Viaţa liberă

Viaţa liberă

Noi în frig, ei la răcoare

Sâmbătă, 04 Februarie 2017 00:00 | Publicat în Regional
Viaţa e nedreaptă! Sute de mii de oameni ies în stradă, seară de seară, pe un frig pătrunzător pentru ca membrii corupţi ai PSD să beneficieze de dreptul de a sta la răcoare. E clar! Orice am face, tot ei o s-o ducă mai bine. Liberté, égalité, m___! Protestele din ultimele zile demonstrează încă o dată că pesediştii corupţi, condamnaţi şi condamnabili nu au cum s-o ducă mai rău decât oamenii simpli. Sute de mii de oameni îndură frigul în fiecare seară în pieţel ...

Avocatul Poporului va ataca OUG de modificare a Codurilor penale la Curtea Constituţională

Vineri, 03 Februarie 2017 11:36 | Publicat în EVENIMENT
Avocatul Poporului va ataca OUG de modificare a Codurilor penale la Curtea Constituţională, au spus vineri, pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Avocatul Poporului Victor Ciorbea urmează să dea detalii despre această acţiune într-o intervenţie publică. Anterior, Ciorbea declarase, pentru MEDIAFAX, întrebat ce demers va face privind OUG pe Justiţie adoptată marţi seara, că instituţia pe care o conduce nu are competenţa, potrivit legii de funcţionare, să atace la CCR prevederi din ...

Guvernul României să nu submineze lupta împotriva corupţiei, AVERTIZEAZĂ preşedintele Comisiei Europene

Miercuri, 01 Februarie 2017 13:57 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
  Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, au avertizat Guvernul României să nu submineze lupta împotriva corupţiei. Comisia Europeană atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina ordonanţele de urgenţă privind Codul penal şi graţierea.  "Lupta împotriva corupţiei trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România. Ireversibilitatea progreselor re ...

Modificarea Codurilor penale. Vot în unanimitate în CSM pentru sesizarea CCR

Miercuri, 01 Februarie 2017 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va sesiza Curtea Constituțională (CCR) cu privire la modificarea Codurilor penale de către Guvernul Grindeanu prin ordonanță de urgență. Ședința CSM a fost prezidată de președintele Klaus Iohannis care a catalogat ceea ce s-a întâmplat aseară la Guvern drept o „bătaie de joc”  și a atras atenția că acum CSM este responsabil cu apărarea independenței justiției.  Sursa: digi24.ro ...

CONCURS | Sărbătoreşte Valentine's Day cu o cină romantică!

Vineri, 10 Februarie 2017 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Viaţa liberă premiază doi cititori cu cate o cină romantică pentru două persoane la Restaurant Bordeaux. Ce trebuie să faci? 1. Dă like paginii de Facebook Viaţa liberă: https://www.facebook.com/viata.libera.1/?fref=ts 2. Dă share pozei de concurs pe pagina ta oficială de Facebook de pe pagina Facebook a Vieții libere: https://www.facebook.com/viata.libera.1/ Regulamentul se regăseşte pe site-ul www.viata-libera.ro la secţiunea concursuri sau accesaţi direct link-ul.   ...

Regulament „Sărbătoreşte Valentines Day cu o cină romantică”

Miercuri, 01 Februarie 2017 09:50 | Publicat în CONCURSURI
SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI PROMOŢIONALE Organizatorul concursului este VIAŢA LIBERĂ SRL, cu sediul în str. Domnească nr. 68, etaj 1, Galaţi, Romania, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J17/1005/14.08.2013, Cod unic de înregistrare 32138827, număr de înregistrare în registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal, reprezentată legal prin Administrator Cristina Cocu, numită în cele ce urmează “organizatorul”. SECŢIUNEA 2. REGULAME ...

Aplicaţia care monitorizează PACIENȚII şi transmite informaţii rudelor, invenție a unui român

Vineri, 27 Ianuarie 2017 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Pacientul primeşte la internare o brăţară, cu ajutorul căreia poate fi monitorizat în timp real de către rude, potrivit site-ului stiri.tvr.ro. Pacientului i se monitorizează activitatea pas cu pas, iar toate informaţiile ajung în timp real la rude, pe telefonul mobil. Aplicaţia lui Bogdan Nedelcu funcţionează deja în două spitale din Chicago. Bogdan Nedelcu a plecat din România când avea 16 ani. Şi-a făcut studiile în Franţa şi apoi s-a mutat în SUA, la Chicago. Nu are l ...

SFATUL SPECIALISTULUI în sănătate. Secțiune susținută de MEDICOVER GALAȚI | Cancerul colorectal - care sunt factorii de risc și cum îl prevenim?

