 25 Aprilie 2022 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 321 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 173 mai puține față de ziua anterioară. 32 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 persoane au fost reconfirmate.Până luni, 25 aprilie, 65.428 de persoane diagnosticate cu ...

Lăcrimează un iepuraș din Grădina Publică! Minune în municipiul Galați

Sâmbătă, 23 Aprilie 2022 20:00 | Publicat în MAGAZIN
N-o luați ca pe o blasfemie, e ultima noastră grijă să amestecăm sărbătorile pascale propriu-zise cu glumele, iar din text veți afla despre ce este vorba. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în reședința județului. Anomalie sau miracol? De câteva zile, unele zone ale Galațiului sunt împodobite cu decorațiuni specifice Sfintelor Paști. Pe lângă ouă și lumânări, s-au lipit de sărbătoare și iepurașii. Sau iepuroii, câtă vreme sunt gigantici. Aceste elemente de ...

United Galaţi s-a calificat în finala Ligii I de futsal

Marți, 19 Aprilie 2022 22:20 | Publicat în SPORT
Formaţia United Galaţi s-a calificat în finala Ligii I de futsal, după ce s-a impus cu scorul de 9-2 (4-1) în meciul al doilea al semifinalei cu FK Odorheiu Secuiesc. Partida disputată marţi seara în Sala Sporturilor "Dunărea" nu le-a pus probleme deosebite gălăţenilor, care s-au impus lascor, după ce în primul meci câştigaseră, în deplasare, cu 7-2. În meciul de marţi, pentru United au înscris: Araujo 3, Cireș 2, Ignat 2, Crăciun şi Pelé. În finală, care va dispu ...

România își redeschide ambasada de la Kiev

Marți, 19 Aprilie 2022 21:45 | Publicat în Război în Ucraina
România îşi va redeschide ambasada de la Kiev, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. "Autoritățile române au decis redeschiderea Ambasadei României în Ucraina, la Kiev. Activitatea ambasadei va fi reluată cât mai curând posibil, după ce se vor finaliza pregătirile tehnice și de securitate necesare", a scris Aurescu, pe Twitter. Până acum, Spania, Italia, Franța, Portugalia și Uniunea Europeană au anunțat că-și vor relua activitatea diplomatică la Kiev. ...

Rusia declară că nu intenționează să folosească arme nucleare "în acest stadiu" al războiului

Marți, 19 Aprilie 2022 19:50 | Publicat în Război în Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marți că Moscova nu intenționează să folosească arme nucleare în războiul din Ucraina „în acest stadiu” al conflictului, relatează publicaţia Kommersant, preluată de Hotnews. Lavrov a făcut declarația în cadrul unui interviu acordat televiziunii India Today, afirmând că "în acest stadiu, luăm în considerare doar opțiunea armelor convenționale". Comentariul șefului diplomației ruse a venit după ce, la sfârșitul s ...

Pandemia de COVID-19, la nivel național: Numărul de infectări s-a dublat de la o zi la alta

Marți, 19 Aprilie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.524 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 838 mai multe față de ziua anterioară. 188 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 166 persoane au fost reconfirmate. Până marţi, 19 aprilie, 65.366 de persoane ...

Primul oraș capturat de ruşi, în noua lor ofensivă din Donbas

Marți, 19 Aprilie 2022 14:19 | Publicat în Război în Ucraina
Administrația regională din Lugansk a anunțat că forțele ruse au capturat orașul Kreminna, în ofensiva lor din estul Ucrainei, relatează hotnews. Trupele ucrainene au fost nevoite să se retragă din localitate, conform autorităților de la Kiev, care au anunţat cel puțin 200 de civili uciși în bombardamente. Kreminna, un oraș cu peste 18.000 de locuitori, aflat la aproximativ 100 de kilometri sud-est de capitala Ucrainei, pare a fi primul oraș capturat în noua ofensivă rusă ...

Preţul gazelor naturale în Europa a revenit la nivelul anterior invaziei ruseşti

Marți, 19 Aprilie 2022 12:27 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa şi-au continuat marţi declinul, coborând la cel mai scăzut nivel înregistrat de la invadarea Ucrainei de către Rusia, pe fondul încălzirii vremii şi al semnalelor de la Kremlin că plata în ruble este aşteptată abia luna următoare, transmite agenţia Bloomberg, citată de Agepres. La Bursa din Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au coborât marţi dimineaţa chiar şi cu 12%, până la 84 de euro pentru un Megawatt-oră, cel m ...
Pagina 441 din 560

Peste 700 de elevi la a doua sesiune de Bacalaureat

Deși cadrele didactice sunt nemulțumite și îngrijorate de efectele pe care noua Lege a Învățământulu ...

Universitatea „Dunărea de Jos” investește în energie regenerabilă

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a demarat un proiect important pentru sustenabilitate și e ...

Proiect eolian din județul Galați, cumpărat de greci

HELLENiQ Renewables România, filiala locală a HELLENiQ Renewables și membră a HELLENiQ ENERGY, un gr ...

Galațiul sărbătorește Ziua Caligrafiei cu demonstrații și ateliere gratuite

Primăria municipiului Galați anunță că marți, 12 august 2025, începând cu ora 17,00, Piațeta de la B ...

Poza zilei. Munţii Dobrogei şi-au tras nori la copiator

Fotografia zilei vine de la un gălăţean, Dorin Borza, care ne-a transmis imaginea şi mesajul aferent ...

Campanie de monitorizare a calității aerului în comuna Negrilești

În perioada 7 – 22 iulie 2025, județul Galați a găzduit o campanie de monitorizare a calității aerul ...