Joi, 26 Ianuarie 2017 14:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Deși nu atât de cunoscut, cancerul colorectal reprezintă a doua cea mai frecventă cauză de deces prin cancer. Acesta se dezvoltă aproape întotdeauna din leziuni precanceroase numite polipi, care se formează la nivelul colonului sau rectului. Riscul de apariție a acestei afecțiuni este egal la femei și bărbați, însă atât polipii, cât și cancerul colorectal sunt adesea asimptomatici până în stadiile avansate de boală. Probabilitatea ca un individ să dezvolte acest tip d ...

Un nou RECORD DE AUDIENŢĂ pe site-ul “Vieţii libere”! Comunitatea de cititori creşte constant

Sâmbătă, 21 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Ediția electronică a cotidianului ”Viaţa liberă” a înregistrat un nou record. Platforma online, www.viata-libera.ro, continuă să fie din ce în ce mai citită. Creşterea numărului de cititori este o constantă de care ne bucurăm, un motiv de mândrie şi recunoştinţă în acelaşi timp. După cum ați putut vedea, iar dacă nu ați văzut vă arătăm noi :-D - săptămâna aceasta, site-ul ”Viața liberă” a înregistrat un nou record: peste 63.000 de cititori unici în 2 ...

Sprijiniţi-ne ca să vă putem sprijini!

Miercuri, 25 Ianuarie 2017 23:00 | Publicat în EVENIMENT
Ziarul "Viaţa liberă" a fost întotdeauna un sprijin pentru gălăţenii aflaţi la necaz, prin campaniile zilnice pe care le aducem la cunoştinţa cititorilor, dar şi căutând sponsori care să întindă o mână de ajutor. "Viaţa liberă" se numără şi printre cei care susţin excelenţa. Pentru ca Asociaţia "Danube Media Center", fondată de jurnaliştii de la "Viaţa liberă", să poată face aceste lucruri în continuare, are nevoie de sprijin. Puteţi dona 2 la sută din impozit, ...
Pagina 585 din 613

Patru documentare despre păstrarea memoriei colective

Muzeul de Artă Vizuală Galați găzduieşte, joi, 6 noiembrie, de la ora 18,00, o proiecție specială "K ...

Weekend plin pentru actorii Teatrului Dramatic „Fani Tardini”

Joi, 6 noiembrie, aşa cum am anunţat, reprezentanții Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați reiau ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Aur cucerit de un culturist gălățean. Antrenorul și elevul, premiați în aceeași competiție națională (FOTO)

După o pauză competițională de doi ani, gălățeanul Cosmin Silaghi a cucerit, la finele săptămânii tr ...

Percheziții la Galați într-un dosar de înșelăciuni pe internet

Mai multe persoane din Galați sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune și fals informatic, după c ...

S-a împuşcat în cap în timp ce transmitea live pe rețelele de socializare

Un gălățean a sunat la 112, după ce a văzut, în timpul unui live pe o platformă de socializare, cum ...

Tania Turtureanu vine la Galați cu piesa de debut

Cântăreața Tania Turtureanu îi invită pe gălățenii iubitori de muzică la Union Jack Studio, sâmbătă, ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Cine poate solicita titlu de proprietate pe terenurile neintabulate ale locuinţei

Românii care locuiesc în case construite înainte de 1990 sau care au achiziționat locuințe conform L ...

Insalubre și greu mirositoare. Cât curaj vă trebuie ca să folosiți o toaletă publică în Galați

Toaletele racordate la apă și canalizare - date în folosință la Galați în 2019 - ar fi trebuit să fi ...

Galaţiul aşteaptă banii europeni nedecontaţi de Guvern din luna aprilie

Nu-i de-ajuns că a fost văduvit de aproape 16 milioane de lei, din alocările provenite din impozitul ...

Yolaine Garambois, noua consilieră locală PACT pentru Galaţi

Yolaine Chloe Garambois, cetățean francez care locuiește în oraşul nostru de peste opt ani, a depus ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Pe șantierul noului spital din Tecuci. Se lucrează intens la finalizarea structurii de rezistență de la etajul trei al unității medicale

Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările avansează într-un ritm susținut, apropiindu-se de o ...

Indicii ROBOR scad lent, dar constant

În prima ședință din luna noiembrie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate ...

Cartel Alfa Galaţi: „Austeritatea oarbă nu e o soluție”

Acesta este mesajul pe care peste 25.000 de lucrători, din patru confederații sindicale, l-au trimis ...

„Radarul balastierelor”, gata până la finalul anului

„Radarul balastierelor”, platforma digitală destinată monitorizării și gestionării exploatărilor de ...

Leul se depreciază la final de lună, după ce Fed a redus dobânzile

Evoluția leului din penultima ședință a lunii octombrie a fost influențată de răspunsul piețelor la ...

Etapă cu multe goluri în Liga a IV-a de fotbal

Etapa a IX-a a Ligii a IV-a de fotbal s-a caracterizat din nou printr-o eficacitate sporită: 35 de g ...

Trei victorii din trei meciuri pentru baschetbaliştii juniori

Săptămâna trecută s-a încheiat prima fază a Campionatului Naţional de baschet masculin U14, iar juni ...

Antrenorul Oțelului nu mizează încă pe un loc de play-off

Gruparea gălățeană a arătat un joc solid, dincolo de succesul cu 3-1, în fața unui adversar în sufer ...

Juniorii CSM Arcada, victorii pe linie. Din sportul gălățean

VOLEI. Echipa de juniori Under 13 a CSM Arcada Galați a încheiat excelent turneul de patru, găzduit ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

„Școli care inspiră” a reunit peste 120 de lideri din educație

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Științe ale Educației și Departamentul ...

Caravana „ByteForce”, în vizită la Școala Nr. 19

Școala Gimnazială Nr. 19 a fost, la finalul modulului I, gazda unor musafiri-elevi pentru care tehno ...

Parteneriat internațional pentru Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a semnat un acord de colaborare cu Admiral Makarov ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Rinat Ahmetov cumpără Tepro Iaşi

Comisia Europeană a confirmat că grupul Metinvest, controlat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, ...

Valorile culturale românești, promovate în Republica Moldova

Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați a încheiat cu succes proiectul „Pro ...

Euro a crescut cu 0,31 bani, pe parcursul lunii octombrie

După puseul depreciativ din prima jumătatea a lunii mai, când euro a atins maximul istoric de 5,1222 ...

Mașini vandalizate sâmbătă noaptea, în centrul orașului

Greu de descris şocul unei familii din Galați, care și-a descoperit devastate cele două mașini parca ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţ ...

Istorisiri literare lângă pomul vieţii. Expoziţie de artă plastică şi dublă lansare de carte

În a doua jumătate a lunii septembrie, activitatea Salonului cultural «Armonii de toamnă» al Casei d ...

Fetele Didinei s-au întors victorioase (sau aproape)... din Istorie!

Mai mult decât inspirate alegerile Isabelei Oancea pentru noua premieră a Trupei din Joben (membrii ...

Cei şapte magnifici din Istanbul. Voci gălăţene pe scena unui festival internaţional (GALERIE FOTO)

Festivalul Internaţional "The Istanbul Dream", care tocmai s-a încheiat recent în magnificul oraş di ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Un gălățean care și-a omorât fratele, dat pe mâna judecătorilor

Cel puțin 10 ani de închisoare riscă un bărbat din județul Galați pentru o crimă pe care a comis-o c ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Tânăr arestat după ce a violat o vecină cu 40 de ani mai în vârstă

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din județul Galați a ajuns după gratii luni, 27 octombrie, după ce, ...

Seminariștii gălățeni, pe urmele Sfântului Constantin Sârbu, la Cavadinești  

În preziua cinstirii primului praznic dedicat Sfântului Constantin Sârbu (23 octombrie), de loc din ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

Primul Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentăşi spune-le (şi celor buni, şi celor răi)cel mai frum ...

NIMICA de AJUNS (uvertură)

Nu mă grăbesc, nu am nimica de ajuns,sunt lămurit fără-ntrebare şi răspuns:nu e nimica mai înalt,/ a ...

ÎNTR-UN CUVÂNT (de urât şi de frumos)

(!) ÎNTR-UN CUVÂNT, cuvântul mă foloseşte cum vrea,mă exploatează până la sânge,mă cotrobăieşte până ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

REGĂSIRE de TAINĂ (III)

Da, cum am spus în ziarul de ieri, şi acuma se pot desluşi versurile lui Furtună, scrise pe scândura ...

REGĂSIRE de TAINĂ (II)

Cum ziceam ieri, îl rog pe nenea psalt să bată clopotul în dungă, de trei ori câte trei dangăte, aşa ...

REGĂSIRE de TAINĂ (I)

Ieri... [taman pe la ora când este gata slujba de Utrenie şi începe slujba numită Denie... şi taman ...

Cariere. Vivien Leigh, actriţa care a atins absolutul

Actriţa britanică de teatru şi film Vivian Leigh s-a născut pe 5 noiembrie 1913, la Darjeeling, în I ...

Remember. Ițhak Rabin (1922-1995)

Ițhak Rabin, important om de stat israelian, general și politician, s-a născut pe 1 martie 1922, la ...

Cariere. Jean-Jacques Gautier, între literatură și teatru

Jean-Jacques Gautier, critic de teatru și scriitor francez, s-a născut pe 4 noiembrie 1908, la Essôm ...

Filmul zilei la tv

„Așteptându-i pe barbari”Italia - SUA (2020), dramăNaţional TV, luni, 3 noiembrie, ora 21.00Cu: John ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...