Dealeri de vacanță, prinși cu ”iarbă” și cocaină. Droguri variate, la prețuri piperate

Șase tineri din Galați și Iași, constituiți într-o mini-rețea de distribuție de stupefiante pentru t ...

Gălățenii de la „Doina Covurluiului”, ambasadori ai tradiției la Tabăra Folclorică de la Cheia

Reprezentanți ai Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați, maestrul coregraf Ioan Horujenco și ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Analiza financiară. O nouă zi de apreciere pentru leu 

Cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR, leul și celelalte monede de la marginea au pr ...

Urgențele hidrotehnice de astăzi ar putea fi rezolvate în 200 de ani

Ministerul Mediului și Apele Române au închis oficial, marți, 5 august, proiectul „Reducerea risculu ...

Analiza financiară a zilei. Apreciere în linie a leului 

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, după ce plasamentele în moneda am ...

150 de controale ale Gărzii de Mediu, în iulie

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați au desfășurat, pe parcursul lunii ...

Sporting Liești, favorită să ajungă în play-off

Cupa României, la faza a treia națională. FOTBAL.Singura echipă gălățeană rămasă în competiție, până ...

Gălățencele s-au logodit cu medaliile de argint

VOLEI PE PLAJĂÎn Capitală s-au disputat meciurile unui nou Campionat Național al cluburilor de volei ...

Echipele gălățene, învingătoare în amicale

În weekend au continuat meciurile amicale, prin care antrenorii își verifică potențialul elevilor lo ...

Pregătire comună România-Filipine

VOLEI. Lotul național masculin condus de selecționerul Sergiu Stancu (antrenor al CSM Arcada Galați) ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

Rareș Andrei Neculau - Medalie de Aur la Olimpiada Internațională de Informatică

Medalie de aur la Olimpiada Internațională de Informatică pentru Galați! Este performanța obținută d ...

Modele vii pentru tânăra generație. Proiectul „LIVE BOOK” la Colegiul Cuza

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați a lansat un proiect deosebit, „LIVE BOOK”, o iniț ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Galațiul, în prima linie a schimbărilor climatice

Schimbările climatice nu mai sunt o amenințare a viitorului, ci o realitate prezentă care ne afectea ...

Pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului de la Adam continuă în judeţele Galaţi şi Brăila

Icoana Maicii Domnului de la Adam rămâne în parohiile gălăţene până pe 10 august, programul anunţat ...

O nouă ediţie a Festivalului Roman „Tirighina - Barboși” la Galați

Legiunile romane au pornit din nou să defileze prin Galați, anunțând cea de-a doua ediție a Festival ...

Beneficiarii de indemnizații care își mențin calitatea de asigurat

Beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație în vederea adopției și venit m ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Călătoria în timp, legănată, pe o pânză de păianjen?

Motto: „Scopul vieții este bucuria (…) Restul este imaginație!”Iulius Berca, personaj din carte ...

O tristeţe fără sfârşit. Remember Victor Cilincă, la Cenaclul Noduri şi Semne

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai linişt ...

Oaspete francez pasionat de istoria Galațiului

Secția Colecții Speciale și Cercetare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut recent onoarea de ...

Dansatorii „Olympos” au cucerit publicul. Seară grecească în Centrul Galațiului (FOTO)

Dansuri tradiționale de pe tot cuprinsul Greciei, energie, ritm, zâmbete, culoare și bună-dispoziție ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” MAI TRAGE O DATĂ!? (dosarele XYZ)

De mult...(cât de mult!)...a plecat înspre mine,dar nu a mai ajuns, nu a mai ajuns...!încă mai am ti ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou”

Fenomen cu zece la singurătate,zece la citire, zece la candoare,zece la respectul faţă de tăcereacel ...

Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!)

De când aşteaptă să te-ntorci acasă, stă numai la fereastră, negreşit…!… A vrut să plece după tine, ...

Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” CA ȘI CUM AR ZICE [mic...tratat de (re)facerea lumii]

Steaua mea bizară fumegă!...s-aprinde?sau se stinge?...spune, doamnă, ce mirareo (în)depărtează? ste ...

ILEANA și LUPUL

A-nnebunit Ileana de pe coastă! Stă pe coastă de când bărbatu-său a crăpat de rachiu, de când cele c ...

DIVINA TRAGEDIA: FRATELE lui AGHIUȚĂ

Fiecare este născut odată cu El. Şi nimeni nu-i scapă acestui diavol care, pe lângă alte rele, i-a f ...

Două zile cu Maria la cules (IV)

Da, e marţi, dimineaţă! Fără să se fi întors de unde a plecat în ziua ieri, lumina se re/varsă ca o ...

Două zile cu Maria la cules (III)

Da, sigur că da! Citesc la lumină de Lună a noastră! Citesc la lumină de Steauă a Mariei! Citesc la ...

Top. Cele mai râvnite băuturi alcoolice de vară

Sangria de vară, cu fructe Sangria este o băutură clasică de vară. Într-o carafă, puneți felii proa ...

Liam și Pamela, o neașteptată poveste de dragoste

Liam Neeson și Pamela Anderson, doi actori celebri, par să fie la începutul unei povești romantice. ...

Fructe confiate direct la tine acasă

Fructele confiate sunt încă bogate în vitamine și oligoelemente. Acestea pot fi o alternativă la fru ...

Actrița Rose McGowan revine din exilul autoimpus

Actrița și activistă Rose McGowan a declarat că și-a regăsit inspirația creativă după o perioadă de ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...